De ce ne mănâncă depresia de vii și cum ne putem feri din calea ei, la cafea cu un medic psihiatru

Au fost trei semne că trebuie să scriu un articol despre depresie:

1. Trei femei mi-au mărturisit în aceeași săptămână că motivul pentru care au decis să nu aducă pe lume copii e că au avut depresie grea în tinerețe și le-a fost teamă că nu ar putea fi cea mai bună variantă de mame pentru copiii lor.
2. Acum vreo două săptămâni îmi scrie o cititoare despre o prietenă de-a ei la capătul puterilor. Cu bebeluș de câteva săptămâni și cu un bărbat care o înșală, tipa respectivă se scufunda într-o mare depresie. Cum o putem ajuta, mă întreba cititoarea mea. Hai să-i găsim pe cineva să facă terapie, dar pro bono, că are o situație materială delicată și nu își permite pe bani. Dar, la o adică, cea care mi-a scris ar fi fost chiar dispusă să îi achite ședințele de consiliere prietenei sale. Scriu pe facebook, sare lumea, că lumea e bună tare în bula mea. Doar că nu să sară lumea avea nevoie mama din povestea asta sau din alte povești, o să vedeți.
3. În sâmbăta următoare, sunt speaker la conferința organizată de Parenting Academy cu și despre mame, unde depresia e pe buzele și printre lacrimile tuturor. Aflu că o femeie, după ce naște, are risc de 5 ori mai mare să facă depresie decât orice altă femeie, în orice alt moment al vieții ei. Aflu că natura însăși pregătește mama atât hormonal, cât și structural și o face mai emotivă post-partum, tocmai pentru ca ea să fie mai disponibilă și mai sensibilă la nevoile puiului ei. Știți cum se spune, că mama e prima care știe că ceva e în neregulă? Că mama simte orice mișcare a bebelușului, înainte ca acesta să plângă sau să facă ceva evident pentru ceilalți? Vi s-a întâmplat nu o dată, ci de multe ori. Știți cum uneori îți vine să plângi când vezi un porumbel singur pe pervazul geamului și alteori te umflă râsul de te doare burta doar pentru că ți se pare superdistractiv cum sare un capac pe o oală în care fierbe ciorba? Sau cum uneori îți vine să strângi bărbații de gât, simbolic evident, cică atunci când îți faci planuri pentru asta, e bine să mergi la psihiatru, că altfel ai șanse să mergi la închisoare și nu glumesc.

Am un prieten care e medic psihiatru. Bărbat. Tată de doi băieți, dintre care unul foarte proaspăt venit printre noi. L-am luat la întrebări. Pentru că, de fiecare dată când mă întâlneam cu el, părea că știe foarte multe chestii foarte mișto pentru orice bărbat să le știe (și probabil obligatorii pentru un psihiatru, dar na, blondele-s mai greu de impresionat), dar le lăsa în coadă de pește, ca și când ”viața merge mai departe, doar bărbat sunt și eu, n-am chef de discuții din astea”. Așa că, l-am invitat la o cafea și i-am zis că-l descos până mă satur de povești, el n-are voie să se sature.

La cafea cu un medic psihiatru care se întâlnește cu depresia prin pacienții săi în fiecare zi.

Dr Mihai Bran e medic psihiatru și cofondator al platformei de terapie online, atlashelp.net. Țineți minte numele lui, eu pariez că va fi milionar într-o zi. Pentru că i-a venit o idee simplă, care întâmpină o nevoie simplă a românilor de peste tot: să facă terapie oriunde și oricând, în limba lor maternă. Până una-alta, dr. Bran e medic și antreprenor și unul dintre acei oameni care le face pe toate și le face bine.

Miruna: N-am pregătit întrebări, vreau să curgă discuția.
dr. Mihai Bran: E cel mai bine așa.

