Într-o seară, mi-a zis să plecăm mai devreme acasă din parc:
-Mami, sunt emoționat când mă gândesc că mâine merg la grădiniță.
N-are încă 4 ani și jumătate micuțul meu, dar are puterea de a identifica aceste stări prin care trece. Mi se pare fenomenal.
-Mami, astăzi n-am plâns deloc la grădiniță și atunci am simțit așa o furtună la mine în cap.
Mai are și puterea de a se privi din exterior și a numi ceea ce i se întâmplă. 4 ani și jumătate aproape. Mi se pare ireal.
Nu-i iese tot timpul, bineînțeles. Are totuși doar câțiva, puțini ani. Nu-mi iese nici mie, care -vorba aia- ar trebuit SĂ.
Tudor ar fi trebuit să înceapă grădinița în septembrie anul trecut. Fix atunci s-a născut fratele lui, așa că am amânat.
Ar fi fost două schimbări foarte mari pentru el și nu am vrut. Plus, ne-am ferit de boli. Că precis ar fi adus de la grădiniță. Una e să răcească un bebeluș de șase luni; alta e să răcească unul de două.
Planul era să înceapă grădinița în primăvară, dar a venit pandemia. Așa că a început în vară, cum s-au deschis. Merge la o grădiniță din cartier. Facem cel mult 7 minute pe jos dimineața, iar la prânz facem vreo 5. Băgăm viteză, că arde soarele.
Cu tot heirupul ăsta, pregătirea pentru grădiniță a fost un haos total.
Practic, nu a existat. Adică, a mai fost o încercare când el avea 2 ani și jumătate. Aceeași grădiniță, doar că el era foarte mic. Încă avea scutec, nici nu vorbea bine, educatoarele m-au sfătuit să-l mai țin acasă puțin.
De atunci vorbim de grădiniță. Despre cum o să fie și ce o să fie, doar că într-un viitor destul de imprecis. De asta zic că nu prea l-am pregătit cum trebuie.
Vă spun mai întâi ce greșeli am făcut, apoi ce ar fi trebuit să fac și câteva instrumente care ne-au ajutat.
1. A început grădinița foarte obosit
Programul lui era de vară. Ne prindea și ora 9.30 seara în parc, pentru că abia după 8 devenea respirabil cumva și plăcut. După ce intram în casă, până mâncam, ne spălam, ne mai învârteam, nu adormea înainte de 12 noaptea niciunul. Dimineața dormeam până pe la 9-10, e adevărat, deci ore de somn puteai crede că aveam. La amiază, nu mai doarme de peste jumătate de an.
Când a început grădinița, cu trezit la 8 fără ceva, a fost greu de tot. Îmi era greu mie, ditamai mama responsabilă ce sunt. Apăi lui!
Ce ar fi trebuit să fac:
să ajustez programul copilului cel puțin cu o săptămână înainte. Să înceapă grădinița odihnit ar fi fost mai ușor și cu mai puține schimbări în viața lui.
2. Nu ne-am jucat de-a grădinița înainte
După ce a început, ne-am jucat de-a grădinița. Unele plușuri nu voiau să meargă, altele plângeau după mama lor, cele mai multe se jucau frumos cu educatoarea. Dar copilul (care e obișnuit să știe ce urmează, să fie pregătit) a mers la grădiniță fără să știe la ce să se aștepte și ce are acolo de făcut.
Ce ar fi trebuit să fac:
scenarii. Să îi arăt ca într-o piesă de teatru cum e la grădiniță. Cu plâns și dor, inclusiv. Trebuia să mă joc mult cu plușuri, cu cântecele, cu educatoare, cu tot. Faptul că el e mare, super sociabil și descurcăreț a ajutat, dar nu a fost destul.
3. Nu am citit cărți despre grădiniță
Îl văd atât de mare pe Tudor. În comparație cu Victor, e un bărbat adevărat. Îmi ține ușa la lift, îmi deschide să ies cu căruciorul din scară, se urcă pe tobogan invers, face pipi din picioare, știe scheme și e pontos. Îl văd mare, toată lumea îi zice că-i mare, iar eu am uitat că într-un fel încă e mic. Așa că n-am citit nimic despre grădiniță, poftim.
