Aveam senzația că nu mă mai înțeleg cu el decât dacă țip. Eram într-un cerc vicios. Îi spuneam o dată, de două- de zece ori și nimic. Până nu începeam să țip, nu mișca un fir.
Devenisem acel părinte care nu am crezut niciodată că o să fiu. Cine, eu?! Să țip?! Dar ce, eu nu știu să respir?!
Ei bine, toate tehnicile de control al furiei și de dres al glasului dau kix fix când ai nevoie mai mult să le aplici. E presecunda aia când ți se umflă vena și îți vine să ucizi toți experții în parenting care nu știu nimic.
E momentul ăla când scoți flăcări pe nas și vizualizezi cum storci copilul ca pe o rufă înainte s-o întinzi.
Nu e de vină el, că tu țipi, mi-a zis mama într-o zi.
Doar că, dacă nu țip, nu se întâmpl… m-am grăbit să răspund ca un reflex și, în timp ce-mi ieșeau cuvintele astea pe gură, am înțeles:
sunt într-un clișeu. Clasicul cerc vicios. E un loc întunecat, singur și teribil de trist.
Habar nu aveam cum naiba am ajuns aici.
Trăiam cu frustrarea că el, copilul meu drag, bunul meu și minunatul meu, mă sfidează. Zi de zi. Nu îl recunoșteam. Eram într-un scandal constant. Tot timpul, cu gura pe el.
Ce mi-a zis mama nu mi-a convenit. Dar au avut ecou cuvintele ei. Știam că, pe de o parte, îmi înțelege răbdarea greu pusă la încercare în acea perioadă. A fost acolo, a văzut cam cum e viața mea. A înțeles și ea că avem nevoie de reguli ca de aer să trăim.
Apoi, s-a mai întâmplat ceva.
În grupul de comunicare non-violentă, am discutat despre verbul ”a trebui”. Că e un verb impersonal. Știam asta din punct de vedere gramatical. Dar nu m-am gândit la el niciodată emoțional.
”Trebuie” e ca un cadou gata împachetat de altul pentru nimeni. Ca un coș plin cu săpunuri și creme pe care le poate folosi oricine, dar toți îl dau mai departe, de fapt.
”Trebuie” decontectează în ultimul hal și jignește ca o cutie de ciocolată oferită cuiva la regim.
”Trebuie”, dacă stăm să ne gândim, e un scuipat care ți-a sărit din gură și a ajuns în paharul celuilalt.
Ce crezi tu, Miruno, despre acest verb impersonal? Păi știam foarte bine ce cred. Că e un scuipat în pahar. What else is new? Apare și în pagina de blog despre cine sunt eu. Credința că doar două lucruri sunt obligatorii în viață: să plătești taxe și să mori. (Deși, după ce-l citești pe Kiyosaki, te întrebi dacă prima parte chiar așa o fi).
Aham, deci. Cu teoria stăm bine, la practică însă ne-am ars.
Păi, fix pe copilul ăsta ți-ai găsit să arunci toți scuipații tăi? Pentru că, am stabilit, asta reprezintă acest verb.
Am avut nevoie de aceste două lucruri să se întâmple, ce mi-a zis mama și discuția despre trebuie/aleg, ca să iau hotărârea care ne-a schimbat viața și care m-a făcut să nu mai țip.
Am hotărât să nu mai spun de două ori.
Exact atât de simplu.
Doar prima oară a fost mai greu.
Copilul nu se aștepta ca eu să vorbesc serios. Pentru că, în multe rânduri din trecut, nici nu vorbisem așa.
-Tudor, poftim la masă.
Nu a venit, pentru că se aștepta să repet, să îmi pierd răbdarea, să-mi bag degetele-n priză, unghiile-n orbite și, în final, eventual să ameninț și să condiționez, iar într-un final să izbucnesc și să țip ”Tuuuuuuuudor, trrrrrrreci la masă!!!”
Ce-am făcut în loc? M-am dus la el, m-am aplecat și i-am zis:
-Uite, am observat că în ultima vreme țip cam des. Știu că nu îți place nici ție, nici mie. (Nu mai zic de frate-său mic, care n-are nicio vină să crească într-un continuu circ.)
Așa că, am luat o hotărâre. Uită-te la mine, că vorbesc serios.
Nu o să mai zic de două ori. Îți zic o dată, tu mă auzi, apoi tu decizi CE ALEGI. De exemplu, acum tocmai ți-am spus că e gata cina. Dacă nu îți este foame și alegi să te joci în continuare, nu am nimic împotrivă. Aș vrea doar să știi că în 15 minute strâng și următoarea masă e micul dejun.
Vorbit pe un ton blând, neamenințător, ca și când astea-s datele problemei și mă doare-n cot.
A fost momentul în care nevoia mea de liniște a fost mai mare decât nevoia mea de control.
Ghiciți ce s-a întâmplat?
L-a durut și pe el, de decizia mea, în cot. Fix de nevoile mele nu mai putea el.
Am strâns masa, asta a fost. Nimeni nu a țipat, nu a amenințat, nu a condiționat.
Înainte de culcare, însă, pe asta ați văzut-o venind:
-Mami, mi-e foame. Ce mănânc?
-Înțeleg că ți-e foame, că nu ai mâncat nimic. Din păcate însă cina s-a terminat; am strâns masa acum.
-Bine, fă-mi un sandwich atunci.
– Iubitule, uită-te la mine. Îți amintești mai devreme? Ți-am zis că vorbesc serios. Îmi pare rău că ai ratat masa, dar a fost alegerea ta. Nu mai pot încălzi mâncarea sau face un sandwich acum, pentru că e ora de somn. Ora mesei a trecut.
După care, jihadul pe noi:
-Dar vreeeeeeeau, nu-i coreeeeeeect!!!
Flăcări, tăvăleli.
Nici măcar nu m-am supărat. Recunosc că e un pic ciudat, copilul tău să urle că-i e foame, tu să fii cu frigiderul plin și să nu-i dai. Dar știam că altfel nu o să înțeleagă că mama lui nu mai spune de două ori.
A doua zi în care n-am mai țipat
-Tudor, e timpul să te îmbraci.
L-a durut în cot, evident.
-Vii să te îmbrac? E ultima oară când zic.
-Stai, mami, că vin.
Doar că, înainte să jubilez că ce băiat deștept, care se prinde rapid de noile reguli din casă la noi, hop, s-a mai oprit pe drum să întoarcă o mașinuță la garaj, să așeze o carte pe un raft care nu-l deranja deloc și să mă scoată din mămăligi.
Diferența de acum însă era că băiatul meu nu mai avea mama care țipă, ci mama care nu mai zice de două ori.
