Cum ne spălăm corect pe dinţi

Ăsta e un post pe care mă gândesc demult să-l scriu. Că degeaba o tot dau eu în sus şi-n jos pe asta cu spalătepedinţi punct ro 🙂 dacă nu şi dezvolt ideea.

În principiu, mai bine te speli pe dinţi o dată pe zi, dar CORECT, decât de zece ori, dar prost. Fiindcă poţi ajuta bacteriile să intre sub gingie, pe bune. Şi de acolo, nici cu slujbe nu le mai scoţi, darămite cu cele două mâini stângi perseverente.

Deci, regula e simplă, întotdeauna spălăm de la roşu la alb.

Dinţii de sus: din principiu, încercăm să accesăm cele mai ascunse locuri, fără a face uz de brutalitate, evident. Însă dinţii nu se mângâie, ei se freacă. Mişcările sunt de sus în jos, cu periuţa ferm prinsă între degeţele, mişcarea se execută întotdeauna din încheietură. Nu trebuie muşchi, ci tehnică. De la roşu la alb: de pe gingie, cu periuţa orizontal poziţionată, la 45 grade , vertical, în jos. Foarte important e ca mişcarea să fie discontinuă. Tocmai ce ziceam: de la roşu la alb se continuă cu un ciclu identic, tot de la roşu la alb, nu de unde ai rămas cu periuţa pe dinte s-o iei înapoi, de la alb spre roşu. Este foarte greşit. În felul ăsta doar plimbăm bacteriile dintr-un loc în celălalt, dar nu scăpăm de ele niciodată. Mişcarea e ca şi când am vrea să aruncăm ce avem pe periuţă. Adică, toată mizeria adunată pe traseul ei de sus.

De obicei, începem periajul pe partea opusă membrului superior dominant. Adică, dreptacii încep să se spele pe dinţi în stânga sus, stângacii – în dreapta sus. După ce parcurgem suprafaţa dinspre buză, a fiecărui dinte, o luăm pe partea cealaltă, dinspre cerul gurii. Şi aici, rămâne valabilă regula de la roşu la alb, se curăţa de sus. E musai să ajungem până în partea cealaltă. Teoretic, la fiecare periaj ar trebui început din altă parte a gurii, tocmai fiindcă se presupune că la începutul actului de igienă suntem mai conştiincioşi, devenind mai leneşi spre final. Şi nu doriţi ca discriminarea să pornească tocmai din gura dumneavoastră! :p

Frontalii: adică, dinţii ăştia din faţă, de se văd în gură, oricât de închisă am încerca s-o ţinem. Nu numai ăştia se văd, da’ să zicem că asta e altă poveste. La frontalii superiori, pe faţa lor dinspre cerul gurii, poziţia periuţei devine verticală, mişcarea fiind aceeaşi. Practic tragi de ea în jos, ţinându-o în contact cu dintele. Aici nu mai merge figura cu 45 grade, că nu ai loc. Şi atenţie la ăştia, acuma din exces de zel să nu vă apucaţi să îi împingeţi în faţă. Că dinţii nu sunt betonaţi în gură şi cu perseverenţă, poate reuşiţi! Dar mişcarea e asta.

Dinţii de jos: luaţi texul de mai sus, puneţi-l în oglindă şi aţi înţeles. Diferenţe, nu sunt. Insistaţi pe partea dinspre limbă la dinţii din faţă, fiindcă acolo se depunde de obicei tartrul. Să-i venim de hac!

Acum, dinţii din lateral mai au o suprafaţă de igienizat, cea ocluzală. Adică, aia pe care mestecăm. Vă daţi seama cu ce forţă sunt îndesate alimentele în relieful dintelui. Deci, curăţenie generală! Aici mişcările sunt de du-te vino sau circulare. Jos, sus, tot aia-i. A, şi nu uitaţi de măsele. Sunt foarte în spate, ajungeţi până la ele, sunt extrem de importante.

• Dacă folosiţi aţă dentară, faceţi-o înainte de periaj. Resturile îndepărtate cu aţa sunt duse de tot de periuţă. Dacă aveţi dinţii înghesuiţi, lăsaţi-o încolo de aţă dentară, eu am făcut nişte prostii cu ea prin gură. Şi am ajuns la concluzia că e o invenţie pentru minorităţi.
• Apa de gură în exces nu e indicată. Faceţi pauze şi evitaţi clorhexidina. Pătează.
• Şi limba necesită igienă. Nu e nevoie de gâdiliciuri scumpe, perii ei sunt la fel de eficienţi. Şi înainte de întâlnirea perfectă.
• Durata: cică 3-5 minute. 3 minute e ok.
• Degeaba insistaţi cu periajul pe canini (colţi), nu îi faceţi mai albi. Da, sunt mai închişi la culoare decât ceilalţi dinţi, dar aici nu mai e vina decât a naturii. Deci fără frecţii la picior de lemn sau pe canini galbeni.
• Când gingia sângerează la periaj, insistăm în locul ăla. Probabil sunt nişte depuneri de placă bacteriană, poate tartu, şi ea reacţionează. Omul, de obicei se sperie şi evită zona respectivă. Greşeală! E important să ajutăm şi noi la îndepărtarea mizerii. Ca să se poată vindeca gingia.
• Nu periem orizontal, de la dreapta la stânga niciodată!!! Că se poate roade smalţul la propriu în felul ăsta. (feţele ocluzale ale lateralilor se periază  orizontal, dar cu mişări de du-te-vino)
• Tipul de pastă de dinţi se schimbă din când în când. E ca şi chestia cu şamponul. Se poate câştiga o toleranţă. Niciodată nu folosim consecutiv două tuburi pentru albit dinţii. Sunt prea puternice. Şi le evităm pe cele cu microparticule abrazive. Cam singurul lor beneficiu ţine de marketing, nu de smalţ 😉
• Iar periuţa o schimbăm cam la 3 luni. Nu daţi mulţi bani pe periuţe, nu e aşa mare filozofia. Cheia succesului nu e să ţii sutele de mii pe marginea chiuvetei, ci să le foloseşti cum trebuie. Periuţele simple, două la preţ de una, sunt absolut senzaţionale! E cool să foloseşti periuţa de dinţi, nu să o expui în pahar.
• Later Edit: uitasem, când clătim gura, o facem cu mişcări energice din muşchii obrazului, nu scuturăm tot capul. Iar apa o lăsăm să cadă din gură în virtutea gravitaţiei, cu gura larg deschisă şi buzele relaxate. Nu o scuipăm printre dinţi, că în felul ăsta, o parte din clăteală rămâne acolo.
  
• LATER EDIT 2: Mai nou, recomandarile sunt pentru a nu clăti deloc gura dupa periaj, explicatia fiind ca pasta de dinti sa ramana si sa protejeze dintii. Mie mi se pare gretos, dar va urez succes.
• Later edit 3: între timp, am reușit să nu mă mai clătesc nici eu. Am supraviețuit.

Revin pe tema asta. Poate în fiecare duminică? Până o să vă scot periuţele de dinţi din sărite :p

surse imagini: 1, 2