9 lucruri fără de care nu aș putea să trăiesc

fata rimel

-un articol perfect subiectiv, sunteți liberi să-mi ziceți că sunt o superficială-

Probabil v-ați aștepta să scriu că nu pot trăi fără Bach, semințe de quinoa și cremă antirid.

  1. 1.Telefonul – E clar cap de listă și asta nu doar ca să cad în grațiile dumneavoastră, celui care citiți și nu știți ce urmează. În apărarea mea, chiar mă ajut mult cu telefonul: îmi face de mâncare, îmi culcă copilul, ba mai și ține minte când e ziua de naștere-a vecinei de la bloc. Doar nu-i zice degeaba că e smart. Telefonul, nu vecina.
  2. Laptop-ul. Pe care nu îl mai las din 2011 acasă. E practic siamezul meu. L-am iubit ca pe un copil încă dinainte să am unul. L-am botezat ”Lapi”, deși, de fapt, e Lapi-junior (dar, pssst, să nu-mi amintesc de pierderea fratelui mai mare, reciclarea să-l ierte!) Înainte să încuiem ușa când plecăm în weekend, niciodată nu-mi întreb bărbatul de copil, mereu îi zic: Pe Lapi l-ai pus? (Copilul nostru se numește Tudor.)
  3. Card-ul. Îmi place fiindcă e cea mai bună scuză că nu am bani. ”Ei, nu mai scot acuma de pe card…” De ce? Fiindcă orice și oricât scot de pe card, cheltui. Ați observat cum, dacă ai o bancnotă de 100 de lei, poți face ceva cu ei? Dacă o schimbi, salut, 2 covrigi și 3 măsline mai târziu, rămâi fără. Deci mai bine cu cardul și moderația la cumpărături.
  4. Înghețata. Nu mai mustăciți, că v-am văzut. Abia m-am abținut să n-o trec pe primul loc, da? Viața fără înghețată e pustiu.
  5. Aerul condiționaaaaat. Este binecuvântarea noastră cea de toate verile. Să-i dea Dumnezeu sănătate ăluia care l-a inventat.
  6. Vopseaua de păr. O, da. Aici natura trebuie să recunoască: a greșit o șatenă. De avem cu-o blondă mai puțin pe lume, noroc că respectiva a crescut mare și și-a făcut blog sub acoperire.
  7. Maieul de bumbac –după imaginea cu blonda vopsită, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu-mi plac maieurile cele sexy, din mătase. Apreciez o șale încălzită peste tot.
  8. Periuța de dinți. Adevărata moarte-a pasiunii nu e maieul de mai sus. Credeți-mă pe cuvânt și spălați-vă zilnic pe dinți!
  9. Apa caldă și anestezia epidurală. Ambele, fiindcă aveam locuri limitate și nu mă puteam hotărî.

Așa. Acum voi?

Sursa foto: Shutterstock

Articolul anterior

Grey’s Anatomy, serialul meu preferat, revine în forță

Articolul următor

Îmi era greu să iau hotărârea să mă întorc, pentru că am ajuns să simt că acasă nu înseamnă numai România

50 Comentarii

  1. Elena

    Foarte fain articolul! La mine ar fi cam asa masina de spalat nu cred ca as putea sa spal de mana, telefonul, ciocolata, si ar mai fi cateva dar nu imi vin acum in minte caci e cam tarziu😀😀😂 mai revin si maine.

  2. Greta

    Cu voia ta, o să răspund pe blog (cu link spre tine). Am limbariță și-ar iesi ceva la metru. Și da, faină ideea! 🙂

  3. Irina

    Anestezia în general 😎
    Aerul condiționat… o daaaa!
    Hărțile de pe telefon, ca eu m-a rătăcesc și in fata blocului
    Internetul?

  4. Periuta abia pe 8? 😀 Totally agree with 3…fie ca am 20 lei sau 200 in portofel, tot se duc. Mai bine sa fie 20.
    Oh, da, bine spus hartile pe telefon, nu stiu cum se circula inainte de aparitia lor 🙂 Si maina de spalat iar e o inventie fara de care nu stiu cum as trai.

  5. Andreea-Carmen Radu

    Subscriu! Deși la mine vopseaua de păr schimbă poziția cu înghețata 🙂

  6. Comentatoare veche sub acoperire din cauza la pct 1

    1 insulina
    2 zahar
    3 telefon
    4 periuța de dinți
    5 crema de picioare si crema de corp
    6 o carte…dar sa se schimbe saptamanal 😂
    7 gel de fata și cremă de față
    8 fructe
    9 apa

  7. Andreea L.

    Somnul! sau nu e un lucru? e un fapt? 🙂

  8. Anca

    De acord cu toate. Aș mai adăuga mașina de spălat vase și cea de uscat rufe (în fiecare zi le mulțumesc celor care le-au inventat 😁).

