Eu n-am avut crize de pietre la rinichi, colici biliare și nici dureri prea mari de dinți. Am avut însă hemoroizi (please, don’t laugh) și travaliu de două ori. Ultima dată a fost magic ce mi s-a întâmplat, dar, după primul copil, de fiecare dată când mă rog, îl pomenesc și pe cel care a inventat anestezia epidurală, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Cam așa e și durerea asta de mami-mai-vii.
Ne străduim să-i creștem cu mai multe DA-uri decât NU-uri. Să îi înțelegem în loc să-i certăm. Să explicăm în loc să pedepsim. Să convingem în loc să amenințăm.
Crizele de furie m-au căpiat. Am luat în considerare să merg cu copilul la psiholog, să renunțăm la grădiniță, să mergem părinții la terapie, împreună sau pe rând, combinații luate oricum. Am fi făcut orice. Am fi plătit oricât.
Sau ziua în care copilul tău s-a pupat și tu habar n-ai avut. Ori ziua în care cineva l-a jignit și tu habar n-ai avut. În care prietena ei cea mai bună a stat la masă lângă altă fetiță și pe a ta au lăsat-o singură la prânz. Și tu habar n-ai avut.
Viața cu doi copii e ceva atât de nou și de străin pentru mine, încât am început să învăț o carte pe de rost. Știți cum se spune că un copil nu vine cu manual de utilizare? Ei, tocilara din mine are nevoie de așa ceva. Poate mi se trage din meserie.
