”Niciodată n-am crezut că femeia cu care m-am căsătorit o să ajungă așa”

Momentul când m-a luat prima oară în brațe și s-a simțit ca un homecoming.

Momentul când m-a invitat să mă mut la el.

Când am ajuns, și mi-a pus în mâna cardul cu toți banii lui. Și pinul. Ia-ți ce vrei, mi-a zis.

Am luat roșii și castraveți.

Când mi-a zis prima oară te iubesc, după care a râs, fiindcă nu era obișnuit cu astfel de cuvinte în gură la el. Doar că eu știam de dinainte s-o spună oricare dintre noi.

Când mi-a pus o întrebare formulată printr-un inel. Și când a construit o poveste în jurul lui, deși el nu face cadouri fiindcă nu îi stă în fire și nici în ADN.

Când a clipat prima oară un anevrism și am sărbătorit ca la Revelion.

Când i-am spus că avem două liniuțe pe test.

Când și-a luat copilul în brațe pentru prima oară și mi l-a adus, poftim.

Când face glume, care-ți arată că mai mult decât simțul umorului, are sinceritatea unui copil.

Și când lasă după mine, Doamne, în șantier cât a mai lăsat. Cred că i se datorează în totalitate faptul că am construit o casă și nu am divorțat.

Când îl văd cum se ridică de la masă, când îl trage de mână copilul meu.

Cu câtă iubire se încarcă dimineața, să îi trezească pe cei doi pui.

Cum se zdrobește, să mai ajute un pacient nevinovat.

Câtă ciudă îi e, când mai vine un caz depășit, fiindcă pacientul s-a tratat cu extract din coada șoricelului virgin.

Când nu se mai poate culca fără să bage vasele la spălat.

Când întoarce un RMN pe toate părțile, să fie sigur că știe tot când intră în pacient.

Când își comandă cărți de sute de euro, dar se zgârcește la papuci.

Uneori mă enervează, de-mi vine să-mi smulg părul din nas. Probabil și eu pe el, diferența este că, atunci când îl întreb, el zice că nu știe, că niciodată nu s-a gândit.

Și momentul dintr-o seară, când eu alergam pe bandă și lucram pe biroul meu inventat, și m-am întors, și l-am văzut. Stătea pe scările din subsol, cu o ceașcă de ceai și se uita.

”Niciodată n-am crezut că femeia cu care m-am căsătorit o să ajungă așa”.

Transpirată încă nu eram.

Dar sportivă n-am fost niciodată până acum 2 minute, să mă uit la ceas.

Admirația aia din ochi sunt luminițele care țin niște scântei vii. Nu știu dacă am făcut corect acordul dintre subiect și predicat.

Ieri mi-a dat eroare banda, se cerea unsă cu lubrifiant. Banda de alergat. A reparat-o soțul și mi-a zis să fiu atentă, că la 250km trebuie unsă și resetată din buton. N-am făcut eu atâția km. cred că se strică și bătrânica asta.

-Nu fac nici 10 km pe zi.

-Dar 7 faci?
-Posibil.
-Câte zile pe săptămână?
-4-5.
Face o socoteală în cap și-mi zice:
-Deja ai trecut de Sibiu.

Sunt așa mândru de tine, măi.

Păi, prieteni, cuvintele astea din gura lui

sunt totul.

Luminițele alea din ochi.

FLuturașii din burtă primesc oxigen.

După ce scoți nasul din scutece, după ce copiii încep să lipsească de acasă câteva ore în mod constant, după ce începi să ai niște indepenedență adevărată și tu, totul se schimbă.

Deschizi ochii și ai senzația că te-ai trezit dintr-un vis. La o realitate diferită de tot ce ți-ai imaginat și mai frumoasă decât ai fi putut s-o vezi de pe fundul lacului cândva.

În continuare sunt zile și zile, în continuare am cearcăne la ochi. Dar au revenit momentele când mă bucur că plec acasă cu acești doi băieți eu, ceea ce n-am mai simțit de când ei erau bebeluși. Și am momente când mă văd în ochii bărbatului meu, conștientă fiind că e posibil ca el să se fi uitat și înainte așa, doar că n-aveam eu timp să-l observ.

Maternitatea.

Se vorbește așa mult despre parenting, relații și căsnicii. Când discuția ar trebui să fie despre noi însene și restul va veni.

Articolul anterior

Viața cu fetele vs viața cu băieții

Articolul următor

De ce nu cred că toți oamenii au nevoie de terapie

15 Comentarii

  1. Alina

    Mi-au dat lacrimile! Foarte frumos exprimat în cuvinte tot ce simți!

    • ceva acolo s-a mișcat în tine. Să te iubești, să te prețuiești. Cum putem aștepta să ne admire alții, când noi ne bicuim și ne pedepsim?

  2. Maria

    Tu, Miruna! Am citit cu fluturi in stomac <3

      • Andreea

        Ai exprimat iubirea într-un mod tare fain 🥰🥰🥰
        Te îmbrățișez și te felicit!
        Din iubire pentru noi și pentru cei din jur, devenim cele mai bune variante ale noastre ❤️

  3. Elena

    Dragut, ma bucur pt voi. Pt faza cu enervatul, nu stiu ce sa recomand, citesc cartea “Mame pt baietii nostri” care ma ajuta sa inteleg natura masculina, insa inca nu am ajuns sa inteleg cum facem sa cope (noi ca femei care suntem usor de ranit, fiind facute din emotii) cu furia masculina(testosteron) si cum adicem pe calea de mijoc treburile astea. Faptul ca la barbati orice emotie se traduce prin furie si faptul ca femeile sunt asa usor de ranit. Aici vorbesc de toate tantrumurile baietilor din viata mea, mici, mari si foarte mari:)). Asa ca daca aveti sugestii…

    • nu avem, nici măcar nu vreau să citesc cartea, o să te rog pe tine să-mi mai zici dacă găsești vreun secret 🙂

  4. Silvia

    Așa-i tu, Miruna. Când scoți nasul din perioada grea a maternității și din stres – construitul unei case se pune ca stres cronic – începi să vezi lucrurile astea mici, dar enorme. Dar nu-i așa ușor să ieși din viteză și să te scoți de pe fundul lacului. M-ai atins cu articolul pentru că sunt într-un punct în care a ieșit soarele și parcă luminează și la mine altfel.

  5. Albastrica

    Cât de frumos. No acum că ai scris înțeleg că după scutece, dinți și muci urmează niște momente faine. Căci maternitatea, oh, maternitatea e frumoasă, e provocatoare, e al naibii de grea, dar e atât de transformatoare. Și deschide noi porți către noi, însele. 🫶🏼✨

  6. Iulia

    Ce frumos, felicitari! Ma bucur sa citesc si despre altfel de lucruri, trairi, intr-o lume in care pe prima pagina vedem doar greul sau raul din relatii.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 163 queries in 0.237 s