Nici înainte de a avea un copil, nu îmi imaginam că e tocmai floare la ureche să fii responsabil de o altă ființă umană și să ai grijă să fie hrănită, curată, distrată, fericită, dar nici nu înțelegeam foarte bine de ce nașterea unui copil pe care ți l-ai dorit te poate duce în pragul disperării. Doar ți l-ai dorit, nu?
#Cum poate un bebeluș sparge niște dinți de adult
Aveam pacienți, care veneau în mod frecvent cu dinții din față crăpați sau complet sparți, cu plombe sărite și buze umflate, dând vina pe copii.
Sincer vă spun, în gând, îmi cam dădeam ochii peste cap: cum, domn’le, ce poți face cu un copil mic, încât să-ți chiar spargă buza? Adică, voi vă jucați de-a baba oarba-n fiecare zi?
Mno, hai, Miruno, că e rândul tău. La copii, la cucuie, sper să nu vină și dinții beliți, că mi-s tare dragi ai mei toți din față. Și din spate, că nu discriminăm 😉
Asta e una dintre cele mai tari faze. Până am rămas însărcinată, toleranța mea față de un copil urlător era egală cu zero. ZEEEROOO. Nimic, canci, niente. Copiii mici erau trecuți sub denumirea de ”mici extratereștrii” în lista mea de valori și nu-mi plăceau decât în poze. Mama tot încerca să le țină partea și să-mi înmoaie inima: ”dar, mamă, e numai un copilaș” sau ”nu e el de vină că plânge” (a, nu, e un mic demon invizibil care i-a invadat corpul și gura aia emițătoare de mulți decibeli enervanți?). Și nimic.
Până să rămân însărcinată şi să văd care-i treaba cu greţurile, de fiecare dată când o pacientă gravidă îmi spunea că i s-au stricat foarte tare dinţii în sarcină şi că nu se poate spăla pe dinţi, îmi dădeam ochii peste cap. Pe faţă peste cap, să vadă pacienta ce prostii vorbeşte şi că nu există aşa ceva. Dacă vrei, te speli, dragă, pe dinţi. Dacă nu, găseşti scuze.
De ce mamele care stau acasă cu bebeluşii abia aşteaptă ca taţii să vină înapoi de la serviciu, să le pună copiii în cârcă
Dada, am scris corect, fiindcă fix aşa mi se părea. O aroganţă maximă. Adică, după ce că bietul om a fost pe plantaţie toată ziua şi şi-a rupt spinarea ori şi-a prăjit creierii la muncă, tu sari pe el cum auzi cheia în broască? Şi îi pui copilul în braţe? Păi, eu îmi imaginam, că ăla e momentul când sari cu mâncarea caldă, cu bebeluşul zâmbăreţ şi veselia ta proprie, nicidecum cu copilul pe el. Nu înţelegeam de ce, ca partener care stă acasă cu copilul (indiferent că e mama sau tata), nu ai înţelege şi tu un pic nevoile celuilalt de a se odihni. Doar că eu uitasem că şi ăla care stă acasă are nişte nevoi (uneori atât de simple, precum spălatul pe dinţi, alteori mai complexe precum spălatul pe cap, care e urmat de uscat, care mie îmi ia măcar 20 de minute).
Nu înţelegeam nici în ruptul capului de ce distribuţia e de 2 adulţi la un sugar, eventual chiar 3, dacă e să se pună şi un partener al mamei. Credeam că e o mega fiţă, că femeia aia e ultima leneşă de pe pământ şi că nici cu copilu-său nu prea are treabă. Adică, în capul meu isteţ, nu se legau lucrurile astea. Deşi eram conştientă că un bebeluş îţi solicită destul de mult timp, că trebuie hrănit, spălat, culcat, faza asta cu mama care totuşi stă acasă şi nu (poate) face nimic îmi dădea ceva cu virgulă.
