Ziua mea e pe data x. Și, pac, a zis data! Ăsta a fost primul lucru pe care l-a spus prietenilor lui din parc. Nu că ar fi întrebat vreunul. Practic, nu există om acolo, să nu știe când e născut Tudor. Apoi a început să prezinte arborele nostru genealogic: Mama Bu, Tata Bu, etc. ”Străbunicii mei au murit, doar străbunicile mai trăiesc. Pisică n-avem. Nici cățel.”
Cu o zi înainte de a pleca la Buzău, încă nu știam dacă ne facem bagajele degeaba. La Sibiu, am planificat de atâtea ori să mergem și am anulat, încât am decis să nici nu-i mai amăgim pe copii sau pe bunici. Le spunem doar în momentul în care ieșim pe ușă.
Aș vrea să salvez vara asta. N-am mai fost la Sibiu de când am plecat după starea de urgență. Marea n-am văzut-o, muntele nu l-am văzut. Am dat cu nasul într-o pădure de lângă Buzău și ne-a mers la inimă. A fost singurul plan pentru vara asta de care ne-am ținut. În rest, toate celelalte au picat. La fel ca ale multora probabil.
Ne-am întâlnit cu niște prieteni să luăm prânzul pe o terasă. Nu ne mai văzuserăm de pe vremea când niciunii nu aveam copii (și nici cea mai vagă idee ce sunt niște cărți senzoriale). Ei aveau acum doi, noi îl aveam doar pe Tudor, care era bebe mic, în scoică.
Așa vor fi și copiii mei, mi-am zis.
Și așa sunt.
Iată o poveste despre cum ASTA se poate.
Am primit propunerea de la Revalid să testez ceva revoluționar: un tratament împotriva căderii părului, special pentru gravide sau mame. Mi-am dat ochii peste cap. Toată lumea știe că nu există așa ceva, tratament împotriva căderii părului. E ceva cel puțin controversat. Iar io-s om serios, cititoarele au încredere în ce recomand. Așa că, am răspuns:
Într-o seară, mi-a zis să plecăm mai devreme acasă din parc:
-Mami, sunt emoționat când mă gândesc că mâine merg la grădiniță.
