Întrebări și răspunsuri despre periuța de dinți electrică – review Philips Sonicare FlexCare (p)

miruna ioani philips flexcare

Poate vă gândiți să faceți/cereți cadou o periuță de dinți electrică și vreți un pic mai multe informații. M-am gândit cam la ce v-ați putea gândi și am răspuns singură la câteva întrebări. La final, am și făcut un review celei mai noi periuțe de la Philips pe care am încercat-o.

Nu e nepoliticos să faci cadou o periuță electrică de dinți?

Nu, vă spune un om care a făcut acest cadou de 3 ori cel puțin. Atâta vreme cât e unei persoane apropiate, care se spală deja pe dinți și nu interpretează în vreun fel anume, merită. Nu e nepoliticos, ba eu chiar am avut surpriza să îmi spună cineva: ”Chiar mă bucur, îmi doresc de mult timp, dar nu mi-am cumpărat singur.” Trebuie doar avertizat omul că i se poate părea ciudat la început, ca și când îi tremură tot creierul în cap, apoi se obișnuiește.

Ce capăt recomanzi la periuța electrică de dinți?

Eu sunt fan al celui clasic, ca la o periuță manuală. Întotdeauna am folosit un astfel de capăt, indiferent ce brand de periuță electrică am avut.

De ce nu recomanzi cap rotativ la periuța electrică de dinți?

Fiindcă am văzut foarte multe gingii distruse cu aceste capete rotunde, atunci când ele sunt folosite incorect, cu mai multă presiune decât necesară. Și fiindcă cei mai mulți oameni doar țin periuța cu acest capăt pe dinți și o plimbă de pe unul pe altul, dintr-o parte în cealaltă. Se poate aplica regula de la roșu la alb și cu o periuță cu cap rotund, doar că e mai greu. Plus că un capăt clasic (ca cel al unei periuțe manuale) intră mai ușor în spațiile mici.

Periuța electrică de dinți chiar e bună sau e o invenție de marketing?

Chiar e bună. Deși e o invenție, ea își face treaba de cele mai multe ori mult mai eficient decât una manuală. În teorie, noi am putea face un periaj la fel de bun și cu una manuală, doar că, practic, nu îl facem. Deci e irelevant. Dacă am respecta cele două minute pe ceas, dacă am ajusta presiunea pe care o aplicăm, dacă, dacă, dacă. E ca diferența dintre a spune, da, aș putea merge zilnic la alergat. Dar chiar merg? Nu. Diferența asta mică din teorie devine enormă atunci când se întâmplă sau nu se întâmplă niște lucruri așa cum ar trebui.

Periuțele electrice de dinți au diverse funcții. Ce ar trebui să știu atunci când cumpăr una?

Aici cred că e un pic de marketing. E cam ca la telefoane. La toate o să te auzi ce vorbești și vei putea scrie pe facebook, însă tot apar generații noi. Așa și la periuțe. Tot mai multe rotații, tot mai diverse programe. Iată adevărul: nici o periuță de dinți sau pastă nu va albi dinții. Îi poate doar curăța. Și normal, dacă dinții tăi sunt toți maronii de la cafea, țigări și nespălat pe dinți, iar dintr-o dată începi să te speli câte 2 minute de 2 ori pe zi, petele se vor curăța și dinții vor părea mai albi. Dar asta nu înseamnă că se albesc cu adevărat. Albirea se obține doar printr-un proces chimic cu un gel special pentru asta sau mai nou, cu un laser. Ce ar trebui să urmărești când cumperi una: să aibă încărcător la priză (nu baterii individuale), să aibă timer și senzor de presiune. Și nu trebuie să coste o grămadă de bani, dacă are aceste trei lucruri de bază.

Obligatoriu senzor de presiune?

