Era o vreme când puneam gânduri pe hârtie. Uneori pe file roze, alteori pe foi dictando, dar rândurile creşteau ca tricotate unul de altul într-un tot, cumva al meu. Era senzaţia aia pe care ţi-o dă o carte care îţi place, când ai citit-o pe toată. Eşti mândru că ai terminat aşa multe pagini, dar cu o părere de rău că s-au dus.
Apoi a venit era laptopului la Cluj, care m-a prins în mijlocul unei clasice romanţe. În care eu eram absorbită de cuvintele tastate, iar el, de textele mele. Care nu au fost doar poveşti, ci şi sentimente, păcat că el nu mi-a simţit lacrimile nici când curgeau în braţele lui. De asta nici nu şi le va aminti, nici nu mă va crede. Îmi plăcea că-l vedeam curios de mine, atent la cele mai ascunse fişiere şi hotărât să mă încerce. A fost primul meu cititor şi cel mai aprig susţinător. M-a trimis la Ziar, ba s-a şi certat cu mine împingându-mă către ceea ce îmi plăcea. Înţelegând că era singura formă de a mă păstra. Păcat că nu înţelegea şi persoana. Ştiţi cum sunt acele iubiri- pepiniere, pe care le creşti doar pentru a putea merge mai departe? Noi ne-am dus mai viteji, mai bogaţi, mai mari. Mai departe.
Apoi a venit blogul ăsta. Ca o extensie a documentelor dosite. Blogul pe blogspot, unde eu scriam şi eu citeam. Sau uneori doar prima parte. A fost perioada curajului de a spune ce crezi pe o platformă publică, dar oarecum privată. Privată de priviri externe şi judecăţi înţelepte. Până au început primele reacţii. Şi totuşi, o lungă perioadă de vreme, blogul era mica mea oază de bucurie. De altceva într-un Cluj mult prea previzibil. De diferit într-o poveste al cărei final îl ştiam de la început. Fiindcă eu o scrisesem.
Sunt texte de demult de ale mele, de care nu mi-e ruşine pentru că mi-s mult prea drage. Sunt atât de ale mele cum n-or să mai fie altele vreodată. Pentru că, trecând scrierea la un alt nivel, se duce simţirea spre suprafaţă. Se scriu singure cuvintele. Pentru că nu se mai traduc simţiri, ci se pretind exemple. Curaj. Mă găsesc într-o fază, în care nu pot apăsa pe publish. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat. Nu mai am libertatea aceea de a trimite texte spre lumină. Chiar dacă le-am dat naştere. Mi-e teamă. Nu de reacţii, ci de lipsa reacţiilor acolo unde licăreşte un strop de aşteptare. Din partea mea. Fiindcă textul când vede lumina capătă viaţă. Iar tot ce este viu e şi sortit pieirii.
Mi-e frică de moartea textelor mele. Pentru că atâta timp cât le am, încă-mi mai pasă.
artistu
Eu unul nu cred ca textele pot muri. Doar cad intr-o dulce letargie sau au nevoie din cand in cand de un mic moment de respiro. Sau mai pot fi si cazurile in care evolitia ta duce la schimbarea ta si implicit a stilului tau. Asa ca si in astfel de cazuri tot cu un pic de rel;axare se rezolva totul.
P.S. Sa stii ca plimbandu-ma prin postarile tale mai vechi am observat ca aveai cate o poza la posturi. Ce ar fi sa revi la acest frumos obicei, pentru ca imbraca frumos! 😉
somnulescu
postat la 8 fix? 🙂 ori a fost o coincidenta ori un articol programat 😛
trecand peste rautatea-mi caracteristica pot sa zic cu bucurie ca prietenii de pe myspace nu mi-au sters inca blogul de acolo…acusi in aprilie fac 2 ani de blogging, timp in care am trecut prin multe…insa textele au ramas.
E adevarat textele mor insa nu ca proprietatii fizice ci mai degraba ca si continut sau din punctul importantei pentru cei ce le citesc.
neatza ;;)
Fuck You, Tovarasi !
Cand scrisul pe blog nu ma mai va bucura il voi inchide fara sa clipesc. 🙂
Multumesc cu acest prilej tuturor cititorilor de Copila Blonda care au votat blogul FYT la RoBlogFest 2009 pentru ca ne-am calificat la ambele categorii la care ne-am inscris – BLOG COLECTIV si POPULAR.
nina
Si eu (ca si artistul) am convingerea ca textele, nu vor muri. Vor trai inca mult, dupa ce noi nu vom mai fi.
Nicu
Scrie ce simti blondo…e cel mai cinstit
hoinaru
hihi, stii ca uneori ma amuz gandindu-ma ca n-as putea posta anumite chestii pe trafic mai mare?
si asa, mi se pare ca sunt prea multi care ma citesc. in egoismul meu as vrea sa ma citeasca doar prietenii mei si sa ne amuzam noi in universu nostru mic.
copila blondă
artistule, da, ai dreptate… acu’ mi se pare că o poză pune textul în umbră. Plus, între timp am aflat şi eu că mereu tre’ să pui sursa etc. Mi se pare mai complicat. Dar nu imposibil 🙂
somnulescu, busted! post programat 🙂 neaţa e abia acum :p şi
la mai mare în blogging! 🙂
FYT, când nu mă va mai bucura, probabil nu va mai exista deja.
Ce-i aia roblogfest? :p
nina, asta a sunat de parcă noi suntem nişte genii în viaţă :p nu ştiu voi, da’ cu n-am nici cea mai mică şansă să fiu :p
Nicule, aia da. Da’ am un text cel mai mult, căruia nu-i pot da drumu’. Şi atunci când se va întâmpla, va fi un act de curaj pentru mine. Chiar dacă el nu înseamnă nimic…
hoinarule, uite unu’ care nu vrea să fie geniu. Eşti un ciudat :p glumesc hey.