Apoi i-am povestit de primul semn. Și de al doilea:
M: Și, după ce-am căutat pe cineva să facă terapie pro-bono cu mama respectivă, după ce-am pus facebook-ul pe foc, am constatat că ea, de fapt, nu neapărat își dorea asta. Ci că era doar o idee de-a prietenei ei. Și atunci, m-am gândit: oare nu e mai important să vină de la ea intenția? Nu știu cât merge așa, să vină altcineva să îți spună ”băi, ai nevoie de ajutor”.
Dr. Bran: Îți zic eu. Nu merge deloc. Cred că-s două lucruri importante când începi o terapie: 1. Să fii motivat să mergi. Dacă te trimite soțul, soția, prietenul, prietena, mama, bunica, te duci degeaba. Și 2: relația terapeutică, pe care poate n-o nimerești din prima. Adică, poți merge la un terapeut care să fie super smart, super bun, dar cu care tu să nu relaționezi. Și atunci te duci degeaba. Sunt niște studii, de fapt, mai degrabă niște publicații, unde se apreciază că 80% din reușita unei terapii depinde de această relație și mai puțin de tehnică. Deci tehnica e 20%. Poți să te duci la un terapeut foarte șmecher și să n-ai chimie cu el și atunci te duci degeaba. Sau poți să te duci la unul mediocru, dar cu care tu să rezonezi bine și să fie super până la urmă.

M: Și de unde știi asta?
Dr. Bran: Nu prea știi asta de dinainte. Trebuie să testezi.

M: Numai după ce te întâlnești de mai multe ori poți să îți dai seama?
Dr. Bran: Trebuie să te întâlnești măcar o dată, da. Dar mai e un tip de terapie care nu funcționează, când persoana se autovictimizează și zice ”m-a înșelat soțul, mă duc la terapie, că așa par mai bolnavă”. Nici asta nu funcționează. Am văzut multe cazuri, să știi. Ea înșelată de el, în loc să ia o decizie de genul ”ce facem, continuăm sau nu continuăm”, se lamentează, se pseudoîmbolnăvește, preferă să facă pe victima, iar asta nu e tocmai o decizie. Continuă circoteca, dar nu se întâmplă nimic benefic nici pentru ea, nici pentru el, nici pentru relație.

M: Dar poate că asta face parte din procesul de a lua o decizie? Lamentarea, zic.
Dr. Bran: Nu. Suferi, dar nu te duci la terapie doar ca să vadă celălalt că ”vai de mine” ce bolnavă ești și doar-doar s-o întoarce. Nu merge când scopul terapiei e șantajul.

M: Crezi că depresia e o boală modernă? Mamele noastre sau bunicile noastre sufereau de depresie?
Dr. Bran: Nu e o boală modernă, că e descrisă de pe vremea grecilor. Melancolia era descrisă și atunci. Chiar azi am vorbit cu Cezar Giosan. Cezar e profesor de psihologie la New York și a venit în România, am băut o  cafea. Exact despre chestia asta am vorbit, dacă depresia e un diagnostic modern sau o boală veche. El are o teorie evoluționistă. Cumva, că există o depresie din asta biologică demonstrată se numește: niște procese proinflamatorii la nivel cerebral. Astea-s formele severe, de obicei. Și mai e o formă mai ușoară, moderată, care apare ca o neadaptare. În procesul de evoluție, societatea și lucrurile s-au schimbat mult mai repede decât am putut noi să ne adaptăm.

M: Ce interesant.
Dr. Bran: Iar Cezar explica într-un fel perspectiva lor evoluționistă așa: avem masculul alfa și un contracandidat. Dacă acesta nu poate să îl doboare pe acest mascul alfa, depresia e ca un răspuns, adică o chestie adaptativă. Dacă nu ar accepta faptul că nu poate să-l învingă, ar sări să-l ia la bătaie și ar fi omorât. Depresia ar veni aici ca un soi de reziliență: ”m-am împăcat cu asta și prefer să stau mai trist, mai retras, fără să stârnesc instinctele și să sar la bătaie”. Asta e o teorie. Acum, explicațiile despre depresie sunt multe. Nu a reușit nimeni să le adune la un loc, într-una unificatoare.

M: Dar depresia post-partum e totuși localizată cumva.
Dr. Bran: Da, acolo există niște triggeri, dezechilibre hormonale, plus că ești supusă unui stres la urma urmei. E ceva nou la care trebuie să te adaptezi. Copilul urlă, toată lumea-i nervoasă în jurul tău, nu știi ce să faci, înveți multe lucruri și le înveți foarte repede și pe pielea ta.

