Posbil să mă înșel, nu sunt un expert și nici nu vând servicii de terapie. Io-s cu dinții, deci vă trimit pe toți la spălat cu periuța două minute întregi și regulat, pe urmă, la dentist.
Îmi amintesc perfect acum câțiva ani, Tudor era bebeluș abia diversificat, că am participat la un eveniment într-o clinică mare de terapie. Am primit drept cadou o ședință de psihoterapie. Sau 3, nici nu mai știu.
Am refuzat.
Momentul când m-a luat prima oară în brațe și s-a simțit ca un homecoming.
Momentul când m-a invitat să mă mut la el.
Când am ajuns, și mi-a pus în mâna cardul cu toți banii lui. Și pinul. Ia-ți ce vrei, mi-a zis.
Duminică ne-am nimerit în vizită la niște prieteni, fix când fetița lor de 8 ani se pregătea de o petrecere.
Scriu de pe bandă, ca să știți.
Când m-am apucat de mișcat fundul de pe scaun, am zis că o iau cătinel. Doar că încălzită așa cum sunt după un ceas sau mai mult de alergat lejer, parcă mai merge ceva pe mușchii ăia încălziți.
Sau acolo unde vrei să rămâi, pretini. Că, după o vârstă…
Așa zicea străbunica mea, fie iertată. Pretini. Mi-o amintesc destul de bine, dar mai bine îmi amintesc poveștile despre ea. Strașnică femeie. La 96 de ani încă făcea socoteli în minte. Avea un excel în cap. Știa toate pământurile cui sunt date în arendă. Cine ce bani îi are de adus. Și ea cui ce sume are de dat.
Nu povestesc des despre locurile selecte în care mă duce soțul meu, pentru că bucătăria noastră, oricât de frumoasă ar fi, e mereu tot ea.
Dar, hei, mai glumim și noi puțin.
Duminică am fost la petrecerea unei tinere colege a domnului doctor, o doamnă doctor care a împlinit 80 de ani. Teribil de frumoasă și elegantă, cu un spirit, o minte și o energie de luat acasă, dacă s-ar putea. Genul de femeie la care te uiți și zici, vreau să știu ce mănâncă în fiecare zi.
