Dragă mamă care n-ai putut alăpta,

mama cu bebe

A fost săptămâna mondială a alăptării şi s-a vorbit despre alăptat mai ales în spațiile în care se învârt mamele. Aș vrea să ne oprim puțin din mirajul ăsta pro-alăptat și să ne gândim la acele mame care și-au dorit să alăpteze, care au încercat și au impresia că nu au reușit. Oare cum se simt ele mai ales acum? Nu vreau să plece nimeni trist sau cu regrete de pe blogul meu, ci vreau ca toate mamele să se simtă iubite, încurajate, inspirate. Măcar aici, măcar preț de un text și câteva cuvinte.

Am simțit că e momentul să las scrisoarea asta aici. E pentru voi, cele care ați citit studiile, ați ascultat sfaturile și-ați pus copilul la sân, pentru cele care ați încercat și credeți că nu ați reușit.

Dragă Mamă Care-ai Vrut Să Alăptezi Și Crezi Că Nu Ai Reușit,

Îți scriu doar ca să știi că cineva se gândește și la tine. Te-aș strânge în brațe în momentul ăsta și ți-aș spune cât de grozavă ești.  Am fost și eu în pielea ta odată, nu de mult, acum câteva luni. Știu cum e să te întrebe lumea ”ai lapte?” și tu să-nghiți în sec. Sau să pleci privirea în pământ, să-ți strângi puiul la piept, de parcă ai putea compensa lipsa laptelui cu kilometri de îmbrățișări. Mai știu și cum încerci să schimbi subiectul, că doar ești femeie isteață și nu vrei să se vadă eșecul pe fața ta. Încerci să faci o glumă, dar nu prea îți vine să râzi. În primele mele luni de alăptare, l-aș fi ucis pe fiecare dintre cei care mă întrebau dacă am lapte-n țîțe. Ce treabă aveți voi, fraților, brusc v-a lovit grija pentru sânii mei?! O săptămână de zile n-am putut vorbi cu nimeni din familia mea, în afară de mama și soț. Am trecut prin multe transpirații și procese de conștiință când vedeam cum eu mă usuc și copilul e sub orice tabele. De disperare, am băut 4 litri de ceai într-o singură seară. Am mâncat până mi s-a făcut rău. Am ținut copilul la piept până mi-au amorțit mâinile.

Fiindcă asta face o mamă: tot ce îi stă în putere. Cunosc sentimentul de vinovăție. Cunosc disperarea. Știu cum arată un sân gol de lapte, o pompă pe care îți vine s-o arunci de pereți, deși producătorul nu ți-a greșit cu nimic. Știu cum e când te simți stricată, monitorizată. Știu cum e să vorbești cu prietene de-ale tale, care se “plâng” de sâni umflați și furia laptelui, când la tine singura furie e pe natură, că te-a sărit la împărțirea potențialului producător de lapte-n țîțe.

Ascultă ce spun: calitatea de mamă iubitorare nu e direct proporțională cu cantitatea de lapte secretat. Nici dacă ai alăptat 3 luni, apoi ai introdus completare și, până la 6 luni, ai rămas fără, de tot. Sau dacă ai pus copilul la sân doar primele câteva zile, apoi plângea bietul de foame până se învinețea și acolo s-a terminat povestea alăptatului la tine. Știu că te-ai documentat, știu că știai că cea mai bună hrană pentru copilul tău e laptele tău. Știu că ai vrut, că ai încercat. Că ai băut, ai mâncat, te-ai stresat.

Draga mea, iartă-te. Îți datorezi asta ție.

Cresc șansele de a fi o mamă bună pentru copilul tău, dacă ești o mamă fericită.

Știi, e una dintre primele lecții ale maternității. Vrei să-i oferi tot ce-i mai bun pe lume și pe pământ copilului tău, să nu-l zgârie nici o etichetă, să mănânce doar găini fericite și legume stropite cu iubire. Vrei să-l protejezi de soare, de prize, de colțuri ascuțite. Normal că vrei, asta te face mamă. Și una grozavă.