M: Când apare depresia post-partum?
Dr. Bran: Poate apărea și la un an după ce ai născut, dar e mai frecventă în primele luni.
Mai corect ar fi să o numim depresie perinatală, pentru că e în jurul unui eveniment. Poți avea simptome și înainte de naștere și după.

M: Ce zici pentru femeile care au avut depresie, nu au încă un copil și se tem să îl facă, nu cumva să fie afectat puiul în vreun fel de depresia lor sau să fie chiar el depresiv?
Dr. Bran: Nu e bine asta, că așa nu mai faci nimic. Ok, sunt studii care arată că persoanele care au avut ele sau în familie episoade depresive sau persoane cu dezechilibre psihice au un risc mai mare de a face depresie, dar asta nu înseamnă că nu mai faci copii din cauza asta. Ai un risc mai mare, dar există soluții: psihoterapie, medicație când e nevoie și copilul se va dezvolta normal. Bine, un copil născut dintr-o mamă depresivă are și el risc mai mare să dezvolte tulburări psihice decât restul populației, dar nu-i obligatoriu. Nu e o relație strictă: a avut mama depresie, automat va face și copilul un episod depresiv pe parcursul vieții.

M: Asta e o veste bună.
Dr. Bran: Normal. Există soluții.

M: Știu că depresia are trei stadii: minoră, medie și majoră. Care ar fi limita între astea, cum știi de exemplu să faci diferența între ”am o perioadă mai grea, sunt mai supărată” și ”am o depresie ușoară”?
Dr. Bran: Depresia are niște criterii de diagnostic: tristețe, lipsa chefului, tulburări de concentrare, somn și apetit modificate.

M: Adică?
Dr. Bran: Fie dormi și mănânci mai mult, fie dormi și mănânci mai puțin, spre deloc. Dar ce e important: simptomele astea să fie prezente zi de zi, minimum două săptămâni. Că ai trei zile proaste, ai trei zile proaste. Asta e, se întâmplă. Orice om are trei zile proaste. Dar depresia înseamnă două săptămâni. De asta mă și cert cu unii colegi din alte specialități, că văd pe cineva trist și, repede, diagnostic de depresie, îl trimit la mine. Când omul poate avea doar o zi proastă, că toți avem și zile din astea. Nu înseamnă că e de psihiatrie. Deci ăsta e criteriul de timp.
Apoi, mai e criteriul de funcționalitate: depresivul nu mai funcționează cum funcționa înainte. Nu te mai concentrezi, de exemplu. Și observi că în relațiile cu cei de acasă ești absent, la job nu poți să îți faci treaba. Atunci pui diagnosticul de depresie. Apoi, în funcție de severitatea acestor simptome, încadrezi depresia în minoră, moderată, severă. Severă e cu elemente psihotice, când ai senzația că cineva vrea să îți facă rău, de exemplu. Sau chiar cu idei de suicid, tentative. Asta e o urgență medicală.

M: E o diferență între tentativă, când chiar faci ceva, sau doar să te gândești la sinucidere?
Dr. Bran: Întâi te gândești, e un grad care te face ca psihiatru să îți pui niște întrebări. Când pacientul îți spune așa ceva, mergi mai departe și îl întrebi: ok, dar ți-ai făcut un plan cum să te sinucizi? Când răspunsul e afirmativ, deja tragi semnalul de alarmă și te pregătești să scrii biletul pentru spitalizare. E bine ca persoana respectivă să fie monitorizată, că nu știi niciodată dacă o s-o chiar facă. Sunt unii care au și pus în practică.

M: Dar tu crezi că spitalizarea chiar poate să ajute cu adevărat un om într-o situație din asta?
Dr. Bran: Păi îl ține în viață, e cineva care stă cu ochii pe tine. Dar dacă cineva vrea să se sinucidă cu adevărat, o face oricum. Am avut caz în spital, în secția de psihiatrie, sub supraveghere, s-a sinucis cu 5 asistenți pe lângă el. Există și asta, dar tot e important să îți iei niște măsuri de siguranță și să încerci să protejezi omul.

