Când îmi iau ochii din telefon și îi mut pe copilul meu, îmi dau seama că nu e nimic mai frumos decât el

Când îmi iau ochii din telefon și îi mut pe copilul meu, îmi dau seama că nu e nimic mai frumos decât el miruna ioani

Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, nu stați cu ochii lipiți de telefon, tabletă, mail-uri și whatsapp-uri cu șeful. Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, fiți mai degrabă umani, decât automați, mai degrabă emoționali, decât de piatră, arătați-vă, aveți curaj, iertați-vă, iubiți-vă, declarați-vă.

Știm teoria, doar că practica arată diferit în zilele noastre. Mereu sunt email-uri care nu suferă amânare, tot timpul apare o altă urgență, mereu ai câte un răspuns în stand-by, de care depinde toată activitatea ta de săptămâna viitoare. Și îți lipești ochii de-un ecran, tastezi un sms, vezi o notificare, citești un mesaj.

Am ajuns să urăsc cuvinte precum ”imediat, iubitule” sau ”lasă-mă 5 minute”, ieșite din gura mea.

Mi s-a întâmplat prea des în ultima vreme. Și mă simt foarte vinovată pentru asta, de ce să ne mințim. Astăzi s-a întors din curte ăsta mic al meu, care în curând o să fie ”ăsta mare”, și așa l-am văzut… un băiețel. Că nu mai e bebeluș, demult știe mama lui. Că dormim nopțile legate, că ne înțelegem mai bine decât unii oameni mari, că facem prostii împreună, cum ar fi să ne luăm încă o înghețată sau să ne stropim cu apă, la duș.

Nu știu când a crescut așa, probabil, cât eu eram atentă la ce mail-uri au venit.

Când îmi iau ochii din telefon și îi mut pe copilul meu, îmi dau seama că nu e nimic mai frumos decât el miruna ioani

Iar el e cel mai minunat băiețel din lume. Bine, asta mai pot zice vreo lună și ceva, apoi cred că voi mai inventa o planetă sau așa, pentru alt copilaș pe care-l iubesc înainte să-l cunosc.

E bun și înțelept și înțelegător. Știe să spună când îi e foame sau sete sau când e obosit. Știe să-și ceară drepturile și e cel mai corect om de pe pământ. De când îl am în viața mea și, mai ales, de când vorbește, mi-am dat seama și câte minciuni ne spunem noi înșine doar ca să trecem mai ușor peste unele greutăți. Deși o miniciună nu te ajută niciodată, n-ar fi trebuit să știu asta până la 30 de ani? Am avut nevoie de un copil să vină să-mi spună că adevărul îl poți numi, o să îți facă la fel de mult bine și poate un pic mai puțin rău decât dacă te-ai feri. Și mă refer la lucruri banale, cum ar fi ”nu-i nimic”, când chiar s-a întâmplat ceva. Poate a căzut o afină pe jos și nu e un capăt de țară, dar nici nimic nu e. Tot așa ne aplecăm după ea, n-are sens să ne mințim că nu s-a întâmplat ceva.

Ieri m-a întrebat, mami, ești îngrijorată? Da, un băiețel de 3 ani și ceva. Și, da, eram. Simpla lui întrebare -care a dat formă felului în care mă simțeam- m-a pus imediat în starea de răspuns. Hai, c-o rezolvăm cumva!

Nu mail-urile au știu să-mi spună asta, nu străinii de pe facebook, ci copilul meu. A simțit adevărul și m-a eliberat de el. Iar eu îmi pierd vremea pe net?!

Sunt infinit mai frumoși copiii decât orice am vedea pe un ecran. Decât cele mai spectaculoase peisaje, cele mai expresive portrete, cele mai surprinzătoare detalii. Sunt mai nostimi decât cele mai bune glume și mai spirituali decât cei mai înțelepți evangheliști. Pentru că sunt vii. Și pentru că sunt ai noștri.

Și, pentru că mă enervează fiecare minut pe care îl petrec la ecrane, vă pup. Am o cursă mult mai importantă de câștigat. Cursa contra cronometrul maturizării lui, căci copilăria se duce ca o prăjitură bună, înghițită pe nemestecat.

Ies și eu în curte de-acum, să nu mă mai mire, când se întoarce,

ce băiețel mare am.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Dacă eu aș fi președinte, plajele și piscinele ar fi închise la amiaz

Articolul următor

Totul despre demineralizare și tratamentul ei, anestezie generală la copii mici și altele -interviu cu un dentist de copii, din Dent Estet

  1. dia

    Eu am făcut o înțelegere cu mine ca atâta timp cât sunt cu el nu voi fi cu ochii in nici un ecran. Excepția e când sunt de garda și primesc rare telefoane( ii place sa vina cu mine, sa asculte ce vorbesc etc). Și când ii trimit cate un mesaj tatălui lui sau mamelor prietenilor cu care vrea sa ne vedem. Mesaje, nu povesti. După ce s-a născut am ieșit de pe toate rețelele de socializare, pentru mine au fost pierdere de vreme sincer.

    2+
    • Cred. Pentru mine, e parte din job. Mi-am facut un program foarte bun, pe care l-am respectat, doar ca e mult mai usor cu scrisul pe blog decat e acum cu conferinta. Azi am dat doar mail-uri pana la 5…

      0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 160 queries in 0.118 s