O frumoasă călătorie în timp, la Casa Oamenilor de Știință

Nu povestesc des despre locurile selecte în care mă duce soțul meu, pentru că bucătăria noastră, oricât de frumoasă ar fi, e mereu tot ea.

Dar, hei, mai glumim și noi puțin.

Duminică am fost la petrecerea unei tinere colege a domnului doctor, o doamnă doctor care a împlinit 80 de ani. Teribil de frumoasă și elegantă, cu un spirit, o minte și o energie de luat acasă, dacă s-ar putea. Genul de femeie la care te uiți și zici, vreau să știu ce mănâncă în fiecare zi.

E mică și zveltă, cochetă și tânără. Zâmbăreață. Povestitoare. Prietenoasă.

A făcut această petrecere într-un loc de poveste din centrul Bucureștiului: Casa Oamenilor de Știință.

Și am avut senzația unei călătorii în timp, cu doamne în rochii lungi și coafuri elegante, cu sclipici și pene, deși era abia duminica la prânz. Cu domni în frac și papioane, cu șervete pe genunchi și oglinzi ovale și candelabre în tavan. Cu bolți la ferestre, pian și vioară. S-a trezit din mine tot romantismul în după-masa aia și musai vreau să vă zic.

Cred că așa arăta Bucureștiul odinioară. La eveniment erau masa doctorilor, masa academicienilor, masa artiștilor. Mulți se cunoșteau între ei. Mulți din părinți și bunici academicieni. Când îți era cineva prezentat, se rechema istoria lui de familie.

Nu politicieni.

Sau nu am văzut eu.

Oameni valoroși.

Nu plin de ei. Nu cu Gucci scris mare în frunte la ei.

Noi am stat la masa medicilor și am povestit cu niște necunoscuți niște povești, de abia m-am mai dat dusă. A fost muzică în urechile mele. N-a fost cu orgolii nemăsurate, cum se mai întâmplă prin spitale și toți știm. A fost cu bun simț. Cu discreție și eleganță. Cu idei asumate până acolo unde s-a zis ”asta e părerea mea, dar e foarte posibil să mă înșel.”

Nimeni nu te scana cum ești îmbrăcată. Nimeni nu voia să se pozeze cu altcineva în afară de sărbătorită. Nu am simțit intenția aia de ”nu plec acasă cu mâna goală, până nu agăț o colaborare sau pup în fund un influensăr decent”, cum e pe la evenimentele cu care-s obișnuită eu.

A fost ca-n povestea cu merele. Dacă un copil are un măr și îl dă altui copil, la final avem doi copii cu un singur măr. Dacă un copil are o idee și i-o dă altui copil, la final avem doi copii cu câte o idee fiecare.

Vă las câteva poze de la eveniment.

Cred că am fost în Micul Paris un pic. Chiar dacă această Casă a Oamenilor de Știință are nevoie de renovări urgent, mie mi-a plăcut dincolo de tencuiala care cădea de pe pereți. Am ascultat vioara, am urmărit valsul, am lăsat lumina să danseze peste toate defectele pe care nici nu le-am văzut. Am mâncat, dar mai ales am povestit. A fost așa o ieșire din cotidian.

Genul în care simți că îți crește IQul un pic.

Doar să respiri acest aer diferit.

Și azi-dimineață, intru pe mail și găsesc mesaj de la o doamnă care a stat la masă cu noi. Că i-a părut bine să ne cunoaștem și i-ar plăcea să ne mai vedem. Și mie, bineînțeles, dar cel mai tare mulțumesc pentru compliment.