În noaptea aia, când pompa nu scotea nimic, din sâni curgea aer, iar noi măsuram grame de scutece pline și goale, ca să ne convingem că bebe a supt totuși ceva, era să înnebunesc. Tatăl copilului meu era îmbrăcat, cu cheile în mână, pregătit să iasă pe ușă. Prin viscol și ger, că era un februarie englezesc fix așa cum vi-l imaginați. Noi cumpăraserăm biberoane, sterilizator, tetine, protecții de silicon și comprese de sân. Îmi venea să plâng când mă uitam la comprese. La ce să le folosesc? Mă simțeam un izvor secat. O fântână părăsită. Un pământ crăpat. Numai lapte praf n-aveam, pentru că intenționam să alăptez. De ce am dat banii pe toate celelalte, nu întrebați.