Așa că am scos hainele: chiloți peste șosete peste pantaloni peste maiou peste cămașă peste pulover. Tot.
-Înțeleg că alegerea ta este să te îmbraci mai târziu. Ai aici toate hainele. Te așteaptă pentru când ești pregătit.
Jihadul, bis.
-Nuuuuu, daaaaar viiiiiin, teeeee rrrrrrog, aaaaam veeeeeenit, suuuuuunt aici, mă îmbrraaaaaaci???
Tăvăleli, flăcăreli, tacâm complet.
M-am pus jos, l-am atins pe umăr și i-am zis cu toată dragostea din lume, ferindu-mă de lacrimile care săreau din ochii lui și fără să țip nici măcar un decibel:
-Uită-te la mine. Nu mai zic lucruri de două ori. Ții minte ce s-a întâmplat ieri când te-ai culcat flămând? Vorbesc foarte serios. Ți-am spus o dată, tu ai ales. Eu mă țin de cuvânt.
A protestat în continuare, am fost alături de el. În fond, orice om are dreptul să nu-i convină că mamă-sa e o femeie care brusc nu mai țipă și, în loc, nu mai zice de două ori.
Și-a luat maioul invers și șosetele de zici că nici nu aveau călcâi, dar important e că a înțeles.
Și, ta-dam, asta a fost.
Felicitați-mă. Numele meu e Miruna și, de atunci, n-am mai țipat deloc.
El în continuare nu face întotdeauna ce-i cer, dar de cele mai multe ori vine la masă când îl chem și se îmbracă dimineața urgent. 🙂
Iar când alege diferit de ceea ce spun eu, asta e. Încerc să devin mama pe care-o doare-n cot. Adică, să accept, fără să mă stresez.
Dacă supraviețuiți unui jihad dezlănțuit o dată sau de două ori, sigur puteți și voi.
foto Unsplash
Silvia R.
Felicitaaaari! Incerc si eu!
Loredana Bologa
Doamne chiar azi ii spuneam fetitei de 5 ani ca nu ma aude si nu reactioneaza daca nu tip! O sa pun in aplicare ce ai zis sa vedem.
Alina
Sunt în faza aceasta de.. un secol 🥴. Cu mâncarea am aplicat exact metoda asta și a funcționat. Problema mea a rămas culcarea. Nu reușesc să-i iau de la joaca și să-i duc la culcare fără scandal😔. Dar care e alternativa? Cu mâncarea e simplu, strâng masa și pa; dar cu somnul? O idee?
Anca
Soluția ar fi luminile stinse și te pui la somn. Și ei vin în scurt timp. Asa făcea și băiatul meu, dar avazut ca nu are încotro și se conformează. Răbdare multa
Ovidiu
Închizi lumina și aia e, daca o aprinde mergi la tablou și opresti de la siguranță 😁😄
Moni
Vai ce tare solutie cu tabloul de siguranta, am ras de una singura! ( sineu ma pun la masa si asta e, incerc sa nu mai tip si sa ma enervez, sunt destul de mari sa inteleaga consecintele faptelor lor)
Dumitru
Ai grijă să nu oprești sguranța principală sau pe cea de prize, ci pe cea de lumini. Nu de alta dar să nu cumva să fie un jihad mai mare dimineață când îți vei găsi congelatorul și frigiderul dezghețate…
Elena
Poti incerca sa spuica la ora x se stinge lumina in toata casa si gata, toata lumea la somn. Ii poti pregati in prealabil cateva zile inainte
Oana
Si ce faci cand chiar trebuie sa plecati si nu vrea?
Miruna
îl iei în pijama. În fond, tu ai nevoie să plecați, nu să poarte pantalonii maro și pulovărul roz.
Diana
Sau ce faci cand aplici ideea cu plecatul in pijamale si se pune pe urlat si nu vrea sa iasa din casa? 1. Il iei pe sus urland sa auda tot blocul? 2. Il pui sa se imbrace singur asta insemnand sa intarziati? 3. Nu mai plecati deloc?🙂
Miruna
1. Nu ma intereseaza blocul.
Elena
Are dreptate Miruna, al meu s-a potolit de la circul matinal cu hainele dupa ce l-am dus la gradinita de citeva ori in pijamale.🙈
Alina
Maamaa, ce greu mi se pare!:(( si eu mi-as dori sa fac asta, dar cred ca tot eu nu sunt pregatita sa ma tin de comportamentul asta!
Alexandra
Vai cum a picat articolul acesta 😅❤ fata mea are 13 si e in floarea pubertății, si isi dorește ba sa vopseasca părul si nu înțelege de ce decid eu ce se întâmplă cu podoaba ei capilara care sta pe capul ei nu al meu, ba lasa toate lucrurile întinse la exact 2 milisecunde după ce fac eu ordine. Ba vrea sa doarma la prietene, ba una, ba alta.
Imi spune ca tip tot timpul , deși mi se pare cea tipa mai tare decât mine, si da da ma sfidează. Imi vine sa plang si efectiv sa I pornesc o corecție românească anii 90 dar ies si înghit in sec și de fiecare data pun la cale strategii care nu se întâmplă bineînțeles, pentru ca cerc vicios. Tot zic ca ma doare in cot dar nu prea ma doare, si nici nu as știi in afara de telefon cam ce as.mai putea face pentru corecție.
Andra
Whaaa!Ce dur mi se pare.
Norocul meu ca piticul meu de 6 ani este tare ascultator si surioara de 3 ani (mai pe modelul tanc sovietic asa, ca sa o citez “Dar vleau, vleaau, vleaaauu!”) are un model bun de urmat. Nu stiu pe unde scoteam camesa daca eram in papucii tai, dar tare ma bucur ca ai gasit solutia care functioneaza pentru voi. Zile zen iti doresc draga Miruna!
Corina
Închideți toate luminile,tv etc…pe întuneric nu se poate juca.
Raluca
Depinde de vârsta copilului. Eu ma bag în pat, sting televizorul, las doar o veioza aprinsa și ma fac ca dorm. Nu o mai bag în seama indiferent de ce îmi zice. Sta și ea în pat pana adoarme.
În cazul în care vrea sa se dea jos din pat insist sa nu se dea și chiar dacă plânge o las sa plângă pana se calmează.
MMaria
Ai mei adora cartile. Le spun sa-si aleaga cartile de povesti si sa ma astepte in pat. Citim si apoi stingerea. Dupa aceea mai vor o poveste si cu lumina stinsa dar apoi se doarme.
Ramona
Genial!
Musai aleg să încerc metoda!
