Ăsta e un post pe care mă gândesc demult să-l scriu. Că degeaba o tot dau eu în sus şi-n jos pe asta cu spalătepedinţi punct ro 🙂 dacă nu şi dezvolt ideea.
În principiu, mai bine te speli pe dinţi o dată pe zi, dar CORECT, decât de zece ori, dar prost. Fiindcă poţi ajuta bacteriile să intre sub gingie, pe bune. Şi de acolo, nici cu slujbe nu le mai scoţi, darămite cu cele două mâini stângi perseverente.
Deci, regula e simplă, întotdeauna spălăm de la roşu la alb.
Dinţii de sus: din principiu, încercăm să accesăm cele mai ascunse locuri, fără a face uz de brutalitate, evident. Însă dinţii nu se mângâie, ei se freacă. Mişcările sunt de sus în jos, cu periuţa ferm prinsă între degeţele, mişcarea se execută întotdeauna din încheietură. Nu trebuie muşchi, ci tehnică. De la roşu la alb: de pe gingie, cu periuţa orizontal poziţionată, la 45 grade , vertical, în jos. Foarte important e ca mişcarea să fie discontinuă. Tocmai ce ziceam: de la roşu la alb se continuă cu un ciclu identic, tot de la roşu la alb, nu de unde ai rămas cu periuţa pe dinte s-o iei înapoi, de la alb spre roşu. Este foarte greşit. În felul ăsta doar plimbăm bacteriile dintr-un loc în celălalt, dar nu scăpăm de ele niciodată. Mişcarea e ca şi când am vrea să aruncăm ce avem pe periuţă. Adică, toată mizeria adunată pe traseul ei de sus.
De obicei, începem periajul pe partea opusă membrului superior dominant. Adică, dreptacii încep să se spele pe dinţi în stânga sus, stângacii – în dreapta sus. După ce parcurgem suprafaţa dinspre buză, a fiecărui dinte, o luăm pe partea cealaltă, dinspre cerul gurii. Şi aici, rămâne valabilă regula de la roşu la alb, se curăţa de sus. E musai să ajungem până în partea cealaltă. Teoretic, la fiecare periaj ar trebui început din altă parte a gurii, tocmai fiindcă se presupune că la începutul actului de igienă suntem mai conştiincioşi, devenind mai leneşi spre final. Şi nu doriţi ca discriminarea să pornească tocmai din gura dumneavoastră! :p
Frontalii: adică, dinţii ăştia din faţă, de se văd în gură, oricât de închisă am încerca s-o ţinem. Nu numai ăştia se văd, da’ să zicem că asta e altă poveste. La frontalii superiori, pe faţa lor dinspre cerul gurii, poziţia periuţei devine verticală, mişcarea fiind aceeaşi. Practic tragi de ea în jos, ţinându-o în contact cu dintele. Aici nu mai merge figura cu 45 grade, că nu ai loc. Şi atenţie la ăştia, acuma din exces de zel să nu vă apucaţi să îi împingeţi în faţă. Că dinţii nu sunt betonaţi în gură şi cu perseverenţă, poate reuşiţi! Dar mişcarea e asta.
Dinţii de jos: luaţi texul de mai sus, puneţi-l în oglindă şi aţi înţeles. Diferenţe, nu sunt. Insistaţi pe partea dinspre limbă la dinţii din faţă, fiindcă acolo se depunde de obicei tartrul. Să-i venim de hac!
Acum, dinţii din lateral mai au o suprafaţă de igienizat, cea ocluzală. Adică, aia pe care mestecăm. Vă daţi seama cu ce forţă sunt îndesate alimentele în relieful dintelui. Deci, curăţenie generală! Aici mişcările sunt de du-te vino sau circulare. Jos, sus, tot aia-i. A, şi nu uitaţi de măsele. Sunt foarte în spate, ajungeţi până la ele, sunt extrem de importante.
- Dacă folosiţi aţă dentară, faceţi-o înainte de periaj. Resturile îndepărtate cu aţa sunt duse de tot de periuţă. Dacă aveţi dinţii înghesuiţi, lăsaţi-o încolo de aţă dentară, eu am făcut nişte prostii cu ea prin gură. Şi am ajuns la concluzia că e o invenţie pentru minorităţi.
