Primul prim ajutor pe care l-am acordat.
Cherhanaua de pe malul mării, din Olimp.
Cine cunoaşte locul, cunoaşte şi mirosul senzaţional de peşte prăjit ce te întâmpină şi gustul dincolo de imaginaţie care iţi provoacă ploi în cavitatea bucală. Precum şi maşinile de la intrare. PLOOOI.
Okay, pică una de pe picioare, scandal, spectacol. O cădere de calciu, nu se moare aşa uşor din asta, cu toate că, dacă te străduieşti, nimic nu e imposibil. Mai ales cu atâţia specialişti în jur.

Am fugit la ea, am trimis chelnăr după apă, zahăr şi calciu, am pus-o în poziţia de siguranţă. Au năpădit cucoanele atotştiutoare şi salvatoare de vieţi. Astea, măcar mai aveau o scuză.

Da’ staţi să vedeţi. Apare una bucată individă care se îşi face cale printre oameni şi se prezintă cu jumătate de gură (şi după jumătate de fază) ca studentă la medicină în anul 6. Buuuuun. Întreabă ce are femeia leşinată.
Buuuuun. Cucoanele dau cu presupusu şi indicaţii ăsteia de era lată pe o bancă întinsă să-şi mişte ochii nu-ştiu-cum şi să scoată limba. Doamne feri, muieri nebune, terminaţi o dată, că nu face nici un fel de sens nimic din capul vostru dat cu fixativ să stea. Că de nu, v-ar cădea de pe umeri.
Da vine asta, studenta. O apucă pe pacientă -să-i zic aşa- de bărbie şi începe să-i care cu arătătorul (indexul mai medical, să nu mă înjuraţi că vorbesc ca în piaţă) mişcări de percuţie în obraz. Ştia ea ceva de vreun semn Quosteck, indicator clinic de spasmofilie, numa’ că era uşor dezinformată. Că semnul ăsta nu-l faci prinzând omul de mandibulă, că se duce dracu’ tot scopu’ iniţial. Colegii mei mă vor înţelege. Unii dintre ei, cel puţin.
Femeia leşinată avea frisoane puternice, iar maxilarele îi erau încleştate. Semnul ăsta executat de domnişoara medic într-un an de-acum încolo era way over de depăşit. Pe ăsta ţi-l face eventual medicu’ de familie când iţi bănuieşte ceva deficit de minunatul element ori ţi-l faci singur în oglindă.
Buuuuun. Concluzia ei: Nu doamnă, semne de lipsă de calciu nu are. nunu. Şi începe s-o-ntrebe dacă nu i-o amorţit nu ştiu ce sau dacă o gâdilă în talpă. Să fim serioşi. După care, îşi dă seama probabil, că e muuult depăşită de situaţie şi se retrage silenţios.

Buuuun.
Apare ambulanţa. Medicul şi asistentul. Ăsta din urmă încearcă să prindă o venă ca să vâre nişte calciu şi magneziu în circulaţie. Ridică braţul femeii, leagă garoul şi începe să mestece după ea venă. La care se oferă cineva din public să execute acţiunea ca să nu ne mai ţină în suspansul ăla, foare apreciat în cinematografie, deloc agreat, însă, în realitate.
Nu vă zic ce faţă de incompetent avea asistentu’ ăla. că o să ziceţi că sunt superficială. De asta, vă spun direct: era incompetent.

Şi-a revenit doamna, în final. I-am spus să nu fie speriată, mai ales la mare se mai întâmplă. Să facă nişte analize şi să poarte mereu o fiolă de calciu cu dânsa. Şi că, în general, la femei li se recomandă creşterea aportului de calciu, mai ales după o anumită vârstă. Şi să îl administreze seara.

Iar pe mine m-a întrebat cineva: sunteţi cadru medical?
Iar eu eram în blugii largi, tricoul cu dungi şi superstarurile cele de toate zilele. Şi blondă, aşa cum ştiţi 😀

p.s. Episodul m-a enervat crunt. Din cauza inutitlităţii unora. Care se mai şi cheamă cu titluri medicale. Şi, se pare, că sunt tot mai mulţi.

Azi a fost o zi cu nişte veşti din alea…de stă mâţa-n coadă.

1. Am povestit cu o doamnă profesoară foarte dragă mie şi foarte bun pedagog, ceea ce e rar în ziua de azi. Şi îmi zicea că, acuma, ce să facem, îi lăsăm pe ăştia să mai tragă cu ochiul la BAC, că doar nu e concurs… şi… săracii de ei. Că, doar… toată lumea face asta.

NU! Şi ce, asta e o scuză?!?! Vrem o îmbunătăţire, ne place dreptatea. -Să vorbim despre ea şi să o judecăm la alţii. Iar când vine vorba despre copiii noştri, căutăm scuze din cele mai penibile. /I-am explicat că schimbarea trebuie să înceapă de undeva. Doar că e mult mai comod să îţi încrucişezi mâinile pe piept şi să te complaci.
I-am spus că ei au o responsabilitate faţă de societate şi că schimbarea trebuie să pornească de acolo, de la bază!
E drept, românul învaţă de mic să fie hoţ. Inclusiv una din primele poezii care ne învaţă e “Căţeluş cu păru’ creţ/ Fură raţa din coteţ.” Şi mincinos: “Şi se jură că nu fură/Dar l-am prins cu raţa-n gură” Halal educaţie!

2. Îmi povesteşte mama de un caz cică mult mediatizat prin Sibiu acu’ vreo lună, despre o fetiţă care a murit înecată la bazin, în timpul cursurilor de înot la care i-a cărat învăţătoarea. Copila era a unui pacient de-al mamei care s-a nimerit azi pe la noi.
Mai multe citiţi aici.

3. Tot mama îmi zice de alt copilaş ce a murit înecat în mlaştina unui râu din apropierea Sibiului, în timp ce bunicul său adormise pe mal. Ce tragedie! Mai multe citiţi aici.

Mă gândesc în ce chinuri au murit copiii ăştia şi la bătrânul bunic. Ce procese de conştiinţă trebuie să îşi facă. Şi mă întreb dacă îl poate cineva judeca. Sau ce poate fi în sufletul acelor părinţi, dacă ei au găsit vinovaţi... Şi oricum ar fi, la ce le-ar mai folosi, de fapt.

Detaliile de genul ăsta mă înspăimântă mai rău decât ştirile de la ora 5. Sunt probleme care se întâmplă şi se intâmplă la câţiva km de mine. Dincolo de faptul că habar n-am, eu stau şi îmi plâng de milă că am examen mâine de la 10.30.
Şi îi critic pe ăia de caută înnebuniţi un handsfree liber la ora asta. Mergeţi, dragilor, că uite, unii mor pe capete şi eu îmi pierd vremea certându-vă pe voi.
Voi, care şi-aşa nu pricepeţi.
O să mă umplu de respect când o să-l văd pe vreunul cu fiţuica scrisă cu mânuţa personală pe hârtie ruptă din caietu’ dictando. E muncă, domne, jos pălăria!
*Şi promit să reiau lectura manualului de Smurd din bibliotecă.

Mă gândesc la nenorocita asta de ţară, unde bine că le bagă la prunci într-a cincia ore de educaţie sexuală, dar uită să le explice ce-i ăla primu’ ajutor. Mă scuzaţi, e oare mai important să ştii cum să-ţi foloseşti penisul cu cap sau capul cu folos?