Deși toți cei din jur îmi spun că vorbesc preaaaa mult cu el (3½ ani), când îl rog să facă diverse( îmbrăcat, spălat, adunat jucării etc.), doar acum am auzit citindu-ti rândurile și sunt dispusă să aplic metoda. Ca poate multi alți părinți, mă regăsesc întru cu totul în articolul tău.
Pentru mine senzația lipsei de “control” al copilului atunci când îl rog să mă asculte este extrem de copleșitoare și frustrantă.
Mulțumesc frumos 🤗
P.S. de ce oare ajungem sa repetăm atât de mult…?
Miruna
pentru că nu implementăm ceea ce spunem. Limitele sunt doar declarative, nu faptice. Și noi învățăm.
Corina
OMG!! Si chiar functioneaza? O sa aplic si eu pt ca nu se mai poate, ma transform in altcineva😞. Chiar sunt curioasa daca va functiona si la mn. Multumesc! Aveam nevoie sa stiu daca mai trec si alte mame prin asta, in jurul meu parca toti ceilalti copii isi asculta mamele😂😂
Roxana
Funcționează!! Zic din experiența…;)
Alexandra
Si in cazul in care copilul trebuie sa mearga la scoala. Avem aceeasi problema dimineata. Ia ciorapii,bluza,spala-te,etc.Cum sa procedez ,o trimit in pijamale😁????
Aka
Noi am incercat mai multe variante, inclusiv tipat si stricat diminetile tuturor. Intr-un final, nu am mai spus nimic, in afara faptului ca ar trebui sa se grabeasca daca vrea sa ajunga la timp. Nimic… asa ca am lasat-o sa intarzie. Dupa trei zile consecutive de ajuns ultima la scoala, si dupa ce ora incepuse, invatatoarea i-a spus ca va fi notata in caietul rosu. La trei notari, ajung la director. Nu locuim in tara, merge la o scoala germana. Noi i-am explicat de cateva ori ca scoala este responsabilitatea ei si ea alege cum doreste sa se desfasoare lucrurile. Acum se trezeste si are grija sa fie gata la timp…
Miruna
Aștept impresii neapărat!
Silvana
O sa incerc cu fetita de 2 ani..desi cred ca e prea curand..deja suntem in tantrumuri extreme,tavaleli,tipete,dat cu capul,cand nu obtine ceea ce isi doreste in momentul ala,incerc pe cat posibil sa ma controlez si ii explic de fiecare dar pana nu tip nu se rezolva,iar eu nu ma credeam atat de rea ca mama,pentru ca e groaznic sentimentul de vina.Felicitari pentru metoda adoptata si pusa in practica cu rezultat satisfacator.
Miruna
Cred că e totuși mică la 2 ani. Încă are nevoie de multe explicații la această vârstă. Băiatul meu are totuși aproape 5 ani.
A.
Salut! Chiar mă întrebam, în timp ce citeam, câți ani are băiețelul tău. Eu sunt educatoare și am o grupă de copii de 2 ani (e prima mea grupă). Mă simt groaznic când ridic vocea la ei și știu că nici lor nu le place și nu le face bine, iar când sunt calmă, de cele mai multe ori mă ascultă chiar bine. Mi s-a spus de multe ori că nu te ascultă copiii dacă nu țipi sau ridici vocea la ei, iar eu niciodată nu am fost de acord. Aplic cel mai mult educația cu blândețe și metode ca cea descrisă de tine, dar când tu ai o treabă și alți 3 copii fac ce nu ar trebui partea opusă de sală e foarte greu să nu zici de 2-3-5 ori.
Mulțumesc de inspirație. Am încredere că în timp îmi va fi tot mai ușor să comunic calm cu ei 🙂
Miruna
Cred ca e foarte greu sa lucrezi cu multi deodata. Abia ma descurc cu doi.
Alexa Stanescu
E prea mica la 2 ani. Inca putina rabdare. Asa cum zice si Miruna, abia dupa 5 ani am inceput si noi problemele de gen
Ionela
De la 3a8l testează răbdarea mea și toate limitele posibile (acum are 4a1l) . Eu zic nu, ea merge și face exact la ce am zis eu nu (in ciuda oricăror explicații). Exact ca în articol, simt ca dacă nu tip, nu ma aude, nu ajunge la ea.
Și ma simt absolut groaznic…
Adela
Ma regasesc asa de mult in ceea ce ai scris…Doamne, cat am obosit de circul din casa, de tipat, de repetat, de amenintat, de arbitrat meciurile dintre ei. Astazi se fac 3 zile de cand mi-am propus sa nu mai tip. Am reusit, cu greu! Nu am reusit sa nu amenint, dar am facut-o pe un ton calm, nu am tipat. Baiatul cel mare (13,5 ani), a venit la mine si m-a intrebat ” Mami, dar ce este cu tine de esti asa calma? Cum reusesti sa lucrezi? Cum poti sa nu te enervezi cand il vezi cum face ( fratele de 3,5 ani)?” :)) Am reusit si s-a observat imediat. Sper sa ma tina!
Miruna
Felicitări!
Cred că e foarte important când spunem ceva să vină din iubire, nu din frustrare, să nu fie amenințător, să fie implementarea unei reguli/limite, cu înțelegere și iubire. Poți spune același lucru în feluri diferite. Însă nu e așa simplu în realitate, când simți că îți fierbe sângele în obraji.
Ramona
Genial!
Musai aleg să încerc metoda!
Deși toți din jur îmi spun că vorbesc preaaaa mult cu el (3½ani) când îl rog să facă ceva (îmbrăcat, plecat acasă din parc/de la bunici/de la prieteni etc.) DOAR acum aud, citindu-ti rândurile cu o sete de nedescris, și sunt dispusă să aplic.
Mă regăsesc întru cu totul în articolul tău…
Pentru mine, senzația lipsei de “control” al copilului atunci când îl rog să facă diverse lucruri, este extrem de copleșitoare și frustrantă.
Mulțumesc frumos 🤗
Miha
Minunata tehnica ta! Sper sa functioneze cat mai mult!
La noi merge tehnica 1-2-3 pe care am invatat-o din cartea 1-2-3 magic. Principiul e ca la trei s-a terminat “oferta” sau, in functie de caz, urmeaza pedeapsa. Exact ca la tine, nu a functionat din prima, dar acum imediat ce incep sa numar, Marc se activeaza urgent. E minunat sa nu mai fie nevoie de urlete 😊
Miruna
păi fix asta e, că nu vreau să perceapă consecința ca pe o pedeapsă.
Când expiră oferta, cum ziceai, pur și simplu expiră oferta. Când l-am lăsat să se culce flămând, nu i-am zis ”așa îți trebuie, să te înveți minte, obrăznicătură ce ești, eu sunt șeful aici”. I-am zis blând că e normal să îi fie foame, dar asta e, și mâine e o zi. Nu l-am certat, nu l-am acuzat, m-am purtat efectiv normal, ca și când asta nu e deloc important.