M: Cam care ar fi limita când intervii cu medicație?
Dr. Bran: Când apar gânduri de suicid, aș interveni cu medicație. Dacă nu apar gânduri, e ok, poți să încerci o psihoterapie. Oricum, de principiu, nu recomand tratamentul medicamentos în sarcină și nici după sarcină, dacă mama alăptează. Adică, e o chestie la care țin foarte mult. Nu știi ce se întâmplă. Sunt studii care spun că antidepresivele sunt safe în sarcină, dar dacă avem altă soluție care să funcționeze (terapia), o prefer pe asta.

M: Dar când mama e deja pe antidepresive și rămâne însărcinată?
Dr. Bran: În situația asta, o lași așa. Poți vedea, dacă merge doar cu psihoterapie, îi scoți medicația. Dacă nu, asta e. În principiu, antidepresivele nu sunt teratogene, deci e ok. Zic doar că e o preferință, eu nu aș da nici paracetamol în sarcină. Dar există multe cazuri de femei care au avut multe episoade depresive și care luau medicație, nu puteau sta fără și au vrut să facă un copil. Au rămas însărcinate. Au născut și a fost totul ok.

Există anumite boli, nu depresia neapărat, deși se poate și asta, în care sarcina e protectivă. Boala Crohn, de exemplu. Pacientă cu Crohn, rămasă însărcinată, i se recomandă să își continue tratamentul. Dar am citit că sarcina ar reduce, de fapt, simptomele bolii și așa a fost. De aproape 4 ani nu mai ia medicamente.

M: Și asupra mea sarcina a avut un efect fabulos antidepresiv. Ba la un moment dat, simțeam așa cum revin la varianta mea de dinainte de sarcină. Probabil a fost și o influență hormonală, se mai așezau niște lucruri prin mine, de simțeam că mă cobor de val.
Dr. Bran: Sunt anumite stări depresive care apar pentru că oamenii ajung să nu mai aibă un scop. Și sarcina poate să îți dea un scop. Trebuie să ai grijă de un nevertebrat (râde) care nu se descurcă singur și asta îți dă ceva de făcut. Iar asta e tipic pacienților cu depresie: își pierd scopul și plăcerea de a face lucruri. Se numește anhedonie.

M: Ce poate face soțul care își vede soția că se împotmolește?
Dr. Bran: În primul rând, să nu plece de acasă. (râdem)
M: Să spele vasele?
Dr. Bran: Lasă asta, în primul rând să nu plece de acasă. Apoi, să fie suportiv. Să înțeleagă că nu sunt ”toane”, că pentru respectiva femeie nu e ușor. Nu știu dacă spălatul vaselor o să o încălzească pe ea sau o să le îmbunătățească relația. Ea probabil o să fie mai iritabilă și o să vină să îi trântească farfuria în cap; el trebuie să evite acest lucru elegant (râde, mie nu-mi vine să râd. Doar cine nu spală vase și nu le primește în cap nu le apreciază importanța de a fi curate). Să nu pună presiune pe ea și să își arate disponibilitatea de a o ajuta.
M: Mi se pare foarte complicat asta, pentru că mamele au acest obicei de a pune ele însele presiune pe ele. Vrei să-i dai copilului doar cele mai bune creme, cele mai bio fructe, cele mai cele orice.
Dr. Bran: Asta cred că se întâmplă doar la primul copil. După aia, te obișnuiești. Îți zic din experiență. Pe primul copil, voiam să nu-l dăm la fund decât cu ierburi, burieni, fără chimicale și creme din magazin. La al doilea copil, nici nu mai știu ce scutece cumpărăm.

