Prima dată, mi-a atras el atenția:
-Știi, tu tot zici ”copilul meu”. E al nostru, să știi.
Categoria: blondă şi mamă (Pagina 58 din 73)
Am o prietenă cu doi copii, care locuiește în alt oraș decât maică-sa. E disperată fiindcă, de fiecare dată când vine bunica în vizită, o ia cu șmotrul de la intrare. Aspiră, spală geamuri, dă cu mopul, calcă perdele.
Face parte din seria de lucruri pe care nu le înțelegeam înainte de a avea copii. Normal că puteam scrie în titlu ”de ce unii părinți respectă programul copilului”, doar că respectul nu e așa dramatic ca obsesia.
Săptămâna asta am fost la mătușă-mea, să zicem la mulți ani. Când am intrat pe ușă, Tudor a început o criză, că el nu vrea, că să plecăm. Și a început mătușă-mea la el: să cânte, să se ascundă, să-i arate, să orice. Ce credeți că s-a întâmplat până la urmă? În nici 10 minute, fiul meu era cucerit. Și chiar i-am zis mamei mele. Că ea și sora ei au așa o veselie dinamică din asta, de ți se ia fără să vrei, de îți dorești și de pe margine să intri-n joc. Eu, pe de altă parte, și alți adulți pe care nu îi pot numi, avem o veselie mai statică, de și eu mă plictisesc când mă uit la mine cum mă joc.
Azi-dimineață ne-am trezit la 5 fără ceva, fiindcă cineva mic a decis că am dormit destul. Și vreau să las asta scris, ca atunci când o să fiu bătrână să-mi amintesc tot, să nu uit nimic, ca să-i pot scoate ochii copilului când e mare: câte sacrificii am făcut pentru el!
Glumesc 🙂
O prietenă deșteaptă de-a mea, fericita mamă a unui bebeluș de 6 luni, mi-a spus în vacanța de Crăciun o chestie pe care o s-o țin minte toată viața. Un sfat pe care l-a primit și ea de la un alt domn, tată de 3 copii norocoși.
I-a spus așa:
