Ne străduim să-i creștem cu mai multe DA-uri decât NU-uri. Să îi înțelegem în loc să-i certăm. Să explicăm în loc să pedepsim. Să convingem în loc să amenințăm.
Știm că au cea mai mare nevoie de iubire atunci când o merită cel mai puțin. Citim cărți despre limbaje ale iubirii, educație cu blândețe și frați fericiți. Participăm la conferințe de parenting și urmărim cei mai isteți experți.
Când se înfurie, îngenunchem lângă ei în loc să fugim. Când sunt timizi, nu-i forțăm să fie tupeiști. Când nu vor, le respectăm acest drept. Când vor, suntem acolo să oferim.
Facem cât de mult putem pentru copiii noștri. Le îndeplinim 95% dintre dorințe și nevoi, dar ei vor ține minte cei 5% care nu-s cum vor ei. Știți, da? Nu e deloc ceva personal. Așa-s cei mai mulți oameni pe pământ. Îi ajuți de obicei, dar te țin minte pentru data aia când nu ai putut. Sunt clienți care comandă la același restaurant de ani, iar prima dată când vine ciorba rece, pac, dau review negativ.
Așa și noi. Suntem permisivi cu dulciurile, dar fără ciocolată înainte de somn. Copilul are acces peste tot, dar nu în prizele din pereți. Îl lăsăm să exploreze prin parc, dar nu să testeze cât de bine e prinsă mobila în șurub. Încurajăm să fie curios, dar nu să afle ce gust are dezinfectantul de pe balcon.
Am început să fac un exercițiu de recunoștință cu fiul meu cel mare (aproape 5 ani). Cineva mi-a zis că nu am nimic de pierdut și că ei i-a schimbat complet felul în care-și privea viața. Să încerc și eu, mi-am zis. Și cum cele mai mișto lucruri merită împărtășite cu oamenii pe care-i iubești cel mai mult, i-am propus lui Tudor să găsim împreună câteva lucruri pentru care suntem recunoscători înainte să ne culcăm.
Ce a ieșit e fabulos. Încercați și voi.
Mi-am dat seama că
recunoștința e rugăciunea omului modern.
Diseară, când vă așezați în pat, după ce închideți cartea cu povești, stingeți lumina sau ce mai faceți voi, întrebați-vă copilul următorul lucru:
Tu pentru ce ești recunoscător azi?
S-ar putea să vă întrebe ce înseamnă recunoscător sau ce v-a venit să întrebați așa ceva.
Recunoscător înseamnă mulțumit de ceva care ți s-a întâmplat, fericit că ai avut parte de ceva în viața ta azi. Poate fi orice îți trece prin cap. Becul care se aprinde când apeși pe buton, apa care curge la robinet sau că superman știe zbura. Orice-orice.
Începeți voi, cei mari, că cel mic are nevoie de exemple. Se va prinde din mers.
”Până te gândești tu, încep eu.”
Și ziceți. Dar sunteți serioși. Copiii au un senzor pentru atunci când suntem într-un rol, iar ultimul lucru pe care vrem să-l facem e să le dăm senzația că sunt luați peste picior.
Ziceți de la serviciu, poate s-a întâmplat ceva care v-a făcut să vă simțiți bine. Eu am fost recunoscătoare pentru bărbatul îmbrăcat în trening portocaliu, care a ieșit cu mine din magazin să-mi arate unde e xeroxul pe care-l căutam. Nu prea știam încotro.
Spuneți-le copiilor despre aceste momente de recunoștință. E ca și când ai lua o cariocă și ai sublinia într-un text toate motivele de bucurie. Doar că textul e ziua care tocmai s-a sfârșit.
”Și tu, te-ai gândit la ceva? Spune, sunt recunoscător pentru…”
Și vor începe să vină lucruri. Veți rămâne cu gurile căscate ce poartă copiii în ei.
Nu sunt numai nemulțumiri legate de faptul că n-au avut voie să mănânce toată cutia de bomboane la desert.
Tudor mi-a zis aseară: ”sunt recunoscător că mi-ai luat covrigi”.
Ce lucruri simple.
O să vă mirați.
O să vă vedeți prin ochii lor.
Ce mamă bună ești pentru el. Că îi cumperi covrigi.
Îți vine să și râzi, nu?
Ce tată bun ești pentru el. Că i-ai luat șaorma la micul dejun.
Habar n-aveai cât de important e.
Faceți acest exercițiu. E despre a cunoaște mai bine oamenii pe care vă doriți să-i cunoașteți cel mai mult. Și despre a crește legăturile de care aveți nevoie cel mai mult.
Plus că-l ajută pe copil să aprecieze fiecare covrig. Cine știe, poate mai reducem din cele 5 procente. Măcar un pic 😉
foto Pixabay
Silvia R.
Ce frumos! Am sa incerc si eu. Sper sa inteleaga, la 3 ani si aproape jumatate 😊
In schimb, referitor la recunostinta, baiatul cel mare (cum spuneam mai sus, 3,5 ani) ne multumeste de fiecare data cand ii luam ceva: “Multumesc mami ca ai fost la cumparaturi si mi-ai luat banane!” “Multumesc ca mi-ai luat paste” si exemplele pot continua. Si chiar e sincer, vine de la sine, si i sr citeste fericirea pe chipul lui. Si e vorba de lucruri simple, cum spunea si Tudor – e recunoscator pt covrigi.
Sunt tare dulci baietii astia ai nostri! Cum sa nu ii iubim pana la infitit si inapoi
Miruna
Vai, ce minunat! Știi că el spune asta, pentru că vede la voi, nu? Are un exemplu undeva că așa se face, se bucură omul pentru că primește ceva.
Sunt minunați, da.
Ana
La grădiniță se începe ziua cu acest lucru. Educatoarea îi întreabă pe toți. E grădi online , vorbim despre asta și acasă .
Miruna
Super educatoarea!
Andreea
Trebuie neaparat sa incerc si eu cu fetita (4 ani si 7 luni). Am fix senzatia ca uneori ne vede doar Nu-urile si nu toate datile in care ii facem pe plac in fel si chip.
Miruna
Tudor ne-a și zis cândva: ”Voi ne-ați făcut ca să ne enervați” :)))
Adina
wau..asta da raspuns. Ideea este excelenta.