Categoria: Uncategorized (Pagina 12 din 18)

Din Barcelona, cu drag

Întotdeauna când mă întorc într-un loc, fac inventarul celei care-a plecat atunci demult. Şi fără să vreau, compar cu stocul din prezent. Ca să număr profitul şi să analizez ce am pierdut. Fiindcă să tot acumulezi nu există, întrebaţi-i chiar şi pe cei mai bogaţi.

Barcelona mi-a făcut dor de ai mei.

Imediat apoi, mi-a făcut bine la moral. Şi nu mă refer doar la cafeaua băută într-o piaţă gotică, scăldată în soare şi muzică. Nu mă refer nici la cumpărăturile făcute. Mă refer la însăşi faptul de a fi acolo, cu nişte oameni care mi-au amintit, fără să ştie, nişte lucruri despre mine.

Postul ăsta trebuia să fie despre Barcelona.

Continuare

Suspendarea permisului. De pieton!

Cum am intrat în Bucureşti de pe A1, cum m-am relaxat în trafic. Să mă explic: de atâţia bezmetici, zăpăciţi şi leneşi (cu semnalizarea) am dat prin Sibiu şi pe drum, încât am realizat că traficul bucureştean mă face să mă simt într-o siguranţă ciudată. Am mare încredere în reflexele şoferilor bucureşteni, taximetriştii mi se pare nişte genii ale fentatului roşului la semafor. Nişte genii nesimţite, abuzatoare de claxon şi tutun, dar nimeni nu-i perfect.

Şi ce văd?

Continuare

5 din 2010 şi continuarea

Împletind frumos două lepşe, una despre trecut (de la Daniela) şi alta despre viitor (de la ştrumfiţa), nu vreau să intru în pâinea lui 2011 cu datorii lepşeşti pe la prieteni.

5 din 2010 / într-o ordine departe de “cronologică” sau “importanţă”. Într-o ordine involuntară:

  • Un curs care mi-a deschis ochii şi câteva drumuri. Un curs pe care nici în ziua de astăzi nu l-am absolvit şi pe care nu-mi doresc să îl termin vreodată. Fiindcă sunt prea frumoase lucrurile cu care m-a îmbogăţit. Cele pe care mi le-a descoperit.
  • Angajarea la ELLE, care m-a schimbat pe mine ca femeie. Într-atât încât nu îmi mai e greu să mă dau cu cremă seara, pe faţă.
  • Nunta de argint a părinţilor mei. Ca o confirmare că poveştile frumoase şi iubirile adevărate sunt mai aproape decât arată la televizor… Şi primul meu cadou adevărat pentru ei. Să tot faci copii ca mine! :p
  • A început tata să-mi citească blogul. Şi să se uite la mine nu numai cu iubire, ci şi cu admiraţie. Păcat că a fost nevoie să privească prin ochii altora ca să mă vadă aşa. Dar ce noroc că s-a întâmplat totuşi.
  • Vacanţa de iarnă.

5 pentru 2011:

  • să termin facultatea
  • să scriu cu diacritice pe twitter şi facebook
  • să mă culc mai repede seara
  • să -mi caut rostul şi să găsesc Provocarea
  • şi … el

În ceea ce priveşte bloguşorul meu drag, poate n-ar strica o temă proaspătă şi o minte mai sclipitoare. Dacă tema se rezolvă din bunăvoinţa unor prieteni, treaba cu mintea e mai complicată. Până una alta, să ne bucurăm de ce avem.

La mulţi ani!

În atenţia sibienilor

Cum ar fi un boutique în inima oraşului, cu lucruşoare “şice” şi de calitate, fără preţuri umflate cu zerouri? Păi o idee bună, fără doar şi poate.

Să vă zic atunci: s-a deschis Glow, un outlet cochet, în curtea de lângă Steilmann, din Piaţa Mare. E al unei prietene bune, deci am încredere că arată exact cum şi-l dorea. Din păcate, nu am fost să-l văd, dar abia aştept următorul drum acasă. Cred că un magazin de hăinuţe e visul oricărei tipe, la un moment dat.

Deci totul e sub etichetă de outlet, iar brandurile   consacrate. Ei îi doresc idei bune şi spor în tot ceea ce priveşte acest început. E probabil afacerea aia de suflet, de care vorbeam noi la nenumăratele cafele, când visam cu ochii deschişi la viitoruri şi doamne şi bucurii. Afacerea aia pe care ţi-o doreşti să-ţi umple viaţa şi să-ţi calmeze nervii, când job-ul de bază îi întinde dincolo de limite legale. Ştim noi ce ştim…

Să fie într-un ceas bun!

Dinţii albi nu sunt mai frumoşi

…dacă sunt prea albi!
Nu vi se pare că unii îşi albesc în asemenea hal dinţii, că îţi vine să-ţi pui ochelarii de soare când deschid gura?