- Apa de gură în exces nu e indicată. Faceţi pauze şi evitaţi clorhexidina. Pătează.
- Şi limba necesită igienă. Nu e nevoie de gâdiliciuri scumpe, perii ei sunt la fel de eficienţi. Şi înainte de întâlnirea perfectă.
- Durata: cică 3-5 minute. 3 minute e ok.
- Degeaba insistaţi cu periajul pe canini (colţi), nu îi faceţi mai albi. Da, sunt mai închişi la culoare decât ceilalţi dinţi, dar aici nu mai e vina decât a naturii. Deci fără frecţii la picior de lemn sau pe canini galbeni.
- Când gingia sângerează la periaj, insistăm în locul ăla. Probabil sunt nişte depuneri de placă bacteriană, poate tartu, şi ea reacţionează. Omul, de obicei se sperie şi evită zona respectivă. Greşeală! E important să ajutăm şi noi la îndepărtarea mizerii. Ca să se poată vindeca gingia.
- Nu periem orizontal, de la dreapta la stânga niciodată!!! Că se poate roade smalţul la propriu în felul ăsta. (feţele ocluzale ale lateralilor se periază orizontal, dar cu mişări de du-te-vino)
- Tipul de pastă de dinţi se schimbă din când în când. E ca şi chestia cu şamponul. Se poate câştiga o toleranţă. Niciodată nu folosim consecutiv două tuburi pentru albit dinţii. Sunt prea puternice. Şi le evităm pe cele cu microparticule abrazive. Cam singurul lor beneficiu ţine de marketing, nu de smalţ 😉
- Iar periuţa o schimbăm cam la 3 luni. Nu daţi mulţi bani pe periuţe, nu e aşa mare filozofia. Cheia succesului nu e să ţii sutele de mii pe marginea chiuvetei, ci să le foloseşti cum trebuie. Periuţele simple, două la preţ de una, sunt absolut senzaţionale! E cool să foloseşti periuţa de dinţi, nu să o expui în pahar.
- Later Edit: uitasem, când clătim gura, o facem cu mişcări energice din muşchii obrazului, nu scuturăm tot capul. Iar apa o lăsăm să cadă din gură în virtutea gravitaţiei, cu gura larg deschisă şi buzele relaxate. Nu o scuipăm printre dinţi, că în felul ăsta, o parte din clăteală rămâne acolo.
- LATER EDIT 2: Mai nou, recomandarile sunt pentru a nu clăti deloc gura dupa periaj, explicatia fiind ca pasta de dinti sa ramana si sa protejeze dintii. Mie mi se pare gretos, dar va urez succes.
- Later edit 3: între timp, am reușit să nu mă mai clătesc nici eu. Am supraviețuit.
Revin pe tema asta. Poate în fiecare duminică? Până o să vă scot periuţele de dinţi din sărite :p
claudiu
Multumim pentru instructaj Miruna. Ce ne poti spune insa legat de folosirea periutelor electrice. Sunt ele mai eficiente? sau sunt doar un moft?
Aceeasi EU
‘neatza, Miru,
Dupa ce-am citit articolul, am dat iama-n baie si-am bagat un curs de spalare a dintitlor, asa cum mi-a precizat don’soara stomatolog, mai sus prezenta! Nebuna (periuta) cand a vazut ea cu ce viteza si determinare ma-ndreptam spre ea, a sarit din pahar si-a urlat: “Staaaaaai, ia-ma usor, sunt fragila!!!!”; dar eu, zambind glacial: “Pai, fragilitatea sta-n cum te-apuc eu si-ti dau directia dintilor sau fragili sunt dintii mei care trebuie sa suporte tratamentul tau spartan??” :)) Heheheee…
Miru, cat despre tratamentele de albire a dintilor, e vreun criteriu dupa care sa le alegem? Adica, din ce am retinut eu mai sus, sunt unele care contin o substanta X si nu trebuie utilizate in exces… Sau?!
Multam!
O zi faina iti urez!
😉
aerosoul
Frumos prezentat. Si util.
Vazusem intr-un documentar ca fluorul nu este benefic pentru dinti. Tu ce parere ai?