Ce ar fi trebuit să fac:
evident, să citesc. În a doua săptămână abia am început. Și anume, cu cartea ”Fram la grădiniță”. Vă zic două vorbe despre ea. Pe noi ne-a ajutat mult.
Pe Fram îl știți, e ursul polar din povestea lui Cezar Petrescu. Un tată a două fete, pasionat de povești, Ciprian Beldean, a decis să-l readucă la viață. Dar nu oricum, ci să-l readucă la viață și în atenția celor mai mici copii, de la 2 la 6-7 ani, cu ajutorul unor cărți potrivite vârstei lor. L-a făcut personaj în cărți care le transmit copiilor atitudini și comportamente pe care vrem să le dăm mai departe spre ei. Adică respectul, adaptabilitatea, iubirea, cooperarea și colaborarea.
Omul a lucrat cu psihologi, nu a făcut de capul lui.
Cartea e foarte bună, exact ce trebuie pentru acest moment. E așezată și echilibrată. Adică, nu e cu intrigă, punct culminant, binele și rău etc. E o carte cu viață, așa cum se întâmplă ea.
Am observat că lui Tudor îi plac foarte mult aceste cărți așezate, care îl învață despre realitate. Îi plac și poveștile fantastice, bineînțeles. Orice copil e fascinat de magie, are nevoie de ea într-un fel. Dar am citit cu succes multe despre mersul în concediu, mersul cu avionul, statul la plajă, despre făcut cumpărături, așteptat frățiorul, naștere. Cum am putut uita de grădiniță?!
Cartea e aerisită, nu are mult text, e bogată în dialog. Ilustrațiile sunt realiste și vesele. Oamenii seamănă cu oameni, urșii seamănă cu Fram.
Așa simplă, e o carte pe care a trăit-o. Când o citeam prima dată, îl vedeam cum se încordează la momentul despărțirii fetiței de mama ei la grădiniță. A doua oară când am citit-o, mi-a zis ”e o furtună la mine în cap, mami”. Nu a plâns. Dar era acolo. Trăia emoția.
Întâmplarea face ca, la două săptămâni după ce-a început grădinița, să plecăm în concediu. Nu-i nimic, am luat cartea cu noi. O citeam în fiecare seară, ca să nu uite. Știam că urmează o readaptare. Dar măcar nu am luat-o de la capăt.
Cartea conține trei părți. Prima e povestea despre mersul la grădiniță, a doua e despre bullying. A treia parte e pentru părinți și educatori. Conține sfaturi practice care să facă adaptarea mai ușoară. Sunt lucruri utile, o să vedeți.
Știți, noi, părinții, avem atâtea surse de informare și o rețea de socializare. Care ne pregătesc pentru o etapă nouă. Intrăm pe grupuri, citim pe net, sunăm o prietenă, mergem la psiholog. Copilul n-are pe cine să întrebe.
Băiatul meu nu discută cu ceilalți copii din parc: ”și, cum a fost pentru tine adaptarea la grădiniță, nasol?” Nici nu se plânge: ”ce m-a enervat azi Gigel!” Singura lui sursă de informare și descărcare e părintele.
Fram i-a dat încă un punct de reper. Altceva la care să se raporteze. După 4 săptămâni de la începerea grădiniței, a început să întrebe. De exemplu, despre programul lung. Doar că nu a întrebat despre programul lung. Ci despre ce face Fram după ce se trezește la grădiniță.
Și mi-a zis că precis și lui Fram îi place înghețata de gumă de mestecat. Pentru că, în carte, e o scenă în care ursulețul zice că îi e poftă de pictură. Iar mama lui Tudor i-a zis că această înghețată e cu vopsea. (E roz cu albastru, dacă mă înțelegeți puțin 😛 )
E o carte groasă, cu coperți cartonate. V-o recomand dacă vă pregătiți de grădiniță din septembrie. Puteți vedea cât costă aici. Și puteți începe deja s-o citiți.
