Bunica mea a fost foarte impresionată să îl urmărească pe Tudor într-un joc. Treaba era… una mare, după care el se ridică de pe un wc imaginar și dă drumul unui robinet imaginar, ia un săpun imaginar și își spală imaginar mâinile foarte reale. După care se întoarce din drum pentru că, stai, a uitat să se șteargă. Și apucă un prosop imaginar, cu care se foarte șterge. Bunica, gura căscată și mândră nevoie mare. Ce băiat!
M-a felicitat câte știe strănepotul.
Păi nu e normal? m-am gândit. Să te speli pe mâini după ce folosești wc-ul. Deși niciodată nu l-am învățat asta, pentru că el nu folosește încă wc-ul, dar ne-a văzut pe noi de atâtea ori. El nu a fost nevoit să înceapă să folosească toaleta ca să știe care-s obiceiurile locului.
Așa ar trebui să fie cu tot.
Cu sexul.
Cu școala.
Cu spălatul pe dinți.
Cu manierele.
Cu furculițele.
Cu orice, you name it, dacă vreți.
Copilul să știe cum se întâmplă o treabă înainte să se afle în situația ei. Să știe despre sex înainte să-i vină cheful. Să știe despre școală înainte s-o urască din răsputeri. Să se spele pe dinți ca o normalitate care face parte din rutină la fel cum te ștergi pe mâini după ce te speli. Să spună bună ziua și mulțumesc pentru că așa se face, nu pentru că îți spune mama că așa-i frumos. Să înfigă furculița și nu degetele în diverse obiecte pentru că e mai igienic și mai elegant și pentru că nu, în unele familii, nu este o opțiune că ”merge și altfel”.
Și după atâta perfecțiune teoretică în capul meu, am început să fac lista rușinii.
Copilul meu niciodată nu se va juca de-a făcut patul, pentru că nimeni nu-l face în familia lui. Pe nimeni nu deranjează patul neîntins, ba chiar aș putea spune că sari mai bine direct pe saltea, când plapuma e împinsă grămadă într-o parte.
Copilul meu niciodată nu se va juca de-a organizatul zilei pe căprării, pentru că nimeni la el în familie nu știe limba asta. Noi alergăm, ne împrăștiem, facem planuri și nu le împlinim, avem de gând să strângem din bucătărie, dar nu știu cum se face, că tot în parc ne trezim.
Sunt multe lucruri pe care nici copilul tău nu le va face. Și e perfect normal să fie așa, deși, îți spun sincer, sper că se spală pe dinți. Dar noi, părinții nu suntem la fel, deci nici copiii noștri nu vor ieși la fel între ei. Însă ne vor semăna nouă mult. Prea mult. Dar ăștia suntem, nu le putem pune mâinile la ochi și le spune: ”copile, faci doar ce auzi.” Că se va împiedica într-un papuc nepus în dulap la un moment dat.
Și nu sunt numai haine aruncate prin casă, ci și vorbe aruncate ca un reflex. Vorbe care pentru noi înseamnă mai mult sau mai puțin una sau alta, dar pentru copiii noștri devin literă de lege într-un fel. Așa că, trebuie noi mai întâi să fim ceea ce vrem ca ei să devină.
Vrei să se spele pe dinți? Spală-te pe dinți.
Vrei să vorbească despre sex? Vorbește despre sex.
Vrei să iubescă școala? Spune-i sincer cât de mult o ”iubeai” și tu.
Vrei să spună bună ziua-mulțumesc? Salută și mulțumește-i tu.
Vrei să știe mânui furculița oricând? Obișnuiește-te tu mai întâi.
Vrei să fie un gentleman, o lady? Vrei să fie un elegant? Un cult? Fiți voi mai întâi.
foto Shutterstock
Elena
Ca de obicei. M-ati uns pe suflet si mi-ati atras atentia la ce e important mai ales ca sunt la inceput de drum ca parinte. Multumesc si astept cu nerabdare urmatoarele articole. PS articolele d-voastra sunt rasfatul meu cat danseaza sotul cu Gugusinul sa-l adoarma.
Miruna
Îmi place de domnul soțul 😉 și mulțumesc pentru cuvintele frumoase.
