Să dăm bătrânilor ambulanţe!

E cald afară. E nouă jumătate şi e cald. La şapte am deschis geamul, că e singurul moment când am vreo şansă să îmi chiar aerisesc camera. Ulterior, rămâne deschis, însă fără efect. Televizorul, activitatea numărul unu a românului peste 50 ani, vuieşte pe două teme: inundaţii şi călduri. Despre prima am tot dat eu cu presupusu’ prin vecini, acu’ e vremea să îi tragem de urechi pe cei care dau bătaie de cap salvărilor.

Ai 65 ani. Iei cinci pastile dimineaţa, două la prânz şi încă trei seara. Nu ştii cum le cheamă, decât că sunt pentru tensiune. N-ai voie să mănânci sărat. Zilnic consumi pâine. Pâinea nu creşte în cămară. Ea se cumpără de la alimentară. Care cumpărătură se poate face bine-merci la primele ore ale dimineţii, când drumul înapoi spre casă nu îl faci în ambulanţă. Că dacă te apucă plimbatul şi achiziţionatul franzelei de toate zilele taman în toiul amiezii şi te loveşte canicula în moalele capului, scuză-mă, n-ai dreptul să te plângi. Nu, ai doar pretenţia să vină ăia cu tiiiii-no-niiiii-no să-ţi vâre ceva pe venă, să-ţi dea două palme să-ţi revii. Asta în cazuri fericite. Că dacă te loveşte ghinionul în culmea hipertensiunii, ai boxat-o. Şi le strici şi amărâţilor de copii concediul. Concluzie, ce înţelegem din postul ăsta? Răspuns: nimic. Că nu e pentru noi, punct. Care umblăm în trafic în aer condiţionat (“umblăm” e folosit stilistic pe post de hiperbolă), ne suflăm mucii în batistă şi ne ungem ceafa regulat că prea bate alizeul la birou. Dar bătrânii noştri suferă de alte boli. Unele sunt la mintea cocoşului.

Anul trecut am surprins, pe la unu fără ceva la amiaz, o discuţie între doi moşi:

-Pfai, ce ne facem de căldură, Nicule (punct). / -Ne omoară cu zile căldura asta, aşa ceva n-am mai văzut de când sînt.

La ora aia la amiaz, soarele stă unde poate el mai cocoţat pe cer, iar umbra se zgârceşte crunt. Chiar m-am oprit lângă bătrâni şi le-am spus că doar juma’ de metru mai la stânga de s-ar da, măcar cheliile le-ar nimeri la umbră. Şi că la ce s-au pornit în miezul zilei pe uliţă, cu capetele descoperite, să ia temperatura împreună?

(N-am zis chiar aşa, dar ştiu că am plecat în pseudo-înjurăturile lor la adresa obrăzniciei mele. Mda, tinerii din ziua de astăzi, ne omoară cu zile…)

Articolul anterior

Parfum de curaj, aromă de nebunie…

Articolul următor

Tinerii din blogosfera de astăzi

5 Comentarii

  1. Adevar zici tu cand zici. Uite un exemplu din Tm, unde verificarea sanatatii dauneaza grav sanatatii, dar macar mai afli chestii interesante si picante la coada.
    http://sfinxu.blogspot.com/2008/05/dreptul-la-tension.html

  2. dupa cum spuneam, senzational spus :))) si da, cin’ se cauta, se gaseste. Pacat ca prostia nu se masoara cu tensiometru. Si cer scuze tuturor batranilor pe care tocmai i-am insultat.

  3. Andrei Bugeac

    Tinerii din ziua de azi…niste obraznici:)

  4. rade ciob de oala sparta! na, asta da compliment, andrei :0)

  5. ana

    offtopic
    tu traiesti/inveti in cluj, practic. mi-ai putea recomanda cumva vreun hotel, vreo pensiune frumos(oasa) acolo? la pana in 150 ron camera pe noapte?:)
    multumesc

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 121 queries in 0.385 s