Bunica mea. Cea făcătoare de prăjituri. Îmi dă un plic de moș Nicolae cu o grămadă de bani și pentru mine, apăi pentru ea. Îi spun că e prea mult, că nu pot accepta, dar ea mă refuză cu acea vehemență cu care doar o autoritate te poate refuza:
-Miruna. Mă supăr. Și după acea pauză în care ți-e clar că o jignești serios să nu accepți, continuă: Am pus pentru fiecare dintre voi câte ceva.
-Bine, o să le iau ceva frumos pentru copii și îți voi arăta.
-Mai bine lasă copiii, că ei au tot ce le trebuie. Ia, mai bine să-ți iei ție ceva. Un ruj. O bluză. Nu de ieșit în parc.
Și-mi trage cu ochiul într-un fel complice și ortodox, cum numai o bunică ar putea.
Mi-a fost așa drag de ea. Mi-a fost așa dor ca cineva să aibă grijă de mine-omul, nu de mine-mama. Că, de mine-mama, are grijă soțul de fiecare dată când iese în parc, face jocuri de băieți, tamponează niște mașini, leagănă cât eu mă spăl pe dinți. De mine-mama, are grijă mama mea când îmi pune sacoșe întregi cu supă gata făcută și mă trimite să mai dorm un pic, când nu mă lăsa nici după un pahar cu apă să mă ridic de la masă.
De rujul de pe buzele mele, nu s-a mai îngrijit nimeni, de foarte mult timp.
Mama mea. De moș Nicolae, o cremă de față.
-Să te dai, să nu te prind că nu te dai.
Nici nu știți cât m-am bucurat. Nu cred că mai scap de riduri nici cu rugăciuni, dar acum nu era o chestie legată de exterior, ci de interior: să fac ceva și pentru mine. Să citesc nu mai am timp momentan. Duș fac tot pe fugă și, de fiecare dată, cu voci în capul meu, de bebeluși plângând. După o vreme îți dai seama că e un fel de schizofrenie, că bebelușul adevărat doarme bine-merci.
Acum două ceasuri. Articolul ăsta era deja scris. O prietenă bună, sper că o pot numi așa. Îmi oferă două prăjituri fine, cu dedicație: “nu le împarți cu nimeni!” Cu capul în frigider, m-au uns pe suflet până în acest moment 🙂
Să ai grijă de tine e o nevoie a omului pe pământ. Și nu cred că să bei apă și să mănânci intră la nevoia asta, deși acestea sunt vitale, normal că știu. Dar și curentul electric e fundamental pentru un robot, iar asta nu-l face fericit.
Deci da, toată lumea întreabă și se preocupă de fratele mai mare, ceea ce nu e neapărat greșit: cum face față? S-a adaptat? Dar e gelos? Cum dormiți? Te reneagă? S-a apropiat de tati mai mult?
Niciunul dintre acești curioși nu m-a întrebat vreodată dacă am mâncat la prânz. Sau dacă îmi vine să dau cești random de faianța din bucătărie. Să fug de-acasă. La mall, bineînțeles că n-aș fugi de tot. Să mă întâlnesc cu o prietenă. Orice discuție cu un adult simt că îmi crește IQ-ul un pic.
Vă zic eu, e o schimbare foarte mare și pentru mamă. Între alăptat, hrănit și schimbat, mai are timp doar pentru a se simți vinovată. Că nu oferă destul și în mod egal. Că doarme prea puțin ca să fie emoțional funcțională. Că a exagerat și ar fi putut țipa mai puțin. Că trebuia să anticipeze acea criză. Că a lăsat bebelușul să plângă cât își trăgea chiloții pe ea. Că a sărit un spălat pe dinți al copilului cel mare. Că cedează prea ușor de frică să nu pornească un uragan.
Și se simte al dracului de singură, deși fizic s-ar putea să se simtă folosită puțin. Când nu mai ai timp de rujul de pe buzele tale și de crema antirid, ești foarte singură. Copiii sunt minunați și adorabili, îți bucură sufletul și te încarcă, e adevărat. Dar mai e o parte care nu a murit când ai devenit mama. Rujul, crema, cărțile, dușul, somnul, nopțile.
Nu îi poți da toate astea înapoi, desigur. Sunt alegerile ei. Dar astea nici nu înseamnă că nu poți pune o întrebare, una care să-i amintească și de sufletul ei.
Image by S. Hermann & F. Richter from Pixabay
Amy
Cand vor creste puii tai cred ca o sa-ti fie tare dor de vremurile astea. Si-o sa citesti articolul cu nostalgie. 😀 Frumos scris!
Miruna
Da, stiu ca asa o sa fie. 🙂
Elena
Asa e, Miruna. Ai zice ca macar celelalte mame își aduc aminte sa te întrebe, dar se întâmplă mai rar. Cred ca e si pentru că oamenii nu prea ar ști cum să reacționeze. Dacă le zici ca fratele mai mare e gelos sau a început să facă tantrumuri, e ceva ce pot intelege usor, ba mai au și câteva sfaturi pentru tine. Dacă le zici ca te copleșesc singurătatea si lipsa libertății, oricât de asumate ar fi si oricât de bine ai sti ca sunt doar temporare, ii cam lasi masca. Nu e din repertoriul clasic “copiii, rațiunea mea de a trai”. Ne e greu cand oamenii de lângă noi dau masca jos si recunosc ca, pe lângă dragostea aia de necuprins in cuvinte, mai e si greu.
