Îmi curge nasul şi sunt pregătită să pun de-o răceală din aia care te ţine vreo 3 zile în pat să dormi. Nasul îmi curge de la aerul condiţionat administrat pe cale directă în figură, iar răceala n-are nici o şansă de a se lipi de mine, la cât abuzez de vitamina C.

Astăzi m-am trezit la amiaz şi am dat o fugă rapidă până la o prietenă din Dristor, că mă aştepta la cafea. Sărit peste micul dejun, sărit peste postat pe twitter, sărit peste făcut bagaje. Revenit la vechile poveşti, ca un rezumat prost, făcut de un copil în clasa a 5a. Prost, fiindcă nu-ţi păstrezi obiectivitatea, ci îţi exprimi sentimentele în mod direct. Am recitit textele din călătorie şi-am revăzut pozele cu o sinceră invidie pe mine, cea care era acolo şi atunci. Ieri, în drum spre Bucureşti, ne-am oprit la cetatea Libida, un fel de metropolă de secol 4, rămasă acum ca un bătrân paralizat în grija unor oameni, care nu pot face mai mult decât să-i şteargă fruntea cu o compresă rece. Nici bani de “Pampers” ei nu au. Cetatea Libida e în proporţie de peste 75% sub pământ, îngropată sub aproximativ 80 de case ale sătenilor din Slava Rusă. Straturile de piatră şi cărămidă din compoziţia zidurilor descoperite arată perioadele cărora le-a stat martor tăcut, exact ca vergeturile pe coapse sau celulita adunată-n timp. Muuult timp. Doar că atunci când vrei să fie puse în valoare, chiar şi cele mai chinuite ziduri sau siluete de femei pot atrage turişti şi admiraţie. Şi nu, turiştii nu au nimic păcătos, ba unora chiar s-ar putea să le placă şi să nu se mai dea plecaţi.

Apoi am revenit la Capidava. Prima dată, în prima zi de excursie, n-am înţeles Capidava, probabil nu eram pregătită. Însă ieri a fost un moment: pe-o piatră printre nişte greieri şi într-un soare topitor ca Maoam-ul cu gust de cireşe. Există momente când eşti recunoscător liniştii că există şi telefonului, că n-are semnal. Când toate dimensiunile se dilată şi se scurg să se cureţe în Dunăre. Când radarele emoţionale au pană de curent şi inima-ţi bate fără tine. Acolo, pe piatră, mi-am dat seama că oamenii îmi plac cel mai mult când se aud din depărtare. Şi cineva mi-a confirmat imediat că ăsta-i farmecul Dobrogei. Ceea ce nu ştiu însă e dacă ăsta e şi farmecul vieţii. Sau cât e de trist dacă aş chiar crede asta.

Revenind la viaţa mea din Bucureşti şi la iaurtul din cutie, mă întreb, nu cât sunt de departe de adevăr, ci dacă mai există o şansă de-a mă întoarce vreodată. La acea linişte primordială, la 3 mese pe zi şi somn de după-masă. Am aşa un chef să mă joc cu copiii mici. Fiindcă în viaţa mea din Bucureşti şi plasticul ce mă-nconjoară, am senzaţia că ei sunt singurul adevăr care-a rămas. Vreau şi eu copilul meu. Tocmai de asta. Sau, până atunci, măcar să răcesc şi să dorm vreo 3 zile.

