sau cum poate fi perfectă viaţa unui om.
Peste puţine ore, acum 2 luni fix, venea pe lumea asta. Continuarea preafericită a unei poveşti de iubire. Un om mic, cu ochii mari şi gene-ntoarse. Semăna leit cu tată-său. Mirosea a natură şi a Dumnezeu. Plângea încet, dar din tot sufletul. Respira grăbit şi cu tot trupul. Cunoştea secrete, pe care noi le-am uitat.
Venea să ne arate că frumuseţile vieţii aşa cum o ştiam erau nimicuri, că bucuriile noastre erau nişte iluzii, că, mai ales, iubirea se poate întinde dincolo de orice ne imaginam. Că grijile erau doar glume proaste şi durerile chiar mici copii.
Mi-aduc aminte prima dată când m-a văzut. Se tot uita la mine, dar în seara aia, să fi tot fost a 5-a, a 6-a, în seara aia m-a văzut. Era în pat, între mine şi taică-său, şi-a deschis larg ochii şi parcă mi-a zis: Aham, tu eşti deci. A mea. T-o-a-tă. Exact aşa cum mi-ai promis.
Două ţîţe, all you can eat, all the time, all inclusive.
Normal, Broscuţule, exact aşa cum ţi-am promis. Şi mult, mult mai frumos.
———————–
Nu ştiu dacă am revenit. Nu ştiu dacă mai ştiu scrie. Cert e că aştern cuvinte în capul meu din nou, de-o vreme. Şi doar voiam şi blondele să consemneze. Că viaţa mea este perfectă.
imagine Shutterstock, hello world
Mihaela Damaceanu
Stii a scrie, Miruna. Ohoho, si inca cum. Cateva vorbe, paragrafe, dar aduni in ele si transmiti atata emotie. Asta-i dar, dar serios! Bine totusi ca ne spui si noua, ca eram tare curiosi. Sa va traiasca, sa fie sanatos si sa va faca toata viata perfecta! Si sa vada si el prin ochii mari, cu gene-ntoarse, doar frumos si bine. Cat se poate de mult, adica. Ma bucur de bucuria ta, ma bucur sa te aud ca viata este perfecta. Sa va traiasca!
copila blondă
Multumim, Mihaela! 🙂
Andreea P
Pffff m-am emotionat rau. Te citesc de 1000 de ani, am trecut odata cu tine prin mii de situatii si intamplari si uite acu e totul roz. Si la tine si la mine 🙂
Hehe! Sa dureze perfectiunea asta cel putin 100 de ani ?
copila blondă
Draga mea!!! Ce bucurie! Doamne ajuta sa dureze exact cum zici acolo. Eu presimt ca exista potential de tot mai bine 😉
Laura Driha
Și noi așteptăm un grăsuț la mijloc de Iulie! Și-i promit de pe acum lumea toată, avem planuri să ne infrumusețăm viața reciproc cam pentru primii lui 18 ani și apoi îl lăsăm să și-o aleagă singur (deși sigur se va petrece mai devreme, dar noi tot plănuim!), e primul și nu știm încă dacă-i și singurul dar l-am dorit și-l iubim și-l așteptăm nerăbdători!
Felicitări pentru minunatul vostru mic, să fie sănătos și s-o țină pe mami suficient ocupată și inspirată să ne scrie cand poate, dar să ne scrie!
alipety
Felicitari! sa fiti sanatosi cu totii si sa va bucurati de micut!
Ciupercutza
Vaaaai cat am asteptat sa scrii despre el!!! Si mi-era jena sa-ti dau mesaj pe facebook si sa te intreb cum e :)) Am banuit ca la un moment dat o sa ne spui.
Ma bucur pentru voi! La multi ani, pui de om!
Bibi
La mulți ani, puiului mic și mămicii care s-a născut cu el! Parc lumea e altfel acum, nu? Totul mai intens… 🙂 sa fiți fericiți și mai ales Sănătoși!
Diana AF
Mai Copila esti minunata! Cum le spui tu asa ca un om mare!!! Ma regasesc in randurile astea! Ce bine e sa ai minuni mici cu ochii mari in viata ta! ?
Ramona
Miruna, felicitari si bine ai revenit. Ma bucur sa aflu ca sunteti bine si ca buburuzul e sanatos. Ai multi ani de fericire in fata, enjoy 🙂
Dan
Bine-ai revenit! Traieste din plin fiecare clipa de bucurie! Stiu eu ca meriti!
Adriana
Ce-am mai plans 🙂 De cand asteptam vestile astea bune!
Roz
The best is yet to come! 😉
o femeie
ce emotionant ai scris! tii, mi-ai umezit ochii!
mult succes in urmatorii 20 de ani 🙂
Codruta
Felicitari! Aa fiti sanatosi si sa va bucurati cu totii multi ani fericiti!
Raluca
Ma bucur enorm. Sa pastrezi secretele cat mai bine. Imbratisari. Multe.
bunica cu bundita
multumesc ,copila blonda,ca azi de dimineata,povestea ta frumoasa mi-a parfumat cafeaua.Cu amintiri dragi,si marea bucurie ca esti fericita!