Dragă mamă care a încercat să alăpteze și crezi că nu ai reușit, să-ți intre bine în cap: așa a fost să fie. Atunci. Poate, dacă o să mai ai copii, o să fie altfel. Dar tu vei rămâne o mamă bună, perfectă pentru ei.

Ești liberă să-ți iubești copilul până la soare și până la stele și înapoi. Să-l înveți tot ce știi tu mai bine și să-i arăți că viața e frumoasă, fiindcă sunteți împreună. Indiferent ce și cât aveți să mâncați, indiferent ce haine purtați sau cu ce jucării vă jucați.

Iar data viitoare când cineva te mai întreabă dacă ai alăptat sau nu, că e vecina ”bineintenționată” sau o mamă care tocmai își înțarcă pruncul de 3 ani, răspunde-le așa: și da și nu. O să le derutezi, plus că nu datorezi nici o explicație. Fiindcă nimeni nu știe cum ți-a fost ție după ce ai născut, câtă oboseală au înghițit oasele tale, ce dureri ai avut, ce presiune, ce soacră, ce context. Poate au fost cauze medicale, poate nu te-ar fi putut ajuta toți profesorii alăptatului din lume sau poate ar fi făcut cineva o minune pentru tine. Draga mea, nu mai contează. Ai un copil sănătos? da. Ai un copil deștept? da. Ai un copil iubit? da. Și dacă ai alăptat o săptămână, o zi, o dată, se pune.

Și încă ceva: Îmi cer iertare eu, dacă în săptămâni ca cea care a trecut sau ca oricare altele, mame ca mine te-am făcut să te simți prost în vreun fel, am răscolit niște sentimente și am înviat niște neputințe. Nu am făcut-o intenționat nici una dintre noi, sunt sigură, dar tot îmi pare rău.

Să știi de la mine, de la o femeie care alăptează de  peste 5 luni: nu alăptatul te face o mamă bună! Ar fi prea simplu să fie așa. 

Așa că, debarasează-te de orice regret și treci la treabă. Mamele bune au întotdeauna multă treabă de făcut, de iubit, de jucat. 🙂

imagine via shutterstock, mama fericita cu bebe

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

5 modalități de a convinge copilul să mănânce legume și fructe (P)

Articolul următor

De ce România e o țară scumpă

45 Comentarii

  1. Mihaela M

    E minunata scrisoarea ta! Eu alaptez, dar vorbesc prin prisma unei prietene care a facut avc la cateva zile dupa ce a nascut si lumea pune etichete fara sa stie despre ce e vorba. Si-a dorit enoooorm sa alapteze.
    “Cuuum? Nu alaptezi? ” “Siguuur ai facut tot ce se putea?”
    “Ai incercat si asta?”
    Iar ea nu spune nimic, pentru ca nu vrea ca alte persoane sa stie de “problema ei”. Inca mai plange cand vorbeste despre experienta nasterii intr-un spital de stat. Iar eu am nascut la acelasi spital, nu stiu cum am avut curajul dupa tot ce s-a intamplat cu ea. Dar a fost groaznic si la mine. Urmatoare nastere va fi la privat in cazul meu, ei i-au interzis medicii.
    Am sa ii dau sa citeasca scrisoarea ta.
    Te imbratisez cu drag!