  9. Alta Miruna

    Periuta de dinti
    Lampa de veghe
    Penseta
    Bicicleta
    Sistemele de purtare

  10. laptopul evident. Uit sa incarc telefonul cu zilele, uit sa iau cardul cu mine cu zilele, dar musai sa am contact la internet :D.

  11. Andreea

    7. Incearca un maieu de lana merinos. Pe pariu ca il detronezi pe cel de bumbac!

    • Liv

      Subscriiiiiu!! Eu am imbracat maieul de merinos la inceputul lunii, il mai dau jos in martie :))

  12. Lorelai

    Copiii mei pe primul loc,telefonul, cardul sau cash,mi e indiferent daca stiu ca am și cât am(cat am pe cardvad in aplicație pe telefon😁😁)….restul ma descurc daca am resurse pe card sau in portofel….

  13. ECARULAN

    Da, maioul din bumbac care se intinde generos chiar si pana la genunchi!

  14. 1.Telefonul
    2. Laptop-ul
    3. Blogul
    4. Ciocolata
    5. Cafeaua
    6. Imbratisarile
    7. Glumele proaste facute cu barbata-miu

    Nu neaparat in aceasta ordine

  15. Ella

    1. Copiii si sotul – Dumnezeu sa le dea sanatate si viata cat mai lunga si fericita. 2. Mancare (mananc la prima ora- mai ales acum ca inca alaptez). 3. Telefonul 4. Masina de spalat 5. Muzica 6. Iesit din casa 7.Apa calda 8. Cafea 9.maieul de bumbac. La mine nu se pune epidurala ( am nascut de 2 ori fara) , dar nici vopseaua( am parul blond natural 😉).

  16. Masina! Sa ma duc eu unde vreau, cand vreau, sa am o pereche de pantofi de schimb in portbagaj si o crema de maini in portiera.

  17. Roxana

    Ata dentara si picaturile de nas..:)
    Restul sunt detalii…:)))))
    Sunt mult prea multe fara de care nu ne putem obisnui sa ne desfasuram zilnic existenta, dar cele fara de care devin crizata rau astea sunt: ata dentara si picaturile de nas (cand sunt racita, evident, nu pot fara)

  18. Steluta Burcea

    1. Telefonul
    2. Cardul (patesc acelasi lucru cand am cash in portofel, spuf, au zburat 😂
    3. Apa calda
    4. Calorifer, radiator (ceva cu caldura) sunt o friguroasa
    5. Pupaturile de dimineata cu artistul meu
    6. Imbratisarile
    7. Laptopul (nu stiu de ce nu sunt asa lipita de el)
    8. Cafeaua
    9. Masina de spalat
    10. Pastila pentru durerile menstruale si pt alte dureri care chinuie femeile in diverse momente ale vietii lor 😃🤓

  19. Hahahaha imi plac maxim “item-urile” tale fundamentale. Moderne, umane, feminine
    Cu inghetata abia acum inteleg care-i treaba. Deci de asta negociai tu cu aplomb in ziua aceea! Era vorba despre un lucru extreeeeem de imporant 🙂

  20. Ce intrebare grea, pot sa mai fac cateva din ea, ramanem sa traim aici sau pe o insula pustie, singure sau cu familia, renuntam forever la ceva sau pentru un timp…
    Dupa ultimul apartament in care am stat in Bruxelles, as pune apa calda pe locul 1 :))))

  21. Lorelai

    Recomand maieul de lânã, e mai eficient in a tine umezeala departe de piele in caz ca transpiri, mai calduros si nu zgarie peielea daca e calitate ok, numa zic 🙂

  22. candrea nadia

    Mama, tata, copilul si masina!!!

  23. maddy

    1. World of Warcraft
    2. Cartile pe care deja le am si cele pe care le voi cumpara
    3. Asta o sa`ti placa…ata dentara. Nu suport resturi de mancare intre dinti si o data cand mi se terminase ata dentara am folosit ata de cusut care s`a rupt si a ramas si aia intre dinti. Horror :))
    4. Inotul in fiecare dimineata
    5. Si la modul realist, aer, apa si mancare. La restul se poate renunta cu usurinta, sunt mofturi nu necesitati.

  24. Pot trăi fără cele 10. Am și trăit, ba chiar trăiesc fără unele dintre ele: epidurala, vopseaua, înghețata (de o vreme), cardul (destul de des) și de când sunt mamă, telefonul și laptopul.