4. I-am spus educatoarei să mă sune când Tudor dorește să vin după el
E greșit pentru că sfidează regulile grădiniței. Băiatul meu a înțeles că de acolo vii și pleci când dorești, nu când e ora. Iar când el a cerut să mă sune, iar educatoarea l-a convins totuși să mai stea, ce și-a amintit după asta copilul nu a fost cât s-a distrat, ci că nu poate avea încredere în ea. Deci i-am subminat și ei autoritatea.
Ce ar fi trebuit să fac:
să îi spun care sunt regulile la grădiniță. La fel cum nu negociem purtatul centurii în mașină, ar fi fost mai bine să îi explic programul de la grădiniță sub formă de reguli, nu de opțiuni. Mi-am dat seama de asta ulterior, când i-am explicat că acolo e un loc pentru copii, nu pentru părinți. Că e periculos ca educatoarea să lase copiii să plece când vor ei, că sunt mici. Poate se rătăcesc, poate dă o mașină peste ei. Nu toți stau aproape ca noi și nu toți cunosc drumul sau știu traversa ca el. Iar regulile sunt pentru toți, nu numai pentru un singur copil.
Am făcut paralela din trafic și a înțeles. Avem nevoie de reguli ca lucrurile să meargă bine și când suntem pietoni, și când suntem la volan.
5. M-am exprimat în repetate rânduri că ”cel mai important e să îi placă lui”
Când am fost în vizită la grădiniță înainte să înceapă. L-am dus să revadă locul, să cunoască educatoarele, copiii. Atunci am zis asta: cel mai important e să îi placă lui. Ceea ce a făcut ca el să transforme neplăcutul la grădiniță într-o datorie morală.
Ce ar fi trebuit să fac:
să tac. Să nu existe opțiunea ”îmi place”, pentru că automat dă naștere opțiunii ”nu îmi place”. Am ales grădinița potrivită. Educatoarele sunt grozave. E aproape de casă. Am luat cea mai bună decizie. Am încredere în copilul meu, știu că o să-i și placă la un moment dat. Că eu aș fi vrut să îi placă din prima zi și asta nu s-a întâmplat e despre mine și așteptările mele.
Ce am făcut bine:
- Butonul spre inimă : după o idee citită la Oana Botezatu, i-am desenat în palmă o inimă. Una mie, una lui. I-am zis să o apese de câte ori îi e dor de mine și eu îi voi trimite o îmbrățișare în gând.
- Tatăl lui a fost prezent în prima zi de grădiniță. Taică-său a vrut să vină și el și asta a contat enorm. Pentru că el l-a convins pe Tudor să rămână, când eu mă pregăteam să depun armele și să încep homeschooling sau să mă internez la nebuni. De atunci, de câte ori poate, îl duce la grădiniță soțul meu. Despărțirea de tati e mai ușoară.
- Planuri pentru după grădiniță: în prima zi, am mers la un magazin de jucării să își ia ce vrea el. Era și onomastica lui, s-a potrivit perfect. În următoarea zi, l-am invitat la o pizza pe terasă doar noi doi. În altă zi, am făcut o plimbare doar noi doi. Sau l-a așteptat Mama Bu când a ieșit de la grădiniță.
- Mi-am organizat programul în așa fel, încât după grădiniță să nu mai lucrez nimic. Să fiu disponibilă cât mai mult pentru el. Ne-am jucat, am mâncat, am făcut cearcăne pentru c-am lucrat noaptea în schimb. A meritat.
- Înainte de a fi prea târziu, i-am fost un căpitan.
Mai vreau să zic ceva pentru fanii lui Fram. Vedeți că sunt mai multe cărți cu el:
- colecția Emoțional – povești contemporane, în care copiii se pot regăsi ușor, despre bullying, teama de întuneric, emoțiile
- colecția Educațional – versuri simpatice despre fructe și legume, culori și forme
- și Fram de colecție – două cărți de peste 200 de pagini fiecare cu Aventurile lui Fram, povestite într-un mod jucăuș, vizual și ușor de reținut.