    5+
  2. Andreea

    Frumos, frumos spus Miruna 🙂 Io mi-am facut si un selfie 🙂 ca sa am dovada 🙂 pentru mine. Si cand ma mai uit din cand in cand la selfie imi mai aduc aminte de acele momente magice, doar ale noastre si de un cantecel inventat pentrul EL intr-una din noptile petrecute in maternitate, cand efectiv mi-am dat seama: Dap, acum ce ma fac cu chestia asta mica? De unde o apuc si cum o fac mare? 🙂 Iar acum, cand ii mai cant din cand in cand acel cantecel, zambeste, exact ca prima data cand i l-am cantat, cand avea 2 zile 🙂

    1+
  3. Mihaela

    Eu aș vrea să-i pun băiatului meude aproape 4 ani un sticker pe frunte pe care să scrie ”nealăptat” să vada toți (și toate) cât de iubitor și afectuos e un copil crescut cu prafuri. Și episoade de răceală puține și în forme ușoare. Așa că, miturile alăptarii… O bună bucată de vreme eram datoare cu multe explicații/scuze la întrebarea daca am alăptat, cum am avut eu lapte doar 2 săptamani, în care m-am chinuit oricum cu 2 pompe, una manuală, una electrică și tot nu faceam de o masa pentru el. Acum, răspunsul la intrebarea asta – care incredibil încă mai apare – este simplu: NU

    5+
    • Mihaela, nu exista “miturile alaptarii”. Asta nu cred ca este o discutie. Insa nici nu trebuie sa fie o tragedie daca mama nu a alaptat.

      3+
  4. MaybeGirl

    Mamica blonda, m-ai lovit sub centura. Frumoasa scrisoare. Sunt una din mamicile ce au.alaptat o saptamana. Si nici atat. I-a trebuit 3’zile sa inteleaga cum sta treaba.cu suptu si am.mai.alaptat patru. Dar sti.cum? Cu drag(oste). Cu chef, cu mandrie, cu.ochii.plini de.lacrimi de fiecare data fiindca simteam ca ma dau toata. Simteam micul meu nu are.nevoie de altceva decat de.mine. pana mi s-a oprit laptele. Dar asa, a nesimtire. fara sa.ma anunte. Pur si simplu o seara am.pus puiul de.om la san si el tot plangea. Am.luat pompa, si.nici.macar o.picatura de… orice nu a.vrut sa.mai iasa. M-am simtit neputincioasa si aveam.impresia ca acolo o sa mor…nu.mai.puteam sa ii ofer copilului ceea ce avea.nevoie. dar a doua zi am ridicat capul sus si cu biberoanele si.laptele praf la.purtator am.fost in.continuare MAMA.
    Asa cum.ai.zis,nu totul tine numai de san, de alaptat. Nu trebuie sa dam explucatii nimanui,e adevarat, dar cateodata simti.nevoia sa.le.raspunzi binevoitorilor de “la ce tzatze ai….nu ai.lapte?” Cu un sec “ce te intereseaza pe tine ce produc eu?”
    Si o anecdota (ne)placuta 🙂 :
    In saptamana aia, cat am.alaptat, am reusit sa.racesc. acasa, pe canapea cu taticu langa mine, el avea puiu in brate; incepe sa.urce laptele, micu da sa planga, e ora de masa. Vine si maica-mea…iau puiu si cand sa-l pun la tzatza,imi pune maicamea un servet pe.gura, sa nu ii dau microbii. Cred ca.toti hormonii dupa o nastere (cezariana si complicatii…resuscitari la bebe si calmante la mama) nu aveau loc.pe.unde sa.mai.iasa din.corpu meu. M-am enervat atat de rau, ca.am.inceput sa.tip la maica-mea, saraca, ca doar ea avea intentii bune, si taticu mi-a luat copilu din brate sa nu cumva sa il ranesc si/sau sa se.sperie.
    Mai aveam.putin sa ma.apuce crizele.si.pe.el, cand.mi-am dat seama ca avea dreptate. Mi-am dorit al naibii de.mult sa am o nastere normala( a se intelege naturala,fara. cezariene ,) mi-am dorit sa alaptez, si nici una nu a.fost posibila, si cu toate astea, puiu de.om.imediat face doi ani.si.e.mai sanatos si voinic decat se astepta oricine.
    Asa ca mamici, orice oricum ar fi…nu depinde.totul chiar de noi. Asta e o.lectie care o invatam de cabd sunt.mici, si trebuie sa o.aplicam cand se fac mari 🙂

