2016, momente emoționante ale unui an cu multe schimbări majore

poză din grădina botanică Sheffield, la una dintre plimbările noastre la început de an

Nu am de gând să fac listă cu ceea ce îmi propun pentru anul care vine, nu vă recomand nici dumneavoastră un astfel de exercițiu. Fiindcă e un șiretlic al minții, care atunci când vede cu ochii ei niște lucruri le poate confunda ușor cu niște realități, de ajung planurile noastre să fie condamnate la a fi planuri pe vecie. Cred în puterea lucrurilor nespuse, parcă păstrează așa o energie și un potențial. Plus, nu te faci public de mândra minune. Habar n-aveți de câte ori pe săptămână îmi propuneam să renunț la ciocolată  din următoarea zi.

În schimb, cred că e mult mai sănătos să ne invităm iubitul/iubita la o cafea în liniște, să revedem filmul anului ce a trecut. Să ne tragem concluziile, să numărăm bucuriile. Deciziile înțelepte și cele mai puțin înțelepte. Precum și semnele pe care viața uneori ni le dă.

Pentru noi, 2016 a fost anul schimbărilor majore. Am lăsat tot și am luat-o de la capăt într-o țară în care eram mai străini decât am fi crezut inițial. Iar toatea astea cu un copil mic în brațe și niște datorii serioase la bănci.

2016, pe etape:

• în februarie, venea Tudor pe lume
• la două săptămâni după, îmi dădeam demisia de la cabinet
• iar în 15 martie, aterizam definitiv și cu multe bagaje în Sibiul nostru drag (unde ne așteptau cu sufletul la gură 3 bunici să punem capăt dorului și mai definitiv)
• în mai, ne mutam la București toți 3, într-un apartament mic, fără bucătărie. Important era să fim împreună, mai important și decât s-avem ce mânca.
• Nu am murit de foame.
• Și m-am reinventat ca o joacă pe blog.
• în iunie, am împlinit 30 de ani și s-a nimerit superb într-un hotel de 5 stele, împreună cu toți cei dragi ai mei
• în iulie, dădeam o fugă până-n Anglia, doar cât să nu ni se pară că am pierdut vreo ceva
• în august, luptam pentru petiția pentru legea alăptatului în public
• în septembrie, octombrie am scris mai mult decât am dormit, m-am pupat mai mult decât am mâncat, habar n-am dacă va mai fi timp pentru asta vreodată
• în noiembrie, am trecut printr-o încercare grea de sănătate cu cineva din familia apropiată, moment în care mi s-a reconfirmat: cel mai bine e când suntem împreună.
• în decembrie, am sărbătorit primul nostru Crăciun în 3, în 5, în 6 și, de fapt, în 8. Deși, am fost fix 10. Că doar așa e cel mai bine să fim.

Ce mi-a adus 2016:

mulți oameni buni în viața mea și câțiva prieteni de nădejde. Pe unii dintre ei nici măcar nu-i cunoșteam de dinainte. Sunt atât de recunoscătoare că și-au găsit loc în viața mea, că le place de mine așa blondă și zăpăcită cum sunt, cum nu răspund aproape niciodată la telefon, cum uit să trimit mailuri și merge peste tot cu bebe la întâlniri. Și sunt atât de mândră că acești oameni mai frumoși, mai isteți și mai bogați decât mine alegeți să vă investiți timpul în compania blondelor care gândesc.

recunoștință și pentru fiecare brand care a ales acest blog în campaniile sale. Îmi cer scuze celor pe care le-am refuzat. Nu a fost din rea credință, nici din aroganță, ci din acceptarea faptului că unele asocieri pur și simplu nu se potrivesc. Pentru mine însă a fost o surpriză foarte plăcută să fiu primită atât de bine înapoi. De toți prietenii mei din blogosferă și de încă unii în plus. Blogul este, pentru mine, un punct solid al construirii încrederii în sine, mai ales în aceste momente de tranziție.

Iar, la final de an, deși habar n-am cine mai stă pe bloguri să citească articole scrise de blonde în timp ce toți copiii dorm, vreau să îi mulțumesc iubitului meu că mă sprijină cu toată dragostea și umorul. Că îmi spune că sunt frumoasă și când am părul nespălat, că îmi iubește băiatul și-l face să râdă, că e bun și cald și curăță în fiecare seară din bucătărie. Are și el o contribuție aici pe blog, sunt toate acele ceasuri pe care le petrece cu un Broscuț ca mamă-sa să poată face și altele decât piure-uri fără sare. Plus că e o inspirație excelentă de fiecare dată când mă scoate din răbdări, de-mi vine să-l pârăsc la mama-soacră :))

Și mai vreau să-i mulțumesc mamei mele, care deși e departe, e mult mai aproape decât i-ar permite unui om normal geografia. Ea e omul care îmi face în continuare cele mai de preț cadouri, măsurate în timpi și spații pentru sufletul meu. Mă înțelege mai mult decât mă judecă și mă iubește mai mult decât voi înțelege vreodată.

Iar Broscuțul e lumina zilelor mele, e ca un soare care-mi încălzește vremurile astea de schimbări. Îmi dă un sens, o disciplină, m-a vindecat de toți demonii cu care singură-n luptă niciodată nu am câștigat.

Pe scurt, istoria lui 2016 în câteva dintre cele mai citite articole:

Vă doresc un 2017 mai bun și mai îngăduitor, să vă iertați și să vă iubiți, să vă acceptați și să vă bucurați de voi și unii de alții. Și să stați mai mult cu copiii decât cu telefonul (valabil pentru mine). Să ne vedem cu bine la anul care vine! V-am pupat 🙂

foto 1- arhiva personală, imagini 2,3 via Shutterstock, anul nou 2017