Prietenii te citesc. Asta e mare lucru.
Fuck You, Tovarasi !
De ce faci pe … blonda ? 😆 😆 😆
copila blondă
glumeam, doar că blogul ăsta (în frunte cu mine) nu s-a implicat în schemă. CU toate că acum mai înţeleg şi eu câte ceva, s-a mai făcut lumină prin liste… 🙂 baftă!
somnulescu
e ok sa-ti programezi articolele, mai ales cand nu ai timp :d
Fuck You, Tovarasi !
Stiu ca glumeai. Si eu glumeam.
Iti amintesti ca eu te numeam DoarBlondeleGandesc ! 😉
Stefy
stii…de cand au inceput sa dea iama colegii mei in blog nu stiu…scriu ca inainte, dar ma “autocenzurez” pentru anumite lucruri, nu dau drumul la tot ce as vrea mai ales ca a ajuns si dira pe blog =)) si sincer n-am chef sa ma intrebe anumite chestii etc sau sa dea cu papagalu la mami :)). La inceput era universul meu de care stiau putin (si acum am un astfel de univers, aruncat in blogspot, scos de la google search :)) ), inainte imi doream trafic, iar acum parca as vrea sa ma citeasca mai putini, dar in acelasi timp mai multi. Da stiu suna ciudat :))), Problema la mine e ca cei care ma cunosc interpreteaza aiurea fiecare fraza, o rastalmacesc…nu o lasa asa.
Bine acum scriu mai altfel, am mai multa grija, dar inainte…nu stiu scriam copilaresc, dar era bucuria mea, oaza mea de fericire…Probabil in clipa cand voi spune chiar tot ce am pe suflet, fara menajamente si fara sa incerc sa ma ascund, atunci va fi si pt mine un act de curaj.
Ps: pe mine chiar ma enerveaza ca mi-a citit dira blogul =))) pe bune =)))))) :)))))
nina
Genii in viata, da… Ai gandit ca un om mare!
copila blondă
somnulescu, mai ales când dormi :p m-am trezit la 1 azi. Conform programării…somnului :p
FYT, dar cum?! evident că îmi amintesc 🙂
Stefy, şi eu am păţit să ajungă un prof de la şcoală pe blog. Noroc că omul era deschis la minte şi un tip extraordinar. Prima dată m-am speriat, fiindcă nu vreau să amestec tanda cu manda, dar apoi am înţeles că blogul e o formă de a vedea omul dincolo de halatul şi caietul cu care mă prezentam la şcoală. Iar eu din asta am avut numai de câştigat.
Să ştii că şi mie mi s-a întâmplat să primesc telefoane de la prietene să mă întrebe, de ce ai scris textul cutare?! Nu, dragă, nu are nici o legătură cu nenorocitul tău, acuma..dacă tu te-ai regăsit printre vorbele mele…poate ar trebui să te pună pe gânduri…
nina, ca mai mulţi la un loc :p
Nicu
@ Copila Blonda
Ce te costa??Da-mi-l mie :)))
somnulescu
sa inteleg ca somnul(escu) asta iti da batai de cap? 😛
Nicu
@Copila Blonda
Il nasc eu in numele si in locul tau 😛 .Vba lu’ Doru Octavian Dumitru…”eu cand m-m nascut..mama nu era acasa…m-a nascut o vecina”
copila blondă
Nicule, eu vorbesc serios, tu n-ai inimă. Insensibilule! :p
somnulescule, îmi place prea mult de el. atâta tot :p asta voiai să auzi?
somnulescu
te inteleg si mie imi place de el, pacat ca serviciul asta nu incepe pe la 12 si tine si 8 ore 🙁
Stefy
eu scriu o poveste…well ma cam chinuie talentul si toti au intepretat ca e vorba de mine (Deoarece folosesc pers I) si mi-a trebuit mult timp sa-i lamuresc ca nu sunt eu tipa, sau mnah povestea nu exista, chiar daca unele conceptii sunt ale mele. Cel mai curios lucru e ca unii imi zic ca le place si cica eu la sc nu sunt asa cum scriu acolo…
Zilele aceastea am gasit o poveste…scrisa de mine in clasa a 6-a..si nu stiu..mi s-a parut asa profunda, asa interesanta…mi-a placut ce am citit…pacat ca nu am scris mai mult pe atunci :))
Catalin
Ce bine le-ai zis in articolul asta. 🙂
M-a dus cu gandul la faptul ca-s nostalgic dupa unele texte mai vechi, pe care le-a citit si o sa le citeasca foarte putina lume. Si care mi se par mai valoroase decat niste articole recente la care am cateva zeci de comentarii.
eu si ....
Ca sa fi un scriitor sau un poet trebuie sa ai un pic de geniu sau mai mult talent si har.Sa fi un poet sau scriitor de ocazie trebuie sa te gasesti la una dintre extreme.Ori sus, plutind pe aripa iubirii,ori cufundindu-te in nocirla deznadejdii.
Intre cele doua nu exista decit lupta cotidiana pentru existenta, care din pacate ne reduce la simple masini umane.Dar… fiecare bucatica de hirtie pe care ti-ai scris un gind,o poeizie, pastreaza-o si nu neaparat pe leptop, ci intr-un dosar si ascunde-l, ca mai tirziu la vreme de restriste sa-l “descoperi”, pentru a-ti spala sufletul si a pornii mai departe.