Liviu
Eu am auzit ca pasta de dinti e toxica pentru organism. Ne spalam mai bine cu sare sau cu bicarbonat? Cred ca tine de posibilitatea de intelegere.
hoinaru
eu sustin treaba asta cu articolul saptamanal 😀
Stefy
oooooo da multumim 😀 mai asteptam sfaturi 😀
Sebastian
Frumos articol, felicitări!
no-name
Poate o discutie despre mirosul neplacut al gurii, ar fi interesanta.
Adi
Ce te-a determinat să faci post-ul ăsta?
Pyuric
Si eu care credeam ca stiu tot ce se poate… na ca am aflat doua chestii noi 😀 faza cu gingia care sangereaza la periaj si cea cu caninii ca’s mai inchisi la culoare de fel. Dupa ce te apuci de practica promit ca vin numa’ la tine la cabinet! :>
LittleDot
orbit rules… :P:P:P
Valy
Toata viata invatam! Foarte util articolul ! Felicitari
victorblog
Bănuiesc că eşti studentă la Stomatologie, de le zici cu atâta patos.
Uite ca învăţăm ceva nou şi din bloguri.
morbo
cum nu m-o durut dintii niciodata, cre’ ca fac ceva bine, ceea ce mi-ai si confirmat acum.
uf, mai nou numa’ sa ma laud intru pe blogul asta 🙂
Ionut Bunescu
la naiba, in puii mei, tot inist de ceva timp la canini :)), bine ca am aflat acum ca asa e sa fie.
deci ar trebui ca urmatoare pasta sa nu mai fie white
am inteles sefa! 😛
Ioana
Saru’mana!
Faza cu gingiile sangerande m-a cam pus pe ganduri. Dar nu-i bai, ca acum stiu!
Adi Popescu
Nu puneți pastă de dinți pe periuță de la un capăt la altul + un moț, ca în reclamă … asta e doar o strategie de marketing. Ajunge și cât un bob de orez 😉
copila blondă
claudiu, mai întăi îţi zic teoria: studiile arată o diferenţă mică între frecvenţa mişcării de periaj cu periuţa electrică şi cea a periuţei clasice pe dinte. Dar studiile astea sunt adesea cu semne de întrebare… că doar nu pot să vină ei să zică, aruncaţi periuţele electrice, sunt o prostie!
Părerea mea e căcam sunt.. din cauza mişcării rotative al capului periuţei. E o continuitate care plimbă bacteriile de jur împrejur. Dar asta nu e părerea specialistului, decât a celui de la tastatură. Personal, nu am folosit niciodată şi nici nu recomand.
Aceeaşi ea, cu blândeţe, drăguţo, că-s dinţii tăi şi nu ai duşmanilor! :p
Tratamentele de albire sunt din nou o treabă de adunat lumea în cabinetele medicale. Ştiu dentişti care refuză categoric să facă asemenea tratamente. Modalitatea lor de acţiune este prin substanţe acide, care oricât de mild ar fi, tot atacă smalţul ăla. Şi de ce să te legi la cap fără să te doară?! Plus, ulterior dinţii se pot păta, pentru că se pigmentează în zonele mai “atacate”. Plus, cafeaua, ceaiul şi ţigările sunt investiţii pentru combaterea efectului de albire. Iar primii care se pătează (şi cel mai rău afectaţi) sunt fix dinţii din faţă, pe unde trece cafeaua/ceaiul când îl bei.
Eu am nişte dinţi foarte galbeni, mă disperă chestia asta, dar maxim ce am făcut a fost să …mă spăl pe dinţi :p Oricum, diferenţa între o dantură curată şi una mizerabilă e evidentă. Prima străluceşte la propriu, în schimb a doua aduce a mămăligă. Tot la prorpiu.
Serios, fără albire a dinţilor. Dar dacă ţii tu morţiş, măcar mergi la un medic, că omul ăla măcar face treaba mai profi.
aerosoul, 🙂 sper că şi util.
În privinţa fluorului, îţi pot zice ce am învăţat la şcoală. După ce o să şi văd cu ochişorii mei, îţi pot da detalii practice. Ideea e că dinţii au nevoie de fluor, asta e clar. Ba unele materiale dentare cu care se pun plombe conţin fluor, pe care îl eliberează progresiv, pentru că el are proprietăţi carioprofilactice.