M: Apropo, ce suplimente ajută în depresia post-partum? (când pronunț ”suplimente”, i se ondulează sprâncenele pe frunte, de parcă s-ar apăra de așa o întrebare păcătoasă) Există ceva minuni, ceaiuri, yoga, pilates?
Dr. Bran: O să îți spun tot dintr-o experiență personală. A soției mele, de fapt. Prima sarcină a fost fără mișcare, fără sport, destul de grea. A doua sarcină, până cu 3 zile înainte să nască, sală. Alt tonus, cu totul altceva. Mult mai ușor a suportat și nașterea și recuperarea. Plus, tonusul mental a fost foarte diferit. Deci ar fi sportul. Dacă ai o sarcină fără complicații și poți face sport, fă asta. Pilates sau orice îți place ție, doar să ai grijă să te protejezi un pic. Poate nu e recomandat să te dai cu bicileta pe te-miri-ce dealuri. Deși am auzit de cineva care era fan călărie și a călărit până aproape să nască. Se simțea bine.
Revenind la suplimente, românului îi place să ia tot felul și e o piață foarte mare pentru asta. Eu nu prea cred în ele.

M: Uite, am observat pe pielea mea. Când încep să iau minerale, magneziu, imediat mă simt mai bine. O fi și un pic de placebo, habar nu am, nici nu mă interesează.
Dr. Bran: Pe magneziu sunt ceva studii într-adevăr, chiar unele făcute la noi în România. În rest, sunătoarea cucului și alte cele nu prea. Ca efect antidepresiv, sunt câteva suplimente cu extract de sunătoare, care e recunoscută că îți crește nivelul de serotonină, cumva e echivalentul unui antidepresiv. Dar e discutabil. Există chiar un preparat recomandat în depresia ușoară, pe bază de ceva extract standardizat de sunătoare. St. Johns Wort îi zice. Dar trebuie să ai grijă. Dacă pacientul ia astfel de preparate și tu îi dai și antidepresiv, se potențează și s-ar putea să nu fie tocmai bine.

M: Depresia post-partum se vindecă total?
Dr. Bran: Nu poți spune despre nicio boală psihică: se vindecă total. Hai să zicem că se ameliorează. Indiferent că e depresie post-partum sau non-post-partum, indiferent că vine omul după 2 luni de tratament și îți spune că e la fel ca înainte, niciun psihiatru nu îi poate garanta că nu o să aibă o recădere vreodată. Nu știi. E o chestie destul de păcătoasă. Poate avea un trigger foarte ciudat și să se reactiveze. Sau poate să nu mai apară niciodată. Ăsta e necazul la o boală psihică, nu are niciun marker.

M: Să faci psihoterapie e scump în România?
Dr. Bran: Depinde la ce ne raportăm. Am făcut un studiu acum un an și ceva, zic eu reprezentativ. Cu Universitatea București, cu colegii de la sociologie am făcut un studiu să vedem cam care ar fi piața serviciilor de psihoterapie și de psihologie în România. Prețul mediu pe ședință, la nivel de țară, a ieșit undeva la 120 lei. Ședința de o oră. Având în vedere că trebuie să faci cam o ședință pe săptămână, ajunge pe la 500 lei costul unei terapii, pe lună. Bine, sunt și terapeuți care lucrează cu 100 euro. Calitatea terapeutului nu depinde neapărat de preț, zic eu. Cum spuneam și mai devreme, rezultatele terapiei țin foarte mult de relație (cu terapeutul) și de motivație.
E o tentativă pe care eu care lucrez în domeniu nu am înțeles-o cum funcționează, că decontează casa. Doar că trebuie să ajungi la un psihiatru, pentru că serviciile de la casă sunt decontate nu la psiholog, ci la psihiatru. Sunt clinici care au și psihiatrii și psihoterapeuți și îți suportă prin casă câteva ședințe. E ceva destul de complicat.

Apoi l-am rugat să-mi mai spună o dată povestea platformei atlashelp. Deși eu o știam, voiam să o știți și dv. E foarte interesant, că inițial a propus-o în teză de doctorat, dorind să facă o platformă online pentru a monitoriza pacienții psihiatrici de la distanță. I s-a spus că n-o să meargă niciodată, că e o idee proastă, să caute altceva. Dar perseverența e una dintre calitățile importante ale oamenilor de succes și cred că doctorul Bran e genul ăla care nu doarme noaptea când își propune ceva. Și care n-are nevoie de aprobările altora când știe că poate face ceva care să-i ajute pe oamenii în suferință. Pentru că să suferi de depresie sau de anxietate e o problemă în sine, nu mai ai nevoie să faci și giumbușlucuri să ajungi până la un terapeut, să cauți loc de parcare, să organizezi o bonă pentru copil, o ciorbă pentru bărbat. Plus că poate nu vrei să știe nimeni ce faci tu cu timpul tău și cu mintea ta. Mi se pare o soluție de prezent și de viitor excepțională.