Pe lângă cărți, Lumea lui Fram a lansat în luna mai jocul de colaborare ”Nu privi înapoi”. Știți că tocmai am descoperit jocurile de cooperare și suntem fani.
E vorba despre niște animăluțe prieteni care trebuie să ajungă pe o corabie, să se salveze dintr-un circ. Jocul este câștigat doar dacă toți prietenii ajung pe corabie.
Ce îmi place cel mai mult la acest joc este faza în care unul dintre jucători trebuie să stea o tură. Poate fi salvat doar de alt jucător, orice alt jucător, care îi dă blocatului cartea lui de ajutor. Pe această carte e desenată o inimă roșie mare.
Bucuria copilului atunci când deblochează pe cineva e nemăsurată. Cred că e important ca el să se întâlnească fix cu această senzație de a ajuta. Să fie în pielea acelei bucurii de a ști că a făcut ceva pentru cineva. Să cunoască sentimentul ăsta, ca să-i placă și să-și dorească să-l repete. E un exercițiu de bunătate. Îmi place foarte mult acest joc.
Regulile sunt foarte clar explicate, le înțelegi rapid și ușor. Jocul e pentru copii de peste 4 ani. Pot fi între 2 și 6 jucători. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. În doi, durează în jur de 15 minute.
Calitatea jocului e una foarte bună, tabla e din carton rezistent. Costă 129 lei și îl puteți comanda de aici.
Pentru băiatul meu, adaptarea la grădiniță nu s-a încheiat. Am auzit că sunt copii care plâng și jumătate de an. Faptul că plâng nu mi se pare neapărat rău, ci dimpotrivă. E mai bine să dea drumul furtunii din capul lor, cum zice Tudor.
Dacă citiți acest articol și urmează să începeți aventura cu grădinița, n-o să vă spun ce să faceți. Vreau doar să știți că am trecut toți prin adaptarea asta, e un pic de purgatoriu așa.
Se plânge. Se țipă. E greu. O etapă. Unii copii se adaptează unu-doi, alții – în una-două luni. Amintiți-vă cum a fost în prima voastră zi la noul job. Eu uram și numai să lucrez doi pacienți în alt cabinet decât al meu. Unde nu mai știam dreapta de stânga. Dinții omului erau la fel, dar totul din jur se schimba și asta mă panica. Și nu aveam 4 ani ca cei mici.
Însă cu toții ne-am adaptat, că asta face orice om deștept. Aveți încredere în copil și începeți pregătirea din timp.
foto Shutterstock și arhiva personală
Simo
La noi a fost vreo 3 luni cu plans. Inainte de a incepe, i-am povestit incantata ce va face acolo, ca se va juca si ii va placea etc, il duceam pe langa gradinita, sa se acomodeze cu zona. La somnul de pranz ii scosesem sanul si il adormeam in sistem. Cu asta a fost bine, a reusit in cateva zile sa adoarma acolo. Mergea cu drag pana a venit pandemia si am luat-o de la capat cu reacomodarea. Dupa inca vreo luna de urlete, a inceput sa mearga iar cu placere.
PS: Tudor al tau e minunat (stii asta deja)! Si e meritul tau ca ai stiut sa ii arati cum sa isi exprime emotiile. Trebuie apreciate si mamele, nu-i asa? :*
Miruna
Iti multumesc pt P.S. 🤗
Bine ca a durat mai putin a doua oaraz macar atat.
Gabi
A plâns și Filip cu muci, cu trântit pe jos când a ajuns la grădi (lucru care m-a mirat, că nu venea de acasă, ci de la o creșă la care mergea de la 5 luni – deci program, mâncat și nani cu alte persoane etcetera). Și apoi mi-am dat seama că și eu sunam zilnic acasă cu un nod în gât în fiecare seară când am mers la facultate. Și dacă mie, la 18 ani, îmi era greu să nu o mai văd pe mama zilnic, trebuie că și lui îi era greu să-și schimbe obișnuințele. I-am spus însă, în fiecare zi, că noi, părinții, nu vom lua niciodată pentru el o decizie care să-i facă rău. Și că ne vom strădui ca toate deciziile pe care le vom lua, până le va putea lua singur, vor fi spre binele lui. Sau măcar așa vom încerca să fie. Dar că și grădinița e un pas spre Filip ăla mare și deștept și curajos care va lua decizii bune pentru el.
