Ştiu, sună ca aia: cum să faci primul tău milion de dolari. Dar în ultima vreme am primit prea multe mailuri prost scrise, încît îmi dau seama că poate-poate postul ăsta serveşte cuiva. Mai ales că, în general, mailurile pe care le primesc vor ceva de la mine (în afară de cel al lui Andrei, care a fost atît de amabil să îşi ofere ajutorul) ar fi bine măcar să nu mă enerveze…

1. Cui scrii: e important să cercetezi puţin terenul, măcar cît să vezi dacă sunt fată sau băiat. Ca să adaptezi genul pronumelor şi adjectivelor folosite. Mai întîi trebuie sa fiu eu importantĂ pentru tine, ca să ajungi şi tu să fii pentru mine. Sau măcar un reply să capeţi.
2. De ce scrii: cel mai des, vrei ceva de la mine. Fie că mă inviţi undeva, fie că îmi aduci o informaţie, fie că îmi ceri binecuvîntarea, tot o formă de cerere este: vrei să îţi promovez evenimentul mergînd acolo, vrei să aflu ceva, căpoate-poate mai zic şi altora sau vrei să îmi gîdili orgoliul ca să îţi dau feedback. Eu ştiu deja toate chestiile astea, deci nu are sens să ne mai pupăm în fund. Unidirecţional, that is. Point: Fără linguşeli!
3. Cum scrii: încearcă să fii afirmativ. Evită exprimările de genul “Cu ruşine trimit mailu sperând că n-o să mă cataloghezi drept…” sau “Speram sa nu ne arunci intr-un colt“. Dacă tu te desconsideri în asemenea hal, cum să facem să te iau eu în “considerare”…ce să mai zic de “ochi buni”. E o tîmpenie să sugerezi omului ce are de făcut. Ştiu şi singură, crede-mă. Plus, asta e ca atunci cînd spui copilului, de ce eşti aşa de rău?! Sau cînd întrebi omul dacă e obosit. Poate el nici nu şi-a pus problema să fie aşa, dar dacă tot ai zis, acum o să se gîndească la asta. Plus, negaţiile trimit o vibraţie proastă, ascultă ce zic.  *De cei care nu ştiu să pună subiectul lîngă predicat astfel încît să se îmbuce armonios :p : să fie sănătoşi, da’ să se lase de meserie. Şi să treacă din nou prin clasa a patra.
4. Nu-mi spune: “Stiu că sunteţi ocupată” sau “cred că ţi-ar plăcea să …“. Nu mă interesează nici ce ştii şi nici ce crezi. Mai ales dacă e despre mine. Subiectul ăsta îl cunosc cu siguranţă mai bine decît tine. Reformulează: ţi-ar plăcea să…? Vrei să…?
5. În ce scrii: ÎN LIMBA ROMÎNĂ, gizăz craist! :p Asta, dacă nu eşti ceva marchiz de Piţiponţolărn sau vreo regină rătăcită prin spaţiul virtual romînesc.
6. Cum închei: fără doar şi “poate ne contactezi pe mail”. Îndrăzneşte să lansezi rugăminţi. Frumos şi scurt formulate. La obiect. “Poate” e un termen care oferă prea multă libertate de acţiune şi, mai ales, furnizează o scuză bună pentru a nu da curs propunerii. Şi linişteşte conştiinţa. A celui care primeşte mailul şi nu răspunde la el. La “poate” nu e grav dacă nu răspunzi, că doar există şanse să nu se supere nimeni…
7. Semnează-te! Cu un nume normal, nu poreclă. Vrei să fii luat în serios, sau?!

* dau copy/paste după un mail recent primit:

You probably won’t want to …

Anyways.

Sorry for the disturbance , sorry for the time stolen by reading this idiot mail…

Thanks

[Încep cu o paranteză, că oricum postul ăsta e lung cât o zi de luni, deci check out LATER EDIT-ul de la Bărbaţii se sperie ]

Asta e finalitatea pentru care mergem la şcoală în clasa întâi, când încep să ne spună că dacă ai carte, ai parte şi că înveţi pentru partea aia, nu pentru şcoală. Înveţi ca să ai ce pune pe masa copiilor tăi, blablabla. Poveşti din astea am fumat cu toţii.

Din start zic, nu veniţi să-mi spuneţi că pe voi nu vă interesează să faceţi bani şamd. Banii nu aduc fericirea, dar sunt o condiţie pentru a o construi. Nu-mi ziceţi că poate fi ăla fericit care împarte o coajă de pâine cu toată familia. Ori ăla care merge la Eforie Sud o dată la 3 ani, din sentimente patriotice, nicidecum din constrângeri economico-obiective. Bun, că am stabilit asta, să continuăm.

Continuare