M: Cum ai început?
Dr. Bran: Păi, ideea a venit așa. Prin 2014 cu un site pe care m-am gândit să fac educație medicală. Se numea depresiv.ro și am pus acolo informații despre depresie și anxietate. Site-ul avea și un plugin pentru Q&A (întrebări și răspunsuri). Și am început să primim întrebări de toate tipurile. Cei mai mulți erau români din afară, care aveau nevoie de răspuns și de o soluție pe limba lor.

M: Da, cunosc foarte bine această nevoie de limba română.
Dr. Bran: Și atunci am zis, hai să facem o soluție prin care să le dăm oamenilor și un tratament. Așa s-a născut atlasul (atlashelp.net). Inițial, am crezut că o să fie un videochat ușor de făcut. Am zis că o să fie gata într-o lună și a durat doi ani. (râde) Și încă îl modificăm, îl îmbunătățim constant.

M: Câți terapeuți aveți acum?
Dr. Bran: Mulți. Sunt terapeuți, coach-i, consilieri de nutriție și specialiști în parenting. Vreo 190, câteva mii de ședințe.

M: Apelează multe mame la voi?
Dr. Bran: (zâmbește) Sunt peste 50% femei. Nu știu câte sunt mame, dar destul de multe.

M: Sunt femeile mai predispuse la tulburări emoționale?
Dr. Bran: Nu neapărat, dar femeia e driver-ul de sănătate în societate. Ea va fi prima care va merge la medic când are o problemă, dar în același timp îl va duce și pe soț, își va lua și copilul, își va chema și părinții și socrii. Ea îi angrenează în orice înseamnă servicii de sănătate.

Nu sunt mulțumită cu acest răspuns diplomatic, simt că pot scoate mai mult de la el, așa că insist:
M: Bine, dar cine suferă mai mult: femeile sau bărbații?
Dr. Bran: Suferă la fel, dar femeile sunt mai dispuse să caute ajutor. Bărbații au alt mod de triare a acestor probleme.

M: Sunt mai închiși?
Dr. Bran: E un paradox aici. În mediul online, unde ești cumva protejat și nu mai ai acea stigmă ”mă duc la psiholog”, încep să apeleze destul de mult și bărbații. Sunt destul de multe probleme, anxietăți, disfuncții sexuale.

M: Crezi că e mai bine să lucreze femeile cu femei și bărbații cu bărbați sau nu contează asta?
Dr. Bran: Nu contează asta. Dar noi îi întrebăm de obicei. Avem un sistem prin care facem recomandarea de terapeut utilizatorului și îl întrebăm diverse chestii. Majoritatea nu are preferință. Dar, a fost un domn de curând, de exemplu, care avea niște probleme în relație și a zis că vrea să vorbească cu o femeie, pentru că poate ea ar rezona diferit și astfel ar înțelege el mai bine ce gândește soția sa. Dar depinde de la caz la caz.

M: Revenind la depresie. Care ar fi rolul prietenelor? Pot ele să înlocuiască terapia?
Dr. Bran: Ideea e așa: mai bine ceva decât nimic. Mai bine vorbești cu o prietenă decât să nu faci nimic. Dar ideal ar fi să adresezi problema unui specialist. Că o fi medic de familie, psiholog, psihiatru. Dar tu poți avea o problemă care poate părea ceva normal, dar care, la un moment dat, intră în zona de patologic. Și atunci, un specialist recunoaște asta. Însă e clar mai bine să discuți cu o prietenă decât să stai să bocești în pernă. Plus că faptul de a vorbi cu cineva înseamnă că te ventilezi, te eliberezi de o presiune.