Un exemplu mult ridiculizat a fost Cream, care şi-a renovat dantura cu un strat prea puternic de peroxid. Sau cine ştie ce-o fi făcut fata, schimbarea e evidentă, îmbunătăţirea nu neapărat. De curând am văzut-o pe Oana Cuzino şi mi s-a făcut brusc dor de ochelarii de soare. În general, îmi place de ea. E constantă, la locul ei, plus că arată fenomenal.

Dar cine stabileşte ce e frumos?

În estetica dentară, frumosul e definit în funcţie de zonă, el fiind diferit în SUA şi Europa. Nu e nu-ştiu-ce complicăciune ştiinţifică, e foarte simplu: la ei frumos e cât mai alb, la noi frumos e cât mai natural. Sau un natural îmbunătăţit. Zâmbetul acela a la Hollywood poate fi încadrat la eşec de către un estetician european. E drept, gusturile diferă, iar noi ne pricepem de minune să culegem ce-i mai prost de la americani.Fiindcă, în cazul ăsta mi se pare urât. E prea alb. Mă dor ochii.

Jos masca

Plus, e evident faptul că albul nu ţi se datorează, nu reflectă atenţia pe care o acorzi danturii tale în fiecare zi, de atâţia ani. Mesajul transmis e altul: mi-am schimbat obiceiurile alimentare, m-am dat pe var! Eah, glumesc, însă faptul că ţi-ai adus laboratorul de chimie în cavitatea orală, pe un procent din buget, nu mă face să te admir mai mult. Ba, să mă întreb oare ce alte “scăpări” le-ai dat prin clor crezând că scoate pete?

Când globalizarea mă calcă pe nervi

Permiteţi să raportez: m-am întors acasă cu o anumită doză de rasism, pe care nu mi-o explic în argumente logice, dar pe care o simt în fiecare folicul pilos.

Să vă spun de ce: dacă în Paris am văzut o lume pestriţă spre kitchoasă, care m-a surprins şi distrat pe alocuri, în Viena nu te mai puteai înţelege cu nimeni. Austriecii ăia cu ochi albaştri şi miros de Lenor în jerseu sunt în trecere pe la metrou şi uneori pe stradă, în rest, prea puţin am dat de ei. În schimb, la tot colţul stătea câte un tuciuriu din ăsta, pe stilul indiano-încurcat, care avea acelaşi răspuns pregătit, indiferent de întrebare.

Eu cred că mâna lor de lucru e mult mai ieftină, dar vă spun precis că şi mult mai enervantă. Să vedeţi: Ajung dimineaţa la 5 în frumoasa capitală şi vreau bilet de metrou. Automatele alea primesc doar fise (eu n-am aşa ceva), deci mă duc la nenea de la Informaţii să-l rog să-mi schimbe nişte bani sau să mă trimită altundeva după bilet. Nu zic, o fi fost omu’ trezit din visarea cu ochii deschişi, dar bag mâna în foc că n-a înţeles o boabă din ce-am turuit. De vreo 3 ori: o dată în limba germană, o dată în limba engleză, o dată în limba gimnastică şi la final într-o retorică românească de sănătate, cum rar mi-e dat să mă exprim. În fine, m-am descurcat singură.

La restaurante, să nu carecumva să-ţi dea prin cap vreo întrebare auxiliară gestului cu arătătorul în meniu, că ăla eşti! Fără speranţă. Nimeni nu pricepe ce zici, chiar dacă nu vorbeşti chineză. Ba cei care stau după tejghea mai şi urlă, de parcă volumul limpezeşte mesajul.

Şi ca să închei apoteotic pledoaria, drumul înapoi mi l-am petrecut într-un autocar ticsit cu ţigani. Din aceia care îşi fac neamul de ruşine, nici vorbă de vreo excepţie (că există şi rromi duşi pe la biserică şi baie). Aruncaţi cu pietre de vă vine, ştiu şi eu că oamenii au plătit bilet la fel ca mine, ba mai ştiu şi că au încercat să se poarte într-un fel, dar nu vreau să îmi amintesc că abia am închis un ochi, ca să nu vă zic că nici apă să beau nu mi-a venit. Că la fiecare mişcare de pe dreapta pe stânga se întâmpla un tsunami olfactiv, care îţi ajungea până-n stomac. Fără excepţie! Plus cei doi prunci, din care unul încă mai făcea pe el. Celălalt, doar gălăgie. Dar era şod ţigănuşul, dincolo de toate “lipsurile de igienă”, era ceva drăgălaş la el.. 🙂

Chiar dacă aş putea descrie ce-au mâncat, cu de-amănuntul , sau reproduce pseudodiscuţiile colorate, închei prin a spune (din camera mea, unde miroase a ciocolată cu lapte, după ce-am făcut duş şi m-am spălat pe dinţi) că experienţa asta “interculturală” a fost totuşi drăguţă. M-am amuzat copios pe alocuri. Iar oamenii erau în exerciţiu de bun-simţ, ceea ce e de apreciat. Şi cu asta, promit să termin poveştile cu străinătăţuri şi autocare.

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 121 queries in 0.614 s