    2+
  5. Andreea Ilie

    Cel mai tare m-au enervat intrebarile de la toti bagaciosii în perioada de după nastere :Alaptezi? De ce nu? Nu ai lapte? În mintea mea era un singur răspuns : nu e treaba ta! , dar evident ca trebuia sa răspund cu ahh nu alaptez, nu a mers ptr noi, asta e.
    Ca sa fiu f sincera, pe mine nu m-a afectat asa tare lipsa alaptarii. Adică nu simt ca as fi facut un compromis sau ceva ptr faptul ca a păpat lapte praf. Durerile acelea atroce pe care alaptarea mi le-a lăsat in amintire nu ma lasă să văd magia alăptării (pe care eu aș numi-o, mai degrabă, chinul alăptării). Și plus că eu sunt convinsa ca laptele praf e ok, copilul a crescut frumos, nu a fost bolnavicios, toate sunt bune. Iar apropierea dintre noi, ahhh, as avea chiar curajul sa spun (în profida a rosilor stricate pe care mi le voi lua) ca este mult mai curată și reală afecțiunea dintre noi, fără vreun sân la mijloc, pentru ca el, copilul, nu ma vede ca pe o mare sursă de hrana, ci doar ca pe o mare de iubire…
    Acum vine bebe 2. Vreau sa alăptez, o sa încerc, dar ratiunile sunt altele ( economie, timp salvat cu prepararea hranei = timp pentru cel mare, independenta la plimbări). Eu stiu sigur sigur ca dragostea adevărată abia începe, nu are nicio legătură cu niște sâni plini cu lapte….

    1+
    • ECARULAN

      🙂 Chinurile alaptarii – imi suna foarte cunoscut.
      Si eu astept al doilea copil pe care o sa incerc sa-l alaptez, daca nu o sa fie iarasi vorba de ‘chinurile’ alaptarii …

      1+
      • Ecarulan, felicitari!!! Alaptarea nu ar trebui sa doara. Daca doare, ceva e gresit. Uita-te la clipul asta (https://youtu.be/Zln0LTkejIs) despre atasare. Eu m-am uitat de cateva ori, pana am inteles exact cum se face. Si mi-am repozitionat copilul de zeci de ori pana a prins pozitia corecta. Daca am putut eu, poti si tu. Cu fiecare bebelus e diferit, succes!

        0
        • ECARULAN

          Pentru ceva ce se presupune a fi rolul natural al sanilor femeilor, exista atat de multe sfaturi, ‘stiinta’, specialitisti si tehnologie incat este intimidant din start 🙂
          Mersi pentru link – nu poate sa strice inca un material informativ. Sper sa-i ‘pese’ copilului nr. 2 ca sunt (si mai) bine informata 🙂

          Stiu ca ai cele mai bune intentii, ca de altfel si celelate mame care dau sfaturi si cauta solutii pentru alte mame (care uneori poate nici nu le-au cerut sfatul :)), dar, pana la urma, fiecare mama isi cunoaste cel mai bine experienta, limitele, posibilitatile si disponibilitatile. Eu ma feresc de ‘daca altii pot, pot si eu’ – suntem oameni diferiti, chiar daca este vorba despre ceva natural ca alaptatul copilului. Efectiv cand aud ‘daca eu pot, poti si tu’ ma blochez 🙂 Adica, chiar ma cunoaste cineva atat de bine incat sa poate fi convins ca asa stau lucrurile?
          🙂 It’s kind of spooky :)))

          2+
  6. Andreea Ilie

    Ahh si sa nu uit de cât de urâtă mi se pare campania lansata în cabinetele medicilor, cu postere cu mama și bebe în brate și cu mențiunea că un copil alaptat este mai sănătos. Foarte urât ! Adică ce, al meu, ca a primit lapte praf e un bolnav pe care lumea ar trebui sa îl ocolească? Discriminator si urât poster!