A doua zi, tot așa. Nu vrei să te îmbraci acum? Înțeleg, nu e nicio problemă, doar că eu nu te voi mai putea ajuta, am altceva de făcut, pe mine de îmbrăcat etc. Ca un fapt divers, nu ca un reproș sau pedeapsă.
Cred că 1-2-3 se poate aplica similar. Fără amenințări, fără pedepse. Noi încă nu l-am pedepsit pe Tudor, dar am fost pe muchie de cuțit s-o facem, recunosc.
Flori
Draga Miruna, te citesc de multi ani, ai multe articole faine, dar pentru mine asta nu e unul dintre ele. Mi se pare o cruzime sa culci un copil flamand, ca pedeapsa ca nu a venit la masa cand ai vrut tu. Da, stiu, suntem parinti epuizati fizic si psihic, avem si noi limitele noastre si ne iesim din pepeni cand nu suntem ascultati, dar inainte de a ne razbuna pe copil, poate ar trebui sa ne uitam mai bine in sufletul nostru si sa ne dam seama DE CE ne irita atat de tare ca nu suntem ascultati. De ce simtim atat de acut nevoia de autoritate. Da, e imperios necesar sa fiu ascultata de copil cand ii spun sa nu se arunce in fata masinii, sa nu bage degetele ude in priza, etc. – adica in chestiuni de viata si de moarte.
Dar in ceea ce priveste masa, poate copilului nu ii este foame. Cand ii va fi foame, se va opri si va cere de mancare, pentru ca el isi cunoaste nevoile de baza mai bine decat i le cunosc eu. Nu toti avem stomacul ceas. Nici noua nu ne e foame mereu la aceeasi ora, si e ok. Depinde de ce si cat am mancat la masa anterioara, de cat de mult efort am facut pentru a consuma caloriile de la masa anterioara, de ce stare de spirit avem (daca suntem stresati nu intra nici un pahar de apa).
Intr-adevar, e bine sa-l invatam pe copil cu o rutina, cu un set de reguli, dar hai sa le analizam mai bine inainte si sa le facem cu blandete. Tu esti o mama faina, iti cresti copiii cu blandete, dar chiar vrei ca peste ani Tudor sa-si aminteasca cum TREBUIA sa manance la ora fixa, ca sa nu rabde de foame pana a doua zi?
E bine sa invete de oferte care expira, dar sa fie oferte pe bune – oferta cu mancarea nu expira – da, poate expira mamaliga calda, ca daca vrea sa o manance peste o ora, nu mai e calda… asta e, o mananca rece. Sau expira oferta de a manca la restaurant – daca merge cu voi la restaurant si nu vrea sa manance acolo, dar i se face foame peste o ora, cand deja v-ati intors acasa, asta e… nu mai e valabila oferta cu meniu de restaurant, mananca ce gaseste acasa, in frigider. Dar sa-i spui ca s-a incheiat oferta cu mancare din casa… asta e abuz de putere, e pedeapsa, nu e consecinta fireasca.
Miruna
Flori, s-a culcat o singura data flamand, nu a patit nimic, te asigur. Pentru ca aici nu e vorba de mancare, aici era vorba de respect.
Nevoia mea de respect si de limite are un loc pe lume si are numai locul pe care eu i-l ofer. Copilul e bine sa stie ca are niste reguli in casa, pentru ca traim impreuna si eu nu pot pune masa/strange masa de 7 ori pe zi.
Apoi, un copil care se joaca se poate juca pana la adanci batraneti. De cele mai multe ori nu vine la masa decat fix, dar fix inainte de somn, care e tot o strategie de a amana ora de culcare.
Apoi, am observat acest mecanism pe care il dezvoltaseram: eu ziceam ceva, el refuza sau ignora, eu ma enervam, era un crescendo, izbucneam, el plangea, dupa care ne impacam cu multa iubire. Aia isi dorea el. Doar ca, pe mine, un episod din asta de tantrum ma lsa fara vlaga si a doua zi.
Fata de mine nu crezi ca e o cruzime? Sa repet acest comportament de dragul copilului? Nu e de dragul copilului, pt ca nici lui nu ii merge grozav cu tantrumuri si sa se urle la el. Era fiindca nu stiam pune limite.
Iar limitele le-am pus cu toata dragostea, fara repros, fara tonul ala de razbunare “lasa ca iti arat eu tie”, ci cu atitudinea de “asta e”.
Pentru lectiile importante avem de platit niste preturi, indiferent ce varsta am avea.
Iar eu invat sa ma pun si pe mine macar la acelasi nivel de prioritate cu copiii mei. Ne asteapta o viata impreuna si, daca vrem ca ea sa fie una cu bucurie, avem de respectay nevoile tuturor. Mama e si ea om.
Camelia
Buna,
Nu e o cruzime sa culci un copil flamand si nici abuz de putere. Sa ne masuram cuvintele inainte de a le folosi. Nu i se intampla nimic copilului daca sare peste o masa.
Mama aplica si astazi aceeasi regula, nu am ramas traumatizata, am in schimb o igiena alimentara corecta.
Flori
E parerea mea, mi-o asum, mi-am masurat cuvintele, asta simt. Am avut si eu parte de un asemenea tratament in copilarie, cand am stat la o matusa. Tin minte si acum cu m-a obligat sa raman flamanda pana a doua zi. In miez de noapte nu ma lua somnul de foame, am udat perna de lacrimi, m-am strecurat la frigider si am mancat o bucata de cascaval si un mar. Nu am mai vrut niciodata sa raman la ea. M-am simtit umilita, desconsiderata… Nu am pastrat legatura cu ea, am evitat-o de atunci. Asta e, suntem oameni diferiti, cu experiente diferite, cu traume diferite…
Miruna
Flori, îți mulțumesc că ai împărtășit această poveste din trecut. Te-aș întreba, și poți să nu răspunzi dacă nu vrei sau nu știi, dacă ai rămas flămândă fiindcă nu a fost pusă masa, fiindcă nu ai putut participa sau fiindcă făceai altceva în acel moment?
Nu vreau decât să integrăm într-un context.
Înțeleg foarte bine că fix povestea asta te-a dus înapoi în acea noapte, la acea bucată de cașcaval și toată nedreptatea. Posibil să fi simțit și copilul meu o nedreptate, doar că familia are nevoie de reguli să funcționeze.
