Simt și acum mirosul ăla de ars, văd și acum fumul care umplea camera, când mama-mi călca. Găsise ea un tocător de lemn, pe cel mai gros din casă, îl învelise ca pe un copil mic în două rânduri de prosop subțire, ce mai, aveam un întreg sistem pus la punct, aproape o invenție modernă! Asta, până ne-a prins tata cu fierul de călcat la mine în păr, a făcut un semicirc monstru și, de atunci, am învățat să ne ascundem bine, să aerisim camera ulterior și să ne bazăm pe lipsa spiritului său de observație.

Continuare

În București nu prea am rude, iar asta îmi lipsește mult. Fiindcă relația cu familia mea e apropiată și fiindcă în România parcurgi 250 km în 6 ore până la Sibiu, îmi e destul de dor de mama, de tata, de bunici. Mă consolez cu gândul că mi-ar fi fost mult mai dor din Anglia, de o mie de ori mai dor, dar omul mereu își dorește mai mult decât are.

Continuare

vederea noastră din apartamentul din Liverpool, UK, 2011

Când stăteam în căminul de pe Babeș din Cluj, aveam o colegă de cameră care refuza să-și facă patul și să-și schimbe așternutul. Nici cu mătura nu prea dădea, așa că am desenat o linie pe parchet, cu creta, măturam doar în segmentul nostru, dar îi făceam patul și ei în fiecare zi. Când stai 3 într-o cameră, chiar un singur pat nefăcut și te simți ca într-o cocină împăducheată (cuvânt adaptat la situație).

Când locuiam în București, în apartamentul cu miros de ”ce frumoasă-i viața”,

Continuare

Eram în taxi, veneam cu Adina Necula de la o petrecere și povesteam de zor, ca fetele. Nu despre scutece și mâncare pasată, ci despre unghii și păr. Mă simțeam mai mult decât o mamă. Și îi spun eu cu patimă, ea asculta cu șoc și groază, că mă vopsesc singură acasă. Că un vopsit la coafor nu mă costă niciodată sub 300 lei, pe când un vopsit acasă îmi iese un pic peste 30. Voi ce-ați alege? Mai ales că rezultatul de la coafor nu a fost niciodată (și am încercat de câteva multe ori), nu a fost niciodată fantastic. Adică, nici acasă nu e fantastic, dar măcar nu e 300 de lei.

Continuare

Știți că noi am avut inițial o frumoasă relație la distanță, mai întâi el era la Cluj și eu în București, după care el în Anglia și eu în România. Atâta tânjam să avem și noi o viață normală, încât dorințele mele erau să cărăm împreună apa plată de la magazin, să îi văd hainele în dulap lângă ale mele, să mă împiedic prin casă de papucii lui. Țin minte că eram geloasă pe un ghiozdan de care nu se despărțea, mi se părea foarte nedrept că o bucată de material și bretele au privilegiul să-l însoțească pe iubitul meu peste tot, iar eu, iubita lui, rămân acasă! Plus că era și un ghiozdan foarte urât. Visam să îi fac mâncarea preferată și să îi calc cămășile pe ambele părți, cam atât de mult îl iubeam.

Continuare