Da. Fiindcă altfel riști să agresezi gingiile dacă aplici presiune prea mare. Am văzut foarte mulți adulți tineri, foarte conștiincioși, genul care se preocupă și investește timp în spălatul pe dinți. Uneori în exces. Și am văzut cum gingiile lor au început să se retragă pur și simplu, să apară sensibilitate la colet, lângă marginea gingiei, fix din cauza asta. Iar periuța electrică de dinți nu se apasă pe dinți, ci doar se atinge de ei, se pensulează practic. O să tot repet asta.

Periuța electrică Sonicare FlexCare

Eu folosesc un Sonicare Healthy White de prin primăvară, cred. Capătul periuței mele (neschimbat de atunci, știu, să-mi fie rușine!) arată așa:

miruna ioani philips flexcare

Observați perii că sunt aproape drepți, se vede că sunt uzați, dar nu sunt îndoiți-crăciți. Ceea ce este excelent, înseamnă că presiunea folosită de mine e cea corectă

Paranteză: știți, motivul pentru care schimbăm capetele periuței de dinți sau periuța în cazul celei manuale nu e că se crăcesc perii! Ei nu ar trebui niciodată să arate ciufuliți, niciodată. O schimbăm din motive de igienă.

Senzația pe care am avut-o atunci când m-am spălat prima dată cu ea a fost ca atunci când treci din bocanci în niște stilettos delicați.

miruna ioani philips flexcare

Periuța Philips Sonicare FlexCare are 3 moduri de periere cu 3 intensități:

  1. Clean – este cumva modul standard, cred că e preferatul meu. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.
  2. White – mi se pare că vibrează un pic mai tare, ca atunci când ambalezi motorul la mașină; zice că îndepărtează foarte eficient petele. Eu nu am pete pe dinți, deci nu știu să vă dau detalii.
  3. Massage – aici e un alt tip de vibrație, mai domol așa, ca un bătrânel care trece strada. L-aș recomanda celor cu probleme gingivale, cu boală parodontală sau sângerări.

Timer: la fiecare 30 de secunde, periuța electrică face o pauză de vibrație, ceea ce îți indică faptul că trebuie să schimbi cadranul. (Gura e împărțită în 4 cadrane: dreapta sus, stânga sus, stânga  jos și dreapta jos. Periem fiecare zonă în la interior și la exterior.) Puteți poposi peste cele 30 de secunde la un cadran. După 2 minute, periuța se oprește oricum. Eu sunt, de obicei, în dreapta sus, pe interior, când ea se oprește. Sau maximum stânga jos, dacă mă grăbesc.

Bateria: Aici e un mare mare plus, căci bateria chiar ține! Vă zic sincer, habar nu am cât de des îmi încarc periuța, fiindcă fac asta foarte foarte rar. Nu îmi mai iau încărcătorul în concedii, la Sibiu când stăm 2-3 zile niciodată nu îl iau. Și țineți minte,  eu mă spăl cam dublu pe dinți față de cei mai mulți oameni. Bateria e excelentă la toate periuțele Philips, garantez.

miruna ioani philips flexcare

Sterilizatorul UV pentru capul de periere: e ceva specific pentru FlexCare. Nici n-am știut ce e OZN-ul ăsta când am deschis cutia! Însă, dacă lași capătul de periere într-o  baie de lumină UV 10 minute, multe dintre bacteriile care rămân pe el sunt distruse. Nu l-aș numi însă chiar ”sterilizator”,  dar orice metodă de a prelungi viața capetelor e binevenită. Vedeți aici:

Ce-mi place la periuța electrică Philips Sonicare FlexCare

  • Că are acest program extra pentru gingii, fiindcă ele sunt cele mai neglijate atunci când vine vorba de igiena orală. Și fiindcă toată lumea e panicată să nu aibă carii, când, de fapt, boala parodontală e adevăratul nostru dușman.
  • Că are un toc pentru călătorii! Arată foarte șic, plus că mereu pierdeam căpăcelul de plastic al periuței prin bagaj…
  • Că nivelul bateriei are indicator. Nu vă dați seama cât e de importat. Tocmai pentru că bateria ține atât de mult, efectiv, poți uita s-o încarci. Când pleci undeva, zic. Și atunci e bine să știi: uite, merg la Sibiu 2 zile, mai am o liniuță de baterie, ar fi bine să nu risc. Sau mai am 2 liniuțe, pot merge și în luna de miere, periuța de dinți n-o să mă lase la greu.

miruna ioani philips flexcare

Ce nu-mi place:

  • Că nu are senzor de presiune (modelul din video).

