Când lumea aude că un copil de 3 ani și jumătate e încă alăptat, ridică o sprânceană, își dă coate ori își face cruci cu limba-n cerul gurii. Un copil de 3 ani și jumătate e un om în toată firea: mănâncă mâncare, de foame, bea apă, de sete, doarme. Merge pe picioarele lui, vorbește bine, face pipi, caca, se spală singur pe mâini. Deci nu mai e un bebeluș care nici capul nu-și ține. Nu, un copil mai mare știe să spună cu vorbe când îi e foame, când îi e frig, când îl doare ceva sau când îi e dor de mamă-sa.
Al meu cere pupici.
-Tudor, ce simți tu când ne dăm pupici?
-Iubire, mami. Simt iubire.
Nu-l zice clar pe r, dar, legat de ce simte, sunt zero dubii.
Multă vreme, orice comparație făceai cu laptele de sân, nimic nu putea câștiga. De curând însă, lucrurile au primit o altă ordine în viața lui:
-Ce-i mai bun: laptele de la mami sau înghețata de la Emilia?
-Înghețata de la Emilia!
Când lumea ne vede pe stradă, habar nu are dacă el încă mai suge sau nu
Se vede mai clar ce copil bea cola, dacă mă întrebați pe mine, ce copil mănâncă ciocolată de trei ori pe zi sau ce copil nu s-a mai spălat pe dinți de astă-vară. Nu se vede ce copil e încă alăptat, pentru că alăptatul unui copil mare e ceva destul de rar. Nu vă imaginați că alăptatul unui bebeluș se compară. Băiatul meu, de pe la un an și jumătate, nu a mai vrut să sugă decât acasă. Normal că au fost perioade când a cerut mai des. Poate când am fost mai mult plecată. Precis, când a fost bolnav.
În prima noapte în care a adormit fără sân, am visat că l-am pierdut. Subconștientul meu de mamă nu era pregătit. În mai, a avut două nopți și două zile consecutive, în care nu a cerut deloc-deloc. După care a răcit. Așa a fost să fie, nu era să îndop copilul cu Nurofen, când eu aveam un remediu natural la dispoziție. Nu era să-l las să plângă și să-l hățăn până amândoi ne epuizam, doar ca să scap eu de lapte-n țîțe. I-am dat. În 3 zile, i-a trecut răceala și am revenit la obiceiurile bune.
Care ce înseamnă, de fapt?
Alăptatul la un copil mare e o dată, poate de două ori pe zi. Poate nici măcar în fiecare zi.
E puțin și scurt. Alăptatul unui copil mare nu mai e cu treziri peste noapte. Se trezește să bea apă și se culcă, singur, la loc. Se trezește să facă pipi și se culcă, singur la loc. Nopțile mele tot nu sunt legate, pentru că mă duc la wc și de câte trei ori. Eu. Na, ultimul trimestru de sarcină și sezon de pepene în frigider.
Alăptatul unui copil mare nu mai este ceva greu.
El nu mai trage de bluze, de rochii, a trecut disperarea. Plânge și se liniștește în brațe. Sincer, cred că sânul a rămas un alint la care nu renunță încă, pentru că știe că îl poate avea. Dar simt că suntem foarte aproape de autoînțărcare, deși venirea pe lume a fratelui mai mic s-ar putea să schimbe din lucruri.
Cum ai scos suptul de noapte, o să mă întrebați
Era și curiozitatea mea. Întrebați copilul, că el e singurul care poate răspunde. Nu am făcut CUMVA. Tot ce țin minte legat de prima noapte în care a lăsat sânul, a spus noapte bună și s-a rostogolit la el în pat e că am adormit greu și am avut coșmarul. În rest, nu știu nimic.
Mai ai ce să-i dai, o să mă întrebați
La producția de lapte-n țîțe, mecanismul e foarte simplu: ca la piață. După cerere, și ofertă. Cu cât copilul suge mai rar, cu atât sânul e mai puțin stimulat. Înainte să rămân însărcinată, sânii mei erau foarte mici, nu simțeam că se umplu de lapte vreodată, puteam sta mult plecată de acasă, că nu se întâmpla nimic. Îl întreb, ce vine din sân. Zice că lapte. Poftim.
