Primul ajutor. Acordat.

Primul prim ajutor pe care l-am acordat.
Cherhanaua de pe malul mării, din Olimp.
Cine cunoaşte locul, cunoaşte şi mirosul senzaţional de peşte prăjit ce te întâmpină şi gustul dincolo de imaginaţie care iţi provoacă ploi în cavitatea bucală. Precum şi maşinile de la intrare. PLOOOI.
Okay, pică una de pe picioare, scandal, spectacol. O cădere de calciu, nu se moare aşa uşor din asta, cu toate că, dacă te străduieşti, nimic nu e imposibil. Mai ales cu atâţia specialişti în jur.

Am fugit la ea, am trimis chelnăr după apă, zahăr şi calciu, am pus-o în poziţia de siguranţă. Au năpădit cucoanele atotştiutoare şi salvatoare de vieţi. Astea, măcar mai aveau o scuză.

Da’ staţi să vedeţi. Apare una bucată individă care se îşi face cale printre oameni şi se prezintă cu jumătate de gură (şi după jumătate de fază) ca studentă la medicină în anul 6. Buuuuun. Întreabă ce are femeia leşinată.
Buuuuun. Cucoanele dau cu presupusu şi indicaţii ăsteia de era lată pe o bancă întinsă să-şi mişte ochii nu-ştiu-cum şi să scoată limba. Doamne feri, muieri nebune, terminaţi o dată, că nu face nici un fel de sens nimic din capul vostru dat cu fixativ să stea. Că de nu, v-ar cădea de pe umeri.
Da vine asta, studenta. O apucă pe pacientă -să-i zic aşa- de bărbie şi începe să-i care cu arătătorul (indexul mai medical, să nu mă înjuraţi că vorbesc ca în piaţă) mişcări de percuţie în obraz. Ştia ea ceva de vreun semn Quosteck, indicator clinic de spasmofilie, numa’ că era uşor dezinformată. Că semnul ăsta nu-l faci prinzând omul de mandibulă, că se duce dracu’ tot scopu’ iniţial. Colegii mei mă vor înţelege. Unii dintre ei, cel puţin.
Femeia leşinată avea frisoane puternice, iar maxilarele îi erau încleştate. Semnul ăsta executat de domnişoara medic într-un an de-acum încolo era way over de depăşit. Pe ăsta ţi-l face eventual medicu’ de familie când iţi bănuieşte ceva deficit de minunatul element ori ţi-l faci singur în oglindă.
Buuuuun. Concluzia ei: Nu doamnă, semne de lipsă de calciu nu are. nunu. Şi începe s-o-ntrebe dacă nu i-o amorţit nu ştiu ce sau dacă o gâdilă în talpă. Să fim serioşi. După care, îşi dă seama probabil, că e muuult depăşită de situaţie şi se retrage silenţios.

Buuuun.
Apare ambulanţa. Medicul şi asistentul. Ăsta din urmă încearcă să prindă o venă ca să vâre nişte calciu şi magneziu în circulaţie. Ridică braţul femeii, leagă garoul şi începe să mestece după ea venă. La care se oferă cineva din public să execute acţiunea ca să nu ne mai ţină în suspansul ăla, foare apreciat în cinematografie, deloc agreat, însă, în realitate.
Nu vă zic ce faţă de incompetent avea asistentu’ ăla. că o să ziceţi că sunt superficială. De asta, vă spun direct: era incompetent.

Şi-a revenit doamna, în final. I-am spus să nu fie speriată, mai ales la mare se mai întâmplă. Să facă nişte analize şi să poarte mereu o fiolă de calciu cu dânsa. Şi că, în general, la femei li se recomandă creşterea aportului de calciu, mai ales după o anumită vârstă. Şi să îl administreze seara.

Iar pe mine m-a întrebat cineva: sunteţi cadru medical?
Iar eu eram în blugii largi, tricoul cu dungi şi superstarurile cele de toate zilele. Şi blondă, aşa cum ştiţi 😀

p.s. Episodul m-a enervat crunt. Din cauza inutitlităţii unora. Care se mai şi cheamă cu titluri medicale. Şi, se pare, că sunt tot mai mulţi.