Marie Kondo scrie în Magia Ordinii (cartea lunii cândva în Sisterhood) să nu ținem gunoaie în casă. Ba zice inclusiv despre felicitările primite la diverse ocazii: aniversări, botez, nuntă. Scopul acestora e să transmită un mesaj atunci, să nască niște emoții atunci. Să le păstrezi într-o cutie nu înseamnă că rămâi fidel sau că îți arăți respectul, ci că depozitezi gunoi.
M-a elibrat cumva chestia. FIindcă unu la mână, sunt fan felicitări. Îmi place să le scriu și să le primesc. Și niciodată nu le pot arunca sau nu cu inima împăcată.
Dar așa e.
Am tone de picturi și desene ale copiilor. Primele opere de artă ale lui Tudor sunt niște forme foarte art nouveau combinat cu suprarealism. Le-am lipit pe perete în bucătărie, atât de drag îmi era de ele atunci. Și acum îmi e drag, dar Dali n-ar fi neapărat impresionat. Plus că după ele au urmat, fără să exagerez, sute de astfel de opere de artă.
Zilele astea muncim să eliberăm vechiul nostru apartament cu două camere. Doar că nu sunt lucruri, ci amintiri.
Tot Kondo zice că atunci când faci ordine, să lași, de exemplu, pozele ultimele. Și orice ține de afectiv, genul ăla de lucruri care te pun în cur la propriu și pe gânduri, de nu te mai scoate nici smurdul din puțul nostalgiei tale.
Știți ceva? Madame Kondo să ne lase.
Și ne-am dus noi acolo hotărâți să aruncăm practic tot. APoi ne-am înmuiat la fiecare vechitură. Asta e prima căciuliță a lui Tudor, tricotată de o asistentă de la neurochirurgie din SHeffield Royal Hospital. Asta e brățara de când s-a născut. Scrie baby Ioani. Ceva mai adorabil n-am mai văzut demult!
Aici sunt primii botoșei ai lui Victor. Mâzgăleala cu care ne-a așteptat frate-său în prima zi. N-ai cum, taci, madame Kondo!
Înainte să vă panicați, aflați că nu am horderit chiar toate amintirile. De unele chiar ne-am despărțit. Inclusiv de cărți. Doamne, câte cărți pentru copii! Câți bani am cheltuit!Le vom lăsa moștenire altor copii, dar încă le mai dau o șansă în biblioteca puilor mei. Colecția Disney, colecția Pupo, povestea cu ursul barbar, trollul furios, copacul strâmb, lupușorul louie, un mieluț la cină, porumbelul care voia să conducă un autobuz, astea au fost cărți ultraiubite, le știm pe de rost, nu suntem pregătiți să ne despărțim de ele, nu încă în orice caz.
Sau poate ei s-au despărțit deja. Nici nu sunt sigură că Victor își mai amintește de ursul barbar, dar eu nu am uitat. De câte ori l-am și desenat, cum s-a rupt fix pagina pe care el se vede pentru prima oară semifioros, pe care ne-o punea să i-o citim până ni se tocea vocea. Și ursul barbar cred că a obosit la cât l-am pomenit.
Poate nu e rău să le păstrăm. Dar să le dăm drumul cândva totuși, când vom fi pregătiți.
Sunt conștientă și că pregătirea dintre acum și peste 5 ani este o palmă de praf adunată în subsol și niște cărat. Are rost?
Habar n-am. Cert e că le-am păstrat. Totuși scaunul de masă de bebeluș l-am dat. Căruciorul l-am donat. Multe lucruri au plecat la bebeluși care se bucură de ele chiar acum. Dar nu toate, încă nu pot.
Să ne mai prefacem că avem copii mici doar puțin.
Azi-noapte m-a trezit Victor de câteva ori doar de check in și nici măcar nu m-am enervat. Mi-a fost drag. Știu că lucrurile astea se vor întâmpla tot mai rar.
card recenzii google
Am citit si eu cartea Magia Ordinii de Marie Kondo si sunt de acord cu ea. Chiar am inceput sa fac curatenie in casa si sa renunt la tot ce nu mai foloseam sau nu mai avea un scop practic. Desi uneori mi-a fost greu sa ma despart de anumite obiecte care imi aduceau aminte de momente frumoase, am realizat ca pastrarea lor intr-o cutie nu inseamna ca le arat respectul, ci doar le depozitez ca pe niste gunoaie.
Andru
M-am apucat și eu sa fac curățenie în stil Kondo. La o luna după, m-am enervat ca a trebuie sa cumpăr alt cablu de internet de 4m ca eu aruncasem un cablu de 5 m la curățenia kondo , atunci nu aveam nevoie de el. Sorry kondo dar de unele.lucruri chiar ne folosim și după mulți ani, am trăit în comunism.. ..reparam ce se strica , nu cumpărăm altele. Nu face bine la planeta!