Zăpada mare e frumoasă în două situații: atunci când ești la munte sau în vacanță. În toate celelalte cazuri, când ai de mers la serviciu, la școală, de luat pâine și de parcat o mașină, nu prea mai e tocmai că-n filme, cu sanie și zurgălăi.
Eticheta: iubire (Pagina 1 din 8)
Deși uneori am dubii și mai sunt nopți în care visez. Ploaie, Anglia și pacienți. Culmea e că nu visez doruri. Viața mea e atât de plină de bine, încât dorul a fost dat afară și din subconștient. Dar evacuarea asta a durat ani de zile, să nu credeți că a fost un procedeu rapid, cu hotărâre judecătorească. Mulți ani am conviețuit cu el, de am ajuns a ne cunoaște atât de bine, încât am hotărât să ne despărțim.
Sâmbătă m-am întâlnit cu Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional. Lumea nu știe că eu, de fapt, nu îl cunosc personal pe Gaspar, niciodată nu am vorbit cu el față în față, fiindcă e genul de persoană de care te temi, atât de multe lucruri poate afla despre tine. Ce zic prima dată, unde îmi mut privirea, cum îmi țin mâinile? Mi-e teamă de psihologi, fiindcă am impresia că-mi citesc gândurile. Cei pricepuți, desigur.
Divorțul e o treabă de curaj într-un fel asemănător cum nici sinuciderea nu e pentru căcăcioși. Însă orice divorț, chiar și ăla dintr-o căsnicie în care tu, femeia, servești câte o porție de bătaie pe post de desert, de 3 ori pe zi, și divorțul ĂLA tot un eșec este. Femeile nu divorțează de fericire, dar nici nu sunt ultra-fericite când o fac. Un paradox, nu?
Din ce-am observat la Tudor: contează enorm ca părintele să intre în jocul pe care-l face. Băieţelul meu e mic (4 luni), nu ştiu cât limbaj foloseşte în capul lui deocamdată, însă cred că la el sunt mai degrabă emoţie pură, senzaţie, sentiment. E o diferenţă mare de atenţie dacă îi spunem o poveste din capul nostru sau dacă o citim dintr-o carte. E mult mai atent dacă îi cânt eu un Hänschenklein decât când îl pun pe youtube. Dacă eu îi zâmbesc, îmi zâmbeşte înapoi, dacă eu sunt acolo, este şi el. Dacă el stă în scoică şi eu mişun prin jur, va sta o vreme, apoi va cere atenţie. Nu că îi e foame sau vrea schimbat, uneori nici în braţe nu e nevoie să-l iau ca să se calmeze. Doar să vorbesc cu el. Să îi arăt ceva. Să îl bag în seamă. Şi mă străduiesc să fiu autentică şi să vorbesc serios. Să mă joc şi să îmi placă.
Pe asta e musai să v-o povestesc, n-am zis-o nimănui, ca să nu-i pierd farmecul şi ca să mă bănuiţi de născociri.
Vineri seara, cu ultimele puteri, după o săptămână mai plină decât alte 5 de dinainte, mă târam pe la parterul magazinului Unirea. Asta, după o raită dezastruoasă prin mall; îi căutam mamei cadou. Nu mai erau multe suflete pe-acolo, că era deja târziu. Şi nici multe speranţe pentru găsirea cadoului perfect. Vorba aia, ce să-i oferi persoanei care ţi-a oferit viaţă? Noroc că responsabilitatea asta şi-o împarte cu tata, că altfel…
Revenind.
Un tip cumpăra un inel, de parcă ar fi fost ultimul inel de pe lume. Se simţea o agitaţie în jurul lui, care umplea locul. Ştiţi expresia “era tot o zdroabă”? Aşa omul nostru. În absolută contradicţie cu atmosfera de hai să mergem acasă. Zicea că se grăbeşte. Că de acum ştie. Şi trebuie să spună ce ştie.
M-a impresionat mult, fiindcă niciodată nu m-am gândit ce trebuie să fie în pielea unui bărbat, atunci când “spune că ştie”. Şi nu m-am gândit, fiindcă mereu am ştiut că eu – eventual – voi răspunde la întrebări, dar precis altcineva le va pune. Şi mi-a plăcut exprimarea lui. M-a impreisonat tocmai faptul că nu se ducea să pună o întrebare. Cred că asta e cheia succesului.
Chiar dacă magazinul era prost, inelul luat în grabă, cămaşa şifonată… Când ştii, restul nu mai contează.
Nu îi cunosc, dar le doresc multă fericire. Fără întrebări.
—
Ştiţi, eu cred în căsătorie, dar nu cred că “trebuie” are vreo legătură cu ea. Asta nu ne împiedică însă de la visare. De aceea, certitudinile sunt acele dovezi de ignoranţă, care, în cazul ăsta, sporesc farmecul naivităţii. Cei care aţi pus întrebări, cum aţi făcut să ştiţi?
