Natura noastră duală şi adesea greu de înţeles şi crezut chiar de către noi are nişte explicaţii ştiinţifico-fantastice, drăguţ de trecut în revistă, prin bloguri şi memorie. Te face un pic mai fantastic, mai ştiinţific şi mai puţin pământean decât ţi-ar plăcea să fii.
Luna: August 2011 (Pagina 3 din 5)
Ziua 3
Cetăţile au ceva special. Un aer al lor, o poezie care nu se scrie în versuri, ci în bucăţi rupte din soare, din nori şi parcă din Dumnezeu. Locurile care au verdeaţă, linişte şi lumină sunt locuri unde sufletele se odihnesc. Unde aerul parcă e prea curat ca să-ţi intre în plămâni şi iarba prea bătrână ca să-ţi zâmbească în fotografii. Cetăţile au ceva special. Au acea înţelepciune dată de timp şi acel mister dat de tăcere. Ceea ce vrei să împrumuţi şi tu măcar o clipă: înţelepciunea, timpul, misterul şi tăcerea. Că poate îţi ajung să le duci şi celor de acasă.
Ziua 2
Deşi am cerut expres să fiu pusă în cameră cu una bucată prinţ, după toate aranjamentele, m-am ales doar cu o prinţesă şi-acum va trebui să mă mulţumesc aşa; măcar e tot de sânge-albastru. Şi nu sforăie. Ba chiar povesteşte cu mine noaptea până târziu. 🙂
Şi nu cred că se referea la cât de brunet, înalt sau des ai părul. Nici măcar câţi ani ai, nu cred că ar fi vrut să ştie. Fiindcă, uitându-se atent la mine şi înţelegând rădăcina blondului din părul meu, nu, nu asta voia să ştie.
Nici măcar nu m-a-ntrebat cu ce te-ocupi sau la ce fabrică te duci în fiecare dimineaţă. Nici de maşină n-a zis nimic şi nici de gusturi muzicale. Nu m-a-ntrebat ce firme porţi la guler sau la mâna stângă, nici ce vinuri fine m-ai învăţat să beau. Nu i-am povestit nici măcar pe unde-am fost noi doi vreodată şi, nici atât, de cum ne-am cunoscut. Nu am vorbit de cercuri prea scorţoase unde te simţi acasă şi nici de nopţi pierdute cu-n pahar de vin. Ori bere. Ori apă plată, c-a văzut omul ce gusturi precise am. Ceea ce nici măcar nu ştiu cât e de bine, dat fiind că, pentru a-ţi plăcea, musai să guşti.
Cineva m-a întrebat de tine. Şi nu se referea la cât eşti de înalt. De fapt, voia să ştie despre mine.
Ziua 1
Raportez din Constanţa şi declar început sezonul patriotismului pe acest blog, fiindcă o să vă spamez săptămâna asta cu lucruri pro-româneşti. Sunt în excursie în Dobrogea împreună cu o gaşcă de oameni care şi-a propus să arate lumii că speranţa încă n-a murit pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic. Eventual zace îngropată printre ruine, dar asta facem noi acum: săpături. Pentru cei care nu cunosc proiectul: Se ia una bucată zonă de ţară românească, se adaugă o mână dintre cei mai talentaţi şi de soi bloggeri (colegii, fiţi atenţi, suntem lăudaţi!), se împart frăţeşte în câte Dustere încap şi se trimit la redescoperit. Se asezonează cu pălării de soare şi creme cu protecţie, aparate foto şi mult internet, apoi se consumă regulat, fără restricţii. Aici toţi suntem dependenţi. De telefoane, social media şi net.
Deci vizităm Dobrogea. Eu mi-am dorit să ajung în excursia asta, fiindcă una din opriri va fi în Deltă, unde mărturisesc: nu am fost niciodată. Abia aştept, nici de ţânţari nu-mi este frică!
Dacă vreţi să urmăriţi traseul live, vă sugerez hashtag-ul #dinromania. Dacă vreţi să urmăriţi deadline-urile de la birou, vă sugerez deconectarea de la twitter. Fiindcă noi o să punem poze de pe unde mergem, cu soare şi cer albastru, iarbă verde şi glume bune, de toată ciuda o să vă ia instantaneu. Aşa mi se întâmpla şi mie când mă uitam de-acasă.
Cât şi pe unde ne-am plimbat a fost drăguţ, cel mai mult mi-au plăcut Cheile Dobrogei şi faptul că am fost foarte dinamici. Peisajul se schimba foarte des, iar traseul nostru a fost prin câmp. Wild wild Dobrogea. Iar Duster-ul s-a comportat exemplar. Doar că după 10 minute de offroad şi distracţie, începi să îţi doreşti să fii şi tu la volan! Spor să aveţi orice aţi face şi de oriunde ne-aţi urmări 😉
Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.
Cum am intrat în Bucureşti de pe A1, cum m-am relaxat în trafic. Să mă explic: de atâţia bezmetici, zăpăciţi şi leneşi (cu semnalizarea) am dat prin Sibiu şi pe drum, încât am realizat că traficul bucureştean mă face să mă simt într-o siguranţă ciudată. Am mare încredere în reflexele şoferilor bucureşteni, taximetriştii mi se pare nişte genii ale fentatului roşului la semafor. Nişte genii nesimţite, abuzatoare de claxon şi tutun, dar nimeni nu-i perfect.
Şi ce văd?
