Vă povestesc ceva interesant. Anul trecut, când mi-am făcut comandă de o nouă tură de gel pentru albit dinții (știți că fiecare-i cu fixurile lui), am întrebat pe facebook cine își mai dorește așa ceva, să știu dacă trebuie să comand mai mult. Au fost multe mâini ridicate, ăla eu, ăla eu. Dintre doritori, pe vreo 7 am și ajuns să îi văd la cabinet. Dintre care, ghici, câți aveau indicație de albire dentară? Yep, niciunul.
Mi-a plăcut abordarea asta, am auzit-o din mai multe părți în ultima vreme. Cât ești dispus să plătești pentru ceva arată cât valorează acel ceva pentru tine.
”Nu trece pe roșu, că te vede poliția.”
”Nu copia la teză, că te prinde profa.”
”Nu depăși viteza, că iei amendă.”
”Stai în scaunul auto, că iar iei amendă.”
Visez la zile în care să nu mă mai trezesc cu ochii înroșiți, de parcă aș fi stat cu ei toată noaptea într-un ecran, nu într-un somn. Visez la zile în care lucrurile să se întâmple pe rând, telefoanele să nu sune concomitent, curierii să nu vină când doarme cineva mic, iar deadline-urile să aibă răbdare cu noi.
Se dă acest Pinochio, parte importantă din rutina noastră. Îl folosim la spălatul pe dinți.