Elena
Copilul a venit dupa 14 ani de casnicie, atunci cand renuntasem la tratamente, speranta etc. Asa ca sotul meu este un tatic foarte implicat, grijuliu si mai ales indragostit. Apreciaza ca imi petrec tot timpul cu copilul, ca-l alaptez in continuare la 9 luni si jumatate, ca stau pe intuneric de la 8, 9 pentru ca nu poate dormi decat cu mami langa el si in liniste deplina. Sunt o norocoasa. Copilul a completat o poveste de dragoste nebuna si a transformat-o intr-o poveste de dragoste matura. In alta ordine de idei, e important sa va dau un feed-back. Munca d/voastra aici, pe blog, chiar impacteaza in mod fericit viata cititorilor sau cel putin a mea. Daca acesta a fost scopul blogului, sa stiti ca v-a reusit. Va multumesc din nou pentru articole si pentru recomandari.
zina7
La noi funcționeaza totul face ordine , se spala pe.maini, nu mananca cu cutit si furculita si îsi pune inclusiv hainele la cosul de rufe, sterge pe jos/ masa daca a rasturnat ceva , il cearta pe taica-su dacă nu isi strange șosetele( ceea ce se intampla ff rar😖😉) dar NU salută. Defapt Tschuss / pa/ la revede spune dar niciodată ” salut”, ” bună ziua”, ” ce faci” și se ascude dupa mine când o saluta cineva. Și noi amandoi chiar salutăm , de multe ori ” prea ” salutăm ( mai ales eu).
Diana Preda
Total de acord. Dar ce te faci cu ciocolata? Ăștia mici ai mei s-au prins repede că noi savuram ceva delicios după micul dejun, așa că acum le mai dăm și lor câte un sfert de pătrățel. O fii bine, n-o fii? Nu vreau să mă ascund, nici să renunț la cioco, no way!
Cris
Mai o fi bine, n-o fii, dar si noi ii dam fetitei -4 ani- un patratel de cioco, dar o cautam mai neagra asa, macar 60-70%. Cel mic, aproape de 2 ani, se delecteaza cu curmale, pana s-o prinde el ca nu e la fel ca la sora-sa. Mananca bine fructe amandoi, asa ca am zis ca bucatica aia face parte dintr-un echilibru 🙂 eu cioco mananc mai mult la munca, asa ca nu prea apuc o data cu ei. sa fiti sanatosi!
Rox
Văd și eu multe la copilul meu de un an și jumătate și mă minunez. Imită o mulțime de lucruri: de la împins țeava aspiratorului pe covor la strânsul firimiturilor de pe masă. Știe că am nevoie de prosop după ce mă spăl pe mâini și mi-l aduce. Nu vrea să imite vorbitul, în rest… 😄 Mare dreptate ai! 😘
Adelina
Hey! Foarte bine spus.. ar fi ideal sa stie dinainte toate lucrurile inainte sa treaca prin ele.. sau cel putin sa aiba habar.
Cat despre sex.. ce am putea vorbi noi pe tema asta astfel incat copilul sa se familiarizeze cu subiectul? Ce ne facem cu imensa lor curiozitate care uneori pare sa n.aiba limite?
Mi se pare o piatra de moara asta.. poate par un pic iesita din peisaj, dar pentru mine va fi cu adevarat o provocare.. n.am nici experienta unei asemenea discutii cu ai mei… Sincer, cred ca si mie mi.a fost rusine sa intreb, dar mai mult lor sa deschida subiectul cu pricina..
Lupu Florentina
Îmi permit eu să răspund: in primul rand, folosiți denumirile corecte ale organelor genitale, spuneți adevărul despre felul în care sa fac copiii (adaptat vârstei – “tati a pus o sămânță in burtica mamei” de ex), apoi puteți căuta cărți care abordează și diferențele fata-baiat, discutați despre asta fara sa vă fâstâciți sau rușinați.
Cum puteți povesti despre nas, așa puteți povesti și despre penis.
Gabriela F.
O da… So true… Mor de drag când vin și îmi spune potim 😅
Ecarulan
E o metafora articolul? 🙂
Ca la noi in familie adultii mananca numai cu furculita si cutitul, dar copiiilor nu le pasa 😀
Poate pe la 2-3 ani, ne imitau, dar la 5, fac cum vor si cum le e mai usor …