De ce îl alăptez încă, o să mă întrebați
Pentru că n-am motive să nu fac asta. Atâta timp cât copilul vrea, eu sunt aici. Că poate altcineva a avut motive să înțarce la un an, nu e treaba mea. Vă povestesc doar cum e la noi acum, că nu a fost mereu așa.
-Mami, Tudou via țiți munt. Mami dă?
-Da, iubitule, mami îți dă tot, cât am.
-Mami dă și mai tâ-ziu?
-Când vrei tu, pui mic și iubit.
-Mami dă țiți cu d-ag?
-Cu tot dragul din lume și de pe pământ.
Bine, pa, noapte bună, v-am pupat.
Adoarme fără probleme, cu tatăl sau cu bunica lui, fără mine și fără sân. Asta, de pe la vreo 6 luni. Însă atunci, problema era la prima trezire, când deja nu puteam lipsi. Acum, aș putea pleca liniștită, doar că aleg să rămân totuși lângă el. Până când s-o cere singur să petreacă noaptea cu vreo mândră, alta decât mi-s eu, am toată răbdarea s-aștept 🙂
Doar că nu a fost tot timpul așa
Pe la 2 ani, am avut o perioadă, în care sugea noaptea mai ceva ca la 2 luni. Eram un zombi vopsit. De câte ori mi-a dat prin cap să-l înțarc, următoarea zi s-a îmbolnăvit. Copiii ăștia au niște senzori, vă zic! Adevărul e că n-am fost hotărâtă niciun moment, nici măcar atunci când mi-a fost foarte greu. Când, pentru o noapte plină de somn și goală de treziri, aș fi renunțat la toată înghețata de la Emilia. Iar acum mă simt ca atunci când alergi, alergi, simți că ajungi la punctul ăla în care îți vine să te prăbușești, dar dacă îl depășești, ai senzația că ai putea continua întruna așa. Ba înțeleg că unora le face și plăcere să alerge, na! 🙂
De câte ori eram la capătul puterilor, alăptatul era primul vinovat
După care îmi dădeam seama că nu e chiar așa. Că aș putea dormi mai mult. Sau pleca o săptămână la Sibiu. Că aș putea-o chema pe mama. Într-o zi, am rugat o vecină, i-am zis că e urgent… să-l invite pe Tudor 2 ore la ea, ca eu să dorm. Și asta am făcut. Pe mine lipsa odihnei mă înnebunea, nu alăptatul. Copilul dormea, iar eu stăteam să scriu. De multe ori mă gândeam: Bun, nu mai alăptezi. Imaginează-ți prima zi. Circ.
Reziști.
A doua zi: circ și nesomn.
Reziști, că na
A treia zi: circ, nesomn și copil profund nefericit.
Bagi o înghețată și te cerți cu cineva. Simți nevoia, zic.
Cred că, în a patra zi, soțul meu i-ar fi dat el țîță la copil.
Nesomn aveam oricum, circ nu ne doream, copil nefericit -cu atât mai puțin. Așa că: am început să respect un program de somn, am renunțat la seriale (vorbesc foarte serios), culmea -m-am apucat de citit și de Magne B6. La un moment dat, deși mult prea târziu, am luat un ajutor plătit și, ulterior, o bonă. Am supraviețuit, ba ne-am și înmulțit. Vă zic doar, să nu aplicați aceeași rețetă și să ziceți că nu v-am zis. 🙂
Nu aș vrea să ia cineva personal acest articol, așa cum se întâmplă de fiecare dată când scriu despre alăptat și se deschid multe traume personale. Aș vrea să o luați doar ca pe o poveste și atât. Aș vrea să vă încurajeze, dacă acum alăptați și nu mai puteți. Dar să vă încurajeze să vedeți situația clară, nu că să găsiți rapid un vinovat. Poate să vă arate luminița de la capătul tunelului: azi-noapte a fost greu, mâine poate va fi mai bine un pic. Eu cred că o mamă știe în inima ei când s-a terminat alăptatul. Când a ajuns în punctul ăla, în care nu mai e nimic. Dacă nu vorbim de înțărcat bebeluș de 2 săptămâni, faceți cum simțiți. E foarte important să fiți împăcate cu voi, pentru că e o poveste cu care toată viața o să trăiți.
