Stiti, eu nu cred in sintagme de genul “tu esti de vina ca prea e dupa fusta ta”. Nici in sintagme “se invata in brate”. Eu cred ca mama si copilul traiesc intr-un singur trup la inceput, dupa care separarea fizica se face la momentul nasterii celui mic, dar pentru separarea cealalta nu exista termen limita. Exista cand e pruncul pregatit.
Cititi studiile, daca nu vreti sa credeti. Copiii crescuti aproape de mama, caci ea e esentiala cand sunt mici, oricata putere si responsabilitate vrem noi sa dam tatilor, copiii crescuti cu iubire multa, la cerere si neconditionata sunt cei care cresc sa aiba mai multa incredere in ei, sa fie independenti mai tarziu, care nu intra in relatii cu atasamente bolnavicioase.
Nu exista sa ii dai prea multa iubire, cand e mic.
Nu poti rasfata un bebelus.
Nu te teme sa i te oferi toata.
Natura i-a dat copilului mama pe tava, de cand acesta era un ou mic. Cu ce drept venim noi sa ii spunem “nu mai sta in brate, ca te inveti”, “trebuie sa fii independent de la 2 saptamani de viata”?
Cand pruncul cere apropiere de mama si aceasta nu i-o ofera, el invata ca asa-s relatiile normale. Mai tarziu, va intra in relatii mereu cu persoane indisponibile emotional, de care se va agata cu disperare. Nu cred ca cineva isi doreste asta pentru copilul lui.
Tin minte si acum ultima plimbare cu baiatul cel mare in brate. Dupa care, a fost o combinatie ca eu n-am mai putut si el n-a mai vrut. Acum am un bebelus de 3 luni, pe care l-am , atat cat a dorit, sa doarma pe pieptul meu. Ne “bateam” cu taica-sau, care sa-l tina. “E randul meu acum, da-te de aici”. Intre timp, nu mai vrea copilul, desi piepturile noastre sunt goale si il cer.
Baiatul cel mare vrea sa alerge, sa exploreze, sa doarma cu noi, dar sa nu ne atingem defel. Ii place patul rece si frigul noaptea. Respectam asta, desi cu dor imens de piciorusele lui mici care cautau centimetri de piele incalzita, de mama. Ne e dor teribil sa il simtim moale si greu. Intr-o seara, saptamana trecuta, a zis ca vrea sa doarma pe pieptul meu. Am fost cea mai fericita. Insa, dupa vreo 10 secunde in cap, a zis ca transpira si “mami, sa nu te superi, dar ma pun pe locul meu”.
Si n-are optispe ani, are abia 3 ani si jumatate. Si un frate mai mic, care mi-ar placea mie sa se invete in brate. Dar n-am eu acest noroc, pentru ca asa-s facuti copiii, sa creasca si sa zboare.
Jorjet
Subscriu. Al meu flăcău de aproape 5 ani e la fel. A fost alăptat 2 ani și un pic, purtat tot atât și încă doarme cu noi, dar când vine vorba de pupat sau stat în brate… ferească sfantu’. Se mai și șterge după ce il pupam. “Da mai lasă-mă flate în pace cu pupatu’ tau”, zice:))
dia
Noi încă dormim “incovrigati”😀4 ani in primăvara. Vrea sa ii fac masaj la picioare și sa îl scarpin in cap pana adoarme😀un pic greu amândouă o data, dar ma străduiesc. Câteodată îl cheamă și pe tatăl lui sa se ocupe de asta dacă vede ca eu sunt un pic stângace😀cere cam de 2 ori pe săptămâna sa îl iau in brațe-de obicei după o drumeție la pădure mai viguroasa😅îl iau și îl duc pana îmi amorțesc brațele. Când avea 1-2 ani nu cerea deloc😀
LuminițaR
Yesss! Al meu a dormit legănat în pătuțul de bebeluș până la 5 ani. Dacă aș putea da timpul înapoi…
o femeie
niciunul din colegii de facultate nu era inca in brate ca asa s-a invatzat :))