O educatoare mi-a povestit că cei mai dificili copii din grădiniță sunt cei crescuți fără limite. Cei cărora părinții le permit orice, în fața cărora nu se știu impune. Că acești copii se integrează foarte greu (e normal, nici eu n-aș vrea să fiu prietenă cu cineva căruia nu-i pasă decât de el), se adaptează cu dificultate (care-s șansele ca totul să se întâmple cum vor ei), se gestionează greu (pentru că adesea nici să le faci pe plac nu e bine, sunt greu de mulțumit) și strică feng shui-ul grupei.

Mi-a povestit că acestor părinți li se explică frumos care sunt implicațiile pe termen scurt și lung și, dacă ei nu iau măsuri acasă, au avut cazuri în care au dat afară acești copii. Era o grădiniță privată, care își permitea acest lucru. Au fost și cazuri în care părinții s-au trezit și au făcut o schimbare, iar acum toată lumea e recunoscătoare. În final, e o alegere, deși schimbările astea nu sunt ușoare, îmi imaginez.

Continuare

Mă trezesc uneori spunând “Tudor, te rog”, de parcă am scos asul din mânecă, de parcă sunt în fața peștișorului de aur sau de parcă e ultima dorință a mea. Ca și când tot ce urmează după ”te rog” e dreptul meu. Un copil nu dă doi bani pe ce îi rugăm noi, președintele țării sau Papa de la Roma. Un copil funcționează pe bază de argumente, cel puțin al meu așa e.

Continuare

Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, nu stați cu ochii lipiți de telefon, tabletă, mail-uri și whatsapp-uri cu șeful. Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, fiți mai degrabă umani, decât automați, mai degrabă emoționali, decât de piatră, arătați-vă, aveți curaj, iertați-vă, iubiți-vă, declarați-vă.

Continuare

Când lumea aude că un copil de 3 ani și jumătate e încă alăptat, ridică o sprânceană, își dă coate ori își face cruci cu limba-n cerul gurii. Un copil de 3 ani și jumătate e un om în toată firea: mănâncă mâncare, de foame, bea apă, de sete, doarme. Merge pe picioarele lui, vorbește bine, face pipi, caca, se spală singur pe mâini. Deci nu mai e un bebeluș care nici capul nu-și ține. Nu, un copil mai mare știe să spună cu vorbe când îi e foame, când îi e frig, când îl doare ceva sau când îi e dor de mamă-sa.

Al meu cere pupici.
-Tudor, ce simți tu când ne dăm pupici?
-Iubire, mami. Simt iubire.

Continuare

Continuare

Legătura dintre burtă și creier nu e ceva inventat de fiul sau fiica ta. Nu e o formă de șantaj emoțional, nu e o manifestare de răsfăț, nu e ceva ce trebuie etichetat și analizat.

Pe mine, copil, mama m-a luat în serios. Pentru că un copil nu minte când îl doare burta de la ceva. Iar când tu știi că n-a mâncat stricat, că n-a amestecat lapte cu bere, cred că e normal să te îngrijoreze situația. Și uite-așa, m-am trezit investigată până-n dinți, dusă la analize și la ecograf. Unde nu s-a găsit nimic concret, doar un -citez- ficat ușor mărit. Acum, ce să zic, o fi fost de la vinul pe care îl beam la 9 ani. Probabil mama s-a prins. Nu mi-a dat niciun medicament, habar n-am ce tratament s-ar fi potrivit pentru boala asta a mea. Culmea, că durerea de burtă venea doar seara. Așa ceva. Când trebuia să mă culc! Nu eram genul mâncăcios, ci mai degrabă jucăuș, iar somnul mi se părea o pierdere de timp. Doar mâncatul îl bătea la ”lucruri inutile din viața mea”.

Continuare