Însă, flourul în cantităţi PREA MARI face foarte rău. Dinţii se înverzesc ciudat rău şi marginile lor devin friabile, se fărâmiţează de-a dreptul. De aceea, nu trebuie să ne bombardăm pruncii cu fluor, după ureche.
Există paste de dinţi cu şi fără flour. E bine să le alternăm.
Mă bucur că ai întrebat.
Liviu, depinde de unde îţi achiziţionezi pasta de dinţi şi modul în care o foloseşti..
Adică, nu recomand să ţi-o cumperi de la cizmar şi nici să ornezi sandwichurile cu ea. În rest, e mai mult decât indicată!
lăsând gluma, cred că ştiu la ce te referi, şi eu citisem o carte, unde zicea tot de fluorul ăsta conţinut, care cică face mult rău dacă înghiţi pasta. Că e una din formele de tâmpit populaţia. Atunci sfatul meu e simplu: nu o înghiţi! 😀
O cantitate foarte mică trece evident dincolo de gură, dar nu e pericolul aşa de mare ca ăla provocat de nefolosirea ei… Deci, apelează cu încredere!
Şi lasă sarea şi bicarbonatul din bătrâni, alea sunt nişte prostii comuniste, inventate de oameni când Colgate-ul era o limbă străină. După cum spuneam, microparticulele alea abrazive nu fac bine.
hoinarul, hmmm.. sunt curioasă oare câte săptămâni îmi ajunge materia asta primă pe care o deţin. Că după aia tre’ să mă apuc de învăţat… :p
Stefy, Sebastian, cu cea mai mare plăcere, nici nu ştii cât e de bine să zici şi lumea să priceapă ce zici. Că de obicei, nu prea mi se întâmplă…
no-name, multe ar fi interesante, dar nu le putem face pe toate într-o deodată. Unii dintre noi sunt mai blonzi. Şi Napoleon e o legendă haioasă.
Adi, fiindcă, până faci un lucru prost, mai bine îl faci corect, mai ales că asta nu implică eforturi colosale.
Iar cititorii mei ştiu că sunt oameni care se spală pe dinţi, de aici intenţia mea de a completa cu unele sfaturi.
Iar comentariile arată că am dreptate, multe lucruri se ştiau deja, dar aproape fiecare a găsit ceva nou în postul ăsta. That was the whole point.
Că românul ăla care consumă un tub de pastă de dinţi pe an nu are acces la net şi nici pe blonde nu le citeşte. :p
copila blondă
Pyuric, de-abia aştept! să mă apuc, nu să vii tu la mine… Că na, ideal e să nu ai nevoie de medici. Decât pentru ciocolată caldă cu scorţişoară sau cafeluţe cu frişcă :p
Little Dot, Orbit e util doar când nu ai periuţa la-ndemână. Cu toate că eu aveam într-o perioadă mereu una în geantă. Da’ nici ce-i prea mult nu-i sănătos 😉
Şi mai e util la sfârşitul întâlnirii ăleia care se termină cu primul sărut. Că după aia, te obişnuieşti cu greul :p
Vorbim odată mai multe şi de Orbit…
După ce am citit o carte, eu am renunţat de tot la guma de mestecat. Prefer tic-tacul sau dropsurile. Şi întotdeauna cu zahăr.
Valy, 🙂
victorblog, sunt sunt 😀 iar de învăţat avem din mai multe locuri decât ne-am imagina.
morbo, igiena e importantă, dar şi factorul genetic are un cuvânt greu când vine vorba de complicăciuni şi alte dureri de cap..
Laudă-te, că avem nevoie de exemple pozitive!
Ionuţ Bunescu, acuma să nu treci în cealaltă extremă şi să-i ocoleşti, săracii. 😛
Ioana, tartrul ăla galben e mai periculos decât caria. Dar nu e atât de popular. E ca un câine care nu latră , da’ muşcă rău.
Adi Popescu, bineînţeles, că doar e criză şi economia începe de pe perţiuţa de dinţi! :p
Cred că te refereai la un bob de mazăre sau de fasole. Sau poate orez american? :p
Oricum, important e să fie.