    4+
    • Andreea, tare as vrea sa nu dam in mamele care alapteaza si sa nu vorbim ca si cand alaptarea e inutila. Beneficiile ei sunt dovedite stiintific, nu are rost aceasta dezbatere. Ceea ce eu voiam sa spun este ca vinovatia unei mame care intelege treaba asta, dar pentru care alaptatul nu a mers, ca vinovatia asta nu ajuta pe nimeni la nimic. Deci sa scapam de ea. Nu de alaptat. Asta trebuie incurajat. Binele pe care il face bebelusilor este mai mare decat potentiala “discriminare” despre care tu vorbesti. My 2 cents.

      3+
  7. Cris

    Am 30 de ani. Frati-miu 33. Niciunul nu am fost alaptati. Nu din comfortul mamei ci din motive medicale pt mami. Am intrebat. Amandoi am fost si indraznesc sa spun sanatosi si voiosi. Bolile copilariei si cam atat. Eu o sa incerc cat pot si un pic mai mult sa alaptez. Daca nu merge o sa compensez cu pupici gadilici si multe zbenghuieli. La fel cum vreau sa nasc in apa, in spital. Daca nu merge, chiar nu conteaza – sanatosi sa fim si asta e.

    O sa fie bine. Multumesc Miruna pentru text. M-a pregatit un pic sufleteste in caz of what if 🙂

    3+
    • Crisule, felicitari pentru sarcina si mult succes! Eu cred ca vei reusi sa alaptezi, doar uite ce bloguri informative citesti 😉 tine-ma la curent si, daca intampini probleme cu alaptatul, scrie-mi. Scrie-mi la orice ora si promit sa te ajut de oriunde as fi.

      0
  8. Miruna, iti multumesc! Eu imi alaptez fetita de 9 luni si apelez si la completare. Aveam nevoie de aceasta postare.

    0
  9. M-am luptat multa vreme cu sentimentul de vinovatie, rusine si teama. Foarte greu mi-am dat seama ca nu trebuie sa lasi pe nimeni sa te anuleze ca mama. Foarte greu mi-am dat seama ca persoanele care nu-ti sunt alaturi la greu, nu merita sa iti fie alaturi nici la bine. Si pe mine m-au facut multi sa ma simt insuficienta pentru copilul meu… Dar cand bebelusa imi mangaie parul si ma imbratiseaza, imi dau seama ca da…parerea ei este singura care conteaza.

    1+
    • Exact! Ce frumos ai spus. E bine ca alaptezi. Oricat de putin. 🙂 eu imi amintesc ca imi facea sotul masaj la picioare cat stateam cu Tudor la san ca sa ma relaxez si sa produc oxitocina. Si era presiunea aia … Fii fericita, fii relaxata, eu aveam niste dureri ingrozitoare dupa cezariana, in fine, bine ca au trecut.

      1+
  10. Alta Miruna

    Miruno, te rog sa marchezi astfel de articole cu ‘atentie, se plange’. Pai asta-i treaba, sa ma apuce plansul ziua in amiaza mare???
    Multumesc pentru scrisoare, am nevoie de cuvintele astea chiar daca subiectul alaptare e incheiat pentru mine de mai bine de 1 an.

    2+
  11. Anca

    Buna. Avand o nastere la activ si o alaptare pana la 7 luni a copilasului cand am ramas insarcinata a doua oara singurul lucru de care imi era frica era alaptarea. Inainte de a intra in operatia de cezariana colegele de salon ma priveau suspicios cand le spuneam ca nu mi-e frica de cezariana ci de alaptare. La 2 luni de la nastere m-am intalnit cu una din colegele de salon si mi-a zis ca a renuntat cu alaptarea si mi-a dat dreptate. Al doilea baiat al meu are 1 an si 11 luni si inca mananca lapte de la san si nu vrea sa renunte. Te-am vazut la seminarul de la Hotel Marshall si mi-ai placut foarte mult.

