Categoria: şi blondele se minunează (Pagina 13 din 17)

Sperieciori de dimineaţă

Primul gest al dimineţilor mele -egal cât de relative ar fi “dimineţile”- e mereu acelaşi: apăs o tastă pe telecomandă. E un fel de a aprinde lumina, că la mine precis e noapte în cameră, dacă dorm. Doar în cameră, că afară e de cele mai multe ori zi în toi.

Şi în zorii însoriţi, ceasul rău îmi porneşte teveul pe antena 3 cu revista presei. Doamnelor şi domnilor, cine este acest minitehnicus înfiorător grăitor?!?! Şi de ce l-au pus, domne, taman în capul zilei să-şi dea cu presupusu’. Individul are o voce atât de stridentă şi o dicţie infectă, pusă la mucegăit pe termen lung. Credeţi-mă că nenea Costel din piaţă, cel care-mi vinde pepeni, i-ar putea da lecţii de dicţie. Măcar a funcţionat ca o injecţie cu viteză în sângele meu adormit, că am schimbat canalul cu o dorinţă arzătoare.

Între timp îmi mai deschid şi ochii, nu numai urechile, şi apuc pe TVR1. Mare greşeală. Bolboroseşte un agent comisar despre cât e de trafic bucureşteanul şi cât de bineintenţionat organul, mă-nţelegi, că eu n-am înţeles şi nici nu voi, vreodată. Cum pot unii să mintă de îngheaţă apele la asemenea ore ale dimineţii. Dar ce să văd? O domniţă pe post de mobilier aşezată pe ecran de partea cu canapeaua prezentatorului. Nunu, îmi retrag cuvintele, fără obiect de mobilier, că alea la teveu tre’ să fie de decor şi de chichi şi de trendy şi de flendy, iar ea era doar de speriat. Avea o freză cum îşi tundeau mamele în comunism copiii, după modelul pune-i oala-n cap şi dă-i cu foarfecă în jur. Dar când a început să şi grăiască, m-am speriat definitiv.

Noroc cu Mircea Badea, care mi-a salvat şi colorat dimineaţă începută cu sperie-telespectatorii ăştia la telematinale. Apoi am deschis geamul şi închis teveul. Mircea spusese deja “trăim în România …”

Teveul meu are devieri comportamentale

Diplomat român care bea urină în Sinteza zilei cu “Ion Cristoiu” pe ecran.

Nu recunosc decât vocea analistului şi sigla televiziunii. Şi nu pricep cum a ajuns Cristoiu cu urina în aceeaşi tabără, pe aceeaşi sticlă, la mine în cameră. Ori am halucinaţii (aveau ai mei dreptate când ziceau că netul dăunează grav sănătăţii mintale) ori e 1 aprilie ori a înnebunit lupu’…

Să dăm bătrânilor ambulanţe!

E cald afară. E nouă jumătate şi e cald. La şapte am deschis geamul, că e singurul moment când am vreo şansă să îmi chiar aerisesc camera. Ulterior, rămâne deschis, însă fără efect. Televizorul, activitatea numărul unu a românului peste 50 ani, vuieşte pe două teme: inundaţii şi călduri. Despre prima am tot dat eu cu presupusu’ prin vecini, acu’ e vremea să îi tragem de urechi pe cei care dau bătaie de cap salvărilor.

Ai 65 ani. Iei cinci pastile dimineaţa, două la prânz şi încă trei seara. Nu ştii cum le cheamă, decât că sunt pentru tensiune. N-ai voie să mănânci sărat. Zilnic consumi pâine. Pâinea nu creşte în cămară. Ea se cumpără de la alimentară. Care cumpărătură se poate face bine-merci la primele ore ale dimineţii, când drumul înapoi spre casă nu îl faci în ambulanţă. Că dacă te apucă plimbatul şi achiziţionatul franzelei de toate zilele taman în toiul amiezii şi te loveşte canicula în moalele capului, scuză-mă, n-ai dreptul să te plângi. Nu, ai doar pretenţia să vină ăia cu tiiiii-no-niiiii-no să-ţi vâre ceva pe venă, să-ţi dea două palme să-ţi revii. Asta în cazuri fericite. Că dacă te loveşte ghinionul în culmea hipertensiunii, ai boxat-o. Şi le strici şi amărâţilor de copii concediul. Concluzie, ce înţelegem din postul ăsta? Răspuns: nimic. Că nu e pentru noi, punct. Care umblăm în trafic în aer condiţionat (“umblăm” e folosit stilistic pe post de hiperbolă), ne suflăm mucii în batistă şi ne ungem ceafa regulat că prea bate alizeul la birou. Dar bătrânii noştri suferă de alte boli. Unele sunt la mintea cocoşului.

