Aceasta este drama studentului de azi.

Iar dumneavoastră, din postura de angajatori sau aplicanţi la un post, precis puteţi confirma. Mulţi au diplome, puţini ştiu să facă lucruri. Şi toţi au pretenţii.

Să vă spun ceva. Poate săriţi că mă trezesc şi eu vorbind, când traiectoria mea profesională e altfel decât scrie-n tiparele voastre, însă, dragilor, fiecare dintre noi a ştiut care-s paşii, când a intrat în horă. Că dacă ţineţi neapărat, pot şi eu să mă vait (că tare mă pricep) că facultatea-mi ţine o veşnicie, că am colegi de liceu care câştigă şi mia de euro, fără să fi fost ceva deşteptăciuni ieşite din comun, în timp ce eu produc la momentul ăsta doar pagubă şi găuri în buget, ş.a.m.d. Unde bugetul nici măcar nu e al meu. Mda. E şi ăsta un talent.

Revenind. Dacă tu ca student ai impresia că lumea e rea şi tanti de la interviu pusă pe contre, dă-mi voie să îţi dau o veste: trăieşti pe altă lume. Dacă tu crezi că orice lucru se obţine doar cu mama de mânuţă şi cu tata dând telefoane, din nou, eşti din altă dimensiune. Nu zic că lucrurile astea nu se întâmplă, departe de mine gândul. Dar să ne concentrăm pe ceea ce ne interesează. Să arătăm ceea ce suntem şi, mai ales, ceea ce putem deveni.

Eu vă garantez că mâine să mă duc la un intreviu de job într-o bancă, mă iau ăia cu fulgi cu tot, măcar că abia ştiu deschide excel-ul. Dar îl învăţ în 2 zile cu toţi fulgii din dotare, cu tot. Aţi înţeles?

• Veniţi cu o diplomă în faţa omului şi tot golul de experienţă pe care-l puteţi duce. Şi arătaţi dorinţă nebună să-l umpleţi până vă deşelaţi.
• Învăţaţi ce-i ăla branding personal, faceţi-vă rost de-un twitter şi-un linkedin. Ca să nu mai zic ce carte de vizită excepţională poate fi blogul.
• Citiţi cărţi de vânzări, chiar dacă vă ocupaţi cu croşetat de botoşei. Poate într-o zi veţi vrea să vă ridicaţi din fotoliu. Sunt extrem de educative pentru viaţă, indiferent de domeniul profesional. Aştept clipa când şi medicii vor pricepe asta.
• Nu încercaţi să păreţi mai isteţi decât sunteţi, că n-o să vă iasă. Omul ăla are oricum mai multă cunoaştere şi experienţă pe subiect. Deci, vă face. Iar voi vă faceţi de hahat, vorba unui mare om.
• Nu citiţi cărţi despre cum să te comporţi la interviu. Au rolul de a modela în tipare şi de a clona imaginea după cea a celorl mulţi de dinaintea voastră. Nu zic să mergi în pijama la angajator, dar nici să-ţi laşi autenticul la uşă.
• Nu încerca să anticipezi întrebări sau să speculezi răspunsuri. Cu adevărat impresionante sunt doar replicile la care nu te aştepţi. Aşa şi pentru angajator. Iar el le-a auzit pe toate!
  Nu te gândi la ce s-ar putea gândi el. Oricum n-ai cum să aflii vreodată, deci la ce bun să-ţi iroseşti timpul şi energia?
• Imaginează-ţi că şi el face pişu şi caca de mai multe ori pe zi. Ba îl mai trece şi câte un pârţ. Cuvinte urâte pentru o domnişoară ca mine, dar sunt blondă şi mă scuz. Ideea e să nu vă uitaţi la nimeni din poziţia ghiocelului, că şi demniitatea e o virtute. Iar umilinţa -un defect, când e prefabricată.
• Întrebaţi mai întâi de îndatoririle voastre şi apoi de drepturi. Interesaţi-vă exact ce anume se doreşte de la voi şi daţi o apreciere cât mai sinceră a capacităţii voastre în momentul respectiv pentru treaba respectivă. Pe scurt, dacă te ţine sau ba. Şi spuneţi cu voce tare. Veţi fi apreciaţi pentru asta.
• Iar dacă vi se pare că sunteţi puţin depăşit, spuneţi perioada de care aveţi nevoie pentru a munci să ajungeţi la nivelul dorit. Nu există nu ştiu, ci doar mi-e lene. Iar dacă vă e lene măcar puţin, părăsiţi în tăcere încăperea.
  
• Nu încercaţi să afişaţi entuziasm şi nici să zâmbiţi, dacă nu vă vine. Hai să fim serioşi, fiecare are un mic detector de teatru la purtător şi …ţi-ai dat cu firma-n cap! Nimic nu e mai moartea angajării decât un rânjet iliescian şi-un comportament agitat.

Fiţi voi! Glumeţi sau tăcuţi, sobri sau zâmbăreţi, blonzi sau bruneţi. Şi nu uitaţi că interesul de a găsi ceva potrivit e de ambele părţi. Ei vor un om, voi vreţi un job.
– Singurul lucru care trebuie adaptat e atitudinea. La interiorul dumneavoastră.