    0
    • Anca, oare cu tine am povestit despre alăptatul în tandem?
      La mine a fost foarte ușor cu alăptatul, fără dureri, fără nimic. Doar o panică maximă că nu lua copilul în greutate și cântarele erau stricate. Noroc că nu m-am dat bătută, deși a fost un moment de criză. Pe parte de dureri, am compensat cu cezariana. Am coșmaruri și acuma.

      0
  12. Eu nu am putut alapta, desi am incercat si am pompat timp de 2 luni .. degeaba. Scoteam poate 10% din necesarul fetei zilnic, desi am facut ce s-a putut, am avut o pompa super-smechera, care teoretic ar fi trebuit sa scoata din mine mai ceva ca la Joiana. Asta este …

    La 35 de ani, cat am avut in vremea aia, am stiut ca in viata sunt chestii care merg si chestii care nu merg. Si am invatat sa nu ma cramponez aiurea pe ceva ce nu-mi iese.

    Copilul meu nu avea (si nu are) nevoie de o mama trista si apatica. Nu are nevoie de mine in lacrimi, ca nu sunt in stare sa fac o chestie pe care, teoretic, trebuie sa o pot face.

    Stiam ca nu moare de foame, laptele praf nu este ideal, dar este bun si am ajuns la 2 ani jumate de la vremurile alea cu un copil frumos, destept, incredibil de puternic si de agil pentru varsta ei, cu un suflet mare si plina de veselie.

    Esti mama zeci de ani, nu doar in ziua nasterii (ca mai sunt si mame care se deprima daca nu au putut naste vaginal) sau in momentul alaptarii. Daca nu le poti face pe astea, tot mama esti si tot copil iubit vei creste

    3+
    • Tu ești simbolul echilibrului și raționalului, cred. Mie nu mi-a fost ușor să mă împac cu gândul de cezariană, sunt una dintre acele femei (deși aveam impresia că m-am dus cu mintea deschisă), cred că m-ar fi dărâmat să nu pot alăpta.

      0
  13. ANCA

    Buna Miruna!
    Te citesc de mult timp dar nu am comentat niciodata pentru ca simt ca imi citesti gandurile. Avem destul de multe in comun, de la locuit in strainatate si intors in tara, plus cam toate principiile ti le impartasesc. Si vreau sa te felicit pentru toate informatiile pe care le impartasesti cu cititorii tai, inclusiv cu mine! You are doing a great job and you look great as a mom :)!

    Anca

    0
    • Mulțumesc. Mai am și eu nevoie de încurajări din când în când. Nici nu îți dai seama.
      Întors în țară, zici? De cât timp? cum ți se pare?

      0
      • ANCA

        Am locuit in Londra un an si m-am intors cam de doi. Mi se pare minunat. M-a invatat multe lucruri Anglia mai ales ca nu pot locui in alta parte decat Romania, Bucuresti.:)

        0
  14. Marlanel

    Oh my God, iarasi despre laptarese ? Aproape zilnic …

    3+
  15. Ce bine mi-a prins 🙂
    Eu nu am o poveste trista, am 2, din motive diferite si nu mi-a fost usor sa fiu prezenta saptamana trecuta la evenimentul despre alaptare. Pret de cateva ore m-am gandit ca a fost o greseala, ca nu trebuia sa ma bag in ceva ce stiam ca o sa doara, ca sunt destule voci care sustin alaptarea si nu trebuia sa ma bag, ca sa nu ma doara. Nu a fost usor, dar ma bucur ca am facut-o, iar textul asta a venit ca incheiere frumoasa a unei povesti triste, care d-acum nu va mai intrista la fel de tare.
    Multumesc!

