Ştiţi cum autobuzele au acel loc special pentru persoanele cu dizabilităţi, în care să încapă un scaun cu rotile? Sau acele toalete speciale, cu diverse dispozitive, care facilitează folosirea lor de către persoanele cu dizabilităţi? Sau rampele de la trecerile de pietoni, unde bordura se pierde frumos la acelaşi nivel cu asfaltul? Ei bine, în ţările civilizate, care au autostrăzi şi legi adevărate, chestiile astea există. Peste tot.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat în Anglia a fost expunerea persoanelor cu dizabilităţi. Îi vezi peste tot. În supermarket, în malluri, la film, “pe centru”. Mereu cu cineva, care împinge căruciorul de care atârnă plasele de cumpărături. Şi m-am întrebat dacă or fi mai mulţi aici decât la noi. Mi-am răspuns imediat că nu neapărat. Doar că ai noştri sunt invizibili. Cât de des v-aţi întâlnit cu cineva în scaunul cu rotile la un festival în aer liber? Sau la cinema? Sau chiar la una dintre acele toalete special amenajate. În România, şi să te plimbi cu bebeluşul în cărucior clasic e o aventură şi un slalom printre maşinile parcate pe trotuar.
Săptămâna trecută, în autobuz, am văzut pentru prima dată o tipă în scaun cu rotile, FĂRĂ însoţitor. Dada, singură. Într-un scaun electric, ceva foarte deştept. Şoferul autobuzului s-a dat jos să-i deschidă rampa specială, s-a urcat şi apoi a făcut o parcare laterală cu spatele de-ar fi dat multora clasă. Se vedea că e o tipă tânără, spălată, genul intelectual. Cu părul prins în coadă şi ochelari cu rame groase. Fără tencuială pe faţă, cum se poartă pe aici. În poală avea o tabletă, la care-a butonat tot drumul. Nu şi-a ridicat nici o clipă privirea. Nu ştiu dacă era chiar interesant ce citea acolo sau ceilalţi o dureau prea mult. Apoi, când să se dea jos, şoferul a repetat schema cu rampa, şi a plecat. Tot singură. Tot descurcăreaţă.
Doamne. M-am uitat după ea cum s-a dus pe o străduţă, după colţ. Şi am admirat, încremenită, curajul acelei femei de a privi lumea din mai multe puncte de vedere, nu numai din casă. Că în scaun era oricum.
Apropo, uitaţi-vă şi la clipul de promovare al jocurilor paralimpice. (L-am văzut şi pe ecran de cinema, e superb, dacă poate fi în vreun fel spus aşa.) Va fi şi România reprezentată şi sper ca susţinerea sportivilor noştri să fie cel puţin la fel de expresivă măcar pe twitter şi facebook.
Sally Wood-Lamont, presedintele Comitetului Paralimpic Roman, impreuna cu membrii Lotului Paralimpic Roman
Mobila de bucătărie durează destul de mult la comandat, așa că am început să ne uităm. Noi tot nu avem acoperiș, dar lucrurile au început să se miște, așa că suntem proactivi.
Să dea primul cu piatra cel care nu și-a scăpat din ochi copilul un minut. Citesc tot felul de comentarii legate de accidentul din Primăria Sectorului 1, cu băiețelul peste care a căzut o coloană decorativă. Dacă nu știți despre ce e vorba, poftiți pe scurt.
Am primit acest mesaj dupa cel mai recent articol pe tema scaunelor de masina pentru copii. Am permisiunea de a-l publica pentru voi.
