Marie Kondo scrie în Magia Ordinii (cartea lunii cândva în Sisterhood) să nu ținem gunoaie în casă. Ba zice inclusiv despre felicitările primite la diverse ocazii: aniversări, botez, nuntă. Scopul acestora e să transmită un mesaj atunci, să nască niște emoții atunci. Să le păstrezi într-o cutie nu înseamnă că rămâi fidel sau că îți arăți respectul, ci că depozitezi gunoi.
Rezultatele căutării "scaun auto" (Pagina 4 din 14)
Am văzut-o, mi-a plăcut, vreau să vă povestesc. Nu sunt vreo specialistă în teatru, nici nu cred că trebuie să fii. Mi-ar plăcea să dăm jos teatrul și cărțile de pe piedestalul cu acces doar pentru elite, să-l coborâm printre oamenii de rând, printre necunoscătorii care știu doar dacă le-a plăcut sau nu. Dacă a mișcat ceva sau nu în ei. Dacă a meritat vizita, banii, timpul, efortul.
Lipsa spațiului este unul dintre factorii de risc pentru burnout. Pentru depresie. Și pentru anxietate.
Înainte să citesc despre asta, am trăit asta. Înghesuiala a ajuns să mă strângă de gât. Să mă sufoce propriu-zis. Am trecut prin furie, prin depresie, prin resemnare, am crezut că-s de vină bărbatul, copiii, eu. Salvarea a venit de la soț, care m-a văzut că nu mai pot în cel mai de cotitură moment. În care m-am așezat pe podea la noi în hol și am zis NU MAI POT.
Corect ar fi să spun c-am fost patru copii. Doi mari de 35+ și doi mici, de 7 și 3,5 ani.
Bine, dar cei mici nu sunt prea mici? Tocmai m-a întrebat o prietenă. ”Am auzit că la Disneyland e greu cu copii mici”.
Te-ai schimbat față de mine, mi-a zis bunica ultima oară când am văzut-o.
-Cum adică, m-am schimbat?
-Ești altfel, nu știu exact.
Comandam pizza pentru ziua lui Tudor.
-Cât de mare e family, că n-am comandat în viața mea pizza în Sibiu?
-Se satură cam 4 adulți flămânzi.
-Bine, vreau 4 pizze din astea mari, pe principiul dacă nu rămâne, înseamnă că n-a fost destul. Sunt așa obosită, uite acum simt c-am amețit.
-Cred că e cutremur, zice femeia cu pizza de la telefon. Ar fi prea mare coincidență să fi amețit amândouă în fix același timp.


