Stiti, eu nu cred in sintagme de genul “tu esti de vina ca prea e dupa fusta ta”. Nici in sintagme “se invata in brate”. Eu cred ca mama si copilul traiesc intr-un singur trup la inceput, dupa care separarea fizica se face la momentul nasterii celui mic, dar pentru separarea cealalta nu exista termen limita. Exista cand e pruncul pregatit.
Foarte des mă gândesc cum vom fi noi doi, când tu vei crește mare. Nu mare-mare, ci un pic mai puțin mic decât ești acum. Mă bucur de fiecare clipă, dar nu pot să nu mi te imaginez în viitor.
Îl țineam astăzi în brațe, în timp ce-și urla toată supărarea. Efectiv urla. În brațe la mine.
Când se liniștea, îl întrebam cu niciun pic de ironie, cu toată empatia:
-E gata plânsul, pui?
-Mai am.
Și o luam de la capăt.
Copiii sunt drăgălași, simpatici-foc și foarte inteligenți. Toți părinții vor să arate asta lumii, de parcă faptul că ei știu despre copiii lor că sunt așa n-ar fi de ajuns.
Bunica mea. Cea făcătoare de prăjituri. Îmi dă un plic de moș Nicolae cu o grămadă de bani și pentru mine, apăi pentru ea. Îi spun că e prea mult, că nu pot accepta, dar ea mă refuză cu acea vehemență cu care doar o autoritate te poate refuza:
Spuneți-le despre Iisus, indiferent dacă voi credeți sau nu. Adevărul este că, de Crăciun, se sărbătorește nașterea Lui, indiferent de ce cred eu sau tu. Discuția despre credință e alta și nu îmi permit să sfătuiesc pe nimeni ce să își învețe copiii. E ceva foarte intim și foarte important.
