Să-ți ții prioritățile, femeie, căci prioritățile te vor duce acolo unde vrei să ajungi

Sau acolo unde vrei să rămâi, pretini. Că, după o vârstă…

Așa zicea străbunica mea, fie iertată. Pretini. Mi-o amintesc destul de bine, dar mai bine îmi amintesc poveștile despre ea. Strașnică femeie. La 96 de ani încă făcea socoteli în minte. Avea un excel în cap. Știa toate pământurile cui sunt date în arendă. Cine ce bani îi are de adus. Și ea cui ce sume are de dat.

Și străbunicul meu a fost senzațional, bărbatu-său, cel mai dur tată și bunic din familionul meu, care nu a bătut niciun copil, fiindcă ridica o sprânceană și îi potolea. Puterea sprâncenelor. Genul ăla de respect, la care îngheți și fără să-l cunoști. Deși mi-ar fi plăcut, bunica Geli zice că semăn cu el, că tot timpul îmi merge mintea să mai fac ceva. Încă ceva. Să nu ne mulțumim cu atât, când putem mai mult. Străbunicul avea 4 clase și făcea contracte pe strângeri de mâini. O dată a lăsat oile unui domn cunoscut într-un târg și a zis că vine să le ia la primăvară. Străbunica l-a certat, cum, Onisifore, ai lăsat oile toate la un necunoscut? Și străbunicul a zis ăfcors, n-are cum să nu își țină cuvântul, doar mi-a strâns mâna și mi-a dat cuvântul când ne-am despărțit.

La primăvară, cine-și primea oile înapoi? Oamenii aveau și cuvânt, și mâini pe vremuri, nu știu acum unde și le-au pus.

Străbunicul și-ar fi deschis bancă, dacă nu veneau comuniștii să-i ia tot. Inclusiv libertatea. La șaptejde ani a făcut infarct și a crăpat, tare mi-ar fi plăcut să-l fi cunoscut și eu măcar un minut.

Dar nu despre străbunici am astăzi în program, că iar mă apucă scrisul de pe bandă și nu mă mai pot opri. Ieri nu mi-am alergat sângele prin vene, fiindcă l-am avut pe Vrăjitoru Victor la domiciliu și l-am iubitoșit. Nu era să mă ascund în subsol la antrenamente și scris, când puteam profita să îl pup.

Prioritățile, după o vârstă, nu te mai duc unde vrei să ajungi, ci te ajută să rămâi acolo unde erai. Mai exact cu pieile tot la același nivel. Cu analizele măcar la fel, adică nu mai prost. Fără programări la doctori, fiindcă n-ai nevoie de ei.

E pentru prima oară în toată viața mea, când nu mă mișc pentru slăbit. Și pentru sânge și mușchi. Nu am nevoie de mușchi să-i arăt, ci să mă poarte niște ani. Nu am nevoie de sânge doar să respir, ci să mă și bucur de viața pe care o am.

Sunt varză de ocupată, iar în fiecare dimineață petrec cam 2secunde în care mă întreb dacă am timp de alergat. Nu mai mult, fiindcă am decis că nu e un capitol de negociat.

Negociezi să te ștergi la fund după ce te-ai căcat? Negociezi să te speli pe dinți de 2 ori pe zi? (Sper că nu). Am făcut mișcatul fundului și picioarelor un obicei fără negocieri.

Doar din decembrie mă ocup, nu știu dacă au trecut cele 28 de zile sau cele 3 luni, cert e că în capul meu ceva s-a schimbat. A plecat știința că sportul e bun din minte la corazon.

Nu mai vreau să trec prin ce am trecut.

Știu că pot mai mult decât șede cu fundul pe scaun la calculator.

Mintea m-a scos și din alte încurcături.

Bătrânețea vine, Doamne-ajută la toți, nu știm cum va fi, dar știm ce putem face să ne pregătim.

Nu cu Netflix și popcorn.

Deci în fiecare zi când sunt ocupată până-n gât, îmi reamintesc prioritățile pe care nu le negociez. Vrei să muncești pentru bani sau pentru sănătătate? Care e ordinea pe care mai mult o apreciezi?

Și la cât m-am stresat și obosit în ultima vreme, îmi e clar că mișcarea m-a ținut departe de un relapse.

Nu vreau să fiu ca un vegetarian de 2 minute care vrea să îi convingă pe toți că puiul e chinuit. Doar vă spun procesul meu de învârtit rotițele acum. Poate nu se supără pe mine Oana, Andrada și cine mai așteaptă materiale și articole de dat. Vin și ele. Miruna se ține de cuvânt. Dar se ține mai întâi de cuvântul pe care și l-a dat ei. Poate Geli are totuși dreptate și semăn cu străbunicul Onisifor sau măcar încep un pic.

Dacă-mi deschid bancă, vă zic.