De când am doi copii, mă simt obligată să dirijez un pic aceste libertăți. Dacă la un copil, puteam mânca atunci când ne era foame, să ne culcăm atunci când ne era somn, la doi copii, pur și simplu nu pot funcționa după două fusuri orare deodată. În același timp. Nu poți fi și la New York și la Paris, că înnebunești de cap.
Apoi, pe cel mare îl apucă nevoile fix când cel mic suge sau când plânge, când îl spăl la fund sau când îl schimb. Dar fix, fix atunci. Apoi, când toți mâncăm și el refuza, o făcea iar ca să atragă atenția. Totul e în jurul atenției, e cea mai mare miză. La cine se uită mama, de cine are ea grijă, pe cine atinge, cui cântă, pe cine îmbracă etc.
Miza nu e să mâncăm, să ne îmbrăcăm, ci cu cine facem asta.
Miza e mama.
Iar mama a început să aibă reguli de utilizare pentru că sunt doi care au nevoie de ea și unul încă un pic mai mult decât celălalt.
Te asigur că nu l-am culcat flămând și am stins lumina, pa. I-am explicat cu blândețe și cu dragoste, după ne-am jucat un boardgame, ne-am spălat pe dinți împreună, ne-am dat cu cremă, ne-am spus motivele de recunoștință, ne-am giugiulit și ne-am culcat. Foarte bonding. My point nu era să îl fac să sufere, ci să creez un cârlig, o ancoră, un ceva de care să mă leg în următoarea situație. Care știam că va apărea. Nu o văd ca pe o pedeapsă, ci ca pe ridicarea unei mize. Cina nu mai e instrument de șantaj. E ca soarele pe cer. Dispare la un moment dat și se face noapte și frig, gata, intrăm în case că e întuneric și frig afară. Nimeni nu se supără pe soare.
La fel și cina. Ăla e programul ei, ai două opțiuni: take it or leave it.
Și încă ceva. Nu mă scuz, vreau doar să se înțeleagă corect importanța intenției. Și a atitudinii. Că nu e deloc de pedeapsă. E de aplicare a unei noi reguli cu toată blândețea din lumea. E clar că nu o să-i convină și înțeleg asta.
Dar vom funcționa mai bine ulterior, eu am nevoie de această disciplină.
Alexa Stanescu
Nu stiu cati ani are copilul tau, acum vreo 3 ani cred ca as fi zis ca si tine. Ca nu pot culca copilul flamand ( desi stiam ca nu era flamand ci doar impingea ora de somn).
La 3-4 ani am acceptat sa manance chipurile cand ii e foame dar vezi tu, dupa 5-6 ani copilul trebuie sa invete normele firesti si reguli. Fara ele nu traim in lume. Te contrazic: stomacului ii poate fi foame dupa ceas tocmai pt ca se respecta un program. Si o spun pt ca asa am patit eu cand am tinut regim de la nutritionist.
Este nevoie de reguli, nu pot pune masa de n ori mai ales daca am doi copii, dar chiar si cu unul.
Urmeaza sa zici probabil ca va sta la masa doar cand vrea si se va trezi sa mearga la scoala doar cand are chef ( adica niciodata!).
De la o anumita varsta trebuie sa invete disciplina si Nu pedeapsa. Asa cum zice Miruna, nu e razbunare. Tu esti cea care crede asta, asa ai simtit in cuvintele ei asaca poate la tine e ceva in spatele acestui comportament. De fapt la noi toti parintii de generatia asta, pt ca asta stim, asa am fost crescuti.
Nu vreau sa fac pe desteapta ca urasc treaba asta, dar daca ati stii cat se schimba totul de la o luna la alta. Mai ales cand copilul merge in colectivitate si vrei sa il
Integrezi in societate. Apropo: cand merge la gradi sau la
Scoala mananca cand are el chef?
Flori
Eu cred că există metode mai blânde și mai adecvate de a învăța un copil disciplina 🙂 Aceasta nu mi se pare una dintre ele.
Ella
Scuze insa nu pot sa nu rad la comentariul tău, abuz…prea dur… chiar nu văd asa ceva în aceasta metoda . Cred ca fiecare părinte vrea sa aibe copii care sa ii reprezinte frumos în societate și fiecare alege metoda proprie.
Ea a găsit și a aplicat metoda potrivita ei, și nu cred ca o interesează oricum comentariile cum ca nu e bun cand la ea a mers foarte bine .
Eu am 5 copii, cu 5 caractere diferite si la care funcționează metode diferite.
Si primii 3, primul la scoala cl 1 si apoi următorii la gradi pai știu sa se comporte, sa respecte regulile, la ora x au gustarea la gradi, nu fiecare face ce vrea .
Eu daca nu eram mai dura cu ei când încercau sa ma controleze eu nu aveam copii de acuma, ai nu îmi pare rău de nici o decizie, copii mei nu sunt traumatizați de nimic,din contra au o copilărie frumoasa , cu multa joaca afara, în gradina, cu reguli în casa pe care știu sa le respecte . Au parte de afecțiune si dragoste din plin. Eu nu as putea sa ma rog de copil hai te rog îmbrăca-te sau hai sa papi.
Cei 7 ani de acasă sunt foarte importanți ! Se poate spune și de primii 3 ani garantat !
dia
Felicitări!! Tu știi ca eu nu am țipat niciodată la el😀asta cu deciziile pe care îl lăsam pe el sa le ia el o folosim cu f mare succes cam de vreun an:) și a venit de la început, nu s-a culcat niciodată flamand😂
Miruna
Tu, dia, da, stiu. 🙂
Insa doi copii e o dimensiune paralela, devii un extraterestru. Nu e o scuza, e doar o realitate. Shit hits the fan.
dia
Așa e, tocmai de aia am zis felicitări😀deși la mine e așa un mare NU cu țipatul, ca cel mai probabil nu as face-o nici având doi😃as face altele însă😅boxat perne și urlat in păduri, ca oricum suntem înconjurați de ele😀interesant e ca nici nu mi-am dat seama pana nu am citit articolul, ca poate făceam lucrurile astea ca sa nu ne enervam. Pur și simplu ni s-a părut the most logical thing to do😀
Miruna
Pe vremea când și noi eram doar trei, atenția mea 100% oe Tudor, nici tantrumuri nu existau. Cred că a urlat o dată într-un omv, că nu voia să îi schimb scutecul și trebuia să plecăm.
Ai cu totul altă disponibilitate emoțională, limitele proprii sunt întinse până peste cap.
dia
Eu nu pot zice decât nervi de fier pentru când începe Victor😀și cel mai important, tu ești pe primul loc😊o mama cu paharul plin( chiar și numai pe jumătate, va tipa mult mai rar)
Anca
Pfff, la noi se calca pedala in fiecare seara cu dusul…imi tot storc creierii oare ce consecinta as putea sa gasesc la aceasta atitudine. Ajung sa il iau pe sus in fiecare seara pt a-l baga la dus, in cazul in care nu ridic tonul. Ma epuizeaza acel moment
Miruna
Te cred. Vezi de ce e asa important dusul sau nefacutul lui si negociaza o limita sau o cale de mijloc.