foto Shutterstock
Diana
Eu am zis mereu că fiecare mamă își hrănește puiul cum poate și știe mai bine. Doar că, alăptarea înseamnă mai mult decât să-i oferi lapte magic copilului, e vorba de legătura care se creează între voi doi.
Iar asta nu o crezi, până nu o trăiești.
Și bebelina mea se hrănește numai de la sân, se linistește și adoarme acolo. Apropiem 7 luni și tare îmi doresc să continuăm așa frumos.
Când o să îi dea dințișorii o să-i testeze pe sânii mei? Oare o să mai am lapte suficient pentru ea?
Am și eu întrebările mele, dar iau fiecare zi pe rând, căci ce trăim e minunat.
Îmbrățișări!
Miruna
Ia fiecare zi pe rând. E excelent ce ți-ai propus. Experiența mea cu dințișorii lui a fost una foarte bună, nu am simțit nicio diferență după 6 luni. Singurele probleme au fost în perioada când a început să muște intenționat (foarte scurt, pt că eu nu reacționam și nu i se mai părea fun, el atunci testa, de fapt) și, mai curând, când s-a întâmplat să adoarmă la sân și să mă capseze în somn. Am urlat de au sărit vecinii. Copilul s-a întors pe partea cealaltă :))) și a doua zi nu își amintea nimic.
Mirela
:))) Ai un stil delicios de a scrie, rad copios la anumite exprimari (“s-a intamplat sa ma capseze” :))) )
Am cautat alaptare in tandem si am dat peste blogul tau, e al doilea articol pe care il citesc si planuiesc sa iti citesc toate articolele despre bebe si copii (nu ratez nici comentariile tale la diverse postari cum e acesta)
Miruna
woooow, mulțumesc! Spor la alăptat 🙂
Ale
Foarte frumos articol! Am trecut de 3ani si 2luni cu alaptarea. Ai zis tot ce simt și nu am cuvinte potrivite sa exprim! Mulțumesc!
Cami
Felicitări ca ai putut. Ca faci ceea ce tu simti si ca stii ce vrei si cum vrei. Povestea continua.
Miruna
Sunt curioasă pentru câți ani încă 🙂
Aurelia
Ma bucur ca poti, ca ai rezistat, ca nu au fost presiuni din partea familiei si tot felul de remarci nepotrivite. Pentru mine nu stiu daca ar fi fost ecuatia potrivita. La primul copil am alaptat 8 luni. La 8 luni avea 8 dinti si musca. Cu toate metodele posibile nu am convins-o sa nu mai muste. De 2 ori a fost asa de rau ca a tasnit sangele si eu in lacrimi. Asa ca am inceput sa ma mulg si sa ii dau la biberon. L-a acceptat imediat de parca ar fi primit biberon de cand s-a nascut. Intr-o saptamana era deja pe lapte praf si nici o amintire despre san. De parca nici nu stia ce e. Abia dupa ce am intarcat-o, iti spun sincer, am simtit ca pot sa ma bucur de copilul meu. Cu inima deschisa, toata atentia, toata dragostea aia care te pocneste in moalele capului cand ii privesti ochii. Pana atunci nu am simtit nici o legatura speciala, nici un nimic…ma simteam folosita. E greu sa explic.
La al doilea copil, desi mi-am dorit, nu a fost sa fie. A fost un fren combinat cu reflux care nu ne lasa sa legam nici macar 60 minute de somn indiferent ca era zi sau noapte. M-am chinuit 6 saptamani cu pompa, muls, biberon, san. Ajunsesem un zombie nevopsit si de care mai tragea inca o minune de 4 ani. Ma lua de noua cand venea de la gradi, sa ne jucam, sa pictam, parc etc, desi eu as fi dormit si in apa. Dupa saptamanile astea am cedat. Pur si simplu am zis ca nu pot sa o tin asa cateva luni.