M: Asta fac eu prin scris.
Dr. Bran: Poți s-o faci prin scris, oricum. Există o soluție prin State, parcă am văzut. O platformă unde ai ședințe cu terapeuți cum avem și noi pe Atlas, dar în același timp poți să găsești oameni non-professionals cu care poți să vorbești despre problema ta. ”Am o stare de anxietate și vreau să vorbesc cu cineva.” Te duci acolo și găsești pe cineva, iar chestia asta te poate ajuta. Platforma conectează oameni care au nevoie să fie ascultați cu oameni care vor să asculte.

M: Și ascultatul ăsta te ajută să vezi că mai sunt și alții care au aceleași probleme pe lume.
Dr. Bran: Asta se întâmplă la grupurile de suport, unde aduci mai mulți oameni cu aceeași problemă și îi lași să discute. Preferabil e să coordoneze un specialist, ca să asigure o dinamică a grupului.
Știi, mulți oameni zic: Bine, domnule, dar ce-mi face mie psihoterapia? Păi, psihoterapia te ajută să vezi aceeași problemă dintr-un alt unghi. (Își ia telefonul și-l ține în fața mea, ca și când îmi arată ceva pe ecran:) Dacă te uiți așa, ai putea zice despre telefonul ăsta că e lat. Iar ce face psihoterapeutul e să te ia, să te mute în lateral. Și tu o să îți dai seama că telefonul, de fapt, nu e numai lat, ci e și subțire, de fapt. Asta face psihoterapia. Te face să nu mai vezi depresia ca marea problemă, ci ca o parte a unui fapt sau ca o oportunitate. Bine, e mult spus ”oportunitate”. E exagerat, dar îți schimbă perspectiva.

M: Da, este J
Dr. Bran: Pentru că tu ai niște cogniții disfuncționale, ai niște blocaje, gândești anumite lucruri după un anumit pattern (tipar). Și terapia trebuie să te ajute să îți rupă acele pattern-uri, să le schimbi și să gândești alternativ. Tu vezi că, de aici până aici, se poate ajunge doar așa. Iar terapeutul îți arată că se poate ajunge și pe colo și pe dincolo, și pe sub masă și pe deasupra.

M: Care-i diferența dintre psihoterapie și mersul la psihiatru?
Dr. Bran: Mersul la psihiatru presupune un act medical, ai parte de o evaluare.

M: Adică nu te duci tu singur la psihiatru, cum te duci la psiholog?
Dr. Bran: Poți să te duci și singur. Ideal ar fi să mergi întâi la un psihiatru, ăsta e modelul corect, deși nu se prea întâmplă pe la noi, că ți se pune eticheta de ”nebuni”. Dar în State așa se întâmplă. Te duci la psihiatru, pentru că el are o viziune un pic mai largă. Vede și zona de patologic și poate să îți recomande un tratament. Tratamentul ăsta poate fi medicamentos sau poate fi psihoterapie. În ghiduri, dacă luăm de exemplu un episod depresiv, că tot vorbim despre depresie, ghidul Asociației Americane de Psihiatrie recomandă în cazul formelor ușoare și moderate de depresie nu medicație, ci psihoterapie. Dar e o recomandare medicală. Dacă ai o depresie severă, ok, atunci psihoterapie plus medicație. Dar ești evaluat de psihiatru.
La noi se întâmplă altfel. Mergi mai întâi la psiholog sau la psihoterapeut, că e mai light. Psihoterapeutul încearcă să te repare cum știe el, de multe ori poate nu are și o formare clinică și nu știe să îți pună un diagnostic și ajungi ulterior la psihiatru. Pe de altă parte, mersul la psihoterpeut nu presupune întotdeauna o boală. Adică, poți merge și ca să te dezvolți personal pe o anumită chestie. Poate ai o problemă de comunicare, de relaționare, în familie sau la job, ceva punctual, pe care nu poți s-o încadrezi ca psihiatru la o boală.

M: Dacă ai o teamă, de exemplu?
Dr. Bran: Teama e mai spre…altceva. Depinde cât de intensă e. De fapt, îi zice anxietate și, dacă e patologică, atunci ajungi la psihiatru. Care te poate trimite la psiholog sau poate să-ți dea Xanax. Depinde. Dar lumea înțelege greșit că mergi la psihoterapie când ești bolnav. Nu mergi când ești bolnav. Astea ar trebui să fie cele mai puține cazuri. Ar trebui să mergi la psiholog să te dezvolți pe tine.

