Cum a fost aniversarea de 3 ani? Dublu-tort, dacă e să fim optimiști

Și dulce. Și spontană, dacă e să fim tot optimiști. Mucioasă, dacă e să fim realiști. Stricată de o răceală, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă. 

Nu că ar fi vreun moment potrivit să te lovească o febră, o tuse, un muc, nici pomeneală. Dar sunt momente normale din viață, cum ar fi o banală săptămână la școală sau la muncă, ori un weekend în care visai să dormi, nu să schimbi pijamale transpirate. Apoi mai sunt momente speciale, cum ar fi Crăciun, Paști, concedii și aniversări. Am văzut și noi cum e, vreau să spun, să fii bolnav într-un moment din ăsta, special.

O să fiu sinceră: e de căcat.

Norocul-norocului a fost că fix de ziua lui, sărbătoritul a fost mai fără febră decât mama lui, ceea ce totuși nu știu pentru cine este noroc. Am împrăștiat puținii invitați pe care i-am avut, am cântat în familie, am suflat în lumânări și am împărțit tortul cu vecinii, pe care i-am văzut mai mult prin fanta de la ușa lor, cu speranța că virusurile nu trec prin spații înguste :p

tortul e de la Sweet Concept

(e fel cu cel de la petrecerea blogului, că atunci pentru acasă n-a mai rămas)

Aveam de gând să mergem la Sibiu, nu ne-am mai dus. Când ești bolnav, vrei să stai acasă la tine, nu pe drumul național. Și mai norocul-norocului e fost că a venit salvarea la noi, adică mama mea. La 11 noaptea descărca supă, plăcintă cu varză, cu mere, friptură, ceapă, ridichi și roșii proaspete, până și pâine a adus de la Sibiu. Două oale mari, una cu ciorbă, alta cu supă. M-am trezit, am pupat-o, am băut o supă din cană și m-am culcat la loc. Mama și supa nu se repetă întâmplător de atâtea ori într-un singur paragraf. Sunt factori-cheie în vindecarea oricui.

Plus că a venit și cu tort de la Sibiu, o înțelegere între ea și nepot. Nu te bagi, nu te amesteci în așa ceva serios:

Tortul ăsta e de la o tanti din Sibiu, care nu are site. Chestia aia de deasupra e ciocolată albă, noi l-am avut și la petrecerea de 1 an.

Cred că am fost cea mai beteagă de când îl avem pe Tudor, exceptând prima săptămână aia, după cezariană. Frațile și surorii mei, e greu, nene, să ai dureri de cap, ochi care te ard în orbite, privire în ceață și un prâsnel care vrea în brațe fix atunci și un pic mai mult decât de obicei, pentru că și el își revine după o boală. Și e greu pentru că nu știi cum să te împarți: să fii un pic și mama lui, pentru că orice om cu muci are nevoie de mama lui, dar să fii un pic și mama ta, pentru că nu știi să te faci bine fără ea. Și cum m-am descurcat ca naiba la împărțirea rolurilor pe cap de un singur distribuitor, mama s-a urcat la volan și dusă a fost.

V-ați putea întreba, desigur, care ar putea fi rolul tatălui în acest joc, în afară de rolul ăla din momentul inițial, după care parcă toate rolurile bărbatului au luat sfârșit și ale femeii abia au început. Desigur, tatăl e în peisaj. Nu e plecat, nu e ocupat, e doar și el foarte bolnav. Știți, cum sunt bărbații când strănută de două ori în aceeași zi.