Eram si in plina amenajare de locuinta noua in care trebuia sa ne mutam cat mai repede, sa plecam din chirie.
Una peste alta, am ales lapte praf. Nu regret, sincer. Asa a fost sa fie povestea noastra.
Dar ma bucur enorm pentru mamicile care pot si vor sa alapteze si simt in asta ceva special.
Miruna
Cred că e ceva similar cu ce am simțit eu când am început să plec de acasă. Deși îmi doream să mă întorc, îmi era dor de el și drămuiam timpul departe cu excelența unui farmacist, parcă am devenit o mamă mai bună, când mi-am permis să-mi fie dor de el. Când mi-am dat un spațiu de muncit, de scris, de nevoi ale mele. Care nu mai erau la fel ca înainte, adică niciodată nu am pierdut vremea prin mall doar ca să nu merg acasă. DAR. când veneam acasă, eram golită de frustrări, nu mai aveam cinșpe mii de chestii de rezolvat, de mailuri de dat, eram toată a lui. Și asta era grozav pentru amândoi 🙂
Alexandra
Ah, de ce nu ai scris articolul asta mai demult ? ☹️ Mi-e atat de dor sa o alaptez pe Azaria…😣 e bine si fara, insa ii duc lipsa dimineata cand ma trezesc sa o simt lipita de mine si cu o mana pe san si una pe fata… alaptare usoara si placuta in continuare Miru
Elena
Cat de frumos! Felicitari! A mea fetita (1,5 ani) de 3 saptamani din cauza unor maselute a aparut cateva afte si din aceasta cauza a refuzat sanul… eu am fost foarte trista dar nu am renuntat , si nu renunt , desi nu mai suge ca innaine , “isi aduce aminte de san” din cand in cand ! Desi trebuie sa recunosc decand nu mai papa titi non-stop, doarme si mănâncă foarte bine, dar chiar si asa tot mi-as dori sa “titileasca” toată ziua!
Miruna
Experții spun că nu există autoînțărcare înainte de 3 ani și ceva, că mereu există câte un motiv medical sau ceva care face copilul să refuze sânul. Cine vrea să continue alăptarea să caute acel motiv, să îl rezolve și să meargă mai departe.
Stefania
Este cel mai frumos articol pe care l am citit ❤ probabil si ca ma regasesc 100% doar ca eu alaptez de 3 ani si 4 luni si de 9 luni in tandem .. cateodata in vine sa fug in padure 5 minute ..dar nu am parte nici de alea 🤣🤣
Andra
Noaptea trecută a fost o noapte grea. Una după care m-am gândit serios că poate ar trebui să înțarc bulina de 1,5 ani. Pe lângă presiunile să renunț care au început să apară din familie, inclusiv de la soț (ceea ce mă întristează tare), noaptea trecută am crezut că cedez psihic efectiv. A stat constant cu sânul în gură, cum mă trăgeam, cum plângea. De înțeles, cumva, am fost nași la o nuntă cu o seară înainte, nu am putut să o luăm cu noi, și a trebuit să doarmă cu o bunică până pe la 3 dimineața. A supt, probabil, să compenseze lipsa anterioară și de frica să nu mai plec. Chiar dacă puteam raționaliza acest lucru, oboseala m-a făcut să mă urc pe pereți.
Dar am citit articolul tău și parcă mă simt un pic mai încurajată să continui. Vorba aia – când simți că nu mai poți, mai poți un pic.
Vedem cum va fi și noaptea asta :))
Miruna
Te înțeleg perfect, să știi. Noi am avut o perioadă pe la 2 ani, când a fost greu de tot, cu treziri foarte dese noaptea. Atunci am vrut să înțarc și eu, dar am zis că treptat, că aștept să fiu super odihnită, pentru că îmi dădeam seama că va fi foarte greu pentru mine fizic să îl alin, când cere sân și nu îi dau. Apoi, după ce m-am odihnit, nu m-a mai lăsat inima 🙂
Îți doresc succes și sper că v-ați distrat la nuntă! Oricum, o să vină o vreme când o să fie mult mai ușor.