    0
    • Roxana, nu am știut. Fix la fel m-am simțit eu acum câteva săptămâni, când m-am dus la un curs despre naștere (la asociația SAMAS, tot c Social Moms). Am vizionat un film documentare despre naștere, despre cât e de bine și important să naști vaginal, despre cum afectează cezariana niște lucruri la copil și… efectiv mi-a venit să plâng. Băiatul meu e născut prin cezariană. Multe lucruri nu s-au întâmplat așa cum mi-am dorit în ziua aia. O singura chestie a ieșit cum trebuia: el. Sănătos, voios, voinic. Felul în care a rămas mama în urma lui nu mai contează. Decât că și ea, era fericită, printre dureri.

      0
  16. Cristinik

    multumim pentru articol, Miruna! eu am fost o astfel de mama…..minus vina resimtita…. Nu inteleg de ce toti cei din jurul unei proaspete mamici incearca sa o faca sa se simta intr-un fel sau altul sau simt nevoia de a “sari” cu fel de fel de sfaturi pe capul unei femei si asa ametita de milioanele de schimbari din viata de proaspata mamica….Nu inteleg de ce cred unii ca e ok sa iti dai cu parerea ca e bine sau nu daca o mama alege sa alapteze sau sa isi hraneasca bebelusul cu lapte praf….sau ce fel de scutece sa ii puna, sau in ce haine sa il imbrace…. atat timp cat o mama face tot ce ii sta in putinta pentru a isi creste puiul bine, intr-un climat propice, cu dragoste si atentie, pentru mine asta inseamna ca e o mama buna.
    Perfect nu e nimeni si in ceea ce priveste cresterea copiilor nu cred ca exista cineva care sa detina adevarul absolut…..
    eu am alaptat 3 saptamani….bine, de fapt, eu am incercat, bebe s-a impotrivit din toti rarunchii si cele 3300 grame ale lui 🙂 insa, am avut norocul sa am in jurul meu oameni care m-au sprijinit si care nu m-au judecat pentru alegerile mele….oameni care au venit la mine cand bebe avea o saptamana si mi-au spus “hai, du-te! iesi din casa si du-te pana la magazin….Stau eu cu bebe!”…. Oameni care stiu si acum ca sprijinul fizic si psihic e important din prima si pana in ultima zi si ca ceea ce a functionat la copiii lor nu e obligatoriu sa functioneze si la al meu….Pentru toti acesti oameni din viata mea sunt extrem de recunoscatoare!
    Iar mamicilor – tuturor mamicilor – nu pot sa le spun decat un lucru – incercati sa fiti in fiecare zi cea mai buna varianta a voastra (ca mama, sotie, femeie)! Asta este cel mai important – daca stii ca ai facut totul ca astazi sa fii the best you possible, atunci nu mai conteaza ce spun ceilalti! nu trebuie sa ii lasam pe cei din jur sa ne faca sa ne indoim de noi si de deciziile noastre!

    0
  17. Respirări

    Bună,

    Am descoperit recent blogul tău și-mi place.
    Am și eu o Miruna blondă de 3 luni. Am suferit și sufăr în continuare că am născut prin cezariană, deși mă pregătisem sufletește și mental pentru o naștere naturală. Apoi am fost dărâmată că nu am reușit să alăptez. Am încercat cam o lună, ascultând sfaturi care mai de care. Copila mea plângea până se învinețea de fiecare dată când o puneam la sân. Am renunțat… pentru că nu puteam să o văd atât de chinuită și să-mi spun că e normal, pentru că șocul de a-mi respinge sânul a fost mai mult decât puteam eu duce, pentru că am văzut că ea crește totuși și cu lapte praf… Ironia este (dacă o fi vreo ironie) că în timpul sarcinii am făcut cursuri de alăptare, Lamaze pt. naștere naturală, știam toată teoria. Eu încă mă simt vinovată pentru alegerile mele legate de naștere și alăptare. Nu e zi în care să nu rememorez cum s-a întâmplat totul și să încerc să-mi dau seama unde am greșit, ce puteam face altfel. Și e cum ai zis și tu: săptămâna trecută aș fi vrut să mă ascund într-o scorbură și să nu mai ies. Ca de altfel, de fiecare dată când sunt întrebată de ce nu alăptez…
    Așa că îți mulțumesc că mi-ai scris. Nu îmi alungă remușcările, dar e ca o briză de aer curat aici, în scorbură la mine.