M: Hei, adică toată lumea ar trebui să facă psihoterapie?
Dr. Bran: La un moment dat. Toți avem small issues (mici probleme). De comunicare, de anxietate socială.

M: Noi nu suntem perfecți??? (râd)
Dr. Bran: Dar e o chestie normală. E ceva normal să ai psihiatrul sau psihoterapeutul tău.

M: Psihoterapeutul a înlocuit duhovnicul în lumea modernă?
Dr. Bran: Oarecum. Sunt oameni care vor alege să meargă la preoți în continuare. Ideea e că, pentru anumite chestii, poți merge și la preot. Dacă tu crezi că el te poate ajuta. Dar să nu mergem până la cazurile extreme cu exorcizările și tratarea pacientului cu schizofrenie…

M: Doamne ferește de așa ceva.
Dr. Bran: Alea sunt cazuri medicale, pe care unii nu le înțeleg ca atare. Până la urmă, e bine să vorbești cu un preot, e bine să vorbești cu un prieten, cu un psiholog, cel mai important e să vorbești cu cineva. Și cred că și hashtag-ul Organizației Mondial a Sănătății anul ăsta (care a fost anul depresiei) era #letstalk.

Și o să las finalul interviului așa, deși noi am mai povestit un pic, dar e bine să rămână și puțin mister oficial între o blondă și un psihiatru. Știu că dr. Bran a zis că nu contează, dar mie mi se pare fascinant cum gândește un bărbat, mai ales în acele privințe în care nu sunt de acord cu el. Cu bărbatul, în general, această ființă pe care sper să o pot înțelege într-o zi, mai ales că am produs una sânge din sângele meu.

De tipa de la semnul doi nu mai știu nimic, pentru că eu nu pun întrebări. Am învățat că oamenii or să vorbească doar atunci când sunt ei pregătiți, nu când ești tu curios.
Dar de tipe ca cele de la semnul unu, femei care se îneacă într-o mare depresie îmi pasă. Pentru unele, decizia e luată, trenul e plecat. Pentru altele, poate mai există o șansă. Așa că, sunt bucuroasă să anunț o campanie căreia m-am alăturat cu mare onoare și multă seriozitate, o campanie inițiată de clinica Neuroaxis (clinică de neurologie), Bebe Tei și Atlashelp: Îndrăznește să fii mamă!

Se adresează fix femeilor care suferă de diverse afecțiuni neurologice, psihologice și reumatologice și care își doresc un copil.
Pot face un copil dacă am depresie, scleroză multiplă, epilepsie?

Sau lupus?

Ce riscuri sunt pentru mine sau pentru copil?

Pot continua tratamentul?

Va moșteni copilul boala?

Există alte femei cu același diagnostic care au născut copii sănătoși?

Vrem să salvăm niște mame care poate nici nu știu că pot fi asta într-o zi: mame. Am făcut câteva interviuri video cu medici neurologi, psihiatru, reumatolog și cu dr. Mihai Bran, care vor circula pe facebook. Dacă am timp, o să le transcriu să rămână și în format text undeva, ca să fie găsite și mult timp după ce se va încheia această campanie, de femeile în această situație. Ele nu sunt multe. Dar sunt foarte importante!

În ianuarie, va fi și o conferință dedicată, pe care o voi modera, cu toți acești medici prezenți, unde vom discuta despre fiecare boală în parte. Dacă aveți vreo cunoștință, femeie tânără, sub tratament, pe care credeți că ar putea-o ajuta aceste informații, spuneți-i de conferință. În mod elegant și privat, fără presiune, deloc intruziv. Detaliile sunt aici, evenimentul de facebook e aici. Conferința se adresează pacienților și participarea e gratuită, trebuie doar să anunțe că vin.

Cred că ăsta e genul de chestie care poate schimba vieți. Cum ar fi ca cineva să-ți spună că, de fapt, poți să zbori?

foto Pixabay