Liza
La o astfel de criză, la 2 ani și o lună, am cedat. Se trezea noaptea foarte foarte des și oricât ar fi stat la sân nu se mai liniștea. Eu eram nedormită de 2 ani și asta a fost limita mea. Am regretat atunci și m-am simțit vinovată, dar am păstrat totuși ceva din ritual. Acum mândra are 4 ani și 9 luni și adoarme în fiecare seară cu mâna pe “țiți”. N-am putut să o înlocuiesc cu vreo jucărie de pluș – ce-i drept nici nu m-am străduit prea tare. Chiar în timp ce scriu, draga de ea doarme dusă cu mana pe sânul meu drept.
Elena
Cat de frumos! Felicitari! A mea fetita (1,5 ani) de 3 saptamani din cauza unor maselute a aparut cateva afte si din aceasta cauza a refuzat sanul… eu am fost foarte trista dar nu am renuntat , si nu renunt , desi nu mai suge ca innaine , “isi aduce aminte de san” din cand in cand ! Desi trebuie sa recunosc decand nu mai papa titi non-stop, doarme si mănâncă foarte bine, dar chiar si asa tot mi-as dori sa “titileasca” toată ziua!
Mihaela
A venit la fix articolul tau. Suntem la perioada de 2 ani. Dupa 3-4 ore de somn urmeaza treziri din ora in ora si supt activ. Ziua sunt la serviciu si nu cere. Sunt obosita, ma gandesc sa o intarc. Mi-am dat si termen pana in noiembrie, desi imi doresc ca ea sa inteleaga faptul ca se termina etapa asta. Dar cu articolul asta al tau parca mi-ai expus gandurile. Daca ei ii trebuie, o face fericita, eu rezist. Ma intreaba,” mami am voie tatica, imi dai voie?” . Eu ii raspund ca da, putina. Iar ea zice: mai munta :). Sarcina usoara!
Miruna
Draga mea Mihaela, uite aici: https://www.siblondelegandesc.ro/2018/09/18/copilul-2-suge-decat-copilul-2-luni/
Rox
De multe ori, cand imi era greu cu n treziri pe noapte pentru titilit, m-am gandit ca e mai bine sa ne oprim. Nu doarme cu sotul, deloc. 2 zile pe saptamana plec si eu la munca si noptile nu-mi sunt tocmai line, jobul nici atat. Mi-a zis el, in vara asta, sa il intarc. Apoi, scenariul din capul meu: el nefericit, ca doar il vad cat iubeste titi. Trezit in miez de noapte, eu fara lichidul magic. Ce fac atunci? Stie sa ceara ce vrea la 2 ani, face ditamai tantrumul indiferent de ora, nu e asa usor. Dupa scenariul din capul meu m-am gandit ca nu merita sa suferim. Sa fie dupa cerere, zic!
Valentina
Pansament articolul tau 🙂 al meu are aproape un an insa suge noaptea mai des decat sugea cand avea o luna, iar ziua chiar daca mananca solide cere imediat si sanul. Dormim in acelasi pat ca sa pot cat de cat sa ma odihnesc – dar si pentru ca imi face imensa placere sa l simt langa mine iar daca in pun in patutul lui imi e dor instant de el 🙂 dupa cateva nopti de trezit din ora in ora am luat in considerare sa incerc cumva sa-l intarc pe timp de noapte, sau macar sa reduc supturile…sa l legene sotul ca sa i distragem cumva atentia de la supt…sotul si ar dori sa-l culcam si la el in patut, sa nu mai doarma cu noi…doar ca exact cum spuneai si tu – cu lipsa de somn ma descurc cumva, circul nu mi place, iar un copil nefericit nu mi doresc cu siguranta! Sper sa reusesc sa-l alaptez linistita pana la autointarcare 🙂
Sarcina usoara!