Miruna
Ce frumos ai zis. Doar ca, din cate mi-am dat eu seama, cand sunt asa mici, copiii nu inteleg rational. Adica, inteleg, dar nu integreaza. Ei sunt un tot de emotii.
Andreea
La noi pregătirea a început de la 1 an si 8 luni, la cresa a intrat la un an si 9 luni. Nu a avut niciodata probleme de adaptare, nu a plâns, nu a spus niciodată că nu mai vrea la cresa. Am emotii legate de grădiniță, va schimba colectivul, deși vor mai fi cativa colegi de la cresa.
Miruna
Vă dorim mult succes!
Andreea
Multumesc!
Miruna
:*
Alina D
Baietelul meu a inceput in sept anul trecut. Am retrait acum un pic din saptamanile alea,care au fost grele si pt el si pt mine(noi locuim si intro tara straina). Iti urez sa ai putere ca stiu ce e in inima de mamica cand isi lasa puiul plangand… Suna ca un cliseu dar o sa fie bine. Baietelul meu se duce acum cu mare drag, si-a facut prieteni si e tare mandru de el ca s-a adaptat. Acum ma uit la el si nu-mi vine sa cred ce barbatel am 🤗. Sa stii ca noi am vb mult de gradi si ne-am jucat dar tot a fost grea adaptarea. Cam jumatate de an l-am lasat doar 3 ore si cand mi-a spus ca e pregatit de mai mult abia atunci am inceput sa-l las program intreg. Succes😊
Miruna
Multumesc! Sa stii ca acesta e si planul meu. Il las la program lung doar daca isi doreste. Insa deja a inceput sa intrebe copiii ce fac ei dupa ce pleaca el. Si mie mi-a zis de vreo doua ori despre asta… vom vedea.
Multumesc pentru mesaj.
Mirela
Eu l am dus din start la program lung, doar prima săptămâna a fost la scurt, politica grădiniței așa era și asta pentru ca îmi era ff greu cu dusul și adusul, te apucai de ceva și trebuia sa mergi repede sa l iei. Eu regret acum perioada grădiniței, acolo avea program de somn ceea ce acasă nu prea mai exista, acolo mânca ceea ce i se dădea, acasă face figuri și multe altele. Știi, pe vremea noastră parca nu ne a mai întrebat mama dacă vrem sau nu vrem😂 dar erau și altele vremurile. Părinții au muncit,săracii, ca noi sa avem ce mânca și o educație decenta.
M.
Succes cu adaptarea! As avea, daca nu deranjez, o intrebare… Cum sunteti multi medici in familie si aveti, sa spunem, alt insight asupra lucrurilor, nu v-a speriat deloc ideea de colectivitate in perioada aceasta pandemica? Si oricum, lucrurile par sa fie in trend ascendent, deci pericolul nu a disparut nicidecum. Intreb pentru ca si eu am o mie de ganduri/ingrijorari pe tema aceasta. Copilul meu incheie etapa gradinita, de fapt, a cam incheiat-o abrupt in martie. Incepem scoala. Personal, pun sanatatea mai presus de orice si nu sunt dintre cei care ignora stiinta. Imi cer scuze daca deranjeaza intrebarea.
Miruna
E o intrebare foarte buna si iti multumesc. Nu ignoram stiinta, e o realitate cu care sotul meu se confrunta zilnic la spital. Doar ca viata merge mai departe in noile conditii. Nu avem ce face.
La gradinita se iau anumite masuri (grupele ies pe rand in curte, la masa), dar sa nu ne mintim, e mai ales chestie de noroc.
In rest, nu am mai calcat intr-un mall din februarie, purtam masca, ne spalam pe maini, evitam ceea ce se poate.
M.