Zic doar. Noi am avut aproape 3 luni in care nu s-a spalat pe cap, ca nu voia neam. L-am lasat, nu am reusit sa il convingem cu lumea si pamantul, asta a fost
Ecati
Eu nu am țipat la el până nu a început școala. Copil singur, mamă răbdătoare, de câte ori trebuia să facă ceva, mă duceam la el și îl luam frumos, înțelegea, nu aveam probleme. Dar a început școala iar eu m-am transformat în monstru marin (cum ar zice el). Nu am putut să îl las fără teme făcute, fără studiu serios la instrumentul pe care îl are obligatoriu la școală. Mi s-au reactivat toate stresurile că nu termină lecțiile la timp, că își poate pierde nopțile, nu știu, cert e că încep frumos toate cererile pt ce trebuie să facă el și termin în urlete. Sau când îl vezi cât e de aiurit, scrie + și calculează -. Nu m-a pregătit nimeni pt viața de mamă de băiat aiurit :))
Miruna
Sună complicat, hugs!
ada
Suna bine, dar cand copilul are 2 ani si nu vorbeste?
Miruna
Nu stiu daca merge, cred ca la 2 ani inca are nevoie sa faci multe lucruri cu si pentru el. Insa la noi, varsta de 2 ani nu a fost dificila cum aud la altii.
Irina
Da, am incercat și eu, a ținut, funcționează f bine, provocarea e sa ai nervii tari sa nu te aprinzi când face lucrurile anapoda. Oricum, pt mine e clar, tot ce ma face sa tip/plang/enervez în relație cu copilul, de fapt e o punte neasezata în mine, între mine și copilul din mine, neînțeles, cu care nu s a avut aceeași răbdare, aceeași empatie, aceeași atenție la nevoile mele. Deci pune te pe munca tu cu tine și lucrurile se vor așeza și cu copilul, îmi zic. Și funcționează și asta.
🤗😘
Miruna
absolut, munca e pe multe niveluri de abordări.
o mama
felicitari! 😘👏🏻
Alexa Stanescu
Te felicit si uite ca mi-ai dat si mie o speranta. Azi, azi a fost jihad la mine!! Flacari pe nas si circ, vorba ta saracul micul nu ar nici o vina.
Te admir pt ca ai reusit sa te doara in cot! Pe mine ma face pe nervi sa aud smiorcaiala. Am incercat si eu faza cu mancarea si culcatul flamand, si am cedat daaar nu am zis-o pe ton bland. So, musai sa incerc.
Cum sa fac eu pace cu mine cu jihadul ala?
Miruna
cu jihadul, nu știu. E work in progress.
Raluca
Crezi că funcționează și la un copil de 11 ani? “Trebuie” să aplic și eu. De când tot lupt cu mine, vorba ta, teorie știm multă, cu practica e mai greu. 🙉 🙈
Miruna
sunt sigură.
Liliana
Bună. Eu am încercat metoda cu strânsul mesei, dar știi ce face flăcăul meu de 10 ani? Când îl apucă foamea începe să răscolească prin dulapuri și prin frigider și mănâncă ceea ce îi place lui, iar asta de obicei e ceva dulce cu lapte sau o bucată de pâine cu salam. Problema e că e măricel și nu mai pot ascunde nimic de el că găsește tot. Așa am ajuns să îl așez la masă practic cu forța și să îl hrănesc cu lingurița doar să mănânce, altfel ajung la spital cu el. La vârsta de 10 ani cântărește doar 25 kg 🙈🙈
Mai e și problema că nu vrea să își facă temele singur și nici să își aranjeze hainele la loc, iar aici eu de obicei nu țip, dar repet de multe ori și asta e tot stresant🤦🏼♀️🤦🏼♀️
Adina
Cat are copilul? Sunt curioasa de la ce varsta au intelegerea necesara sa faci asta fara sa le faci vreo trauma ca ii lasi nemancati sau cu bluza pe dos la gradinita.
Miruna
Baiatul meu are 4 ani si 9 luni
Ana
Hey!
Cam la fel si la mine.. Am doi baieti (6 si 3 ani) care rar si foarte rar fac ce le spun din prima.. tip, amenint.. deja circul face parte din peisaj. Nu percuteaza nici unul decat daca fac scandal… vorba ta, am ajuns fix parintele care nu credeam c.o sa fiu. Mi se pare asa obositor..atat pentru mine, cat si pentru ei. Cu trecerea timpului, parca nici rabdarea nu mai e in cantitati suficiente..
Am incercat si eu acum ceva timp metoda ta.. m.am ales cu cel mare urland ca e suparat rau, rau pe mine, ca e numai vina mea ca el n.a mancat. S.a dus in camera lui si si.a varsat nervii pe frate.sau (am tot sperat ca la un moment dat gelozia va disparea, dar se pare ca e tocmai invers.. creste pe zi ce trece). Atunci, bineinteles ca am intervenit si l.am pescuit pe cel mic. La scurt timp, a inceput sa ma mustre constiinta si m.am intors la el. Am zis ca dupa ce ca e suparat, mai crede si ca il favorizez pe Prâslea, si toate astea pe burta goala.. off.. si uite asa incercarea mea a esuat..
Poate data viitoare e cu mai mult noroc si mai multa tarie din partea mea..
Ps. Daca stii ceva metode/tehnici cu privire la imbunatatirea relatiei dintre frati, le astept cu interes!
Raluca
Pt un bebe de 13 luni ce metode imi recomandati? Parcă mi-au schimbat copilul cand a împlinit 1 an. Inainte era un bebe vesel, iar acum parca nimic nu ii convine, nu pot nici sa merg la toaleta sau sa merg pana la bucatarie sa iau ceva ca incepe sa planga. O fi rasfat sau o fi din cauza dintilor ca au inceput ca apara ca ciupercile dupa ploaie?
Miruna
nu știu exact să zic, copilul e f mic acum, are mare nevoie de mamă. în faza asta suntem și noi.
Raluca
Ok, multumesc. Am sa ii acord in continuare 100% din timpul meu. Vreo carte pt educarea copiilor mici imi puteti recomanda ?
Miruna
Nu exista copii rai, cred ca e un evergreen.
Liliana
Se tot vorbește în ultima perioada despre programa All about parenting de Urania Cremene. Cică ar fi foarte eficientă. Eu încă nu am achiziționat-o, dar sunt foarte tentată să o fac..