    Chiar și fără periuța de dinți am trăit, că în sarcină, pentru o perioadă de câteva săptămâni, doar o privire aruncată periuței de dinți și vomam instantaneu.

    Mi-ar fi foarte, foarte, foarte greu însă să trăiesc fără prietenele mele. Fără îmbrățișările lor. Mereu mi-a fost greu fără ele. Și simt că iar vine o perioadă din asta.

    Mi-ar fi tare greu, de neimaginat, fără Schmitzy și Isabella.

    Uite că mi-am dat seama că mi-ar fi viața insuportabilă fără îmbrățișări, pupături și porții de râs cu oamenii.

    Și mi-ar mai fi tare greu fără mașina de spălat rufe și vase, fără apă caldă și aer condiționat, dar pot trăi fără ele, că am făcut-o câteva decenii.

  25. 1.Telefon, e practic prelungirea mâinii mele, al doilea neuron
    2.laptop, e prietenul meu cu care muncesc
    3.Usturoi + mămăligă, combinația de vis când vine vorba de mancare
    4.Cafea, nu contează cata, bună sa fie
    5.Crema de mâini, am peste tot cate un tub
    6.agenda, oricât de deștept ar fi telefonul, tot mai încredere am în hartie
    Cam astea sunt lucrurile materiale. În rest, familie și scris.

  26. 1.Telefon, e practic prelungirea mâinii mele, al doilea neuron
    2.laptop, e prietenul meu cu care muncesc
    3.Usturoi + mămăligă, combinația de vis când vine vorba de mancare
    4.Cafea, nu contează cata, bună sa fie
    5.Crema de mâini, am peste tot cate un tub
    6.agenda, oricât de deștept ar fi telefonul, tot mai încredere am în hartie
    Cam astea sunt lucrurile materiale. În rest, familie, Dinamo și scris.

  27. Pai stai putin, de ce sa fii o superficiala? Era vorba de lucruri fara de care nu poti trai, deci oameni, sentimente si altele nu intra aici 😀 Eu subscriu la multe de pe lista ta si-as mai adauga si fardul de sprancene. Dar promit ca-l folosesc cu cap si nu abuzez de el!

  28. Iulia H-K

    Libertatea de a face ce vrei, cand vrei.😎

  29. 1.Telefonul
    2. Laptop-ul
    3. Mama
    4. Copii

  30. Zita

    Eu as putea dintr-o data sa zic 3 lucruri fara de care credeam ca nu se poate trai inainte de copii, apoi am descoperit ca se poate si fara: Vopseaua, nu m-am vopsit in sarcina, cred ca eram pentru unii ca o fantoma, cel putin asa se uitau la mine; Somnul, uimitor se poate trai dormind iepureste ani de zile; dusul, in ordinea prioritatilor e la sfarsit dupa somn, nu a omorat inca pe nimeni lipsa lui.

  31. Cristina

    Nu pot trai fara(nu neaparat in ordinea asta): cafea, internet, telefon, carti, serialul meu preferat(Friends), muzica.

  32. Ce mistooo!
    Daca las oamenii deoparte, lista de obiecte se cam aseamana, mai ales in partile esentiale bloggerilor
    1. Telefon smart si implicit Waze sau orice aplicatie de harti. Nu imi imaginez viata in oras fara
    2. Laptop
    3. Crema de fata, fond de ten si pudra (merg mana in mana)
    4. Rimel
    5. Periuta de dinti
    6. Masina de spalat rufe
    7. Sutien (asta e, de la o varsta gravitatia isi spune cuvantul :-))
    8. Vopsea de par
    9. O agenda. Oricat ar fi laptopul de laptop si smart phone-ul de smart phone, unele chestii tot in agenda le notez.
    Bonus, apa si sapun :-))))

  33. Iata si topul meu, ca tot l-am citit si pe al Gretei mai devreme.
    De fapt e lista lucrurilor de care nu m-as putea lipsi, nu e un top ca mi-ar fi greu sa le asez pe pozitii.
    1. Internetul, sa ii dea sanatatea cel de sus celui care l-a inventat
    2. Calatoriile. Visez cu ochii deschisi cum o sa fiu, la pensie probabil, nomad digital 🙂
    3. Berea… pentru ca toti avem un viciu
    4. Telefonul
    5. Banii pentru ca, din pacate, trocul nu mai e de ceva vreme moneda de schimb
    6. Apa calda
    7. Mamaliga
    7. Mamaliga
    8. Mersul pe jos
    9. Oamenii dragi

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 234 queries in 0.223 s