Mulțumesc! Departe de mine ideea că ați ignora orice legat de știința, nici nu mi-aș permite, nici nu mi-a trecut prin cap. Am adăugat doar pentru a-ți da seama că nu sunt vreo negaționistă eu însămi. Eram doar curioasă cum se ajustează medicii și copiii lor la noua realitate. Chiar speram ca voi să știți ceva pozitiv în plus… deci tot de noroc este vorba. Mă înspăimântă ideea că vor fi în școli, grădinițe părinți care nu se si nu protejează. Adaptare rapidă lui Tudor și aprecieri multe ție pentru sinceritate!
Mirela
Uite, eu sunt in Constanta și este full mai peste tot și nu ma refer la plaja sau pe faleza. Locurile de joaca la fel, sunt pline, parcurile pline, pe unde sa mergem? La magazine nu mai zic, la cele de cartier se sta la coada, ce distanțare sa faci, oamenii stau cu maștile sub nas sau deloc, deja ma doare capul! Nu vorbesc de malluri dar și simpla rosie trebuie s o cumperi de undeva, cele crescute natural și livrare acasa nu ni le putem permite cu toții! E dureros și cum ai zis e chestie de noroc, ca o loterie!😂 Mai e ceva, trecem aproape zilnic pe lângă părculețul plin de tobogane, leagănă și copii iar al meu ma trage ca vrea și el, ma doare sufletul
Miruna
Mirela, te cred. Să faci însă așa cum crezi tu că e cel mai bine ca să vă protejați. Multă sănătate.
Misa
Sincer, te inteleg perfect! Suntem fix in aceeasi situatie, insa aleg homeschooling pentru baietelul meu, cel putin un an. Am gasit o varianta legala, curricula britanica, cu sau fara frecventa. Pentru noi este bine asa. Poate am eu un nivel de anxietate prea mare, insa nu ne apropiem deloc de alti oameni! Ma gandesc ca eu nici macar mama nu mi-am imbratisat-o cand am vazut-o… De concedii sau altele nici vorba… Mi se pare extrem de riscant, prefer sa caut solutii in cazul in care situatia se agraveaza. Cred ca este bine sa gandim in perspectiva. Multe job-uri vor disparea. Nu va mai fi nevoie de oameni care “au tocit” ci de oameni creativi, pasionati. Ori sistemul romanesc actual e cam fara un picior…
Insa ne-am gasit un ritm asa. Vreau sa ma bucur mult de tot ce am, sa fiu recunoascatoare pentru fiecare zi, sa las putin presiunea sociala (vizavi de gradinita, scoala clasica) la o parte. Sanatate tuturor!
P.S nici daca nu era pandemia nu cred ca am fi ales invatamantul clasic romanesc…
Oana
Daca nu cer prea mult, ai putea sa imi dai niste detalii? Pare interesanta varianta asta, in conditiile actuale.
Misa
Da, Oana. Nu stiu daca este locul aici, daca nu stric vreo politica…
Pe facebook poti cauta Cerehard Romania. Ai acolo toate detaliile. Scoala online nu este asa cum lasa sistemul romanesc (total nepregatit) sa se inteleaga. Eu sunt absolut uluita de cate am descoperit in ultimele luni! Cu putina cercetare acolo sunt toate detaliile insa exista si o doamna administrator extrem de amabila!