    0
  18. Emy

    Eu nu mi am alaptat deloc baiatul pentru ca eram suspicionata de a avea citomegalovirus activ atunci. Regret putin, stiu ca a fost privat de cea mai sanatoasa mancare. Dar sunt si avantaje(ma concentrez pe ele, ce sa fac de acum), dupa lunile de sarcina in care am trebuit sa fiu atenta la ce mananc si beau, imediat dupa nastere mi am facut de cap cu ce mi a lipsit in acele luni. Sper pe urmatorul sa l pot alapta, chit ca ma sperie furia laptelui :))

    0
    • Nu toată lumea face obligatoriu furia laptelui. Dar și dacă se întâmplă, treci și avantajele tot sunt mai mari 😉 Eu știu câteva femei care nu au trecut prin furia laptelui, inclusiv eu.

      0
  19. E mare lucru să nu te intereseze de cei din jur, adică să fii tare și să le dai peste nas. Cu alaptatul, cu nașterea.
    Eu am născut prin cezariană și chiar dacă în ultimii ani cezariana a devenit un trend, un obicei, lumea se uită ciudat la mine, chiar și medicii.
    Nu mai zic, era să nu alăptez petru că, cezariana îmi intarziase lactația , la noi copilul statea o zi la salon singur, nu ți-l dădea imediat să îl pui la sân , iar in timpul asta primea lapte praf. Dupa o zi, hai că vin și eu să îl alăptez.Mă învățase asistenta, dar laptele întârzia sau curgea foarte greu si pe deasupra aveam mameloanele prea mici,copilul nu putea să le apuce. Eram gata să renunț, mai ales că asistenta a dat soluția, după câteva încercări eșuate :ii dai lapte praf. Nu am fost foarte incantata dar era soluția ca el să fie hrănit, asta era important. Atunci, am zis să mai incerc o dată, singură, fără să mă ajute asistenta și am reușit.
    Știu că acum era vorba de ne alăptare dar oarecum am trăit pe pielea mea ideea că nu voi alapta, chiar dacă a fost o zi sau două, nici nu mai contează. Nu m-am simțit prost, am fost liniștită, copilul meu a fost hrănit.

    0
    • E minunat când poți înțelege și simți ceea ce înțelegi. Eu mă simțeam incredibil de vinovată în acele clipe în care mă îndoiam dacă am sau nu lapte destul.

      0
  20. Anca

    Multumesc din suflet pentru cuvintele tale, Miruna. Te imbratisez!

    0
  21. Cricket

    Ce bine a picat articolul, chiar daca l-am vazut cu cateva luni intarziere. Ma doare rau subiectul asta. De cand avea bebe 6 sap lupt si lupt, cu pus des la san, chiar ore, cu suplimente, cu ceai, cu mancare la greu, cu pompa pt stimulare suplimentara,cu 2 luni stat non stop langa copil sa o prind semi-adormita pt ca doar asa sugea, cu un sentiment de vinovatie imens. Nimic nu a mers, a fost lapte la fel, insuficient. 2 medici psihiatri m-au sfatuit sa renunt pt ca facusesm o obsesie care ma termina psihic (printre altele) si imi facea mai mult rau decat bine…si tot nu am renuntat, nu am putut. Am ajuns acum la 6 luni si laptele chiar pare pe sfarsite, in ciuda eforturilor mele, insa cumva m-am mai linistit, desi nu inteleg unde am gresit si ma simt vinovata.

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 205 queries in 0.308 s

Inline
Inline