O cititoare mi-a scris de curând: ”Părinții cu doi copii își doresc ca ei să se simtă iubiți la fel. Pe ai mei, dacă-i întrebi, fiecare zice că-l iubesc un pic mai mult pe el”.
Asta e! mi-am zis. Asta vreau și eu.
Când îi spun că-i cel mai grozav băiețel de pe pământ, imediat mă corectez și zic ceva și de fratele lui. Cum îi spun că-l iubesc cel mai mult din lume, cum simt nevoia să completez că și pe fratele lui. Mi-am dat seama că echilibrez această balanță, că fac aceste completări doar pentru mine. Să-mi liniștesc conștiința, fix ca părinții ăia care spun ”știu că fumezi, dar să nu fumezi de față cu mine”. Nu vreau să fiu unul dintre ei.
Copilul are nevoie să audă lucruri despre el. Declarațiile mele de iubire către altcineva le pot trimite pe adresa redacției altcuiva. Serios, în iubirea dintre doi oameni n-are ce căuta al treilea, nici măcar când e sânge din sângele tău.
Nu știu dacă egalitatea asta îi face cuiva vreun bine. Mai ales copilului meu, oricare ar fi el.
Nu știu dacă egalitatea asta chiar există. Mă îndoiesc sincer, dar mai întrebați-mă peste câțiva ani.
Cred că fiecare copil are nevoie să se simtă, în inima părintelui său, pe locul întâi. Exact așa cum m-am simțit și eu în inima părinților mei și mi-a fost tare bine.
Cred că fiecare copil are acest drept.
Atâta vreme cât părinții chiar sunt iubire și lumină pentru copiii lor, ei pot fi asta și pe rând.
Aș vrea să am secrete cu fiecare dintre ei. Secrete diferite. Să nu port vorbele între băieții mei, să-l fac pe fiecare să se simtă special. Nu e nimic greșit în asta. Oricât l-aș iubi pe primul născut, oricât mi l-aș fi dorit pe fratele său, știu sigur că amândoi sunt speciali.
O să le șoptesc, pe rând, cuvinte care să le dea aripi. O să am cu fiecare dintre ei alte motive de râs. O să-i alint pe fiecare după cum simt. Copii să avem, că idei ne vin.
Țin minte că, la conferința lui Larry Cohen de la începutul acestui an, cineva l-a întrebat cum gestionezi, jucăuș, conflictele dintre frați, când pe unul l-ai strânge în brațe și pe celălalt, de gât, dar și ăsta e copilul tău. Și tu vrei să fii de partea copilului tău, indiferent cine-i vinovat. Dar echilibrul ăsta e greu, teribil de greu, urmează să înțeleg.
Larry a zis atunci că poți reacționa scoțând un sunet care, pentru unul să însemne ”te văd” (adică, îi oferi atenție) și, pentru celălalt, ”îmi pare rău” (adică, îi oferi empatie). Cumva, să împaci și capra și varza dintr-un foc.
Cum o fi în practică egalitatea asta între frați e cel mai bine păstrat secret, de către părinți. Chiar și față de ei. Până una alta, în loc să ne simțim vinovați, apăsați, debusolați, dragi oameni care-aveți mai mult de un copil: cred că cea mai bună soluție e să căutăm să-l facem pe fiecare să se simtă preferat. Deja îmi și imaginez cea mai frumoasă ceartă dintre frați:
-Pe mine mă iubește mama mai mult!
-Nu știi ce vorbești, pe tine te-au adoptat!
foto Shutterstock
Ana
De curând sunt mamă a doi copii. Eu cred că, nu e nevoie să se simtă un pic mai mult iubiți. Când îi vezi cum se iubesc unul pe celălalt, atunci îți dai seama că e o iubire mare care se împarte la toți din familie. Ca o pătură care îi cuprinde pe toți și ține de cald la fel.
Miruna
Felicitari, Ana!
Alta Miruna
Chestia asta cu mama ma iubeste mai mult pe mine mi se pare ca pregateste terenul pentru ceva neplacut intre frati. E ca si cum eu sunt cea mai cea, celalalt nu merita cat merit eu… probabil ca voi ajunge sa ma port in consecinta. Cam aiurea, nu?
Oana
Si eu cred la fel, ca asa o sa se nasca o competitie intre ei,sa se creeze frustrari si ajung sa nu se mai suporte.
Fetita are 5 ani,bebe 1 an, iar raspunsul la intrebarea “Mami,pe cine iubesti cel mai mult?” este intotdeauna ” Pe amandoi la fel”.
Andra
Teoria zice ca nu e bine “pe amandoi la fel” ci pe fiecare in felul in care are el nevoie. Unuia ii place sa stam strans lipiti si sa citim povesti, alteia sa o gadil pe burtica.