Miruna
Oamenii recunosc ca ba da, e si greu, dar la ce te asteptai? Pai da, nu ma asteptam la prajituri cu portocale, dar asta nu schimba realitatea, na. E si frumos, si greu.
Mădălina
Miruna Ioani, mi-ai citit gândurile! Numai că tu ai așternut atât de frumos aceste idei în articol❤️. La noi a apărut al doilea bebe pe 8 oct, deci înțeleg schizofrenia 🤣.
Îmi plac articolele tale de mor, sunt geniale și mă regăsesc.
Miruna
Sa va traiasca! Esti cu vreo doua saptamani mai odihnita decat mine.
Ioana
Absolut genial articolul. Atat de adevarat si de frumos scris! E o realitate a noastra, a mamelor de pretutindeni. Multumim Miruna, ca scrii asa!
Cristina
Ai dreptate. Si eu am trecut pe acolo, 2 copii, unul mare unul mic, crescuti fara niciun fel de ajutor, intr-o tara straina…Mai rau e ca oboseala asta cronica si sentimentul ca esti un hamster pe roata sapa rau…nu trece pe masura ce cresc copiii. Esti pe nesimtite din ce in ce mai irascibil, scade rezistenta la frustrare, se instaleaza usor depresia. Vestea buna e ca vine un moment cand dormi noaptea si asta aduce putin soare si pe strada ta:)
Miruna
Multumesc! A fost o saptamana grea si se concentreaza totul in ultimele doua zile. Am nevoie de vesti bune 🤗
Kinga
I hear you, sista! ❤
Silvia R
Vai,abia ce am scapat de schizofrenia de la dus. Cand ma gandesc ca mai e putin si o iau de la capat… Cat despre creme: multumesc! Tocmai mi-am adus aminte sa imi dau cu lanolina in speranta ca la al doilea nu va mai durea atat de rau si nu voi mai fi iar numai rani. E greu sa fii mama, nico nu vreau inca sa ma gandesc cum va fi sa fiu mama de doi. Prefer sa ma ia pe nepregatite, decat sa ma panichez dinainte. Sper doar sa nu cad din primele zile in depresie si sa prind Craciunul acasa.
Denisa
Prefer sa ma ia pe nepregatite, decat sa ma panichez dinainte.
Exact!!!😀
Dupa 3 copii si panici gramada( desi am 3 si panicile cu primul nu le-am mai avut la ceilalti, fiecare a avut grija sa vina cu altele noi) te abrob 100%.
Capra cu mai multi iezi
Of, mi-ai amintit de bunica mea cea băgăcioasă și soacră absolută 🙂, dar iubitoare de nepoți care nu mai este. Deși avea pensie de CAP și eu eram plecată în altă țară, vara, când mergeam în concediu mă aștepta cu bani puși deoparte zicând: “Ia-ți și tu o rochie, ceva, că văd că băieții au destule”. A fost dezamăgită tare într-un an când i-am mărturisit că mi-am luat colecția completă a Istoriei lui Iorga in loc de rochie. De când a plecat din lumea asta, în fiecare an, in octombrie, când ar trebui sa fie ziua ei, îmi iau o rochie😁. Dumnezeu să o bucure acolo unde e! Neapărat să îți iei un ruj!!
Anca
Exact asta simt cateodata: mi-e rau de nesomn. Vin zile usoare. Nu stiu cand, dar ma gandesc ca vin. Domnișoara mea dormea toata noaptea. De cand a venit fratele ei(1 an si 5 luni) nu cred ca a mai dormit 3 nopti fara trezire.
Acum sunt la AMR. În ianuarie il duc la cresa. Pe deoparte mi-e groază de “despărțire”, dar pe deoparte… nu stiu cu ce sa incep: o cada plină cu apă și fara jucării in ea, sau o plimbare lungă in magazine…
Succes iti doresc.
Cristiana
Eu am trimis pentru Craciun cate un mic cadou mamelor, nu copiilor. Nu stiam cum va fi interpretat gestul meu, dar a fost primit cu foarte multa bucurie si m-am bucurat si eu tare si acum citind articolul tau imi dau seama ca am intuit bine.
Denisa
Asa bine le descrii tu Miruna pe toate!
Am trecut de faza cu auzitul unor urlete imaginare( acum stiu ca sunt imaginare, atunci fugeam cu spuma pe mine, intr-o disperare nebuna, sa vad bebelusul care dormea linistit), am trecut si de vinovatia de dupa, ca nu sunt normala sa fug asa, fara motiv, sunt in faza” stiu ca ma simt singura si depasita de tot,dar ma tratez”.
Cele mai rapide si usoare obiceiuri care ma fac sa ma simt bine sunt:
-imi gadil copiii sau ii fac sa rada
-imi zambesc in oglinda si ma dau cu ruj;
-ma vopsesc( schimbarea e vizibila si de durata)
-stau cat pot ( a se citi un minut)in baie singura, cu usa inchisa.
-vorbesc cu sora sau mama
-mananc o ciocolata( nu discutam dimensiunile ciocolatei sau ale mele:))
-evit sa vb cu oameni fara copii oricat de minunati ar fi ei.
Orice activitate de-a lor sau ” azi nu am facut nimic, vad un serial de azi dimineata”, imi accentueaza starea de singuratate si depresie.
Esti minunata!!!