Pyuric
@Miruna: eh, pt chestii basic, detartraj etc, ca deocamdata nu am nevoie pt nimic grav, din fericire 😀 dar vin oricand si pt ciocolata calda si cafea cu frisca si scortisoara :X
Simona
ce poti face in cazul dintilor chinuiti cu multa cafea si tutun? :-s
copila blondă
Simona, poţi continua sau opri chinul. Efectele nu sunt in totalitate ireversibile 😉
Sadie
Am citit opinia ta despre periutele electrice. Eu am folosit periuta clasica pana in prima zi de Craciun, cand am primti una de la iubitul meu in dar. Asa ca imi este foarte draga si-as vrea sa reusesc sa o folosesc cat mai cu spor. Problema e ca instructiunile ei sunt extrem de scurte… Si banuiesc ca si in cazul ei trebuiesc repsectate niste miscari pentru ca periajul sa fie util. Asa ca eu as dori sa stiu de la tine sau alti cititori ai tai cum trebuie folosita aceasta periuta? O plimbam pe dinti, o tinem pe fiecare un anumit timp… However silly it may sound, chiar nu stiu… So please tel me!
Lucian
nu am realizat pana cum cata teorie sta in spatele spalatului pe dinti. aproape ca am obosit citind 🙂
Ciolanus
1. interesant, util.
Ar fi fost interesant si un clasament al pastelor de dinti.
2.Ce ne poti spune si despre apa de gura? Mi-a placut mult Corsodyl.
3. astept un articol similar si despre alte chestii, cum ar fi spalatul parului cu sampon, balsam, vopsire, etc.
A.Faith
pfff, nu ai nevoie de un pacient? nu de alta, dar eu prin Craiova nu prea am găsit niciun stomatolog blogger 😀
dacă am înţeles eu bine, urmezi Facultatea de Stomatologie, nu?
aştept cu nerăbdare şi articolul despre Orbit. m-ai făcut curios.
D
Initiativa excelenta,prezentare foarte bine fundamentata insa comentariile nesustinute aduc destul de mult cu “Poiana lui Iocan”
Cosmuta Dorin
dragutz mareial doamna vitor doctor:D
copila blondă
Sadie, repet atunci, că nu am folosit niciodată, la contraindicaţia absolută a medicului meu stomatolog.
Acuma, la şcoală ne-au zis că mişcările sunt pe aceeaşi direcţie, sus: de sus în jos, jos: de jos în sus, excluzând mişcarea din încheietură. Iar pe suprafaţa dintelui aplici perii şi gata. Treaba o face bîzîitul ăla. :p
Eu asta îmi amintesc…
bîîîîz, bîîîîz, succes cu periuţa!
Lucian, ţi se pare, nu e deloc obositor, poate fi chiar plăcut. Poate încerci o dată 😉
Ciolanus,
1. mă bucur, asta era şi intenţia. Topul ăla ar avea nevoie de un criteriu, de un studiu, de nişte rezultate. Ca să fie ceva bun de luat în seamă. Dacă mă întrebi ce pastă de dinţi folosesc, îţi spun că le alternez, iar ca un criteriu general de selecţie e culoarea ei: le urăsc pe cele verzi şi albastre, mi se pare că îmi înverzesc dinţii. Evident, doar mi se pare. Fără microparticule. Şi cât mai mentolate.
Inclusiv Supercristal poate fi o opţiune. Mi s-a nimerit în gură şi şi-a păstrat prospeţimea neaşteptat de mult. Doar că brandul ăsta are eticheta de “rural” şi ieftin, de asta e cam evitat. Nu neapărat fondat. Cam asta…
2. Dada, Corsodyl şi mie, toată gama lor de produse mi-a lăsat o impresie bună. În general, să fii atent să nu conţină clorhexidină, după cum ziceam, se pătează dinţii, şi să nu o foloseşti imediat după spălatul pe dinţi. Nici în locul lui, dar în situaţii care nu îţi permit o igienă bucală clasică. Tot de la şcoală citire. Cică se stresează dinţii. Şi mişcările să fie energice.. 😀
3. vai, dacă ai şti câte aş avea de zis, da’ nu aş transforma blondele în doctorul casei, totuşi :p Însă îmi amintesc de un opţional de derma de la cj, care m-a ţinut cu gura căscată de la A la Z, ce chestii ne zicea tanti aia. Dar nu a vrut să-mi dea slide-urile. M-a întrebat că la ce-mi trebuie, că oricum toată lumea are 10. mda.
