Ce zi e astăzi?

Ziua 3

Cetăţile au ceva special. Un aer al lor, o poezie care nu se scrie în versuri, ci în bucăţi rupte din soare, din nori şi parcă din Dumnezeu. Locurile care au verdeaţă, linişte şi lumină sunt locuri unde sufletele se odihnesc. Unde aerul parcă e prea curat ca să-ţi intre în plămâni şi iarba prea bătrână ca să-ţi zâmbească în fotografii. Cetăţile au ceva special. Au acea înţelepciune dată de timp şi acel mister dat de tăcere. Ceea ce vrei să împrumuţi şi tu măcar o clipă: înţelepciunea, timpul, misterul şi tăcerea. Că poate îţi ajung să le duci şi celor de acasă.

Ieri am fost la degustare de vinuri la cramele Murfatlar (am văzut “fabrica” cu toate utilajele. Ce m-a impresionat au fost cei doar foarte câţiva oameni pe care i-am văzut lucrând acolo. Trăim în era automatizării, aia despre care învăţam la şcoală ). Apoi am fost la Lacul de cretă şi la cetatea Argamum, apoi la Enisala.

La Argamum şi la Enisala e musai să ajungeţi. Vă luaţi iubita/nevasta sau iubitul/soţul şi de mânecă îl/o duceţi acolo. E locul din poveşti, locul unde n-am văzut om în afară de mine şi n-am auzit zgomot în afară de greieri. La Argamum m-aş mărita. Într-o rochie albă de pânză, cu margarete în păr şi cerul deasupra. Locurile acestea neatinse de om aşa şi trebuie să rămână: fără covrigi vânduţi pe margine, fără magneţi de frigider ori alte suveniruri din categoria “nu daţi banii pe prostii”. La cetăţile astea te duci să respiri. Şi să uiţi ce zi e astăzi. Sau ieri. Sau oricând.

foto: Alex Dima

———————————————————

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCRDacia,RomtelecomParalela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

 

Articolul anterior

Constanţa în imagini

Articolul următor

Legendele zodiei gemenilor

16 Comentarii

  1. Sunt curios cât de reale sunt culorile din poză. Sau cât de tare a fost editată, … pentru că arată superb.

  2. Cred ca e un aparat foarte destept, fiindca poza nu e editata. Alex abia daca a avut timp sa doarma azi-noapte, apai sa stea la editat poze! Dar il intreb pe el.
    Oricum, iti zic: asta era peisajul! E greu de crezut, stiu! Tocmai de asta ne-am dus ai noi ieri, ca alaltaieri fusesera doar alti colegi. Si nu i-am crezut nici noi… :p

  3. La Enisala e chiar superb si chiar te poti pierde in propriile ganduri 😉 foarte faina si aceasta drumetie 😀

  4. Chiar mi-a facut bine, sa stii! Ma bucur ca mai confirma cineva. Deci cat sunt de editate pozele? 🙂

  5. Suuuper. Mi-ar placea sa ajung la Enisala si sper ca ajunsul acolo nu e conditionat de existenta unui iubit de tras de maneca asa cum zici tu, Miruna:D
    Romania e cea mai tare tara, asa-i?:)

  6. jo

    pozele nu sunt editate.asha e acolo.aer curat.alta lumina.

  7. Iulia, nu, nu e condiţionată, dar e de preferat 🙂 Însă frumos e oricum.

    jo, încă o confirmare. super.

  8. wow ce palete de culori, de parca e o pictura nu o poza. Asta da poza!

    Cand te vedem in rochie de mireasă si cununa de margarete pe cap langă cetate?

  9. melly, :)) eşti foarte drăguţă. Nu ştiu, cred că mai întâi trebuie să mă “văd ” eu acolo, apoi, să chiar ajung.

  10. Valeriu

    Poza clar este editată, dar nu asta contează.
    Poza aia se poate prelucra în fel și chip, se poate sterge, se poate pierde. Dar ce ai simțit și ai văzut tu acolo nu se poate șterge și nu se poate pierde. 🙂

  11. boby

    traieile locurilor in care te afli, tin foarte mult de starea in care tu pasesti in ele.Singura sau cu iubitul alaturi.Viziunea si perceptia locului este total diferita una fata de alta.

  12. Valeriu, dada, e editată. Cel puţin, chenarul ăla e pus. În rest, nu ştiu, dar ştiu că e foarte asemănător cu ce am văzut acolo.

    boby, ai fost şi tu?

  13. boby

    tu ce crezi? Nu am darul compozitiei, asa ca ,de fiecare data cind iti raspund, trec cuvintele prin prisma experientelor avute.

  14. A, bun atunci! Şi, câte filme ai făcut? Sau poze?

  15. apropo de cetati, recomand tuturor Cetatea Alba construita de Stefan cel Mare la estuarul Nistrului. Privelistea de acolo iti taie rasuflarea pur si simplu.

  16. boby

    Miruna, eu nu ma refeream la locurile mai sus amintite, ci in general.Nu am fost niciodata prin acele minunate si uitate de timp tinuturi.Urma ca anul acesta sa plec in Delta citeva zile, intr-o excursie, dar…a picat. Asa ca excursia voastra a venit, pentru mine , la fix.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 152 queries in 0.429 s