Afară ninge liniștit, în casă arde spaima că nu putem scoate mașina de la loc

Zăpada mare e frumoasă în două situații: atunci când ești la munte sau în vacanță. În toate celelalte cazuri, când ai de mers la serviciu, la școală, de luat pâine și de parcat o mașină, nu prea mai e tocmai că-n filme, cu sanie și zurgălăi.

E drept că fix azi se cam termină vacanța ( La mulți ani tuturor Ioanelor și Ionilor care sunteți! Pe noi ne cheamă Ioani de familie, nu știu dacă se pune, doar să știți că primesc cadouri, dacă sunt doritori să mi le facă).

Am ieșit ieri cu soțul. În vizită la niște prieteni, romantic, doar noi doi în mașină până la ei. Stau departe și am mers cu maxim 30km/h, deci ne-am bucurat de peisajele fermecătoare ale unui Sibiu prost curățat și bine înzăpezit. (Adevărul e că, la cât a nins întruna, nici nu ar fi avut vreo șansa domnii cu deszăpezirea. La asta s-or fi gândit și ei, de nici nu s-au mai obosit să iese. Am văzut o singură mașină care împingea zăpada și aia în parcare la Kaufland.)

Ne-am cățărat pe niște mormane de zăpada, am parcat destul de legal și am făcut trei pași prin omătul proaspăt până la poarta oamenilor care ne așteptau. Am mâncat turtă dulce, am băut apă caldă (doar de la înghețată nu mă doare gâtul, apa n-o suport de la frigider!), am povestit mult și am râs un pic. Apoi am plecat acasă, tot trei pași până la mașină, agitați că poate așteptăm primavara până să ieșim.

Nu vă zic! Pe stradă, am dat nas în nas cu doi îndrăgostiți ținându-se de mână. De fapt, se pupau cu foc când am apărut noi, care i-am întrerupt un pic, ce să le facem. Era poteca mică pe trotuar, n-aveam loc toți, mai ales că Horațiu și cu mine am depășit faza în care ne înghesuiam amândoi în locul unui singur pe metru pătrat.
Le-am mulțumit frumos, am mers mai departe.

După colț, alții doi, pupându-se cu foc. Afară ningea ca în povești și fulgii sclipeau argintii pe fața zăpezii și pe genele mele. Am crezut că bate lumina prost ori că mi s-a urcat apa caldă la cap, dar nu, nu erau aceiași îndrăgostiți, ci alții. Nici nu vedeai dacă sunt fete ori băieți, erau doar niște glugi mișcătoare, care formau o creatură cu un cap și două trupuri. El a dat-o pe spate, la propriu, că la figurat n-am informații, s-au mai pupat o dată și apoi el a traversat. Noroc că nu sunt în mașină, mă gândeam, habar n-aveam dacă țineau frânele să opresc.
Pe mine nu m-a pupat nimeni și am mers mai departe. Doar s-a oferit cineva brunet să mă frece, mi s-a părut o propunere destul de indecentă pentru o doamnă ca mine și un spațiu public ca acela, așa că am fugit cât m-au ținut picioarele. Chiar n-aveam chef să-mi invit zăpada în șosete.
Am scos mașina cu atenție din parcare și am luat-o înapoi, tot 30 la oră, pe -11 grade, am făcut vreo jumătate de oră până acasă.

Sibiul pustiu.

Doar noi și zăpada eram pe străzi, mi-am amintit de vacanțele din liceu. Când conduceam cu muzica tare, din casetofon de Dacie, noaptea târziu, indiferent de vreme sau ceas. Și în tot pustiul ăsta, la aproape fiecare colț am văzut câte o creatură din asta cu două trupuri pupându-se cu foc.
La -11 grade, pe o zăpadă ca-n povești, a fost mai cald și mai romantic decât în orice august pe la prânz.

Iar eu, fericită cum n-am mai fost nicicând. Că pe mine nu mă conduce nimeni acasă, nu mă pupă de larevedere, ci încuie poarta după mine și trage plapuma peste noi. Că, în povestea asta, de data asta, rămânem amândoi.

Dac-aveți și voi niște prieteni primitori și pe cineva care să stea cu copilul, ziceți-le să vă scoată din casă-ntr-o seară. Cât încă afară mai ninge călduros. De mașină, nu mai contează, ajungeți voi cumva înapoi.

imagini via Shutterstock, indragostiti iarna