Multa sanatate
Miruna
Nu strici nimic 🙂 mulțumesc că ai răspuns
Cristina
Buna Miruna,
Iti citesc articolele si imi plac tare mult cele care nu au legatura cu copiii. Si asta pentru ca in multe dintre cele despre copii te simt prea exagerata. Cum e si acesta. Si e prima data cand simt nevoia sa comentez. Eu am o fetita, si peste o luna o asteptam si pe cea de-a doua. Nu sunt vreo experta, dar ce am observat este ca copiii sunt oglinda noastra. Nu e intamplator ca unii se adapteaza dupa o zi si altii dupa o luna – sau altii chiar niciodata. De noi parintii, si mai ales de noi mamele depinde totul. Eu am perceput trimiterea fetitei mele la gradi (la cresa de fapt) ca o ruptura. Ceva s-a frant in mine. Am suferit crunt. Bineinteles ca pana sa o dau am incercat sa gasesc nspe mii de motive sa aman, sa nu o dau, sa caut alternative. Noroc cu sotul meu care m-a impins de la spate si m-a convins ca asa e cel mai ok. Avea 1 an si 8 luni. S-a acomodat in maxim 10 zile, destul de usor. Si ea avea pampers si nu vorbea deloc, dar a invatat toate acolo. Acum, la 2 ani jumatate se cere la toaleta si la caca si la pipi si o tin cu pempers doar la somn. De vorbit vorbeste stalcit dar vorbeste. La reintoarcerea de pe 1 iulie, dupa starea de urgenta, ma hotarasem sa o las doar pana dupa masa de pranz. La fel, pentru ca mi-a fost greu sa ma rup…iar. Cand am luat-o a fost extrem de suparata si a vrut sa se intoarca la gradi, pentru ca fetitele din restul grupei ramasesera la somn si doar ea plecase. De a doua zi am lasat-o si la somnul de pranz. Si toate astea fara nicio pregatire. Cand am dus-o prima data (la 1 an si 8 luni) i-am explicat doar ca se va duce intr-un loc unde se va juca cu multi copii si se va distra. Dimineata o ducea tati si eu ma prefaceam super fericita, ii spuneam sa se grabeasca ca o asteapta copiii si doamna, sa danseze. Cred ca vazandu-ma pe mine linistita si incantata, a fost si ea la fel. Eu nu inteleg aceste pregatiri despre care vorbesti. Mi se par inutile, pentru ca poti sa-ti pregatesti copilul si 2 ani, dar daca tu esti stresata si anxioasa cand vine vorba de gradi, la fel va fi si el. Ca sa nu mai spun ca cu cat il tii mai mult acasa si-l dai mai tarziu, cu atat ruptura va fi mai grea pentru amandoi. Pe de alta parte, cel mai bine e ca dupa gradi sa stati linistiti, eventual pe acasa. Ei sunt foarte solicitati acolo din toate punctele de vedere (fizic, psihic, social) si cel mai ok e ca in a doua parte a zilei sa aiba o perioada de respiro, sa o poata lua de la capat cat mai odihniti a doua zi. Altfel, fiind prea prins in activitati toata ziua, se oboseste prea tare si stim cu totii cum se comporta copiii obositi 😁 .Si asa ca si concluzie… cel mai bine este sa nu faci un asa big deal din gradinita. La urma urmei toti se duc acolo, e ceva perfect normal si cam asta trebuie sa stie si sa simta si ei.
Miruna
Mulțumesc pentru aprecieri, mă bucur că citești și articolele care nu sunt despre copii 🙂
Și eu mi-am dorit o adaptare ușoară la grădiniță, fără plâns și fără nimic. Înțeleg însă că lucrurile nu se întâmplă mereu cum vreau eu și accept că nu e ceva greșit sau corect la asta. E cum e.
Așa ne dorim să ne trăim viața și să ne educăm copiii.
E normal să plângi, dacă asta simți.
E normal să râzi, dacă asta simți.
Sunt lucruri pe care trebuie să le facem și ei, și noi, cu asta sunt de acord, însă nu putem impune nimănui ce să simtă legat de asta.
Mirela
Pe cel mare l am dus la grădinița la 2, 6 luni când bebe avea 2 luni și am dormit cu ei in aceeași camera. Nu a venit de la grădinița cu nimic, a mai stat acasă dar Per total am fost mulțumită de acea perioada. L am dus cu scutec și acolo s a dezvățat, acum ne luptam doar noaptea cu el. Ce am observat eu este ca, contează ff mult educatoarea, al meu s a atasat foarte tare de dumneaei și face multe de dragul ei. La început a plâns și el și, la sfaturile psiholoagei grădiniței ne a recomandat sa l ducă tatăl dimineața. La el nu plângea la despărțire ci doar la mine. A venit pandemia și iată ne acasă, grădinița lor funcționează dar noi suntem plecați la bunici la mare și speram sa începem din toamna, cu bine! Intreaba de colegi dar mai mult de educatoare. Și ajung la concluzia ca omul sfinteste locul!