Miruna
Valentina, iti tin pumnii! Cred ca o sa reusesti!
Miruna
Rox, excelent! E mult mai simplu cand copilul e pregatit. Ca si mersul la olita. O sa vezi.
Cristina
4 ani si 9 luni. Daca era dupa el, continuam probabil si in ziua de azi (8 ani). Pentru mine devenise insa obositor, asa ca am stat de vorba cu el si am inceput intarcarea blanda. A durat cam 3 luni, de cand i-am spus ca nu mai pot pana cand a putut sa se desprinda. Sugea seara la culcare si dimineata pe la 6. Daca seara puteam discuta si reusea sa adoarma fara sa suga, dimineata era cel mai greu sa ne intelegem. Dar cu rabdare am reusit. Inca isi aminteste cum era 🙂
Si da, lapte mai era, dovada ca dupa ce nu a mai fost alaptat, cateva saptamani s-a trezit noaptea si a cerut mancare, desi inainte de culcare manca bine.
Miruna
Cristina, si noi avem un supt dimineata, nu la 6, ci cand se trezeste. Daca nu sunt imediat in picioare sa il atrag cu ceva, e foarte greu sa ii refuz sanul. Cred ca e totusi foamea mare atunci. Ca, daca eu sunt treaza deja, se ridica din pat si imediat cere de mancare.
o femeie
dar aia ca “mai ai laptele bun” ai primit-o? Eu nu (am altele primite 😀 ), ci prietena mea cand s-a internat la Lahovari sa isi opereze copilul, da. Primit de la cadru medical, zic.
Rusu Alexandra
4 ani si jumatate are strumful meu si inca vrea. Am avut multe momente in care am zis ca il intarc pentru ca are nevoie surioara mai mica, dar mi-am dat seama ca el nu vrea neaparat doar lapticul, ci si momentul in sine,de iubire. Habar n-am cat o sa o tinem asa,in tandem, dar stiu sigur ca o sa imi fie tare dor de toti anii astia si grei si frumosi..
Nastere usoara !
Alina Ciup
Te iubesc, serios, esti sora mea de la alta mama, numai ca eu sunt tot mica dar bruneta. Mi-a prins atat de bine articolul ăsta… Doamne-ti multumesc, ca mi-ai arătat raspunsuri la o parte din griji😍
Florina
Bună, Miruna! Alăptez un băiețel de 3 ani și 2 luni. Cât de mult ne alina tot ce spui, pe noi, mămicile judecate ca alaptam de prea mult timp. În 20 aug 2019 nu aveam bebe și nu ma interesa înțărcatul. Nici acum nu ma interesează, dar cred ca ajung sa o fac la insistentele soțului. Sa zicem ca ii înțeleg pe ceilalți “judecători” , mai ales pe mamele noastre care nu alaptau nici pana la 6 luni, dar nu ma așteptam la soțul meu… Băiețelul a început anul acesta grădinița și nu pot să-l las la program prelungit, pt. ca încă adoarme la san. Soțul insista sa îl intarc, pt. ca, de când cu grădinita, a devenit și mai atașat de mine și îi respinge pe el și pe bunici. Crezi ca înțărcatul l-ar ajuta cu adaptarea la grădiniță? Simt ca vreau să-i ofer sânul în continuare, atât cât își dorește el, chiar dacă asta ar însemna sa nu doarmă la gradinita. Programul îmi permite sa rămân cu el acasă și consider ca ar trebui sa nu îl forțez, ci sa il las pe el sa ajungă sa își dorească sa doarmă la grădiniță. Ca o concluzie: tot timpul am avut impresia ca soțul e gelos pe relația mea cu băiețelul și ca de asta insista să-l intarc. Oare mai sunt tătici geloși? Atât el cât și ceilalți “psihologi pricepuți” în alăptat spun ca de fapt noi, mămicile, suntem dependente de oferit san, și ca nu copiii sunt dependenți de cerut san. M-a pus puțin pe gânduri “acuzația” asta. Cum sa pledam noi? Vinovate sau nevinovate?