O comparație între mai multe tipuri de periuțe de dinți, cu prețuri diferite găsiți aici. Dacă vreți să faceți un asemenea cadou, go for it. E practic, e isteț, plus că e mult mai ieftin decât tratamentul la stomatolog 🙂 Din experiența mea și a pacienților mei, vă spun: toată lumea ar trebui obligatoriu să aibă o periuță de dinți electrică, la fel cum toată lumea ar trebui zilnic să meargă la alergat. Pentru prima v-am oferit soluția acum, pentru a doua, sper că moșul nu ne vede 😉

 

 

 

Articolul anterior

Am un copil serios, nu supărat

Articolul următor

Nu faceți cadouri doar ca să bifați că le-ați făcut

34 Comentarii

  1. Lorelai

    Pe bune?!1000 ron?o fi cea manuală cum o fi dar nu e 1000 ron nici 100ron e undeva la 10 15 ron

    • Exista si cu 400 si ceva de lei, care e foarte ok. Nu are atatea smecherii, dar e foarte foarte buna.
      Poti face fix acelasi lucru si cu periuta ta manuala de 15 lei, doar ca nu le faci. Stiu de pe propria-mi piele, iar eu sunt o obsedata de dinti.

    • Bubulina

      Nu e nevoie de cea mai cea periuta electrica, dar merita. Eu abia cand mi-am luat una am inceput sa simt ca ma spal pe dinti. Diferenta a fost uriasa pt mine

  2. Amy

    Mie se par exagerat de scumpe. Cred ca multa lume are in ziua de astazi periuta de dinti electrica, dar in acelasi timp cred ca sunt destul de putini cei care ar da 1000 de lei pentru a-si cumpara un astfel de model. 🙂 Eu folosesc una de la Oral B, primita cadou de la sot si sunt multumita. Am probleme cu gingiile, dar m-am invatat sa ma spal corect in alea 2 minute de functionare si sunt rare momentele in care vad sange pe periuta, chiar daca nu e asa scumpa si nici n-are senzor de presiune.

    • Senzorul de presiune e important pentru gingii. Nu numai sangerarea inseamna probleme cu gingiile. Cei mai multi pacienti tineri si responsabili, cei care stiu cat de important e sa te speli pe dinti si investesc intr-o periuta electrica sunt cei care, de obicei, o si folosesc. Uneori, in exces, de foarte multe ori incorect si cu presiune prea mare. Astfel, problema lor nu e ca le sangereaza gingiile, ci ca le traumatizeaza, iar, in timp, ele incep sa se retraga. Ceea ce duce la descoperirea radacinii si la sensibilitate. Iar gingia aia distrusa nu mai ai cum sa o refaci decat foarte greu.
      Sfatul meu e sa folosesti un capat clasic, exista si la oral B, cu clasica tehnica de la rosu la alb si fara presiune si o sa fie bine.

  3. Alina

    Domnu’ soț are de la Oral B cu cap de-ăsta normal și eu am de la Philips, la pachet cu a piticului. A lui e mai atractivă, cu Mickey și gașca. A fost atras de ea că la fiecare 30 de secunde se oprește și cântă. Acum vrea iar cu a’ manuală. :))
    Înainte să am electrică, recunosc că n-aveam răbdare să periez cum trebuie da’ acum am, e și pentru leneșii care n-au chef să dea manual de 12x/dinte. :))

    A da, atâția bani n-aș da decât să fiu milionar în euro. :))
    Pe a piticului am dat 90 lei iar pe a mea în jur de 150.

