Primele 5 luni împreună

Văd cum se trezeşte un băieţel în bebeluşul meu de 5 luni fixe. Unul adorabil, cu picioare delicioase, îmbrăcate în cărniţă fină. Un băieţel cu freză hipsterească, toată naturală, de habar n-am cu cine-o semăna. Care începe să ştie bine ce vrea: o jucărie-n gură, un cântec lălăit, o gîdileală bună. Care reuşeşte nişte acrobaţii straşnice, cum ar fi să-şi crăcăneze picioarele perfect ori să şi le lingă pe amândouă cu o singură limbă. Care deja poate face mai multe lucruri în acelaşi timp, adică să sugă un deget şi să se tragă de picioare, asta în timp ce te urmăreşte să vadă dacă eşti atent. Un băieţel care câştigă lupte grele, finalizate în victoria de-a se ridica în fund. Unde nu ştie cât rezistă, dar el tot nu se lasă oricum.

Apoi are puteri din astea supranaturale. Poate dormi 2 milisecunde întregi şi să fie mai fresh decât alţii dup-o noapte. Îi plac complimentele, clipeşte rar, plânge cu lacrimi şi râde în hohote. Are stări de dispoziţie: acum chirăie, acum chiuie. Încă nu ştie exact ce zice, dar strigă ma-ma în disperare. Iar ea, mamă-sa, nu ştie ce-nseamnă, dar se bucură cu exagerare.

Văd cum un om mic descoperă lumea în care-a venit şi învaţă s-o cunoască. Oare aşa am fost şi noi odată? Îşi studiază mâinile neobosit, deşi uneori se enervează că-i vine rău de la consumul ilegal de degete grăsune. Pe care şi le-ndeasă pe gât, de zici că n-a văzut mâncare de o săptămână. Uite, îi e foame, o să-mi spună lumea despre tine. Lumea care desigur nu te vede în fiecare zi ca mine şi care-şi imaginează că acele fălcuţe pătrăţoase se ţin doar cu mâncat de degeţele. Lumea care nu ştie că tu eşti băiat mai mare decât ai fost şi că de-acum ceri altfel când ţi-e foame. Doar mamă-ta nu se prinde-ntotdeauna imediat, dar ce să-i faci, că e şi ea tot un copil mai mare.

Văd cum un suflet limpede care-a ajuns la noi în casă îşi manifestă emoţia înainte de a avea limbaj. Cred că sunt cele mai frumoase clipe să fii fericit fără a traduce asta prin cuvinte. Să te bucuri fără să ştii că aia-i bucurie. Să te necăjeşti, fără să ştii ce-i aia supărare. Iar a fi martor la astfel de transformări e o minune în fiecare zi. Să-l vezi cum îşi descoperă puterea. De a sta în fund, fiindcă e mult mai interesantă lumea, de a chiui răsunător, fiindcă întotdeauna merge şi mai tare, de a plânge voit, fiindcă imediat cineva sare.

Eşti fericit, Broscuţule?
Te iubeşte mama.

Cam aşa au fost primele noastre 5 luni împreună, despre primele 2 puteţi citi aici.

imagine via Shutterstock, bebeluş 

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.