MaybeGirl
Te citesc de cand erai la facultate. Si azi, acum, m-am trezit cu link pe whatsapp de la mama, cu articolul asta. Si, copy/paste “pune si in aplicatie asta ca e buna”. Asa ca, o sa incerc. Daca vine sfat si de la tine, si de la mama… Tre sa mearga. Ca sa nu ragusesc. De tot. Pe viata.
Miruna
Woooow. Tin pumnii! Salutări mamei tale 🙂
Simona
Deci…să citești asemena articole la ora 5 dimineața având un pui de o luna pe piept (pentru că na….altfel nu se poate) și o domnişorică de 4 ani lângă tine care trebuie sa își sprijine piciorușele pe picioarele tale…asta înseamnă să fii disperat în a cauta metode eficiente de a rămâne calm atunci când îți vine sa urli de să se audă și pe Lună! 🙊
I-am trimis link-ul și soțului. De azi ne punem pe treabaza! ☺
Alina
Multumim Miruna, aur curat pui tu aici, eu incepeam sa ma complexez efectiv pentru lipsa de autoritate pe care o am, nu ma asculta decat daca tip sau fac urat, asa ca voi incerca metoda ta, cu multa fermitate si consecventa! Pupici!
Adela
Buna.va recomand de 100 de ori cartea “cum sa crești copii fericiti-dr.rudolf dreikurs ” Acolo aveti explicate toate situatiile din care se poate iesi fără cearta,fără pedeapsa și fără nervi!E atât de simplu daca stii ce ai de facut…
Mihaela
Sa va spun un secret, functioneaza si la soti!
Lia
Eu nu prea tip la ei, in sensul acela de tipat, ca daca sunt departe si îi strig, tot tare e volumul, dar nu îl considerăm țipăt. Într-adevăr, de la trebuie, in cantități prea mari, se dezlănțuie dezastre, nu doar in legătură cu copiii, ci si între adulți. Noi, de exemplu, mâncăm pe unde avem chef si când avem chef, fiecare își ia din frigider ce vrea si când vrea, așa ca nu e niciun stres cu masa. Cu somnul am insistat de la început ca, cel târziu la 8 seara copiii sa doarmă, avem grijă sa fie obosiți, așa ca adorm imediat, stăm cu ei si ii mângâiem până dorm (intre 5 si 15 minute, depinde cât i-am fugărit înainte). Probleme mai apar doar când trebuie sa plecăm rapid, asa ca si ei trebuie sa se pregătească rapid, dar asta se întâmplă rar, de obicei plecările sunt planificate. Spre grădiniță, când era deschisă, plecam la 8, începea la 9 asa ca puteam pierde oricât timp pe drum, ei se trezesc singuri pe la 6 jumate, deci si timpul de pregătire dimineața era destul.
Wawa Baby
Wow! Felicitari! Mai ales pentru puterea de a te controla.
Cami
Trebuie anuntat de 2 ori, cu o pauza de 1 minut. Sespune: e ultima data cand te invit! Pentru ca nici mie nu imi place sa mi se spuna ACUM si sa nu termin ce faceam.
Miruna
Da, foarte bună observație!
Asta am făcut și eu, dacă citești atent. I-am zis că mai las masa 15 minute, să vină când e pregătit. Iar înainte de asta, am anunțat că merg să pregătesc masa, să termine jocul încet-încet, adică, nu l-am luat chiar din oală.
Cu îmbrăcatul tot așa, am zis prima dată, apoi am zis că nu mai zic de două ori și el a zis, bine, vin, doar că n-a venit. Și, în loc să negociez, m-am ținut. A urmat circul, da, dar a meritat per total.
Ram
Mda…dar ce te faci cand stai in casa cu ma-ta 😁..a ta, nu a sotului si spui: pa-pa cina, maine dimineata mai mananci! …Si ea, mama ta, bunica suprema, te cearta ca nu e normal, ca face copilul ulcer, ca si asa e copilul depresiv, ca a vazut ea o fata la 17ani cu probleme, hai cu bunica etc & comp???
Si te mai trezesti cu replici : “lasa, ca mi-a zis buni ca si tu faceai…, ca si matusa a facut…” 🤕😳🤬😡
Si le faci dimineata ceai copiilor si te cearta pe tine ca trebuia sa le dai cacao cu lapte, ca se strica laptele in frigider…si de ce pui zahar pe painea cu lapte, ca trebuie sa pui miere…si…si…si cum puii mei sa nu tipi? 🥺😭
Miruna
Acolo e o problema diferita. Nu copiii, inteleg bine ce zici.
dia
Te muți urgent😀
Teodora
Tipi la mama, nu la copii. (Daca poti si te tin nervii).
Simo
Si la voi e asa??? Ma simt putin mai “normala”. Sper sa ma tina nervii sa incerc (aka sa suport “jihadul”) (paranteza a doua: stiu, am doar unul, but still), mai ales ca, asa cum spunea cineva mai sus, am socrii cu mine, care se activeaza cand incep urletele. Gen: tu l-ai invatat asa prost! Opreste-te, ca e urat sa plangi. etc
Andreea
Miruna acum ai vorbit despre mine nu ? Adică sunt chiar eu in descrierea ta .. mama ei de viața ca dacă nu îți vedeam articolul credeam ca îs singura “nebuna “ .. sper sa de’a roade și la noi .. super tare articolul .. de azi sunt Zen 😂
Traian21
Văd că nu intră în discuție faptul că vorbim de o ființă care se adaptează mediului mai ușor decât un adult. Aș recomanda să folosiți cu mare precauție metodele de constrângere. Metoda convingerii dă rezultate mai bune și pe termen mai lung. De exemplu, în cazul mâncării, ar fi suficient să fie obligat să-și pregătească sandviciul singur. Poate o va face stângaci cu riscuri, dar „foamea e cel mai bun bucătar” și în plus, copilul se va obișnui treptat să se descurce singur în viață. Aceiași observație cu îmbrăcatul și celelalte. Sunt și situații limită pe care va trebui să le rezolvăm prin constrângere, chiar pedepse descurajatoare. Acestea sunt excepții care, chiar dacă lasă uneori urme în psihicul copilului, trebuie să le acceptăm.
Miruna
Nu am înțeles exact cum îl convingem când îl obligăm să își facă sandwich-ul singur. Sau obligat e doar când îl aștept eu jumătate de oră cu masa. Îmi pare rău, nu vreau să îmi petrec toată seara, în fiecare seară păstrând mâncarea caldă și masa pusă de la 18 până la 23. Cred că nici lui nu i-ar plăcea, dacă mă gândesc bine.
