Ce zile nebune am în perioada asta, nu am cuvinte să vă povestesc. Pe scurt: roboţesc cu spor. Nu dezvolt, că am tendinţa de-a mă plânge şi nu e cazul să-mi purtaţi de milă.
Ideea e că ieri, pe toată ploaia şi pe toată oboseala mea (luni mereu am crezut că e şi luni şi marţi, pe sistemul 2 în 1, iar marţi am avut senzaţia că deja e miercuri demult..) am fost invitată la o casă de copii, de pe strada Floreasca. E vorba de S.O.S. Satele Copiilor (eu le vizitasem lor satul din Cisnădie, când eram mai mică), care au primit de la Samsung aparatură electrocasnică. Momentul a fost marcat cu jocuri organizate, prăjiturele şi Cristi Chivu (idolul meu din adolescenţă, după sau înainte de Chirilă, nici nu mai ştiu).
Chivu e pe sistemul modest, e mult mai slab decât la TV şi ceva mai înalt, parcă. Dar, la cât de “bine” vedeam eu la ora respectivă…tot ce se poate să mă înşel. Plus, pe lângă mine nu-i e greu nimănui să pară mai “înalt”.
Ce să zic, frumos gestul, frumoasă atmosfera, copiii erau încântaţi. Au făcut poze cu Cristi şi se vedea, domne, cum le sclipeau ochişorii când se uitau la el. Eu cred că pentru ei strict prezenţa fotbalistului acolo a făcut mai mulţi bani decât zece frigidere. Pentru cei care au grijă de ei, evident lucrurile stau altfel. Îmi amintesc şi eu când eram mică şi primeam hăinuţe, mă enervam din start, aveam senzaţia că-i cadoul pentru mama, nu pentru mine. Copiilor să le aduci jucării! Cei de la care primeam jucării sau caramele mă cucereau iremediabil, era un fel de complicitate tacită între noi. Aşa şi acum, cu copilaşii şi Chivu.
Dacă aţi fi văzut cât de frumoşi erau unii! Şi abandonaţi la casa de copii… M-a luat brusc cu dorul de mama şi tata şi parcă i-am iubit pe ai mei în ora aia cât am stat acolo, mai mult decât toată săptămâna la un loc. Aşa conştient, cu un fel de iubire foarte ţintită. Sentimentul că aparţii de cineva este unul de neînlocuit.
Nu am putut să mă apropii de ei, de parcă mi-era teamă să nu mă tai şi eu în necazurile lor. Mi s-au părut ca nişte mascote nimerite din greşeală pe acest pământ. Şi nu din greşeala lor…