A.Faith, la tine şi popa te pomeneşti că tre’ să fie blogger :p În ritmul ăsta, o să vrei la un moment dat, un popă blond 😛
da, Stoma învăţ. Sau, na, aşa se zice… :p
vine, vine, fii cu ochii în patru!
D, acuma, tot românul s-a născut poet, deci cu creionul şi nu cu periuţa de dinţi în mână :p
iar mai important decât poiana propriu-zisă e implicarea celor prezenţi în poveştile lui moromete. Ele pot face lucruri să se întâmple. Şi au început cu spălatul pe dinţi 😀
Cosmuţa, ce onoare, domnule! mi-e dor de şedinţele de redacţie şi de veşnic nemulţumitul Buburuz, care niciodată nu se simţea bine până nu-mi tăia jumătate din material. Să-i dea Dumnezeu sănătate! 😉
A.Faith
De ce nu? la urma urmei, ce e aşa grav în a scrie ceva pe un blog? e ca la interviu, vorba aia: constituie un avantaj.
BabyRacy
pisi, fascinant! zici ca m-am uitat la TeleEnciclopedia:)) wow:)
Cred ca ar trebui sa te faca ambasador al “Asociatiei Dintzologilor Profesionisti”, ca nu cred ca ar mai veni copilu tarat de manuta ci de buna voie daca ar vedea asa doctolite dlagute:P
Lucian
nu, multumesc, n-as putea sa scriu vreodata asa ceva, imi lipseste partea teoretica. la practica stau bine, din moment ce dintii mei albi sunt “accesoriile” cu care ma mandresc cel mai mult 🙂
Cristian
În sfârșit un articol educațional. Jos pălăria! Mai învață lumea și ceva util 😀
@aerosoul: știu pe cineva care și-a făcut praf dinții de la excesul de fluor. Vedea cum i se strică dinții și lua cu înverșunare și mai mult fluor (culmea obținut cu ceva greutate pe vremea răposatului). A tot continuat cu acest cerc vicios până când a descoperit că nu face bine, dar din păcate a fost cam târziu.
@Liviu: m-am spălat în liceu cu bicarbonat din dorința de a-mi albi dinții, iar după câteva zile nu mai știam de mine din cauza durerii. E o prostie. De atunci nici nu mai vreau să aud de albirea dinților.
@copila blondă: Corsodyl are clorhexidină, ba chiar dintre apele de gură pe care le-am văzut prin magazine, asta are cea mai mare cantitate (concentrație). O fi îngălbenenind clorhexidina dinții dacă e utilizată în exces, dar pe de altă parte, nu e un bun antiseptic?
Mie-mi place la Corsodyl că dintre toate apele are cele mai multe instrucțiuni. Lectură taică, nu altceva 😀
De dușul bucal ce spui?
maniak
si un rezumat la tot textul asta ? 🙂
Sau, cel mai bine faci un video 🙂
Crisia
Mai e un obicei prost in legatura cu periajul dintilor, acela de a uda periuta inainte sau de a lua o gura de apa, probabil “ca sa ajuti pasta sa faca spuma”. Eu nu fac asta niciodata si cred ca nu gresesc. Pacatuiesc, in schimb prin durata prea scurta a periajului, ca nu prea am rabdare sa fatai de periuta 3 minute.
Taina
Da, eu mă spăl aşa cum ai spus tu pe dinţi de la 8 ani. Dar mă tot întrebam: mi-am luat de curând periuţă electrică, e senzaţională, lasă nişte dinţi curaţi de numa’…dar nu e prea agresivă pentru gingii???
copila blondă
Cristian, duşul bucal? ţi s-a urât cu viaţa sau te chinuie constipaţia?
nu ştiu la ce te referi.
maniak, nu sunt telegenică :p Mai ales când ţin gura deschisă :p
Crisia, apa înmoaie perii, deci e bine să nu umezim periuţa înainte. Cu toate că modalitatea de acţiune e prin spuma aceea care desprinde bacteriile de pe dinte. E cam ca principiul săpunului. desface adeziunea microbilor, nu îi distruge pe ei. Iar apa îi duce.
Taina, nu apăsa pe gingii. Nu e bine să le agresezi. Şi îţi mai spun ceva, orice periuţă de dinţi e mai dură la început.
