Aveam o asistentă în UK, care era mai rău decât Grinch. Deși participa la decor, la petrecere și la cozonac, era mai degrabă o obligație pe care o îndeplinea. În loc să se distreze, ea supraviețuia.
Luna: December 2018 (Pagina 2 din 4)
Am citit astă-vară o postare pe un grup de mămici normale la cap, despre sexul în vacanță. Când ești cu copilul după tine și n-ai luat o cameră în plus. Uuuh, ce subiect! Am căscat ochii cât cepele, mi se părea foarte interesant.
Sincer, eu n-am prea copilărit la țară și nici colindători din ăia clasici n-am prea prins. Adică, pe noi ne colindau musafirii, prietenii, vecinii doar care aveau copii și erau în celelalte două categorii. Dar circula o legendă care spunea că, dacă te colindă țiganii sau te sorcovesc, o să ai noroc în anul care vine. Și bunica mea mereu confirmă această legendă, pentru că bunicul a câștigat la loto ghiciți în care an? Da, fix în cel în care-a fost colindat de țigani.
Momentul suprem când viața mi-a dat peste nas cu teoriile mele logice împrumutate după ce am citit ”într-un loc” a fost ăsta: unul dintre primele cuvinte pe care le-a spus Tudor a fost “albastru”. Bine, nu fix așa, mai degrabă un fel de “abaatu”, dar oricum era impresionant, pe vremea când toate cuvintele pe care le zicea erau mama, tata, da și nu.
Oamenii nu se bucură de cadouri pentru că ”wow, nu aveam cu ce mă încălța și, noroc cu tine, că acum nu mai umblu desculț”! Nici pentru că îi scoți din foame, din frig sau din orice altă nevoie. În general, putem spune fără să exagerăm, că puțini dintre oamenii cărora le facem cadouri nu au ce pune pe ei. Pentru că noi, ăștia din bula asta, nu suntem nici cei mai bogați, ba mulți locuim în apartamente de bloc cu 2 camere și luăm metroul pentru că e mai convenabil în București, încât să schimbăm viața cuiva oferindu-i o vilă cu mașină de lux, dar nici nu suntem săracii planetei, încât să facem cadouri strict pe criteriul “dacă n-are deja”.
Astăzi a fost o zi tristă, genul pe care vrei să o uiți. O zi cu privirea înfiptă într-un zid imaginar, pe care-l cunosc doar cei cu adevărat supărați. A fost o zi în care-am mai pus o cărămidă la fundația maturizării mele, un proces mai mult dureros decât interesant. Fac eforturi supraomenești să iert poveștile care nu devin cea mai frumoasă versiune a lor și mă gândesc la cum mi-aș ierta fiica dacă ar ieși în lume purtând un lepedeu și 5 belciuge în nas. Noroc că n-am încă o fată și mă antrenez iertând povești. Deși sunt și ele ale mele într-un fel.