Anul trecut am surprins, pe la unu fără ceva la amiaz, o discuţie între doi moşi:

-Pfai, ce ne facem de căldură, Nicule (punct). / -Ne omoară cu zile căldura asta, aşa ceva n-am mai văzut de când sînt.

La ora aia la amiaz, soarele stă unde poate el mai cocoţat pe cer, iar umbra se zgârceşte crunt. Chiar m-am oprit lângă bătrâni şi le-am spus că doar juma’ de metru mai la stânga de s-ar da, măcar cheliile le-ar nimeri la umbră. Şi că la ce s-au pornit în miezul zilei pe uliţă, cu capetele descoperite, să ia temperatura împreună?

(N-am zis chiar aşa, dar ştiu că am plecat în pseudo-înjurăturile lor la adresa obrăzniciei mele. Mda, tinerii din ziua de astăzi, ne omoară cu zile…)

Explicaţie referitoare la anticoncepţionale

…despre care spuneam că au aterizat negreşit într-un alt orificiu decât cel destinat. Astea sunt poveşti din cabinete medicale.

Aici continuarea: O pacientă primeşte pilulele gratuit (ele se distribuie în cabinete de planning familial sau medicină de familie), tocmai din dorinţa proprie de a nu mai lăsa urmaşi bătuţi de soartă, pe drumuri. Ştiţi bancul ăla “Cel mai pun contraceptiv e aspirina. -Păih, cum, aspirina?!?!?! -Dada, Aspirina. Ţinută între genunchi.” Şi cum abstinenţa plăcerilor trupeşti cade de pe lista soluţiilor, şi treaba se întâmplă şi din dorinţa medicului de a contribui la salvarea acestei societăţi aflate într-o evoluţie exponenţială. Viteza e atât de mare, că de-abia ţinem pasul. Viteza ăstora de-a produce “bebei”, evident.

Se întoarce individa după vreo 4 luni, cu dureri de burtă şi nervi că n-or dat roade pastilele miraculoase. Păih roade dă numai inconştienţa unora, aş spune eu. Medicul constată că e purtătoare de prunc în pântece. Purtătoare de o ilegală doză de prostie, aş spune eu. (Noroc că nu mă-ntreabă nimeni :p) Şi o întreabă pe preanefericită, de ce nu a mai venit după alte pilule. Că o cutie ajunge o lună. După care, gata, s-a dus cu fericirea! La care, minunată, zice că nunu, că ea încă mai are din ele! Mda, şi un copil adiţional în burtă. Care nu se ştie dacă va supravieţui bătăii ce o paşte acasă. Recapitulând modul şi LOCUL de administrare, se constată că doamna greşise orificiul…

Perlele de bronzat: sunt ca nişte biluţe compacte de pudră, o găselniţă în industria cosmeticii, peste care plimbi un pămătuf fin şi te bronzezi în obrăjori, pe decolteu şi pe unde mai vrea pămătuful tău. Asta e poveste de la o distribuitoare Avon.

Îşi cumpără perle din acestea o fată mai de pe la sat, dar înstărită, cică. Şi după o vreme, se plânge că la ea nu au dat deloc rezultate. Cum le folosise? (repet, ele se aplică aşa ca pudra, pe faţă) – Le înghiţise.