———————————————

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

foto 1: Alex Dima, foto 2: evident că eu 😛

Ziua 6

Eram aşa: cu barca pe conductă deja a doua zi consecutiv, a doua oră de şezut şi făcut nimic în afară de bătut soarele-n cap şi holbat la mediul înconjurător. Delta e frumoasă, dar e multă, domne. Şi cum stăteam eu aşa pe modul bosumflici în sinea mea, uitându-mă în jur la ceilalţi care savurau fiecare fir de iarbă (vizual, desigur) parcă doar în ciuda mea, mă luau nişte nervi grozavi, cum vă puteţi imagina că aţi avea să aşteptaţi la stomatolog, deşi nu aveţi programare (adică, nici măcar!). Buuuun, apoi a fost un moment în care mi-am dat seama că n-am cum să dau soarele pe repede-nainte să vină noaptea aia o dată şi să ne întoarcem la hotel!!!, m-am întrebat oare de ce oi fi eu defectă şi enervată de tot ceea ce trecea de primele 5 şi cele mai palpitante minute în barcă. Într-un acces de auto-psihanaliză făcută la rece (soarele ardea din spate), am căutat răspunsul în fix copilărie. Şi mi-am amintit ceva fascinant: lecţia de biologie din clasa a 5a. Ce horroreală!!! Pe vremea când singura variantă ca eu să pricep că trebuie să învăţ ca să ştiu şi cum se face asta mai exact, a stat mama de capul meu şi a învăţat lecţie cu mine. Niciodată nu s-a mai întâmplat asta ulterior până în anul 1 la biochimie, de asta e în felul acesta de memorabil.

Culmea e că după ce mi-am amintit până şi cât de rârâit era sasul de prof şi că-l chema Gieser şi ne aducea frunze şi ace de coniferi şi că n-am ţinut nimic minte, m-au lăsat nervii şi m-au apucat altele. Printre care -normalitatea. Şi ca să vedeţi că normalitatea Deltei e la cel mai înalt nivel, aruncaţi un ochi peste  senzaţionalul clip filmat din zmeul mânuit cu acelaşi talent cu care povesteşte, de către marele Augustin Radu! Sunt şi eu în barcă, mai blondă, aşa cum mă ştiţi.

———————————————-

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

Da, Mugur, de oriunde aş fi peste trei-patru luni sau ani, oricât de frig sau cald mi-ar fi, de zilele astea o să-mi aduc toată viaţa aminte. Fiindcă n-am redescoperit nimic, ci am descoperit Delta Dunării. Şi, da, recunosc, a fost un moment în care m-am simţit într-un fel vinovată că am văzut mai întâi mangrovele şi crocodilii din Florida şi, abia mult mai târziu, salciile şi pescăruşii din Deltă. 

Ce am învăţat: că trebuie s-o vezi o dată-n viaţă şi apoi să o arăţi şi mai departe. Peisajele sunt exact cum le ştiam din poze, doar că sentimentul “all D” e diferit. Mi-a plăcut enorm, însă am înţeles că Delta nu e a tuturor. Delta nu e a mea doar fiindcă-mi scrie în româneşte pe acte. Sau pentru că-mi place cum se combină cerul albastru cu cenuşiul apei printr-o trecere verde de frunze. Nu, Delta e a celor ca Ionuţ, băiatul care conducea barca şi ştia parcă şi valurile pe de rost. Delta e a celor ca Doru, care iubeşte natura mai mult decât voi putea eu pricepe vreodată. Delta e a păsărilor, a cerului şi a bărcilor. Delta e a Dunării.

Cât despre mine, fată de oraş şi de pretenţii intelectuale, care atârnă greu când ştii că trebuie să-ţi pui pantaloni lungi, că-s prea multe aluniţe pe picioare, şal peste tricou, din acelaşi motiv, ochelari de soare şi pălărie cu boruri largi ca să acopere faţa şi cremă cu factor 50 pe orice milimetru pătrat de piele, rămas neacoperit, care atârnă a naibii de greu când ştii că vântul îţi usucă buzele şi tu ţi-ai uitat strugurelul acasă, că soarele strică blondul şi tu nu poţi renunţa nici vara la foehn, cât despre mine… deşi n-am înţeles-o, ea m-a bucurat imediat înapoi. Mi-a încărcat bateriile ca iPhone-ul când îl bagi 10 minute în priză. Am visat cu ochii deschişi la desenele de când eram mică, la ce Dumnezeu or avea greierii şi la cum ar fi fost să fie. Mi-am dorit să călătoresc în spaţiu când m-oi face mare, că tare mică m-am simţit. Cred că ăsta a fost sentimentul: de spaţiu şi univers. De Dumnezeu.

Deşi pentru mine toate buruienile arată la fel şi păsările se împart în  albe şi negre, în seara asta, mă duc la culcare cu o sinceră invidie pe Doru , că ştie cum le cheamă … şi pe ele, că ştiu cum să zboare. Şi fiindcă Delta nu e şi a mea.

—————————————–

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.