Cum reușești să faci copiii să mănânce, să stea cuminți în mașină sau la restaurant fără telefon sau tabletă? (exemplu video de cărți senzoriale) (p)

Ne-am întâlnit cu niște prieteni să luăm prânzul pe o terasă. Nu ne mai văzuserăm de pe vremea când niciunii nu aveam copii (și nici cea mai vagă idee ce sunt niște cărți senzoriale). Ei aveau acum doi, noi îl aveam doar pe Tudor, care era bebe mic, în scoică.

Au fost primii copii pe care i-am văzut că pot sta cap-coadă cu niște adulți la o masă, fără să se atingă de un ecran. Ce să se atingă, nici măcar nu au cerut!

Așa vor fi și copiii mei, mi-am zis. 

Și așa sunt. 

Iată o poveste despre cum ASTA se poate.

Nu mai judec telefoanele mari în mâinile mici. Știu că nevoile părinților de liniște sunt atât de mari, că viețile lor îmi sunt atât de străine. N-am niciun drept. Îmi rezerv totuși observația că nu e deloc sănătos să expunem copiii mici la desene, la povești, la cântecele pe ecran.

Cu atât mai mult să îi păcălim cu astea, să le distragem atenția ca ei să devină niște soldăței ascultători, niște tuburi digestive care înghit, metabolizează și excretă, fără să ne dea altă bătaie de cap. Dacă vreți să citiți mai multe despre asta, există resurse. Căutați.

Acest articol oferă soluții celor care își doresc să mănânce în liniște și sunt dispuși să facă pentru asta ceva mai mult decât să dea drumul la youtube.

Tudor are 4,5 ani, Victor are 10 luni. Tudor mănâncă bine și temperamental, cam ca orice copil de vârsta lui. Victor nu prea mănâncă altceva decât lapte de la mama lui. Și cam asta e.

Dacă mă enervez când alte mame povestesc că ai lor copii bagă trei sarmale la micul dejun? Un pic. E frustrant să faci mâncare și s-o arunci? Între timp, nici nu mai prea fac. Dar tot nu i-am prezentat copilului micul ecran.

Am avut două mari reguli în ceea ce privește acest aspect: una e legată de așteptări (care sunt doar în capul meu, însă au darul de a sabota felul în care simți realitate) și a doua e legată de acțiuni (care necesită mai mult decât idei).

Regula nr 1: Când sunt cu copiii, nu am așteptări de la viața de adult. 

Dacă merg undeva cu copiii, știu că ei vor necesita toată atenția mea. Nu pot fi atentă, nu pot fi serioasă, nu îmi propun să discut nu-știu-ce, nu. Orice mi se întâmplă în sensul ăsta e un bonus și atât.

Regula nr 2: Merg întotdeauna pregătită cu activități: creioane, cărți senzoriale, mașini

Ia încercați dv să nu vă atingeți de telefon 2 ore întregi cât sunteți pe drum sau la restaurant! Dacă e să fim cinstiți, și pentru noi, adulții, e greu. Imaginați-vă cum e când ai doi ani. Așa că mereu am ceva la mine, care să te poată ține ocupat.

O scurtă perioadă de timp nu a mai fost nevoie de aceste jucării, pentru că Tudor era mare și discuțiile îi deveniseră suficiente, ba chiar mai interesante decât să împingă o mașinuță într-un loc nou și deloc explorat sau explicat. Între timp, cu fratele cel mic în peisaj, orice ajută.

Asta făcuse și prietena mea. Cea cu copiii la terasă. 

Imediat cum ne-am așezat, a scos din rucsacul lor ceva care arăta ca un penar mai mare sau o gentuță cu fermoar (era acum 4 ani asta, da?). Avea acolo chestii pe care le vedeam pentru prima dată. Niște sârme colorate. Magneți mici. Sfori pentru împletit. Iar copiii și-au petrecut timpul sortându-le, legându-le, făcând brățări, inele, încâlcind și descâlcind. Genial mi s-a părut totul.

Așa vor fi și copiii mei, deci.

Câțiva ani mai târziu, am descoperit alături de Tudor aceste cărți senzoriale din fetru. Ele sunt echivalentul activităților pe care le avea prietena mea, doar că prinse laolaltă, ca să nu le pierzi și ca să le poți refolosi. Mere cu scai, pe care le culegi din pom. Fermoare colorate pe care le închizi și deschizi. Legi, dezlegi ceva. Scoți, bagi altceva. Și totul rămâne legat, într-un singur loc.