Masha
Si eu cred la fel, ca amandoi trebuie sa stie ca sunt speciali, iubiti, nu unul mai mult decat altul. Chestia asta este exact ca intrebarea adresata copiilor de catre unii parinti “pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?”. Evident, pe amandoi! 🙂
Maddie
Eu întotdeauna m-am simțit prost la întrebarea pe mama sau pe tata, pentru ca mama era preferata… Am un frate mai mare care a avut diabet de când eram eu cam de un an, și întotdeauna am simțit ca deși el are prioritate, mama ma iubește mai mult, iar tata pe el, și am fost OK cu asta. Acum când suntem mari știu ca nu e asa, dar atunci eram fericita cu balansul iubirii. Fiecare cu sentimentele lui cred eu…
o femeie
si eu am simtit la fel citind, dar la mine vine si din carentele emotionale ale copilariei mele.
Miruna
Pai nu i-as intreba pe copii, evident. Adica, nu eu. As vrea doar sa simta asta fiecare separat ca e cel mai iubit.
Cora
Poate vor avea sentimente de vinovatie din cauza asta… vezi Printul mareelor, cu Nick Nolte si Barbra Streisand…
Cris
Eu din experiența mea personală am ajuns la concluzia că vreau 3 copii- momentan am 30 de ani și nici unul… Am fost sora cea mică timp de 25 de ani și mi s-a părut grozav. Am pierdut-o pe Andreea de 5 ani și mi se pare înfiorător sentimentul de a fi „singură” la părinți, de a nu avea cu cine să împarți zile, zâmbete, haine, păreri, telefoane, bucurii mari, tristeți mici sau invers. Eu nu o să vreau să-mi fac un copil să se simtă mai special decât celălalt, nu cred că o comparație este calea cea fericită, ci cred că acceptarea și egalizarea diferențelor. Vor fi fiecare special în felul lui. Să ne ții la curent 🙂
DUMITRU
Nici in gluma sa nu spuneti asta! Va rog! Am doi copii, un baiat si o fata si baiatul mai mare cu 3 ani si patru luni decat fata, exact asta i-a spus in copilarie fetei, ca ea este adoptata. Si fetita a crezut si a suferit pana cand in liceu a aflat ca asa ii spunea o prietena si colega , fratelui mai mic. Atunci i s-a parut ciudat pentru ca stia ca nu era adoptat… asa a aflat ca se fac astfel de farse intre frati si a inceput sa aibe indoieli ca si ea ar fi adoptata…Cand, dupa ani de zile, la 18 ani ai ei, am aflat si am intrebat-o de ce nu ne-a spus , explicatia a fost minunata” Imi doream atat de mult sa fiti parintii mei, incat imi era teama sa provoc o discutie care putea duce la concluzia ca chiar sunt adoptata” Medicii insa au legat crizele de astm ale ei cu aceasta trauma a copilariei…Studia plangand fotografiile cu noi si culmea nu am nicio fotografie in care sa fi fost evident insarcinata cu ea… A fost o gluma care a produs multa suferinta…Acum , desigur putem glumi…dar a fost socant pentru toti, desi suntem o familiei care are simtul umorului
Camelia
Ai perfecta dreptate. Sora-mea cu 3 ani mai mare imi spunea tot timpul ca sunt adoptata, iar eu credeam fiindca mama nu avea nicio poza insarcinata cu mine sau eu nou nascut. Prima poza o am la 10 luni.
Mult timp am crezut ca sunt adoptata si nu am spus nimic, cand i-am spus sora-mii acum cativa ani a ras de mine ca nu stiam de gluma.
Roxana
Nu e vorba de diferente aici.. cel putin asa am simtit eu in postare. Este vorba despre faptul ca asa cum sunt ei diferiti, iubirea va fi aratata cumva diferit, dar nu inseamna ca nu vor fi iubiti la fel de mult.
Am un singur copil si sunt singura la parinti,dar prietena mea cea mai buna,ca si sora mea de altfel, are 2 baieti pe care ii iubeste enorm,dar fiecaruia ii ofera cumva altfel iubirea. Cand unuia ii spune” sunt alaturi de tine”, chiar daca nu e efectiv,dar e cu celalalt, este pentru ca stie ca cel cu care este, chiar are nevoie de acest gen de afectiune. Si are zile speciale pentru fiecare dintre ei. De ex.cand unul dintre ei pleaca intr-o excursie,celuilalt ii face felul de mancare preferat,merge cu el la un film sau se joaca efectiv cu trenuletele,masinutele, lego si ce ii mai place…
Cu celalalt are altfel de activitati.. stau de vorba ca la psiholog, isi fac limonada si stau pe terasa si vorbesc despre una despre alta. Au si momente impreuna cand vorba ei: pe unul imi vine sa l pup, de cat de cuminte e, pe celalalt imi vine sa – l jumulesc de cat de nazdravan e..uneori chiar o face si sa stiti ca ei simt ca sunt iubiti.
Andreea L.
Miruna, naștere ușoară îți doresc! Astept articolele de după venirea celui mic! Și eu am doua fetițe una de aproape trei ani și una de o luna. Va fi interesant sa-ți citesc experiențele in timp ce le trăiesc și eu pe ale mele!