  4. Stiu ca multe persoane vor spune ca periutele din gamele Sonicare sunt scumpe, asta am spus si eu inainte sa am una, insa merita fiecare leut. Aveam ultimul model de Oral B, o periuta buna, dar cand am auzit de la o prietena ca Philips Sonicare DiamondClean e tatal periutelor , ca periuta asta n-are nicio legatura cu una cu miscari rotative, am zis ca trebuie sa incerc neaparat.
    Dupa prima folosire am vazut diferente, in sensul ca imi lasase suprafata dintelui lucioasa si mai curata/alba. Eu nu am mai vazut sa am tartru de cand o folosesc. Stiu ca par cuvinte din reclame, dar asta e adevarul. Am mai convins apropiati sa si-o cumpere, la fel mi-au marturisit ulterior.
    Si apropo de pret, eu pusesem alerta de pret si pe emag, si au avut-o de cateva ori la oferta. Poate va mai scadea pretul cu timpul.
    Incepusem si eu un articol despre ea, neaparat trebuie sa il termin, intre timp a primit si copila mea una tot din gama Sonicare (e minunata si asta a ei!).

    • Diamond Clean nu am testat, ma faci mega curioasa!!!

    • Puzica

      Prietenul meu s-a hotarat sa foloseasca periuta electrica, a citit o multime de review-uri si pe baza lor a decis ca vrea sa incerce Philips Sonicare Diamond Clean, desi e relativ scumpa (170£). Dupa prima utilizare era atat de incantat, imi zicea ca nu si-a mai simtit dintii la fel de curati niciodata.
      Am luat capete de schimb si am incercat-o si eu. E minunata! Pur si simplu parca pana atunci nu ma spalasem niciodata si brusc am descoperit spalatul pe dinti.
      Nu o pot compara cu alte periute electrice pentru ca nu am mai folosit niciodata (nici el). Am inceput cu programul Sensitive pana m-am obisnuit, dar acum prefer programul Clean. Si acum dupa vreo 4 luni de folosire, dupa ce ma spal, ma tot uit in oglinda cat de curati si luciosi imi sunt dintii (mai ales partea din spate, pe care probabil o neglijez cu periuta manuala). Nu am regretat deloc banii dati pe ea, o folosim amandoi cu capete diferite. Bateria tine cam 2 saptamani.
      Miruna, daca ai ocazia, sa o incerci neaparat! Capetele cred ca sunt compatibile intre diversele modele Philips.

      • Absolut! Esti a doua persoana care garanteaza pentru ea! Oricum, eu sunt greu de impresionat in materie de periute de dinti. Ma bucur max pentru voi!

  5. Gabriela

    Și noi avem periuță Philips Sonicare și suntem foarte mulțumiti de ea. Avem trei capete, fiecare cu capătul lui de periuța. Am fost sfătuiți să nu spălăm dinții de lapte ai copilului cu periuța electrică, dar am fost așa de încântați de ea că i-am luat și lui un capăt de periuță mai mic.

  6. Dia

    Citisem un articol care explica cum vibratiile periutelor electrice deterioreaza coroanele /implanturile/plombele si ca nu sunt recomandate persoanelor cu astfel de lucrari. E adevarat? Imi doresc mult un Sonicare, dar am 4 coroane care au costat o gramada si mi-e teama pentru ele…

    • Nu e adevarat. Chiar dimpotriva, daca ai implanturi si coroane, e mai important sa le tii curate. Nu stiu unde ai citit, studiile spun altceva.