Dar dacă ţi se pare prea agresivă, ia-ţi alt capăt la ea. Ceva cu peri mai moi.
sorin
Se pare c-ai invatat ceva la facultate. E bine si asteptam si alte sfaturi. Unde erai tu acum 15 ani cand eram un pusti si nu aveam grija de dintii mei?:D
mArius
Si eu folosesc ata dentara si am cativa dinti foarte apropiati unul de celalat.
Trucul e sa faci o miscare cu ata dentara de “du-te vino” dar asta DOAR pana incepe ata sa intre printre dinti. Apoi o lasi mai moale, altfel iti ranesti gingiile.
Si din experienta mea, e mai bine sa o folosesti dupa periaj, deoarece daca o folosesti inainte, se poate intampla ca periajul sa puna la loc printre dinti ce a scos ata.
copila blondă
sorin, ştii vorba aia cu “niciodată nu e prea târziu”? Eah, când vine vorba de dinţi, vine o vreme când vorba nu mai e valabilă 😉
nu e cazul tău. Încă.
marius, dacă nu treci de punctul de contact interdentar, nu ai făcut mare brânză. Şi da, într-adevăr dexteritatea se dobândeşte.
Păi şi dacă foloseşti aţa după periaj, cu resturile îndepărtate, cum procedezi? Nu le poţi lăsa aşa.
Dinţii se curăţă cu firul de mătase înainte de periaj. Şi nu zilnic. Decât dacă eşti atât de îndemânatic încât nu te răneşti.
Eu nu reuşesc niciodată 🙁
Cristian
@copila blondă: uite un exemplu http://www.amazon.com/Oral-B-MD15-Oxy-Irrigator/dp/B000050FDF .
Cu clorhexidina aia cum e până la urmă?
copila blondă
Nu mai stiu cum e cu Corsodylul, din cate imi amintesc eu noi de asta alesesem, ca nu are clorhexidina. Dar nu bag mana in foc, pentru ca momentan nu am nici un recipient sa citesc eticheta. Or fi existand mai multe feluri?
Clorhexidina e un bun antiseptic, dar nu singurul. Si da, pateaza dintii. Nu folosi in exces.
De dusul ala nu am auzit pana acum, nu stiu despre ce-i vorba, deci chiar nu imi pot da cu parerea. Da’ promit sa intreb.
Zany
de “toothsoap” ce parere ai? 🙂
eu il folosesc il detrimentul pastei de dinti de cateva luni bune [in urma unui studiu aprofundat] si sunt mai mult decat multumit.
..dar “as vrea” [:p] sa aflu si parerea ta daca-mi permiti..ca esti pe domeniu..si mai descuiata. 🙂
iti trimit e-mail daca nu ma bagi in seama 🙂
Patrascu Mihai
Frumos si util articol. Il apreciez foarte mult. Succes.
Anatol
Multumesc mult de acest post!
Mi-a fost de un mare folos!
Andreea
Mai… eu am periuta de dinti mecanica.. este mai eficienta? Dau ID daca spuneti! :-(||>
copila blondă
Să o foloseşti, asta e cel mai eficient. Diferenţa între cele două nu e mare, aşa arată studiile.
claudia
Caut o pasta de dinti fara clorhexidina si alcool. Si se pare ca Colgate pro-gum health ar fi una din ele…la ingrediente scrie asa:
Aqua, glycerin, sorbitol, propylene glycol, poloxamer 407, polysorbate 20, aroma, cetylpirodinium Chloride, potssium sorbat, sodium fluoride, menthol, sodium saccharin, CI 17200, CI 42051
nu pare sa contina clorhexidina…este ok sa o folosesc zilnic? pt ca am folosit Parodontax extra (pt sangerari gingivale) 9 zile si pasta Parodontax care opreste sangerarea si mi-a patat dintii , mi i-a innegrit cumva spre spatiile dintre dinti…
claudia
scuze, vroiam sa scriu caut o apa de gura fara clorhexidina si alcool
Dana Elena
Multumesc frumos pentru acest post! Datorita lui am inceput sa ma spal corect pe dinti!
Kkk
Multumesc, este foarte folositor acest post.
Gociu Alina
Bună cum pariem corect un bebe de 15 luni care nu are răbdare 3 mîn basca ca nu ajung în spatele dinților cu periuța degetar….ca musca:)
Dentist Crangasi
Excelent articol !