Miruna
Da, și eu cred asta. Omul sfințește locul. Ai făcut o alegere bună înseamnă. Să vă întoarceți cu bine la grădiniță și la timp.
Anca
Ce-am facut eu bine, adică ce cred ca a funcționat la noi:
In prima saptamana de grădiniță am lipsit. Am fost o săptămână la munte. Asta înseamnă mult timp afara. Si culcat ușor la 8 seara.
– Adaptare rapida la program de somn (acasa erau toti prietenii afara la ora aia, asa ca i-am fi auzit din casa)
– Am sărit peste saptamana cu cel mai mult plâns.
– N-am conectat mult, ca nu a trebuit să mai gatesc/spăl vase/spăl haine/curățenie.
– In prima zi am dus-o amandoi. Apoi a dus-o doar tati. E mai usoara despărțirea.
– A mers 4 zile. In a 4-a mi-a zis ca e obosită. A plâns puțin de somn. Vinerea am tinut-o acasa, era prea obosită si ar fi plâns mai mult. Primele 3 zile nu a plâns de loc.
– Fetița avea 2 ani si 3 luni.
Băiețelul a fost la creșă exact 6 zile. Nu cred ca vreau să-mi amintesc experiența. El nu s-a adaptat deloc (1 ani si 8 luni). In toamna l-am inscris la grădiniță. Mai vedem pana atunci. Oricum, sigur ii duc doar din octombrie…
Programul de somn cred ca foarte important. Eu recomand macar 2 saptamani. Dar daca trebuie schimbat de la 23 la 20…macar o lună.
Miruna
Vezi, ce diferiți sunt copiii ai acelorași părinți! Mulțumesc pentru mesaj. Ne-am reorganizat programul rapid, pe ffw. Momentan funcționează, e doar dezavantajul că ne trezim devreme și în weekend, dar asta e. Distracție plăcută la grădi și succes cu cel mic.
Irina
Buna, noi a trebuit s-o ducem pe Miruna fix la 1a8l la gradi (cred ca sunt avantaje si dezavantaje). A trebuit sa cautam ceva privat si aproape de casa (la stat nu o primea din cauza ca inca folosea pampersi plus programul se termina la 16.30/17 si din pacate nu era nimeni disponibil sa ajunga in timp util). Cu aproximatic 2 sapt inainte am inceput sa-i citim Connie se duce la gradinita si povestea cu dusul la gradi din cartea Marile experiente. In prima zi am dus-o doar eu si am stabilit cu educatoarea sa raman in curtea gradinitei ca in cazul in care incepe sa planga si nu se mai intelege cu ea, sa mi-o aduca. Am dus-o la 8.30 la gradi , la 12 mi-a adus-o 🙂 Dupa ce am urcat-o in masina am laudat-o si i-am dat dulcele preferat, o banana 🙂 A 2a zi a fost la indigo. In a3a zi a fost un breakthrough – a dormit acolo la pranz (13-15) , dar la 15.30 m-au sunat sa vin s-o iau (de fiecare data aceeasi pasi cu laudatul si oferit ce-i place sa manance). Dupa o sapt jumate a ramas tot programul 🙂 Am avut noroc si cu o educatoare foarte grijulie si mamoasa care a placut-o instant. La urma urmei trebuie sa se alinieze si planetele ca sa fie bine cat mai repede 🙂
ralu
nu am reusit sa ajustez programul inainte de cresa. si l-a ajustat fiu-miu din mers. nu prea avea chef sa asculte ce ii povesteam despre cresa. abia dupa ce a inceput sa mearga m-a ascultat- era atent mai ales la partea cu – dupa ce dormi de dupamasa te joci, mananci desertul si venim dupa tine. norocul e de partea noastra ca nu avem probleme, dar dupa ce sta aprox 8 ore juma printre straini, nu avem voie sa dam nici un telefon (doar daca e de acord cu explicatiile noastre).