Poveşti din astea mai am nenumărate 🙁 Cât timp aveţi? :p

A murit un medic! Şi presa se piaptănă

Puţin probabil să fi auzit la ştiri povestea medicului de familie de 53 de ani, care a fost omorât de un pacient, fiindcă sora acestuia a fost rechemată peste două zile la cabinet după reţetă. Tocmai se întocmiseră noi liste de medicamente, după care medicii trebuia sa aştepte pentru a scrie reţete. Dar ciobanul handicapato-dobitoco-sălbatico-cretino-tâmpit “s-a enervat” şi ce s-a gândit, a luat cuţitul de bucătărie şi i l-a înfipt medicului în gât. Veşnica pomenire.

Iar în ultimul număr din “Viaţa medicală”, citim reacţia Colegiului Medicilor la neplăcutul episod. Mi s-a făcut pielea de găină. Popor de sălbatici ce suntem.

“Colegiul Medicilor din România a luat la cunostintã, cu îngrijorare, de cresterea numãrului de violente din partea populatiei îndreptate împotriva medicilor, violente care au culminat cu uciderea unui medic de familie din judetul Timis.

Acesta este rezultatul încercãrii de a se acoperi neputinta organizatorilor de sãnãtate prin culpabilizarea corpului medical la care, din pãcate, alãturi de politicieni si decidenti a participat si o parte din mass-media. Mediatizarea excesivã a unor situatii nefericite la care solutia nu fusese încã datã si renuntarea la prezumtia de nevinovãtie în cazul medicilor, atacurile împotriva reprezentantului legal si legitim al corpului medical – Colegiul Medicilor din România – au fãcut posibile escaladarea violentei care a culminat cu suprimarea vietii unui coleg, a cãrui singurã vinã a fost cã a respectat legislatia în vigoare si reglementãrile profesiei“, a precizat dl prof. dr. Vasile Astãrãstoae, presedintele CMR. O persoană a făcut patru operaţii pentru coxartoză şi acestea n-au reuşit. Zile întregi, în toate televiziunile, în toate ziarele s-a scris: “Cum este posibil acest lucru?”. Un medic a fost înjunjunghiat de un pacient şi a fost subiectul a două minute de ştiri, după care s-a lăsat liniştea.”

CMR acuză media pentru campania puternică îndreptată asupra medicilor. Şi într-adevăr e foarte uşor să critici. Dar presa habar nu are în ce condiţii lucrează unii medici, de câtă inventivitate trebuie să dea dovadă uneori din lipsă de mijloace şi de implicaţiile biologice ale profesiei. Iar atunci când nu te pricepi, nu ai dreptul să-ţi dai cu părerea. Mai ales cu atâta tam-tam. Iar în momentul în care se întâmplă o nenorocire şi un medic e omorât, presa nu mai scrie nimic. Şi tocmai prin tăcerea asta îşi trădează vinovăţia. Dar sunt prea mulţi proşti şi inconştienţi care se numesc jurnalişti ca să conştientizeze riscul la care e supusă societatea prin astfel de campanii jegoase. Medicii tineri ne pleacă spre străinătăţuri, cei mai valoroşi pleacă. Din cauza sistemului mizerabil şi a oamenilor cu creierele spălate la televizor.

Articolul se încheie cu îndemnul preşedintelui CMR: “Trebuie să ne adunăm şi să reacţionăm în aşa fel, încât incompetenţii, inconştienţii, demagogii să nu-şi mai poată impune punctul de vedere”.

Sintetizez eu: către atotştiutorii, cu ţintă Europa FM, Shut the fuck up! mind your own radio-blablabla-stop killin’!

Mesaje subliminale peste tot

De vreo două zile nu mă mai pot minuna de ce am găsit pe youtube. Una e să ştii o chestie şi alta e să o chiar vezi. Azi mi s-a făcut poftă de un anumit fel de ciocolată. De care nu-mi mai luasem niciodată. Stau să mă întreb oare unde îşi are originea această dorinţă şi dacă îmi aparţine. Şi o dată cu asta, am găsit şi explicaţia fenomenului care se produce atunci când îţi doreşti ceva care crezi că te-ar face fericit, dar când dorinţa se împlineşte, fericirea se lasă aşteptată.

Eu am pus un singur clip, dar mergeţi de vă minunaţi, că sunt multe. Din muzică, fast-food etc.

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 119 queries in 0.566 s