Cora
Parca e totuși un pic de ultimatum aici: dacă nu vii când te chem, ramai nemancat. Nicio negociere. Mi se pare greu pentru copil sa treacă, la 4 ani și jumătate, de la dat mami mâncarea cu lingura (cazul meu) sau dat san cand dorește (cazul Mirunei, parca) la vino acum la masa, ca nu mai primești nici sandvici. Pe de alta parte, nevoile mamei sunt la fel de importante. Of, greu cu parinteala asta… 😊
Miruna
Da, daca o pui asa e dur. Doar ca el nu mai mananca san la cina de foarte mult timp.
A fost anuntat si inainte ca urmeaza masa, intotdeauna fac invitatia “vezi ca ma duc sa pun masa, pregateste-te sa inchei jocul in 10 min sau ce vrei sa mananci etc
Dupa care “vezi ca mai astept 15 minute”. Inteleg ca orice ar fi foarte important in joc poate fi incheiat sau pregatit pt o pauza.
Cred ca parenting-ul cu blandete inseamna blandete si pentru mama, care nu e o servitoare. Pur si simplu refuz sa astept in bucatarie toata seara, nu ca asta ar fi posibil cu doi copii si un sot medic care face garzi si sunt adesea singura cu ei acasa.
Momentul in care am anulat miza legata de lasa, m-am eliberat.
Cora
Asa e, mama nu trebuie sa se transforme în servitoare. Dilema era pentru mine…
Ella
Ai perfecta dreptate, daca copii mei au mancat la ora 8 dim si la ora 13 eu pun masa eu știu sigur ca lor le este foame, eu am 5 copii si merg le principiul organizarii. Eu nu intind masa când au ei chef, uneori chiar nu le este foame ii cred, înainte au avut poate o gustare.
Daca nici în articolul asta nu s-a mai găsit blândețe api nu mai am ce zice …
Eu sunt de părere ca nu le faci copiilor toate mofturile, trebuie crescuți cu bun simt, cu simțul responsabilității iar lucrul acesta se va vedea în societate.
Eu sunt mai dura cu ei ,în ideea acuma strângeți tot va pregătiți de somn și gata joaca , toată lumea face ce zic, sunt și o altfel de fire,mai iute.
Ei…când vine vorba de crescut copii nici cărțile, nici experientele altora nu te ajuta mereu.
alecsandra
mmm.. poi la noi, circul de seara a fost pe tema, te rog nu mai striga ca o trezesti pe surioara ta, asta in timp ce eu pregateam cina, iar tata era ocupat cu una alta.. crezi ca m-a ascultat? desi am repetat pe un ton calm, de vreo 5 ori.. ba mai mult, a tipat si mai tare.. ei pana nu am urlat si am trimis-o putin pe terasa sa se racoreasca, nu am avut liniste! Dimineata e haos vesnic, iar la noi partea cu intarziatul si cu lasatul sa se imbrace singura, ori trimis-ul in pijamale la gradinita nu prea sunt o alternativa ( saptamana asta au fost -18 grade, si la gradi stau cam mult pe afara ca e program prelungit) pentru ca trebuie si tata sa ajunga la munca pana in ora 8, si deja e suparat va el intarzie mereupentru ca.. nu ciorapii cu Minnie ii vreau ci pe cei cu Unicorni, nu sosetele pufoase, ci pe cele roz.. ( asta desi alegem hainele de seara, tocmai ca sa nu fie discutii)
Sorina-Elena
Miruna, am citit articolul. M-a atras titlul. Nu sunt încă părinte, dar sunt de acord cu tot ce ai scris. Consider ca este o metoda bună de aplicat în general, astfel “potolești” mai multe persoane care nu îți ia cuvântul în serios. Secretul consta în a respecta tactica pana la capăt, pentru a avea efect. Întocmai cum ai procedat și tu. Toate cele bune!
Miruna
Așa este! Multe tehnici de parenting se aplică și potrivesc în relația cu mai multe persoane.
Alexandra Firimita
Buna Miruna am găsit din întâmplare un articol de al tău, și ma impresionat mult , am o fetita de 6 ani , una de 4 jumate și bebe de 4 luni , și cu fufele 2 îmi este greu , la fel dacă nu tip și zic de 700 de ori ceva nu ma asculta și în sufletul meu îmi pare rău și ma oftic . La mâncare și culcare am sa aplic metoda ta ,dar cu strânsul jucăriilor cum as putea face , dacă zic odată și nu vor sa le strângă ( ex. Vine cineva la noi sau tre sa fac curat aspirat mop etc ) și încă o treaba cum as putea sa le fac sa înțeleagă ( neam mutat în Germania de curând și stam vis a vis de nașa lor care are 4 copii, și toată ziua buna ziua îmi cer ( fetele mele) sa mergem la ei .. iar eu nu pot asa ..am nevoie de timp sa ma odihnesc treburile casei , bebe mic are nevoie de timp și activități… le tot zic la fetele le explic ca nu putem merge tot timpul, dar cum aude copii acolo hai mami mergem puțin la nașa…. off . Pupici bafta în continuare . SPER SA IMI RASPUNZI LA INTREBARIIIIII .😘😘😘
Miruna
Salut, nu știu ce să faci cu jucăriile de pe jos, o variantă pe care am auzit-o e să le spui că jucăriile care rămân împrăștiate își iau o pauză de o lună sau ajung la donații/gunoi. Le iei, le pui într-o cutie și le dai înapoi peste o lună/o săpt/oricât decizi. Ideea e însă să te ții de asta.
Cât despre mersul la nașa, mi se pare firesc să vrei să locuiești la tine, nu la nașa, plus că e posibil să și deranjați oamenii ăia dacă sunteți toată ziua pe capul lor. Le spui că nu te duci, că vezi că ele își doresc și le e greu să nu primească ce își doresc, dar asta e. Le spui că poți rămâne lângă ele cât timp sunt nemulțumite cu decizia ta și aia e. Dacă ți-ar cere să își bage degetele în priză, le-ai lăsa, doar fiindcă vor?
Iilia
Buna Miruna, tocmai ce te-am descoperit si imi place mult cum si ce scrii! chiar vom pune si noi la încercare aceasta metoda. Spune-mi, cu spălatul dinților cum procedam? Când sare peste o masa ii va fi foame, când iese in pijamale, o sa ii pese..dar la dintisori exista consecințe, dar nh imediate.. cum ai proceda tu aici? Mulțumesc.
Miruna
important e să ții minte că acum formezi un obicei care va dura toată viața. nu e nimic dacă nu se spală o dată, important e să nu fie de fiecare dată. caută după spălat pe dinți, am câteva articole. baftă! să nu te lași!