Am făcut două clipuri cu ce cărți senzoriale avem noi:

Poți vorbi cu cel mic despre ce e acolo, țese povești, învăța culorile, număratul, sortatul, precizia, memoria. Făcând ceva, asta e foarte important. 

Cartea e de la și ne-am ales singuri activitățile. Puteți intra la ei pe site să vedeți ce alte chestii mai sunt. Procesul de configurare e foarte simplu. Alegi câte pagini vrei să aibă cartea ta, ce activități, iar în dreptul fiecăreia e un video unde poți vedea cum se folosește.

Noi am dat comandă și în 3 zile am primit coletul.

Pentru Victor am ales o carte, iar pentru Tudor o stradă pliabilă cu mașini și garaj. Șoseaua e detașabilă (cu arici), poate fi pusă practic oriunde și traseul reconfigurat. 

Ați văzut copiii în clip cum se distrează la terasă. (Deși ei sunt deja mai mari, jocul a fost interesant și pentru ei minute bune.)

Mukibooks este un brand 100% românesc. Este visul a doi părinți de a realiza jucării de calitate, care susțin creativitatea și ritmul natural de învățare al copiilor, și care fac viața un pic mai ușoară în călătorii. 

Este o afacere de familie, pe care o gestionează doamna Mukibooks, adică Viorica. Asamblarea acestor cărți senzoriale este făcută de mama ei, iar producția -de un atelier micuț din Botoșani. Copiii familiei, Ilinca și Jacob, sunt cei mai buni testeri ai jucăriilor Mukibooks, așa că sunt si ei implicați în business. 

Sunt multe doamne care vând cărți senzoriale din fetru pe internet, ca hobby, iar asta e grozav. Poate le știți. Și poate o să vă mire mai mari de la Mukibooks. Cam cu 30% mai mari decât piața. 

Ce vă pot spune eu după ce copiii mei au pipăit, ronțăit, tras, încâlcit și descâlcit aceste de la Mukibooks e că:

• Paginile sunt mai mari decât ce se găsește în mod obișnuit pe net.
• Prinderea lor e solidă, nu vor zbura pagini din mijloc.
• Toate materialele sunt non-toxice (adică vin cu certificat de la producător că sunt sigure pentru bebeluși), coperțile sunt chiar certificate GOTS (cea mai înaltă certificare pentru bumbac existentă) și garantate (le verifică la un laborator care face teste mecanice, adică trage de fiecare piesă) ca să se asigure că nimic nu se descoase (care poate fi înghițit de bebeluși).
• Totul e cusut, absolut nimic nu e lipit. De ce? Pentru că ața nu e toxică (spre deosebire de plasticul de la pistolul de lipit) și pentru a nu exista pericolul ruperii sau detașării accidentale. 
• Să coși o astfel de carte durează în medie 8 ore, timp în care se fac mai mult de 200 de operații, asta plus adăugarea coperții, tăierea pieselor, a bumbacului și designul.
• Coperțile unei cărți senzoriale se pot personaliza cu numele și imprimeul dorit, puteți adăuga un rucsăcel în care să le transportați.
• Se potrivesc copiilor până în 3 ani. Fiecare activitate are o vârstă recomandată. De exemplu, Tudor n-a mai petrecut mult timp la prins mere în pom, dar de la pizza a pornit un întreg joc. (Și copiii voștri se joacă de-a curierul și restaurantul?)
• Nu le-am spălat încă, nu știu cum se comportă.
• Sunt voluminoase, ocupă destul de mult loc. Dar măcar sunt foarte ușoare.
• Nu deschidem aceste jocuri acasă, ele sunt exclusiv pentru deplasare. (ca să păsătrăm elementul de nou).

Cred că merită și vă recomand aceste activități din tot sufletul. Înlocuiesc cu succes telefonul sau măcar o parte a liniștii pe care v-o aduce el. Și sunt mai sănătoase pentru copilul dv. 

Și vă mai zic ceva. Când le scoți din ghiozdan și le pui pe masă sau când copiii se iau cu altele și-și mută atenția spre altceva, iar ele rămân acolo, dar știi că-s ale voastre… sunt ca un statement. Ca un ceva care-mi amintește că fac bine ceva. Cam ca prietena mea.

La cât mai puțină vreme pierdută pe telefoane și la cât mai multă calitate în timpul petrecut cu ei.