  7. Timi

    Noi ne-am luat acum o luna un Oral-B, modelul 4900, a fost la ofertă în pachet de 2 periuțe, 4 capete de schimb și 2 paste de dinți diferite la £100. Prima dată a fost o senzație tare ciudată, dar ne-am obișnuit și chiar curăță mult mai bine dinții. Am devenit foarte conștiincioși, ne întrecem care obține mai multe realizări în app-ul Oral-B. Periuța se conectează prin bluetooth la telefon și monitorizează tot periajul. Am primit cap rotativ în pachet și gingiile mele au devenit mai sensibile în unele locuri, dar am avut mai multă grijă la periaj și acum e bine.

    • Poti schimba capatul data viitoare. Si nu facecum zice producator, doar sa tii periuta pe dinte, mai ales cu capatul rotativ nu cred ca e bine. Aplica tehnica tot de la rosu la alb si vei vedea diferenta. Doar ca e mai greu cu capatul asta rotund.

  8. Eu am fix din asta, de vreo 2 ani, sunt f multumita de ea. Si air flow tot Philips, tot bun. E o diferenta uriasa fata de ce curatam inainte

  9. Aby

    Pentru cei care au coronițe 4( in fata) este buna o periuța electrică? Am inteles ca nu se recomanda datorită “Mișcării” periuței si s-ar misca “dinții”..

  10. De ceva vreme vreau și eu electrică, pentru că deși mă spăl pe dinți cam 2-3 minute la fiecare periaj și o perioadă bună am folosit și ață dentară, pare-se că nu am curățat nicicând suficient de bine, la câte plombe mi-am pus în astea două luni de când m-ai trimis la doctor :)) Am tot auzit însă de gingii sângerânde și mi-a fost teamă. Înțeleg acum că e cu schepsis treaba asta, deci am să țin cont să fie cu capăt obișnuit.
    Miruna, despre duș bucal din ăla simplu, doar cu apă, vs. air-floss (am văzut ceva tot la Philips), ce crezi că e mai bun? Mai ales în lumina brackeților ce vor veni luna viitoare?
    Am un voucher de 1000 de lei pe care mă bate gândul să-l investesc în dinți și la clinică nu cred că mai ajung până îmi pun aparatul, să pun o mie de întrebări acolo.

    P.S. Să intru în pământ de rușine fiindcă nu știu ce înseamnă tehnica de la roșu la alb? Poate o și folosesc, dar te rog lămurește-mă. Eu între timp îmi sap o gaură.

  11. CristinaM

    Intrebare ( nu despre periuta): sanse ca unui bebe sa nu-i iasa intai dintii din fata ci altii? Poate un premolar sa fie primul sau un canin?

  12. Taina

    Si eu imi simt dintii mult mai curati cu periuta electrica.
    Spune-mi te rog ce crezi despre cele care functioneaza cu unde electromagnetice (sper sa nu gresesc). Eu am Sonic Care cea normala si cateodata ma intreb daca e nociva din cauza undelor…
    Merci pentru raspuns si un an nou fericit cu multa sanatate va doresc la toti 3! 😘

    • Toate periuțele electrice generează un câmp electromagnetic de frecvență joasă. Acest câmp electromagnetic e generat de orice electrocasnic, periuțele având avantajul că sunt totuși folosite rar și puțin (câteva minute pe zi). CU toate astea, din ce am citit eu, concluziile studiilor nu sunt foarte clare, cele mai multe spun că ”mai e nevoie de cercetare”. Pe de altă parte, studii independente arată că periuțele electrice sunt mai eficiente decât cele manuale (parte din explicație e că cele manuale nu sunt folosite corect, timp destul etc). Deci e complicat.

  13. Adi

    e mai buna sonicare decat oral b genius 10000? Multumesc

    • nu știu exact acest model de oral B, eu am folosit de la ambele brand-uri, dar Philips îmi place mai mult. Iar la Oral B oricum nu aș recomanda capătul rotativ, ci doar pe cel clasic, ca la o periuță manuală.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 206 queries in 0.204 s